ÎCCJ, Decizia nr. 162/2019

Asupra apelului de față;

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prezenta cauză are ca obiect apelul declarat de revizuentul A. împotriva Sentinței penale nr. 678 din 22.11.2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2018, care a avut ca obiect cererea de revizuire formulată împotriva Sentinței penale nr. 1081 din 03.12.2013 definitivă prin Decizia penală nr. 11 din 27 ianuarie 2015.

Cu titlu preliminar, instanța supremă constată că prezenta cale de atac reprezintă cea de a treia revizuire declarată de revizuentul A. împotriva aceleiași Sentințe penale nr. 1081 din 03.12.2013. Instanța va enumera cererile de revizuire și motivele invocate anterior, alături de considerentele hotărârilor instanțelor pentru a stabili dacă cererea de revizuire de față este sau nu afectată de autoritatea de lucru judecat a hotărârilor care au precedat-o:

- Dosarul nr. x/2016 având ca obiect cererea de revizuire a sentințe penale nr. 1081 din 03.12.2013 întemeiată pe art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.. prin care a fost invocat motivul de revizuire constând în faptul că a fost condamnat în baza unui probatoriu constând în interceptări realizate de către Serviciul Român de Informații, iar consecințele condamnării se produc în continuare. Astfel, a susținut că hotărârea de condamnare s-a bazat pe o dispoziție care a fost declarată neconstituțională prin Decizia nr. 51/2016 a Curții Constituționale. Dosarul a fost soluționat prin Sentința penală nr. 1070 din 06.12.2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală definitivă prin Decizia penală nr. 70 din 10.04.2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători.

În cauza de mai sus a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul condamnat A. împotriva Sentinței penale nr. 1081 din 3 decembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2009.

Instanțele au reținut că (...), revizuentul a susținut ca fiind incident cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.., (...) că a fost condamnat în baza unui probatoriu constând în interceptări realizate de către Serviciul Român de Informații, iar consecințele condamnării se produc în continuare, (...) că hotărârea de condamnare s-a bazat pe o dispoziție care a fost declarată neconstituțională prin Decizia nr. 51/2016 a Curții Constituționale, care a stabilit că sintagma "ori de alte organe specializate ale statului" din cuprinsul dispozițiilor art. 142 alin. (1) C. proc. pen. este neconstituțională în raport cu dispozițiile art. 1 alin. (3) și (5) din Constituția României. (…)

Analizând admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire (…), prima instanță a constatat că prin Decizia nr. 51 din data de 16 februarie 2016 a Curții Constituționale, referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 142 alin. (1) C. proc. pen.., publicată în M. Of. nr. 190/14.03.2016, s-a admis excepția de neconstituționalitate ridicată într-un dosar al Tribunalului București, secția I penală, și s-a constatat că sintagma "ori de alte organe specializate ale statului" din cuprinsul dispozițiilor art. 142 alin. (1) C. proc. pen.. este neconstituțională.(...)

În același timp, instanța de fond a precizat că prin Decizia nr. 126 din data de 3 martie 2016, publicată în M. Of. la data de 11 martie 2016, în analiza cazului de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., Curtea Constituțională a apreciat că, deși intenția legiuitorului actual a fost de a da în continuare eficiență controlului de constituționalitate, posibilitatea de a beneficia de efectele deciziei de admitere a Curții este circumscrisă sferei persoanelor care au declanșat acest control, anterior momentului publicării deciziei (Decizia nr. 126 din data de 3 martie 2016, publicată în M. Of. )

În același sens prima instanță a invocat Decizia Curții Constituționale nr. 508 din data de 7 octombrie 2014, publicată în M. Of. nr. 843/19.11.2014, potrivit căreia "deciziile instanței de contencios constituțional au putere numai pentru viitor, iar dreptul de a formula cerere de revizuire, potrivit art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.., îl au doar părțile din cauza în care a fost invocată prezenta excepție de neconstituționalitate."

În calea de atac declarată de revizuent s-a reținut că din lecturarea Deciziei nr. 51 din data de 16 februarie 2016, invocată de către apelantul revizuent, reiese că obiectul analizei Curții Constituționale l-a constituit sintagma "ori de alte organe specializate ale statului" din cuprinsul dispozițiilor art. 142 alin. (1) C. proc. pen.., pe când interceptările și înregistrările reclamate de revizuent ca nefiind nelegale au fost dispuse în temeiul art. 911 și următoarele C. proc. pen.. anterior. Aceste din urmă texte legale, pe de o parte, nu mai sunt în vigoare și, pe de altă parte, nu intră sub incidența efectelor deciziei Curții Constituționale menționate.

- Dosarul nr. x/2018 având ca obiect cererea de revizuire a Sentinței penale nr. 1081 din 03.12.2013 soluționată prin Sentința penală nr. 575 din 18.10.2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, având o cale de atac în curs de soluționare la data prezentului apel.

Prin sentința sus-menționată a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Sentinței nr. 1081 din data de 03 decembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2009. Cauza se află în curs de soluționare a căii de atac declarate de revizuent.

- prezenta cerere de revizuire a Sentinței penale nr. 1081 din 03.12.2013 întemeiată pe art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. prin care a fost invocat motivul de revizuire constând în aceea că hotărârea de condamnare s-a bazat pe o dispoziție care a fost declarată neconstituțională prin Decizia nr. 91 din 2018 a Curții Constituționale care a decis că sintagma "aduc atingere gravă drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor români" cuprinsă în art. 3 lit. f) din Legea nr. 51/1991 privind securitatea națională a României este neconstituțională.

Față de cele ce preced rezultă că nu există o hotărâre anterioară cu caracter definitiv prin care să se fi dezlegat chestiunile de drept și de fapt cu care instanța a fost sesizată în cauza prezentă.

Revenind la revizuirea de față, instanța reține că motivele de apel au avut în vedere un caz de incompatibilitate precum și caracterul nelegal al soluției de inadmisibilitate în principiu.

Examinând motivele de apel constată că:

- prin Sentința penală nr. 1081 din 03 decembrie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2009, într-un complet de judecată care nu a avut în compunere judecătorul a cărui incompatibilitate a fost invocată în revizuire), a dispus, în ceea ce îl privește pe inculpatul A., în temeiul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu reținerea art. 74 alin. (2) C. pen. - art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., condamnarea acestuia la pedeapsa principală de 4 ani și 10 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen. pe o durată de 5 ani, conform art. 66 C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de inițiere și constituire a unui grup infracțional organizat cu caracter transnațional.

Au fost interzise inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen. conform art. 71 C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În temeiul art. 26 C. pen. raportat la art. 159 C. pen. cu referire la art. 157 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și cu reținerea art. 74 alin. (2) C. pen. - art. 76 alin. (2) C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa principală de 9 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen. pe o durată de 5 ani, conform art. 66 C. pen., pentru săvârșirea complicității la infracțiunea de spionaj.

Au fost interzise inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen. conform art. 71 C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În temeiul art. 33 lit. a) - art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (3) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul A. să execute pedeapsa cea mai grea, de 9 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen. pe o durată de 5 ani, conform art. 66 C. pen.

Au fost interzise inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen. conform art. 71 C. pen., ca pedeapsă accesorie.

- prin Decizia penală nr. 11 din 27 ianuarie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, în Dosarul nr. x/2014, (complet format din cinci judecători între care și judecătorul a cărui incompatibilitate se invocă) au fost admise apelurile declarate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală și de inculpați, inclusiv A. împotriva Sentinței penale nr. 1081 din 3 decembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală pronunțată în Dosarul nr. x/2009.

A fost desființată, în parte, hotărârea și, în rejudecare, între alții, în baza dispozițiilor art. 367 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la 4 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat.

A fost interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen. conform art. 65 C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 48 raportat la art. 304 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 3 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 a fost condamnat același inculpat la 1 an și 6 luni închisoare pentru complicitate la infracțiunea de divulgare a informațiilor secrete de serviciu sau nepublice.

În baza art. 38, 39 alin. (1) lit. b) și art. 45 C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate urmând ca inculpatul A. să execute pedeapsa principală cea mai grea, de 4 ani și 6 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen.

A fost interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., conform art. 65 C. pen., ca pedeapsă accesorie.

Împotriva Sentinței penale nr. 1081 din 03 decembrie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, condamnatul A. a formulat cerere de revizuire, cauza fiind înregistrată sub nr. x/2018, fiind repartizată aleatoriu Completului C4 (din care a făcut parte și judecătorul a cărui incompatibilitate se invocă).

Condamnatul A. a solicitat, atât prin cererea scrisă, cât și în concluziile orale formulate de apărătorul desemnat din oficiu, admiterea în principiu a cererii de revizuire, susținând, în esență, că este făcută în condițiile prevăzute de lege, că este incident cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., că s-au depus la dosar dovezile pe care se sprijină această cerere, că a fost condamnat în baza unui probatoriu constând în interceptări realizate în baza art. 3 lit. f) din Legea nr. 51/1991, iar consecințele condamnării se produc în continuare. Astfel, a susținut că hotărârea de condamnare s-a bazat pe o dispoziție care a fost declarată neconstituțională prin Decizia nr. 91 din 2018 a Curții Constituționale, prin care s-a constatat că sintagma "aduc atingere gravă drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor români", din cuprinsul dispozițiilor art. 3 lit. f) din Legea nr. 51/1991 este neconstituțională.

Prin Sentința penală nr. 678 din data de 22 noiembrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2018 a fost respinsă cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Sentinței penale nr. 1081 din 03 decembrie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2009.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătorești definitive pronunțate de instanțele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanței penale să revină asupra propriei sale hotărâri și, în același timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate și înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale. Revizuirea se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, descoperite după judecată și care fac dovada că aceasta se întemeiază pe o eroare judiciară.

De asemenea, s-a reținut că potrivit art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., revizuirea hotărârilor judecătorești definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală care, după ce hotărârea a devenit definitivă, a fost declarată neconstituțională ca urmare a admiterii unei excepții de neconstituționalitate ridicate în acea cauză, în situația în care consecințele încălcării dispoziției constituționale continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.

În speță, instanța a reținut că pentru a fi incident cazul de revizuire invocat de către petent, respectiv art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., este necesară întrunirea, în mod cumulativ, a două condiții: pe de o parte, în cauza în care s-a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere să fi fost ridicată o excepție de neconstituționalitate pe care Curtea Constituțională să o fi admis, iar pe de altă parte, soluția pronunțată în cauza respectivă să se fi întemeiat pe dispoziția legală declarată neconstituțională sau pe alte dispoziții din actul atacat care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate de prevederile menționate în sesizare.

Referitor la admisibilitatea cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., instanța de fond a apreciat că este admisibilă o asemenea cerere doar dacă se întemeiază pe o dispoziție a Curții Constituționale, dispoziția legală declarată neconstituțională a avut înrâurire decisivă asupra hotărârii pronunțate în cauză, iar părțile au dat dovadă de diligență și au invocat excepția de neconstituționalitate, înțelegând să se folosească de acest mijloc de apărarea în scopul valorificării drepturilor și intereselor lor legitime (Decizia Curții Constituționale nr. 1.106 din 22 septembrie 2010, publicată în M. Of. nr. 627/04.10.2010).

Astfel, s-a reținut, în ceea ce privește prima condiție, că din conținutul atât al dosarului primei instanțe, cât și al celei de apel, a rezultat, în mod cert, faptul că, la niciunul dintre termenele de judecată care au fost acordate, nici revizuentul, nici reprezentantul Ministerului Public, nici alte părți și nici instanțele din oficiu, nu au ridicat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 lit. f) din Legea nr. 51/1991, invocată de revizuent în prezenta cauză, fiind lipsită de relevanță împrejurarea potrivit căreia, prin Decizia nr. 91 din 2018 a Curții Constituționale s-a admis excepția de neconstituționalitate a textului de lege pe care revizuentul își întemeiază cererea, decizie a cărei aplicare o solicită în această cauză.

În aceste condiții, s-a apreciat a nu mai fi necesar a se analiza cea de-a doua condiție prevăzută de art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., respectiv dacă soluția pronunțată în cauza respectivă s-a întemeiat pe dispoziția legală declarată neconstituțională sau pe alte dispoziții din actul atacat care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate de prevederile menționate în sesizare.

Împotriva Sentinței penale nr. 678 din 22 noiembrie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, a formula apel revizuentul A., motivele apelului fiind expuse în practicaua prezentei hotărâri.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători la data de 22 ianuarie 2019 sub nr. x/2019, fiind stabilit termen aleatoriu la data de 4 februarie 2019.

În motivarea apelului a invocat cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., în acest sens arătând că cererea de revizuire este fundamentată pe efectele Deciziei nr. 91 din 28.02.2018 a Curții Constituționale, care a statuat că probele obținute ca rezultat al activității Serviciului Român de Informații sunt nule. În același sens a arătat că prezintă relevanță și Decizia nr. 51 din 16.02.2016 a Curții Constituționale, care a constatat că sintagma "ori de alte organe specializate ale statului" din cuprinsul dispozițiilor art. 142 alin. (1) C. proc. pen. este neconstituțională.

Un al doilea motiv de apel viza lipsa de imparțialitate a instanței care a soluționat cererea de revizuire în fond. În acest sens a susținut că unul dintre membrii completului de judecată care a pronunțat Sentința penală nr. 678 din 22.11.2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, era incompatibil, în raport de împrejurarea că acesta a pronunțat decizia din apel.

La termenul din data de 4 februarie 2019, în cauză s-a acordat termen, față de lipsa de procedură cu apelantul, pentru data de 4 martie 2019. Prin rezoluția completului din data de 12.02.2019, a fost preschimbat termenul pentru data de 20 martie 2019.

La acest termen, instanța a amânat cauza în vederea soluționării cererii de recuzare formulate de apărătorul apelantului revizuent, pentru data de 16 aprilie 2020.

La termenul din data de 16 aprilie 2019, s-a dispus amânarea cauzei, față de imposibilitatea de prezentare, din motive medicale, a apărătorului ales al apelantului revizuent, pentru data de 11 iunie 2019.

La termenul din 11 iunie 2019, nemaifiind alte cereri de formulat, ori excepții de invocat, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători a declarat încheiată cercetarea judecătorească și, constatând cauza în stare de judecată, a acordat cuvântul în dezbateri, susținerile apărătorului ales al revizuentului A. și ale reprezentantului Ministerului Public fiind redate în detaliu în practicaua hotărârii.

Examinând apelul revizuentului A., în conformitate cu dispozițiile art. 463 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători consideră că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

În acord cu prima instanță, Completul de 5 Judecători din cadrul instanței supreme constată că, în mod corect, din examinarea condițiilor de admisibilitate a revizuirii solicitate din perspectiva cazului de revizuire indicat, s-a apreciat că situația invocată de condamnatul A. nu se încadrează în dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., textul fiind invocat formal pentru retractarea hotărârii de condamnare.

Astfel, într-un prim motiv de revizuire și de apel se invocă nelegalitatea probatoriului pe care se bazează hotărârea de condamnare, revizuentul susținând incidența Deciziilor nr. 51 din 2016 și art. 91 din 2018 ale Curții Constituționale, raportat la faptul că, în opinia sa, probatoriul a fost administrat de Serviciul Român de Informații.

În cuprinsul motivelor de apel revizuentul arată că a invocat nelegalitatea notelor și a interceptărilor realizate de Serviciul Român de Informații, susțineri ce au fost analizate și de instanța de apel, în cuprinsul Deciziei penale nr. 11 din 27 ianuarie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, De asemenea arată că în mod eronat, cererea de revizuire nu a fost admisă în principiu, instanța reținând că nu s-a formulat în cauză o excepție de neconstituționalitate care să privească prevederile art. 3 lit. f) din Legea nr. 51/1991 în condițiile în care, la dosarul cauzei nu există nicio dispoziție prin care să se solicite atașarea dosarul în care s-a pronunțat hotărârea de condamnare, nefiind astfel posibilă examinarea lucrărilor dosarului pentru a se concluziona în sensul celor reținute de instanța care a dispus, la fond, asupra cererii de revizuire. Legea nr. 51/1991 privind securitatea națională a României este neconstituțională.

Instanța constată că în primul rând că partea care invocă un motiv de revizuire trebuie să și indice probele care să conducă la admiterea în principiu a căii de atac. Totodată invocarea unei excepții de neconstituționalitate este examinată de instanța în fața căreia a fost invocată, care se pronunță prin încheiere, iar soluția de respingere are o cale de atac. Încheierea de ședință este un act aflat la dispoziția părților și este încărcată în sistemul ECRIS, distinct de înregistrarea soluției propriu zise, de asemenea disponibilă în sistemul ECRIS. În consecință, o cerere de sesizare a Curții Constituționale nu este un fapt juridic asupra existenței căruia instanța sau partea care a invocat excepția să poată rămâne în necunoștință de cauză sau să poată fi în eroare. Verificarea acestuia se face prin consultarea dosarului în care se susține a fi fost invocată excepția sau prin consultarea sistemului ECRIS care cuprinde toate soluțiile date de instanță și menționează toate actele depuse la dosar. Astfel, lipsa atașării dosarului de fond și aceluia de apel nu conduce la concluzia că instanța care a examinat cererea de revizuire a ignorat probe esențiale, atunci când a avut la dispoziție probe provenind din consultarea sistemului ECRIS, din consultarea site-ului Curții Constituționale și când partea însăși nu a reușit să indice dosarul Curții Constituționale în care a fost susținută cererea de sesizare a Curții Constituționale a României.

Din examinarea deciziei Curții Constituționale care reprezintă temeiul revizuirii, rezultă că Decizia nr. 91 din 2018 a fost pronunțată ca urmare a sesizării Curții Constituționale în Dosarul nr. x/2015/a4 al Curții de Apel Oradea, iar nu în dosarul de față.

Totodată verificarea site-ului Curții Constituționale arată că A. a invocate o excepție de neconstituționalitate în dosarul Curții de Apel București cu nr. x/2017, înregistră la Curtea Constituțională sub numărul 1565D/2018. În consecință nu există o excepție de neconstituționalitate invocată de revizuent în Dosarul nr. x/2009 ori în Dosarul nr. x/2014 care să creeze baza admisibilității în principiu a unei cereri de revizuire decurgând din art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.. Nu există nici excepții de neconstituționalitate susținute de alte părți înregistrate pe rolul Curții Constituționale a României în Dosarul nr. x/2009 (dosarul în care s-a pronunțat sentința a cărei revizuire se solicită) sau dosarul x/2014 (dosarul de apel împotriva sentinței a cărei revizuire se solicită).

Față de cele ce preced, omisiunea atașării Dosarului nr. x/2019 și Dosarului nr. x/2014 nu produce consecințe asupra soluționării cererii de revizuire, deoarece faptul juridic, ce stă la baza cazului de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., nu există.

Problema de drept a revizuirii de față este reprezentată astfel de lipsa incidenței cazului de revizuire invocat în raport de faptul că excepția de neconstituționalitate analizată în Decizia nr. 91/2018 a Curții Constituționale nu a fost invocată de revizuent în cauza de față. Chiar în prezența unui caz de incompatibilitatea unui judecător, nu s-ar putea trece peste faptul că o soluție de admitere în principiu a revizuirii depinde de existența unei cereri de sesizare a Curții Constituționale a României în urma căreia să fi fost admisă o excepție de neconstituționalitate, condiție care nu este îndeplinită în speță. Existența sau nu a unei excepții de neconstituționalitate admise, invocate în cauza a cărei revizuire se cere, este un fapt juridic obiectiv care nu depinde de aprecierea unui judecător, și în consecință admisibilitatea în principiu a revizuirii, într-o ipoteza ca cea de față este o chestiune care excede unei aprecieri subiective și decurge strict din indicarea numărului dosarului Curții Constituționale respectiv concordanța dintre dosarul în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate și dosarul vizat de soluția Curții Constituționale.

Nu se poate realiza protecția judiciară a drepturilor și intereselor ocrotite de lege atunci când lipsește fundamentul dreptului invocat de cel ce formulează pretenția. Existența unei incompatibilități nu ar putea conduce, atunci când nu a fost probată existența deciziei Curții Constituționale soluționată ca urmare a unei excepții invocate în cauza a cărei revizuire se cere, la admiterea în principiu a cererii de revizuire fondată pe art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.. Lipsa acestei excepții de neconstituționalitate face ca acțiunea însăși (revizuirea) să nu aibă temei juridic, iar dreptul susținut de revizuent să fie fără fundament, fiind lipsite de relevanță orice alte aspecte care ar putea fi analizate doar dacă s-ar trece de faza admisibilității în principiu.

Nu conduce la o soluție de admitere în principiu o decizie de neconstituționalitate care:

- cronologic a fost pronunțată după soluționarea definitivă a cauzei penale a cărei revizuire se solicită;

- vizează aspecte de procedură penală;

- este consecința unei cereri de sesizare a Curții Constituționale într-un dosar diferit de cel în care s-a pronunțat soluția a cărei revizuire se solicită.

Revizuirea poate fi solicitată în temeiul dispozițiilor art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. doar în situația în care a fost admisă o excepție de neconstituționalitate invocată în cauza a cărei revizuire se solicită. În cadrul dosarului x/2009 nu a fost sesizată Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 3 lit. f) din Legea nr. 51/1991, iar Decizia nr. 91 din 2018 a fost pronunțată ca urmare a sesizării Curții Constituționale în dosarul unei alte instanțe și anume, cum s-a precizat mai sus, Dosarul nr. x/2015/a4 al Curții de Apel Oradea, secția penală, astfel că susținerile apărării din dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție nu se încadrează în cazul de revizuire invocat.

În același sens sunt și cele reținute de instanța de contencios constituțional, în parag. 22 al Deciziei nr. 126/2016, și anume că "o decizie prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate profită, în exercitarea căii de atac a revizuirii, persoanelor care au invocat excepția de neconstituționalitate în cauze soluționate definitiv până la publicarea în Monitorul Oficial a deciziei prin care se constată neconstituționalitatea și autorilor aceleiași excepții, invocate anterior publicării deciziei Curții, în alte cauze, soluționate definitiv".

În ceea ce privește efectele unei decizii a Curții Constituționale asupra unor cauze definitiv soluționate, legiuitorul a reglementat în dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. un mecanism procedural prin intermediul căruia persoanele îndreptățite pot exercita o cale extraordinară de atac - și anume revizuirea - pentru remedierea situației lor în procesele penale în care a fost invocată o excepție de neconstituționalitate admisă de Curtea Constituțională după pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive. Cu privire la instituția revizuirii întemeiate pe acest motiv, prin Decizia nr. 126 din 3 martie 2016, citată anterior, Curtea Constituțională a statuat că soluția legislativă cuprinsă în dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., care nu limita cazul de revizuire la cauza în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate, este neconstituțională. În acest sens, prin decizia mai sus menționată, paragrafele 25 și 33, Curtea a reținut că, distinct de ipoteza cauzelor aflate pe rolul instanțelor judecătorești la momentul publicării deciziei de admitere a excepției de neconstituționalitate (cauze pendinte) - în care decizia de admitere produce efecte erga omnes, întrucât ceea ce are relevanță în privința aplicării sale este faptul că raportul juridic guvernat de dispozițiile legii declarate neconstituționale nu este definitiv consolidat -, în privința cauzelor care nu se mai află pe rolul instanțelor judecătorești la momentul publicării deciziei de admitere a Curții, fiind vorba despre un raport juridic epuizat, decizia de admitere va produce efecte juridice doar în condiții strict limitative. Pornind de la premisa că incidența deciziei instanței de contencios constituțional într-o atare cauză ar echivala cu atribuirea de efecte ex tunc actului jurisdicțional al Curții - cu încălcarea dispozițiilor art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală - și ar nega, în mod nepermis, autoritatea de lucru judecat care este atașată hotărârilor judecătorești definitive, Curtea a reținut însă că declararea neconstituționalității unui text de lege ca urmare a invocării unei excepții de neconstituționalitate nu poate constitui doar un instrument de drept abstract, ci trebuie să profite autorilor acesteia, care au declanșat controlul de constituționalitate într-o cauză concretă. În aceste condiții, având în vedere importanța principiului autorității de lucru judecat, Curtea a constatat că, pentru a garanta atât stabilitatea raporturilor juridice, cât și o bună administrare a justiției, "o decizie de constatare a neconstituționalității unei prevederi legale trebuie să profite, în formularea căii de atac a revizuirii, numai acelei categorii de justițiabili care a invocat excepția de neconstituționalitate în cauze soluționate definitiv până la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a deciziei prin care se constată neconstituționalitatea, precum și autorilor aceleiași excepții, invocate anterior publicării deciziei Curții, în alte cauze, soluționate definitiv, acest lucru impunându-se din nevoia de ordine și stabilitate juridică". De asemenea, prin Decizia nr. 633 din 12 octombrie 2018, publicată în M. Of. nr. 1020/29.11.2018, parag. 1014 - 1016, Curtea a statuat că raționamentul dezvoltat în Decizia nr. 126 din 3 martie 2016 rămâne pe deplin aplicabil în ipoteza exercitării căii extraordinare de atac a revizuirii atunci când aceasta privește orice decizie de admitere a unei excepții de neconstituționalitate referitoare la norme de procedură penală ori de drept material penal, dar care nu au ca efect dezincriminarea faptei sau micșorarea limitei maxime a pedepsei.

Contrar susținerilor apărării, aceeași soluție a fost pronunțată în ceea ce privește un alt condamnat care a formulat cerere de revizuire împotriva Sentinței penale nr. 1081/2013 pentru considerentul prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., iar trimiterea spre rejudecare a intervenit atunci când a fost invocat motivul de revizuire din art. 453 alin. (1) lit. a) teza a doua C. proc. pen.

Astfel, în Dosarul nr. x/2017, prin Sentința penală nr. 646/2017 a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul B. împotriva Sentinței penale nr. 1081 din 3 decembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2009, cazul de revizuire invocate fiind cel prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., în raport de Decizia Curții Constituționale a României nr. 51 din 16 februarie 2016. Prin Decizia penală nr. 153/2018 a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de revizuentul condamnat B. împotriva Sentinței penale nr. 646 din data de 20 noiembrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în Dosarul nr. x/2017. Ulterior în Dosarul nr. x/2018, prin Decizia penală nr. 68/2019, a fost admisă în principiu contestația în anulare (o cale extraordinară de atac diferită de revizuire) formulată de contestatorul condamnat B. împotriva Deciziei penale nr. 153 din 08 octombrie 2018, iar la rejudecarea cauzei, prin Decizia penală nr. 140/20 mai 2019, a fost respins ca nefondat apelul declarat de revizuentul condamnat B. împotriva Sentinței penale nr. 646 din 20 noiembrie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală. În Decizia penală nr. 140/2019. În motivarea acestei soluții, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători Penal 2-2018, în acord cu instanța de retractare, a constatat că Decizia nr. 51/2016 a Curții Constituționale nu poate constitui temei al revizuirii în cauza în care s-a dispus condamnarea revizuentului, în raport cu efectele acestei decizii, întrucât nu este incidentă situația prevăzută de cazul de revizuire invocat de condamnat - respectiv că hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală care, după ce hotărârea a devenit definitivă, a fost declarată neconstituțională ca urmare a admiterii unei excepții de neconstituționalitate ridicate în acea cauză, iar consecințele încălcării dispoziției constituționale continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.

În consecință, conform jurisprudenței citată mai sus, a existat o soluție identică în cererea de revizuire având ca temei art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. care a fost respinsă ca inadmisibilă și nu s-a dispus rejudecarea cauzei.

Desființarea cu trimitere spre rejudecare, în urma constatării incompatibilității unui judecător, a intervenit în Dosarul nr. x/2018, în care, prin Decizia nr. 93/2019, a fost admis apelul formulat de revizuentul condamnat B. împotriva Sentinței penale nr. 574 din 18 octombrie 2018, pronunțată de secția penală a Înaltei Curți în Dosarul nr. x/2018 și a fost desființată sentința penală, dispunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Cazul de revizuire invocat în dosarul în care s-a dispus reluarea judecării cererii de revizuire pe considerentul unei incompatibilități este însă diferit de cel din cauza prezentă. Astfel în Dosarul nr. x/2018 a fost invocat cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) teza a II-a C. proc. pen., și anume că în cauză, soluția de condamnare s-a bazat exclusiv pe mijloace de probă obținute de către Serviciul Român de Informații în procedura de supraveghere tehnică începută înainte de sesizarea organului de urmărire penală și, continuată pe întreaga durată a urmăririi penale, respectiv până în martie 2009, când a fost sesizată instanța de judecată, cu ultimul rechizitoriu.

Pentru cele expuse anterior, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, va respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva Sentinței penale nr. 678 din data de 22 noiembrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2018.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga apelantul revizuent la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen. onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul-condamnat până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 160 RON se va suporta din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva Sentinței penale nr. 678 din data de 22 noiembrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2018.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. obligă apelantul revizuent la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen. onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul-condamnat până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 160 RON se suportă din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 iunie 2019.

GGC - NN