ÎCCJ, Decizia nr. 140/2019

Asupra apelului de față;

În baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

I. Prin Sentința penală nr. 646 din data de 20 noiembrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2017, printre altele, s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul condamnat A. împotriva Sentinței penale nr. 1081 din 3 decembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2009, fiind totodată, obligat revizuentul la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Pentru a hotărî astfel, secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, sub nr. x/2017, la data de 20 ianuarie 2017, condamnatul A. a solicitat revizuirea Sentinței penale nr. 1081 din 03 decembrie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2009, modificată prin Decizia penală nr. 11 din data de 27 ianuarie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători în Dosarul nr. x/2014, invocând cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., arătând că, prin Decizia Curții Constituționale nr. 51 din 16 februarie 2016, s-a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 142 alin. (1) C. proc. pen. și s-a constatat că sintagma "ori de alte organe specializate ale statului" din cuprinsul dispozițiilor art. 142 alin. (1) din C. proc. pen. este neconstituțională în raport cu dispozițiile art. 1 alin. (3) și (5) din Constituția României.

De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală reținând că la termenul de judecată din data de 23 octombrie 2017 revizuentul A., prin apărător ales, a depus și susținut o nouă cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 367 din C. pen. în raport de dispozițiile art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (3), art. 23 alin. (12) raportat la art. 1 alin. (5) și art. 20 din Constituția României, a mai constatat că:

- Prin Sentința penală nr. 1081 din 03 decembrie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2009, între alții, în temeiul dispozițiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate, cu reținerea art. 74 alin. (2) C. pen. - art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul A., cetățean american, la pedeapsa principală de 4 ani și 10 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen. pe o durată de 5 ani, conform art. 66 C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de inițiere și constituire a unui grup infracțional organizat cu caracter transnațional.

S-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen. conform art. 71 C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În temeiul dispozițiilor art. 159 C. pen., cu reținerea art. 74 alin. (2) C. pen. - art. 76 alin. (2) C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa principală de 10 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen. pe o durată de 5 ani, conform art. 66 C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de spionaj.

S-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen. conform art. 71 C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În temeiul dispozițiilor art. 33 lit. a) - art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (3) C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate urmând ca inculpatul A. să execute pedeapsa cea mai grea, de 10 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen. pe o durată de 5 ani, conform art. 66 C. pen.

S-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen., conform art. 71 C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În temeiul dispozițiilor art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului A. durata reținerii și arestării preventive de la 28.11.2006 la 23.01.2007.

- Prin Decizia penală nr. 11 din 27 ianuarie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, în Dosarul nr. x/2014 au fost admise apelurile declarate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală și de inculpații B., C., D., E., F., G., H., I. și A. împotriva Sentinței penale nr. 1081 din 3 decembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală pronunțată în Dosarul nr. x/2009.

S-a desființat, în parte, hotărârea și, în rejudecare, între alții, în baza dispozițiilor art. 367 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 4 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat.

S-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., conform art. 65 C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza dispozițiilor art. 47 raportat la art. 304 alin. (1) din C. pen. cu referire la art. 3 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru instigare la infracțiunea de divulgare a informațiilor secrete de serviciu sau nepublice.

În baza dispozițiilor art. 38, art. 39 alin. (1) lit. b) și art. 45 C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul A. să execute pedeapsa principală cea mai grea, de 4 ani și 6 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen.

S-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen. conform art. 65 C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza dispozițiilor art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului A. durata reținerii și arestării preventive de la 28.11.2006 la 23.01.2007.

În esență, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, examinând admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire formulată de revizuentul A., prin prisma dispozițiilor art. 459 alin. (3) C. proc. pen., pe de o parte, a reținut că revizuirea constituie o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătorești definitive, având caracterul unei căi de atac de retractare, care permite instanței penale să revină asupra propriei sale hotărâri, și, în același timp, caracterul unei căi de atac prin care sunt constatate și înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale, iar pe de altă parte, a constatat că cererea a fost formulată în termenul legal, prevăzut de art. 457 alin. (1), teza a II-a C. proc. pen., revizuentul a fost parte în cauza a cărei revizuire o solicită, conform art. 455 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., iar prin Sentința penală nr. 1081 din 3 decembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2009, s-a rezolvat fondul cauzei, dispunându-se condamnarea revizuentului.

Totodată, prima instanță a reținut că deși cererea a fost formulată și motivată în scris, fiind menționat cazul de revizuire pe care aceasta se întemeiază, respectiv art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., revizuentul condamnat invocând faptul că, prin Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016, publicată în M. Of. nr. 190/14.03.2016, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 142 alin. (1) C. proc. pen. și a constatat că sintagma "ori de alte organe specializate ale statului" din cuprinsul dispozițiilor art. 142 alin. (1) din C. proc. pen. este neconstituțională, în raport cu dispozițiile art. 1 alin. (3) și (5) din Constituția României, totuși, a apreciat că dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. au fost invocate în mod formal, întrucât motivul menționat de revizuent în cerere nu se circumscrie cazurilor de revizuire expres și limitativ prevăzute de art. 453 C. proc. pen.

Astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a constatat că Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016 a Curții Constituționale nu poate constitui temei al revizuirii în cauza în care s-a dispus condamnarea revizuentului A., în raport de efectele acestei decizii nefiind incidentă situația prevăzută de cazul de revizuire menționat - respectiv hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală care, după ce hotărârea a devenit definitivă, a fost declarată neconstituțională ca urmare a admiterii unei excepții de neconstituționalitate ridicate în acea cauză, iar consecințele încălcării dispoziției constituționale continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.

Mai mult, s-a apreciat că dispozițiile art. 142 alin. (1) C. proc. pen. nu sunt aplicabile în cauza penală în care s-a dispus condamnarea revizuentului A., întrucât, față de natura infracțiunilor cercetate, interceptările și înregistrările convorbirilor telefonice au fost autorizate prin mandate de siguranță națională, care au fost puse în executare de unitățile specializate ale Serviciului Român de Informații, în baza Legii nr. 51/1991, iar prin Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016 Curtea Constituțională a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 142 alin. (1) C. proc. pen., astfel că, numai în cauzele în care au fost puse în executare mandate de supraveghere tehnică de către Serviciul Român de Informații în temeiul acestor dispoziții legale (în vigoare de la data de 1.02.2014), există posibilitatea de a se invoca efectele acestei decizii.

S-a apreciat că revizuentul condamnat A. nu poate beneficia de calea de atac a revizuirii, întemeiată pe declararea neconstituționalității dispozițiilor art. 142 alin. (1) C. proc. pen., având în vedere, în principal, faptul că, în cauza penală în care s-a dispus condamnarea acestuia, mandatele prin care s-a dispus autorizarea interceptării convorbirilor acestuia au fost emise și puse în executare în baza dispozițiilor din procedura specială, prevăzută de Legea nr. 51/1991 privind siguranța națională a României, iar nu în baza dispozițiilor de drept comun.

De asemenea, în contextul considerentelor menționate, secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a apreciat ca fiind nerelevantă împrejurarea că, pe parcursul procesului penal, în cauza revizuentului condamnat s-au formulat mai multe excepții de neconstituționalitate, Curtea Constituțională pronunțându-se cu privire la aceste excepții prin Decizia nr. 247 din 15 martie 2012 (prin care s-a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155 C. pen., art. 157 C. pen., art. 159 C. pen., art. 13 din Legea nr. 51/1991 privind siguranța națională a României, art. 11 din Legea nr. 14/1992 privind organizarea și funcționarea Serviciului Român de Informații, art. 224 C. proc. pen., precum și a dispozițiilor cuprinse în Secțiunea V

1

a Titlului III, Capitol II din C. proc. pen., excepție invocată de B., C., D. și F. în Dosarul nr. x/2009 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală), respectiv prin Decizia nr. 1264 din 25 noiembrie 2008 (prin care s-a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 10, art. 11 alin. (1) lit. d), art. 12, art. 13, art. 14, art. 15, art. 16 din Legea nr. 51/1991 privind siguranța națională și art. 23, art. 24 din Legea nr. 182/2002 privind informațiile clasificate, excepție invocată H., I. și J. în Dosarul nr. x/2008 al Curții de Apel București, secția I penală).

S-a conchis că prin deciziile mai sus menționate, Curtea Constituțională nu a examinat (și nici nu ar fi avut posibilitatea de a examina) constituționalitatea dispozițiilor art. 142 alin. (1) C. proc. pen. - care, de altfel, așa cum s-a subliniat anterior, nu erau aplicabile în cauza penală în care s-a dispus condamnarea revizuentului și s-a constatat că nu au fost îndeplinite cerințele cumulative de admisibilitate în principiu a cererii de revizuire, în baza art. 459 alin. (5) C. proc. pen., întrucât prin cererea de revizuire formulată revizuentul A. nu au fost invocate temeiuri legale privind redeschiderea procedurilor penale, conform art. 459 alin. (3) lit. c) din C. proc. pen.

Împotriva Sentinței penale nr. 646 din data de 20.11.2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în Dosarul nr. x/2017, revizuentul condamnat A., la data de 22.11.2017, a formulat în termen legal apel, cauza înregistrându-se sub nr. x/2018 pe rolul Completului de 5 Judecători la 02.05.2018, fiind fixat aleatoriu prim termen de judecată la 11.06.2018.

II. Prin Decizia nr. 153 din 08.10.2018 Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători a respins, ca nefondat, apelul formulat de revizuentul condamnat A. împotriva Sentinței penale nr. 646 din data de 20 noiembrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2017, obligându-l, totodată, la plata cheltuielilor judiciare către stat.

În esență, instanța de control judiciar, raportând dispozițiile legale incidente la contextul cauzei, a constatat că prima instanță, în mod justificat, a apreciat că dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. au fost invocate doar formal, întrucât motivul menționat de revizuent în cerere nu se circumscrie cazurilor de revizuire expres și limitativ prevăzute de art. 453 C. proc. pen. reținând că, la nivel declarativ, cererea de revizuire s-a întemeiat pe dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. și a vizat decizia instanței de contencios constituțional nr. 51 din 16 februarie 2016, publicată în M. Of. nr. 190/14.03.2016, prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 142 alin. (1) C. proc. pen. și s-a constatat că sintagma "ori de alte organe specializate ale statului" din cuprinsul dispozițiilor art. 142 alin. (1) din C. proc. pen. este neconstituțională, în raport cu dispozițiile art. 1 alin. (3) și (5) din Constituția României.

Totodată, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători a constatat că Decizia nr. 51/2016 a Curții Constituționale nu poate constitui temei al revizuirii în cauza în care s-a dispus condamnarea revizuentului A., în raport cu efectele acestei decizii, întrucât nu este incidentă situația prevăzută de cazul de revizuire invocat de condamnat - respectiv că hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală care, după ce hotărârea a devenit definitivă, a fost declarată neconstituțională ca urmare a admiterii unei excepții de neconstituționalitate ridicate în acea cauză, iar consecințele încălcării dispoziției constituționale continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.

De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători a constatat nefondate argumentele invocate de revizuentul condamnat A. în sensul că ar avea dreptul de a beneficia de calea de atac a revizuirii, întemeiată pe declararea neconstituționalității dispozițiilor art. 142 alin. (1) C. proc. pen., întrucât în cauza penală în care s-a dispus condamnarea acestuia, mandatele prin care s-a dispus autorizarea interceptării convorbirilor acestuia au fost emise și puse în executare în baza dispozițiilor din procedura specială, prevăzută de Legea nr. 51/1991, privind siguranța națională a României, iar nu în baza dispozițiilor de drept comun.

S-a mai relevat că dispozițiile art. 142 alin. (1) C. proc. pen. nu au fost incidente în cauza penală în care s-a dispus condamnarea revizuentului (Dosarul de fond nr. x/2009 în care s-a pronunțat prin Sentința penală nr. 1081 din 03.12.2013, hotărâre care a fost modificată prin Decizia penală nr. 11 din 27.01.20915 pronunțată în apel în Dosarul nr. x/2014 al Completului de 5 Judecători din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție), întrucât autorizarea înregistrărilor și interceptărilor comunicațiilor s-a dispus anterior datei de 01.02.2014, iar efectele Deciziei instanței de contencios constituțional nr. 51 din 16.02.2016 se răsfrâng numai asupra cauzelor în care, în baza art. 142 alin. (1) C. proc. pen., au fost puse în executare mandate de supraveghere tehnică de către Serviciul Român de Informații, ulterior datei de 01.02.2014, data intrării în vigoare a noului C. proc. pen.

III. Împotriva Deciziei nr. 153 din 08.10.2018, la data de 03.12.2018 a formulat contestație în anulare condamnatul A., care a fost înregistrată la data de 05 decembrie 2018, sub nr. x/2018, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători Penal 1, cu prim termen inițial fixat la 04.02.2019.

Prin rezoluția administrativă a vicepreședintelui instanței din 12.12.2018, dată în baza punctului 3 lit. a) din Hotărârea nr. 156 din 06.12.2018 a Colegiului de conducere al Înaltei Curți, s-a dispus scoaterea cauzei de pe rol în vederea repartizării aleatorii către Completurile de 5 Judecători nou-înființate, în temeiul art. 4 alin. (1) din Hotărârea nr. 1367 din 05.12.2018, adoptată de secția pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, cu referire la efectele Deciziei nr. 685/2018 a Curții Constituționale (dosar contestație).

Urmare repartizării aleatorii, cauza a revenit spre soluționare Completului de 5 Judecători Penal 2 -2018, nou-înființat, cu prim termen de judecată la data de 19 decembrie 2018, dosarul fiind ulterior amânat la data de 21 ianuarie 2019, pentru lipsă de procedură cu contestatorul condamnat.

În motivarea contestației în anulare contestatorul condamnat, prin apărător, a susținut, în esență, nelegala compunere a Completului de 5 Judecători care a soluționat cauza în apel, considerând că, în speță, au fost încălcate dispozițiile art. 32 din Legea nr. 304/2004, în ceea ce privește modul de desemnare al unuia dintre cei 5 membri ai acestui complet, iar în drept, s-a invocat cazul de contestație în anulare prevăzut de art. 426 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

IV. Examinând în cameră de consiliu admisibilitatea în principiu a căii de atac cu care a fost învestită, prin raportare la motivele invocate în scris și la dispozițiile legale care reglementează contestația în anulare, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, în majoritate, a constatat că sunt îndeplinite cumulativ cele trei condiții de admisibilitate prevăzute de art. 431 alin. (2) C. proc. pen., motiv pentru care, la termenul din 18 februarie 2019, a admis-o în principiu, fixând termen pentru soluționarea pe fond a contestației în anulare la 18 martie 2019.

Încheierea penală din 18 februarie 2019 s-a pronunțat cu opinia separată a doamnei judecător K., în sensul respingerii, ca inadmisibilă, a contestației în anulare.

V. Prin Decizia penală nr. 68 din 18 martie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători Penal 2-2018, examinând calea de atac cu care a fost învestită, prin raportare la motivele invocate și la dispozițiile legale care guvernează contestația în anulare, a constatat că aceasta este fondată și, urmare admiterii acesteia, pentru considerentele ce succed, a desființat în totalitate decizia penală contestată, anulând toate formele de executare dispuse în baza acesteia și acordând termen la 20 mai 2019, ora 9:00 Sala Secțiilor Unite, în vederea rejudecării apelului declarat de revizuentul condamnat A. împotriva Sentinței penale nr. 646 din 20 noiembrie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, cu citarea apelantului condamnat A. la adresele indicate în dosar.

În esență, după o prealabilă analiză a conținutului succesiv al dispozițiilor legale reclamate ca fiind încălcate în cauză de către instanța de apel care a pronunțat hotărârea a cărei anulare s-a solicitat, respectiv art. 32 din Legea nr. 304/2004, care reglementează compunerea Completului de 5 Judecători din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța de control judiciar a reținut că, în timp, a existat o lipsă de claritate a modificărilor legislative, imprecizia termenilor folosiți de legiuitor fiind de natură a conduce la interpretări juridice diferite, realitatea juridică confirmând această concluzie.

Astfel, s-a apreciat că deși desemnarea, prin tragere la sorți, a patru din cei cinci membri ai completurilor de judecată, a avut caracter public și transparent, fiind cunoscută publicului și implicit, participanților din procesul penal, niciuna dintre părțile implicate în procedurile judiciare aflate pe rolul Completurilor de 5 Judecători, apărătorii acestora și Ministerul Public, în intervalul cuprins între 01.02.2014, când au intrat în vigoare modificările sus menționate, și până la pronunțarea de către Curtea Constituțională a Deciziei nr. 685/07.11.2018, nu a invocat, ca motiv de contestație în anulare, nelegala compunere a completului de judecată nici cu ocazia soluționării apelului și nici ulterior rămânerii definitive a deciziei penale. Pe cale de consecință, s-a constatat că atât instanța supremă, cât și părțile și Ministerul Public au dat aceeași interpretare dispozițiilor legale privind compunerea Completurilor de 5 Judecători.

S-a mai arătat că ambiguitățile și contradicțiile legislative cuprinse în reglementarea anterioară generatoare de interpretări diferite a textelor de lege au fost înlăturate prin intrarea în vigoare a Legii nr. 207/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 304/2004, prin care s-au stabilit cu claritate și precizie regulile privind Completurile de 5 Judecători, atât în materie penală, cât și în alte materii, respectiv desemnarea, prin tragere la sorți, a tuturor membrilor completurilor, precizarea expresă a persoanelor, dar și a modalității concrete, în care se prezidează aceste completuri.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători a constatat că prin Decizia nr. 685 din 7 noiembrie 2018 Curtea Constituțională, fără a face și o analiză din perspectiva art. 33 din Legea nr. 304/2004, a dat o altă interpretare textelor de lege, arătând că art. 32 alin. (4) din Legea nr. 304/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 255/2013, a reglementat, în mod expres, tragerea la sorți a tuturor membrilor Completului de 5 judecători, fără să facă vreo diferențiere între aceștia și fără să consacre instituția "membrului de drept". De asemenea, art. 32 alin. (5) din lege a stabilit că președintele sau vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție prezidează completul doar dacă au fost desemnați prin tragere la sorți ca membri ai acestuia, aceeași regulă aplicându-se, evident, și în privința președintelui secției penale. Prin urmare textul analizat conferă acestora dreptul de a prezida completul în măsura în care sunt desemnați prin tragere la sorți și nu pe acela de a face parte de drept din complet. Astfel, voința legiuitorului a fost aceea de a aplica regula tragerii la sorți în privința tuturor membrilor completului (...).

Potrivit art. 147 alin. (4) din Constituția României, deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor și întrucât textul constituțional nu distinge în funcție de tipul de decizie sau în funcție de atribuția în exercitarea căreia a fost pronunțată, s-a reținut că în temeiul dispozițiilor anterior menționate și principiului supremației Constituției, dezlegarea dată de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 685 din 7 noiembrie 2018 este obligatorie, astfel încât, pentru viitor, nu mai poate fi dată o altă interpretare dispozițiilor art. 32 din Legea nr. 304/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 255/2013.

Analizând, în aceste coordonate contestația în anulare formulată de condamnatul A., prin raportare la motivul invocat în cauză, care se circumscrie cazului de contestație în anulare privind compunerea completului de judecată, în interpretarea dată de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 685/2018, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători a constatat că aceasta este întemeiată și a admis-o ca atare, reținând că, pe de o parte, potrivit art. 426 lit. d) teza I din C. proc. pen., se poate face contestație în anulare când instanța de apel nu a fost compusă potrivit legii și, pe de altă parte, că potrivit art. 354 alin. (1) din C. proc. pen. instanța judecă în complet de judecată, a cărui compunere este cea prevăzută de lege, întrucât încălcarea dispozițiilor privind compunerea completului de judecată este sancționată cu nulitatea absolută, conform art. 281 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.

La primul termen de judecată din 20 mai 2019, fixat în vederea rejudecării apelului formulat de condamnatul revizuent A. împotriva Sentinței penale nr. 646 din 20 noiembrie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, apelantul revizuent condamnat nu s-a prezentat, dar a fost reprezentant de apărătorul desemnat din oficiu, precum și de apărător ales, acesta din urmă depunând la dosar și note de concluzii scrise (fiind atașate la dosar apel).

Susținerile apărătorului ales al apelantului revizuent condamnat, precum și concluziile reprezentantului Ministerului Public, atât cu privire la probele solicitate, cât și cu privire la apelul promovat, au fost redate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii, motiv pentru care nu vor mai fi reluate.

În esență, în notele de concluzii scrise, dar și în susținerile orale, apărătorul ales al apelantului revizuent condamnat a precizat că în mod greșit prima instanță a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de condamnatul A., întrucât erau îndeplinite toate condițiile prevăzute de lege pentru a fi admisă o astfel de cerere și a invocat apărări similare cu cele pe care le-a iterat în fața primei instanțe în primul ciclu procesual, suplimentar făcând trimitere la considerentele Deciziei nr. 26 din 16.01.2019 pronunțată de instanța de contencios constituțional asupra cererii de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parlamentul României, Înalta Curte de Casație și Justiție și celelalte instanțe judecătorești, publicată în M. Of. nr. 193/12.03.2019.

Criticând nelegalitatea și netemeinicia hotărârii apelate, condamnatul revizuent A., prin apărător, în esență, în notele de concluzii scrise, a susținut că:

- hotărârea pronunțată în cauza penală în care a intervenit condamnarea sa și a cărei revizuire o solicită (Sentința penală nr. 1081/03.12.2013, astfel cum a fost modificată prin Decizia penală nr. 11/27.01.2015) s-a întemeiat integral pe probe ilegal obținute de către un organ neabilitat prin lege în acest scop (Serviciul Român de Informații) și care nu reflectă realitatea factuală, iar împrejurările noi aduse la cunoștința instanței odată cu formularea cererii de revizuire dovedesc neechivoc această situație;

- cererea de revizuire nu a fost examinată efectiv și potrivit legii, împrejurare ce rezultă și din antepronunțarea instanței de fond care a respins anterior soluționării admisibilității în principiu a cererii de revizuire cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 459 alin. (3) lit. e) din C. proc. pen.

- prima instanță a respins cererea de revizuire, ca inadmisibilă cu nerespectarea dispozițiilor art. 403 din C. proc. pen. vizând obligativitatea motivării hotărârilor judecătorești, întrucât din considerentele sentinței se impunea să reiasă clar și neechivoc neîndeplinirea cerințelor formale stabilite de legiuitor de exercitare a acestei căi de atac, inclusiv referirile la argumentele care au determinat o astfel de soluție (după caz, motivarea cererilor admise/respinse și respectiv, a probelor reținute/înlăturate), precum și descrierea completă și valorizarea corectă a fiecăruia dintre elementele care au dat conținut cauzei, astfel încât argumentele/raționamentele să conducă în mod logic la concordanța dintre soluția pronunțată și adevărul judiciar stabilit în dosar;

- insuficienta motivare a soluției pronunțate este, între altele, și consecința respingerii unei cereri esențiale pentru justa soluționare a cererii de revizuire, în condițiile în care aplicabilitatea Deciziei nr. 51/2016 a Curții Constituționale era condiționată de ridicarea unei excepții similare de neconstituționalitate, iar în cauza penală care îl privea a invocat o excepție de neconstituționalitate identică și, în considerarea probării acestei împrejurări, a solicitat primei instanțe atașarea Dosarului nr. x/2011* al Tribunalului București (în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, soluționată de Curte prin decizia invocată în susținerea cererii de revizuire). Or, în condițiile în care respingerea ca inadmisibilă a cererii de revizuire a fost motivată pe faptul că norma constatată neconstituțională nu era în vigoare în perioada de referință, iar decizia invocată nu este aplicabilă, întrucât aceasta se referă la dreptul comun, atașarea dosarului era de natura a dovedi, cu referire la excepții identice de neconstituționalitate, identitatea de situație a autorului excepției și a revizuentului, cu referire la interceptarea comunicațiilor, în anii 2005 - 2006, în baza unor mandate de siguranță națională emise de Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 91

1

și urm. din vechiul C. proc. pen., activ în perioada de referință (în ambele dosare penale), la cererea Serviciului Român de Informații. Pentru considerente identice a solicitat în probațiune și atașarea înscrisurilor aparținând cauzei și care nu se aflau la dosar, respectiv cererile Serviciului Român de Informații, referatele procurorilor, încheierile judecătorului de drepturi și libertăți, mandatele și încheierile prin care au fost autorizate măsurile de supraveghere tehnică, precum și procesele-verbale în care s-a consemnat rezultatul supravegherii tehnice, acte procesuale și mijloace de probă care, deși aparțin cauzei, nu au fost atașate la dosar, fiind singurele care fac dovada temeiului de drept comun în baza căruia au fost obținute mijloacele de probă și nu în baza normei speciale, cum a apreciat instanța de retractare;

- examinarea și verificarea motivelor în cadrul admiterii în principiu a cererii de revizuire nu conduc la o rejudecare a fondului, întrucât în cauza de față, în etapa examinării admisibilității în principiu, prima instanță deși a respins cererea de revizuire ca inadmisibilă, a efectuat și o analiză a motivului invocat, activitate care face obiectul etapei procesuale ulterioare admiterii în principiu a cererii de revizuire și care nu se confundă cu aprecierea probelor, în ansamblul lor, în cadrul rejudecării cauzei pe fond;

- prima instanță în mod greșit a apreciat că în cauză nu este incidentă Decizia nr. 51/2016 a Curții Constituționale, deși erau îndeplinite cele două condiții, cu referire la manifestarea expresă de voință în sensul revizuirii hotărârii definitive de condamnare, precum și a similarității obiectului excepției de neconstituționalitate (în fapt a identității de obiect, așa cum a considerat că a dovedit, întrucât în cauza penală din 2009 condamnatul A. a fost autorul sesizării instanței cu aceeași excepție de neconstituționalitate care a fost invocată și în cauza penală din 2011 de alți autori), instanța de contencios constituțional având în vedere, ca situație factuală, interceptări și înregistrări efectuate în perioada de activitate a C. proc. pen. din 1968, supuse exigențelor reglementate prin art. 91

1

și următoarele din acel cod, dispoziții care au fost preluate ca soluție legislativă de art. 142 alin. (1) din C. proc. pen.

- este lipsită de bază legală și nefondată soluția respingerii cererii de revizuire motivată de pretinsa inaplicabilitate în cauză a Deciziei nr. 51/2016, întrucât autorizarea interceptării convorbirilor și punerea în executare a mandatelor ar fi avut loc în baza procedurii speciale prevăzută de Legea nr. 51/1991, atât timp cât toate actele procesuale și mijloacele de probă obținute prin acest procedeu probatoriu fac trimitere la dispozițiile art. 91

1

și următoarele din C. proc. pen., iar Deciziile Curții Constituționale nr. 126/2016, nr. 91/2016, nr. 651/2017, nr. 633/2018 și nr. 26/2019 au reconfirmat incidența Deciziei nr. 51/2016 în cauza de față;

- raportat la cazul de revizuire invocat, a supus examinării instanței de retractare și existența protocolului de cooperare instituțională, respectiv declasificarea și publicarea protocolului, situație necunoscută pe parcursul soluționării cauzei penale în care a fost condamnat în fond și în apel, situație care, în opinia sa, era aptă a lămuri și demonstra aspectele evocate în cererea de revizuire (cu referire la nelegalitatea și netemeinicia soluției de condamnare), prin raportare la considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 26 din data de 16 ianuarie 2019.

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de apel formulate și susținute de apărătorul ales al revizuentului condamnat, dar și din oficiu, sub toate aspectele, potrivit art. 417 alin. (2) C. proc. pen. coroborat cu art. 459, art. 453 alin. (1) lit. f) și art. 464 din același cod, Completul de 5 Judecători Penal 2-2018 al Înaltei Curți de Casație și Justiție constată că apelul este nefondat, urmând a-l respinge ca atare, pentru considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează:

Astfel cum s-a arătat și în primul ciclu procesual de instanța de retractare, revizuirea se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări care nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, descoperite după judecată și care fac dovada că aceasta se întemeiază pe o eroare judiciară, iar în conformitate cu dispozițiile art. 459 din C. proc. pen., pentru a fi admisibilă, cererea de revizuire trebuie să îndeplinească cumulativ și formal mai multe condiții, examinându-se în principiu, dacă: a) cererea a fost formulată în termen și de o persoană dintre cele prevăzute la art. 455; b) cererea a fost întocmită cu respectarea prevederilor art. 456 alin. (2) și (3); c) au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale; d) faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv; e) faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenței unor temeiuri legale ce permit revizuirea; f) persoana care a formulat cererea s-a conformat cerințelor instanței dispuse potrivit art. 456 alin. (4).

Raportând criticile formulate în prezentul apel de condamnatul revizuent, prin apărător, la contextul cauzei, Completul de 5 Judecători Penal 2-2018 al Înaltei Curți de Casație și Justiție constată că cererea de revizuire a fost formulată la data de 20.01.2017, în termenul prevăzut de lege, întrucât cererea de revizuire în favoarea condamnatului se poate face oricând, chiar după ce pedeapsa a fost executată sau considerată executată, conform art. 457 alin. (1) teza I C. proc. pen.

Totodată, se reține că apelantul revizuent condamnat a fost parte în Cauza nr. x în care s-a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se solicită: Sentința penală nr. 1081/03.12.2013, conform art. 455 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. (care a rezolvat fondul cauzei), fiind modificată în apel prin Decizia penală nr. 11/27.01.2015 pronunțată în Dosarul nr. x/2014, în sensul că, printre alții, s-a dispus condamnarea apelantului revizuent condamnat la o pedeapsă rezultantă de 4 ani și 6 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat și pentru instigare la infracțiunea de divulgare a informațiilor secrete de serviciu sau nepublice.

De asemenea, se constată că cererea a fost formulată și motivată în scris, fiind indicat cazul de revizuire pe care aceasta se întemeiază, respectiv art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. și a mijloacelor de probă în dovedirea acestuia.

Instanța de control judiciar reține că prin apariția O.U.G. nr. 18/2016, pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind C. pen., Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen., precum și pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară (intrată în vigoare începând cu 23 mai 2016) dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., ce au fost invocate drept temei al revizuirii în prezenta cauză, au fost modificate prin art. II pct. 113 din acest act normativ, cuprinzând mai multe cerințe care, de asemenea, trebuie îndeplinite cumulativ și au următorul conținut:

"f) hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală care, după ce hotărârea a devenit definitivă, a fost declarată neconstituțională ca urmare a admiterii unei excepții de neconstituționalitate ridicate în acea cauză, în situația în care consecințele încălcării dispoziției constituționale continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate."

Prin urmare, pentru a fi incident acest caz de revizuire se impune ca prevederea legală pe care s-a întemeiat hotărârea, după ce s-a soluționat definitiv cauza în apel, să fi fost neconformă cu legea fundamentală și declarată ca atare, ca urmare a admiterii unei excepții de neconstituționalitate, însă sub dublă condiționare și anume: excepția de neconstituționalitate trebuia să fi fost invocată în respectiva cauză și nu în alta, iar efectele încălcării dispoziției declarate neconstituțională să nu poată fi altfel înlăturate/îndreptate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.

Or, contrar susținerilor apelantului revizuent condamnat A., Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători Penal 2 - 2018 constată că nu este îndeplinită condiția incidenței în cauză a dispozițiilor Deciziei nr. 51/2016 (pronunțată la data de 16 februarie 2016 și publicată în M. Of. nr. 190/14.03.2016) și că aceasta nu poate servi ca temei de revizuire în baza art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., întrucât în mod evident, au fost criticate ca fiind neconstituționale texte legale diferite în cauze diferite și nu în propria cauză, chiar dacă acesta a menționat insistent că, începând cu anul 2008 a solicitat, atât el, cât și ceilalți coinculpați, sesizarea instanței de contencios constituțional, invocând succesiv, în diferite faze ale procesului penal, excepții de neconstituționalitate ale textelor legale similare cu cel analizat la momentul pronunțării Deciziei nr. 51/2016.

Analizând dispozițiile legale incidente prin prisma criticilor formulate și prin raportare la contextul cauzei, se constată că motivul menționat de revizuent în cerere nu se circumscrie cazurilor de revizuire expres și limitativ prevăzute de art. 453 C. proc. pen. Astfel, deși condamnatul și-a întemeiat cererea de revizuire pe dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., vizând decizia instanței de contencios constituțional nr. 51 din 16 februarie 2016, prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 142 alin. (1) C. proc. pen. și s-a constatat că sintagma "ori de alte organe specializate ale statului" din cuprinsul dispozițiilor art. 142 alin. (1) din C. proc. pen. este neconstituțională, în raport cu dispozițiile art. 1 alin. (3) și (5) din Constituția României, prima instanță a apreciat justificat că dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. nu sunt aplicabile în cauză, întrucât acestea au fost invocate strict formal.

Prin Decizia instanței de contencios constituțional nr. 51/2016 s-a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de L., M. și N. în Dosarul nr. x/2011 al Tribunalului București, secția I penală (având ca obiect stabilirea vinovăției autorilor excepției sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de crimă organizată și spălare de bani, prevăzute la art. 7 alin. (1) și (2) din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 50 din 29 ianuarie 2003, și, respectiv, la art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării terorismului, republicată în M. Of. nr. 702/12.10.2012) și s-a constatat că sintagma "ori de alte organe specializate ale statului" din cuprinsul dispozițiilor art. 142 alin. (1) din C. proc. pen. este neconstituțională.

Așadar, prin Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016, Curtea Constituțională a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 142 alin. (1) C. proc. pen., astfel că, numai în cauzele în care au fost puse în executare mandate de supraveghere tehnică, de către Serviciul Român de Informații, în temeiul acestor dispoziții legale (în vigoare de la data de 1.02.2014), există posibilitatea de a se invoca efectele acestei decizii.

Examinând actele și lucrările dosarului se constată că sunt nefondate și nu pot fi primite argumentele revizuentului condamnat A. care a susținut că cererea sa de revizuire este admisibilă fiind întemeiată pe declararea neconstituționalității dispozițiilor art. 142 alin. (1) C. proc. pen., întrucât în cauza penală în care s-a dispus condamnarea acestuia (Dosarul de fond nr. x/2009 în care s-a pronunțat prin Sentința penală nr. 1081 din 03.12.2013, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 11 din 27.01.2015 pronunțată în apel în Dosarul nr. x/2014 al Completului de 5 Judecători din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție), mandatele prin care s-a dispus autorizarea interceptării convorbirilor și a celorlalte măsuri de supraveghere tehnică au fost emise în baza dispozițiilor Legii nr. 51/1991 privind siguranța națională și puse în executare de unitățile specializate ale Serviciului Român de Informații, constituind mijloace de probă conform art. 91

1

și urm. din C. proc. pen. din 1969, iar efectele Deciziei instanței de contencios constituțional nr. 51 din 16.02.2016 se răsfrâng numai asupra cauzelor în care, în baza art. 142 alin. (1) C. proc. pen. au fost puse în executare mandate de supraveghere tehnică de către Serviciul Român de Informații, ulterior datei de 01.02.2014, când a intrat în vigoare noul C. proc. pen.

Analizând motivele de apel formulate de apelantul revizuent condamnat prin raportare la contextual factual al cauzei se constată că în Dosarul nr. x/2009 au fost criticate ca fiind neconstituționale: dispozițiile art. 10, art. 11 alin. (1) lit. d), art. 12 - art. 16 din Legea nr. 51/1991 privind siguranța națională și art. 23, art. 24 din Legea nr. 182/2002 privind informațiile clasificate; respectiv, dispozițiile art. 91

1

și art. 91

3

alin. (1) și alin. (2) teza I din C. proc. pen., art. 157, art. 159 din C. pen. și art. 20 - 22 din Legea nr. 535/2004, însă, pe de o parte, toate au fost respinse, iar pe de altă parte, acestea au fost invocate în cauze diferite, prima aflată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală și cealaltă pe Curții de Apel București, secția I penală reținând că: prin Decizia nr. 247 din 15 martie 2012, instanța de contencios constituțional a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155 C. pen., art. 157 C. pen., art. 159 C. pen., art. 13 din Legea nr. 51/1991 privind siguranța națională a României, art. 11 din Legea nr. 14/1992 privind organizarea și funcționarea Serviciului Român de Informații, art. 224 C. proc. pen., precum și a dispozițiilor cuprinse în Secțiunea V

1

a Titlului III, Capitol II din C. proc. pen., excepție invocată de B., C., D. și F. în Dosarul nr. x/2009, respectiv că, prin Decizia nr. 1250 din 25 noiembrie 2008 Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 10, art. 11 alin. (1) lit. d), art. 12, art. 13, art. 14, art. 15, art. 16 din Legea nr. 51/1991 privind siguranța națională și art. 23, art. 24 din Legea nr. 182/2002 privind informațiile clasificate, excepție invocată H., I. și J. în Dosarul nr. x/2008.

Prin urmare, contrar susținerilor apelantului revizuent nemulțumit, în fapt, de soluția de condamnare, Curtea Constituțională a fost sesizată cu excepțiile de neconstituționalitate mai sus menționate și deci nu a fost învestită cu examinarea lipsei de conformitate a dispozițiilor art. 142 C. proc. pen. cu textele legii fundamentale, iar față de natura infracțiunilor pentru care inculpații au fost cercetați, deduși judecății și condamnați, în mod evident că interceptările și înregistrările convorbirilor telefonice au fost autorizate prin mandate de siguranță națională, care au fost puse în executare la acel moment de unitățile specializate ale Serviciului Român de Informații, în baza Legii nr. 51/1991, iar nu în baza dispozițiilor de drept comun.

Totodată, invocarea de către apelantul revizuent a unor decizii ale Curții Constituționale pronunțate după momentul promovării căii extraordinare de atac a revizuirii (20 ianuarie 2017), înregistrată în Dosarul nr. x/2017 pe rolul secției penale a Înaltei Curți, cum este cazul Deciziilor nr. 633 din 12.10.2018 (publicată în M. Of. nr. 1020/29.11.2019) și nr. 26 din 16.01.2019 (publicată în M. Of. nr. 193/12.03.2019), nu are relevanță în cauză, în stadiul procesual al apelului, în condițiile în care acestea nu existau la data formulării cererii de revizuire, astfel că prima instanță nu le-a avut în vedere la momentul pronunțării Sentinței penale nr. 646 din 20 noiembrie 2017.

Referitor la criticile vizând încălcarea/nerespectarea dispozițiilor prevăzute de art. 403 din C. proc. pen. cu privire la nemotivare sau insuficienta motivare a soluției pronunțate de prima instanță, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție constată că sunt vădit nefondate, întrucât în cuprinsul Sentinței penale nr. 646/20.11.2017 secția penală a Înaltei Curți a expus argumentat și a detaliat considerentele și raționamentele logico-juridice în baza cărora și-a format convingerea că cererea de revizuire, astfel cum a fost formulată și întemeiată în fapt și drept, nu poate depăși faza admisibilității în principiu, fiind inadmisibilă, reținând în mod justificat că nu erau îndeplinite cumulativ condițiile impuse de legea procesual penală pentru a admite cererea de revizuire, iar referirea la cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) a fost una formală, necircumscriindu-se vreunuia din cazurile de revizuire reglementate la art. 453 din același cod.

De altfel, chiar apelantul revizuent face afirmații contradictorii în cadrul concluziilor scrise depuse la dosar, susținând, pe de o parte, că instanța de retractare a făcut o apreciere greșită/a valorizat eronat probele pe care condamnatul le-a solicitat/invocat în susținerea cererii de revizuire, pentru ca ulterior, pe de altă parte, să susțină că aceeași instanță nu putea și nu trebuia să analizeze aceste probe în faza admisibilității în principiu, ci abia în etapa următoare a analizării pe fond căii extraordinare de atac a revizuirii.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători Penal 2-2018 constată că nu poate fi primită nici critica apelantului revizuent referitoare la faptul că prin respingerea cererii de sesizare cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 453 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., instanța de retractare s-ar fi antepronunțat și asupra cererii de revizuire formulată, întrucât, pe de o parte, în cauzele în care se formulează cereri prealabile ori se invocă excepții, instanțele de judecată, cu prioritate, le analizează și se pronunță asupra lor și apoi acordă cuvântul la dezbateri, astfel cum s-a procedat și în cauza de față (Secția penală a Înaltei Curți fiind învestită la termenul din 23.10.2017 cu patru cereri de sesizare a Curții Constituționale cu excepții de neconstituționalitate diferite, inclusiv cu cea mai sus menționată), iar pe de altă parte, soluțiile pronunțate la data de 20.11.2017, în sensul respingerii, ca inadmisibile, a celor patru cereri de sesizare cu excepțiile de neconstituționalitate diferite invocate au fost supuse cenzurii instanței de control judiciar în calea de atac a recursului, exercitată separat de același revizuent și, prin urmare, în această fază procesuală nu mai poate face obiectul analizei.

Raportat la cazul de revizuire invocat, apelantul revizuent a mai menționat că a supus examinării instanței de retractare și existența protocolului de cooperare instituțională, respectiv declasificarea și publicarea protocolului, situație necunoscută pe parcursul soluționării în fond și în apel a cauzei penale în care a fost condamnat, împrejurare care, în opinia sa, era aptă a lămuri și demonstra aspectele evocate în cererea de revizuire (cu referire la nelegalitatea și netemeinicia soluției de condamnare), prin raportare la considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 26 din data de 16 ianuarie 2019.

Or, această afirmație este inexactă/incorectă, iar Înalta Curte de Casație și Justiție Completul de 5 Judecători Penal 2 -2018 constată că susținerea apelantului revizuent nu poate fi primită, deoarece, pe de o parte, astfel cum rezultă din cuprinsul încheierii de dezbateri de la termenul din 23 octombrie 2017, acesta a solicitat, de fapt, între altele, și sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a Protocolului de cooperare instituțională încheiat între Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Serviciul Român de Informații), iar în cadrul analizei exclusiv a condițiilor de admitere a unei astfel de sesizări, în fața instanței de retractare, în mod evident că nu se puteau formula și subsecvent, analiza cereri de tipul celor referitoare la declasificarea/desecretizare și/sau publicarea respectivului p