ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 500/2020

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 210/PI din 18 august 2020, pronunțată în Dosarul nr. x/2020 de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în baza art. 109 alin. (1) raportat la art. 104 alin. (5) și (6) din Legea nr. 302/2004, a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

A dispus executarea mandatului european de arestare emis de Tribunalul districtual Partizanske, Republica Slovacia, la data de 23.08.2018, în Dosarul cu nr. x/2016, pe numele persoanei solicitate A., cetățean român, și predarea acesteia către organele judiciare din Slovacia.

A constatat că persoana solicitată nu a consimțit la predarea sa organelor judiciare din Slovacia și nu a renunțat la beneficiul regulii specialității.

În baza art. 104 alin. (10) din Legea nr. 302/2004, a dispus arestarea numitului A., pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 18.08.2020, până la data de 16.09.2020 inclusiv, în vederea predării către autoritățile judiciare din Slovacia.

În baza art. 98 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 a dispus respectarea condiției ca în cazul în care se va pronunța o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România pentru executarea pedepsei.

În baza art. 16 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a dispune astfel, Curtea a reținut că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a solicitat arestarea provizorie a persoanei solicitate A. în vederea predării, în baza semnalării introduse în Sistemul de Informații Schengen.

Prin încheierea de ședință din 24.07.2020 instanța, în temeiul prevederilor art. 102 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 302/2004 republicată, a respins propunerea formulată de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara privind arestarea provizorie a persoanei solicitate A.

În baza art. 102 alin. (5) lit. b) teza a II-a din Legea nr. 302/2004 republicată raportat la art. 215 C. proc. pen. a dispus luarea față de persoana urmărită internațional A. a măsurii preventive a controlului judiciar pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 24.07.2020 până la data de 22.08.2020.

La data de 03.08.2020, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a depus la dosar, tradus în limba română, mandatul european de arestare emis de Tribunalul districtual Partizanske, Republica Slovacia, la data de la data de 23.08.2018, în Dosarul cu nr. x/2016, pe numele persoanei solicitate A.

La termenul de judecată din data de 18.08.2020, persoanei solicitate i s-a adus la cunoștință conținutul mandatului european de arestare, iar din declarația dată în fața instanței, s-a reținut că persoana în cauză nu dorește să fie predată autorităților judiciare din Slovacia și nu renunță la beneficiul regulii specialității.

În cuprinsul mandatului european de arestare emis de Tribunalul districtual Partizanske, Republica Slovacia, la data de 23.08.2018, în Dosarul cu nr. x/2016, se reține ca stare de fapt că, în ciuda obligației asumate de persoana solicitată, în virtutea Codului Familiei, în sensul întreținerii fiicei sale, B., și a hotărârii judecătorești pronunțată de Tribunalul din Prievidza în Dosarul nr. x/2014-61 la data de 06.02.2015, rămasă definitivă la data e 25.03.2015, în temeiul căreia persoana solicitată A. era obligat să achite alocația de întreținere pentru fiica sa minoră B., în valoare de 30% din valoarea minimă a sumei de subzistență pentru minorii aflați în întreținere, începând cu data intrării în vigoare a hotărârii, persoana solicitată A. s-a sustras în mod deliberat de la respectiva obligație de plată în Handlova, în Partizanske, dar și în orice altă localitate în care a locuit acesta din data de 25.03.2015, nemanifestând niciun interes în a căuta un loc de muncă, pentru a se angaja și/sau pentru a se înscrie în evidențele Biroului angajatorilor în căutarea de forță de muncă, evidențe păstrate de biroul de Muncă, Asigurări Sociale și Familie și prin nedesfășurarea niciunei activități profesionale. În consecință, persoana solicitată datorează Biroului de Muncă, Asigurări Sociale și Familie și Partizanske valoarea alocației de întreținere în sumă de 406,95 euro, alocație aferentă perioadei de timp din 25.03.2015, până în prezent.

S-a apreciat că, în drept, faptele presupus a fi săvârșite de către persoana solicitată A., întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de neplată a alocației de creștere pentru minori, prevăzută de secțiunea 207 alin. (2) din C. pen. slovac.

Analizând sesizarea formulată și actele depuse, prima instanță a constatat că sunt respectate dispozițiile art. 87 din Legea nr. 302/2004 referitoare la conținutul și forma mandatului european de arestare, nu există niciun motiv de refuz al executării acestuia (nici obligatoriu și nici facultativ), iar fapta pentru care este solicitată persoana urmărită (neplată a alocației de creștere pentru minori) este încriminată și prin art. 378 alin. (1) lit. c) din C. pen. român. De asemenea, s-a constatat că persoana solicitată nu a formulat obiecții privind identitatea și deși a arătat în fața instanței că nu este de acord cu predarea sa către autoritățile judiciare din Slovacia, aceasta nu a invocat un temei de fapt sau de drept care să poată conduce la respingerea cererii de executare a mandatului european de arestare, opoziția persoanei solicitate nefiind argumentată în vreun fel.

Prima instanță a apreciat că nu pot fi reținute ca temeiuri de neexecutare a mandatului european de arestare, împrejurările invocate de persoana solicitată că ar fi fost agresată de ceilalți membri de familie și de rudele acestora din Slovacia, sau că dorește să plătească pensia de întreținere, întrucât cu prilejul verificării legalității cererii de extrădare, nu se analizează temeinicia acuzațiilor din mandatul european de arestare.

Potrivit art. 84 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002.

Întrucât nu există niciun impediment de ordin legal la executarea mandatului european de arestare, în baza art. 109 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, Curtea a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

Împotriva acestei sentințe a formulat contestație persoana solicitată A. solicitând, în esență, admiterea contestației, respingerea sesizării formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și înlocuirea măsurii arestului provizoriu cu măsura controlului judiciar, având în vedere că nu este de acord cu predarea sa către autoritățile judiciare slovace.

Examinând sentința prin prisma criticilor invocate, dar și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată contestația ca fiind nefondată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al UE solicită arestarea și predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, a judecății sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate.

Potrivit art. 84 alin. (2) din aceeași lege, mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002.

În cauză, se reține că față de persoana solicitată A. s-a emis un mandat european de arestare la data de 23.08.2018 de către Tribunalul districtual Partizanske, Republica Slovacia, în Dosarul cu nr. x/2016, în vederea efectuării urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii de neplată a alocației de creștere pentru minori, prevăzută de secțiunea 207 alin. (2) din C. pen. slovac.

Așa cum rezultă din cuprinsul mandatului, în sarcina contestatorului persoană solicitată s-a reținut că, în ciuda obligației asumate de acesta, în virtutea Codului Familiei, în sensul întreținerii fiicei sale, B., și a hotărârii judecătorești pronunțată de Tribunalul din Prievidza în Dosarul nr. x/2014-61 la data de 06.02.2015, rămasă definitivă la data de 25.03.2015, în temeiul căreia era obligat să achite alocația de întreținere pentru fiica sa minoră B., în valoare de 30% din valoarea minimă a sumei de subzistență pentru minorii aflați în întreținere, începând cu data intrării în vigoare a hotărârii, s-a sustras în mod deliberat de la respectiva obligație de plată în Handlova, în Partizanske, dar și în orice altă localitate în care a locuit acesta din data de 25.03.2015, nemanifestând niciun interes în a căuta un loc de muncă, pentru a se angaja și/sau pentru a se înscrie în evidențele Biroului angajatorilor în căutarea de forță de muncă, evidențe păstrate de biroul de Muncă, Asigurări Sociale și Familie și prin nedesfășurarea niciunei activități profesionale. În consecință, persoana solicitată datorează Biroului de Muncă, Asigurări Sociale și Familie și Partizanske valoarea alocației de întreținere în sumă de 406,95 euro, alocație aferentă perioadei de timp din 25.03.2015, până în prezent.

Potrivit dispozițiilor legale cuprinse în legea specială - art. 85 și următoarele din Legea nr. 302/2004 - care reglementează executarea unui mandat european de arestare, rolul instanței române în această procedură se rezumă la verificarea condițiilor de formă ale mandatului, la soluționarea eventualelor obiecțiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum și la verificarea incidenței motivelor de refuz a predării.

Înalta Curte constată că mandatul european de arestare emis la data de 23.08.2018 de autoritățile judiciare slovace, față de persoana solicitată A., are forma și conținutul prevăzute la art. 87 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 și că persoana solicitată nu a ridicat obiecțiuni cu privire la identitatea sa.

Referitor la infracțiunea reținută în sarcina persoanei solicitate, Înalta Curte constată că fapta ce motivează mandatul european de arestare emis de autoritatea judiciară solicitantă face parte din categoria celor prevăzute de art. 97 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, potrivit legislației române constituie infracțiunea prev. art. 378 alin. (1) lit. c) din C. pen. român și dă dreptul la predare.

În cauză, se constată că motivele invocate de către persoana solicitată în sensul că are mai multe afecțiuni medicale, că fapta pentru care este urmărit are un pericol social redus și că, în prezent și-a găsit un loc de muncă, având astfel posibilitatea să achite suma de 200 de euro, motiv pentru care nu dorește să fie transferat în Slovacia, nu se circumscriu împrejurărilor care pot constitui motive de neexecutare obligatorie sau facultativă a mandatului european de arestare prevăzute de art. 99 alin. (1) și (2) din Legea nr. 302/2014.

Referitor la apărarea formulată de persoana solicitată, în sensul că a plătit pensia alimentară până în anul 2016, însă, ulterior nu a mai putut să o plătească pentru că a fost alungat din țară de prietenii concubinei sale, Înalta Curte constată că această susținere privește fondul cauzei, urmând a fi lămurită de autoritățile judiciare din Slovacia. Autoritățile judiciare române, învestite exclusiv cu punerea în executare a mandatului european de arestare, nu se pot pronunța în niciun mod asupra temeiniciei acuzației. Astfel cum s-a menționat anterior, mandatul european de arestare este o decizie judiciară emisă de autoritățile judiciare competente ale unui stat membru al Uniunii Europene, în vederea arestării și predării către un alt stat membru a unei persoane solicitate în scopul efectuării urmăririi penale, judecății sau executării unei pedepse sau măsuri privative de libertate, acesta executându-se pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, instanțele naționale neputându-se pronunța asupra vinovăției sau nevinovăției persoanei solicitate.

Referitor la împrejurarea invocată de apărare în sensul că, față de persoana solicitată, prima instanță a dispus două măsuri preventive în aceeași perioadă, respectiv arestarea provizorie și controlul judiciar, Înalta Curte constată că din actele existente la dosar nu reiese o astfel de situație.

La data de 24 iulie 2020, Curtea de Apel Timișoara a respins propunerea formulată de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara privind arestarea provizorie a persoanei solicitate A., și a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 24.07.2020 până la data de 22.08.2020. Prin aceeași încheiere, Curtea a amânat cauza în vederea depunerii de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a mandatului european de arestare emis de autoritățile judiciare din Slovacia, pe numele persoanei solicitate, tradus în limba română.

Ulterior depunerii la instanță a mandatului european de arestare tradus în limba română, la data de 18 august 2020, instanța analizând condițiile pentru punerea în executare a mandatului european de arestare și constatând că acestea sunt îndeplinite, în baza art. 109 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, prin sentință s-a pronunțat deopotrivă asupra arestării și predării persoanei solicitate, dispunând arestarea provizorie în vederea predării a persoanei solicitate A.

Este evident că la momentul arestării provizorii, din data de 18 august 2020, măsura controlului judiciar și-a încetat efectele, chiar dacă prin hotărârea fondului nu s-a menționat explicit că măsura controlului judiciar a fost înlocuită cu măsura arestării provizorii.

Cererea contestatorului persoană solicitată A., privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu, nu poate fi primită.

În acest sens, Înalta Curte reține că predarea către autoritatea judiciară emitentă, ca o consecință directă a admiterii sesizării privind executarea mandatului european de arestare, presupune implicit privarea de libertate a persoanei solicitate, menținerea sa în custodia statului, căci numai astfel organele de poliție însărcinate cu executarea hotărârii pot proceda la remiterea acesteia către autoritățile judiciare ale statului solicitant.

Drept urmare, constatând că nu există niciun impediment privind punerea în executare și predarea către autoritățile judiciare slovace a persoanei solicitate, neexistând niciunul dintre motivele de refuz obligatorii, prevăzute de art. 99 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 sau facultative, enumerate la art. 99 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 și că mandatul european de arestare cuprinde toate informațiile prevăzute de art. 87 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinței penale nr. 210/PI din 18 august 2020 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în Dosarul nr. x/2020.

Conform dispozițiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul persoană solicitată A. împotriva Sentinței penale nr. 210/PI din 18 august 2020 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în Dosarul nr. x/2020.

Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului și se suportă din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 01 septembrie 2020.

GGC - NN