ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 678/2020

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, la data de 22 aprilie 2016, sub nr. x/2016, petenții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu intimatul A., ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună desfacerea adopției; fără cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 978 din 07 iulie 2016, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a admis cererea formulată de petenții A. și B., în contradictoriu cu intimatul A. și a dispus desfacerea adopției încuviințate prin sentința civilă nr. 2823/01.06.1993, pronunțată de Judecătoria Sector 5 în dosar nr. x/1993.

Prin decizia civilă nr. 739 A din 04 noiembrie 2016, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a luat act de renunțarea apelantului-pârât A. la apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 978 din 07.07.2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă.

Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a declarat recurs pârâtul A..

Recursul a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 19 noiembrie 2019, fiind repartizat aleatoriu, spre soluționare, completului filtru nr. 6.

Recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului și repunerea sa în drepturile legale, arătând că desfacerea adopției a fost abuzivă, fiind făcută "la îndemnul unor avocați și în necunoștința de cauză a părinților" săi.

Prin întâmpinarea, depusă la data de 05 decembrie 2019 (data depunerii la oficiul poștal), intimații-reclamanți A. și B. au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Totodată, au arătat că solicită respingerea cererii "ca inadmisibile", raportat la împrejurarea că decizia civilă nr. 739 A din 04 noiembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, a fost comunicată la data de 09 noiembrie 2016, nefiind respectat termenul pentru formularea căii de atac.

Prin raportul privind admisibilitatea, în principiu, a recursului, întocmit în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., s-a reținut: partea are deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârii atacate; recursul este declarat în termen; recursul nu îndeplinește cerința de formă a încadrării criticilor formulate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., cerință a cărei lipsă este sancționată cu nulitatea potrivit art. 486 alin. (3) din același cod.

De asemenea, s-a mai menționat că intimații-reclamanți au solicitat, prin întâmpinarea depusă la dosar, respingerea cererii de recurs "ca inadmisibile" în sensul în care nu a fost respectat termenul pentru formularea căii de atac, însă din argumentele arătate în susținerea excepției s-a reținut că intimații au invocat, de fapt, excepția tardivității declarării căii de atac.

În condițiile prevăzute de art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., raportul a fost analizat în completul de filtru și a fost comunicat părților pentru a-și exprima poziția procesuală prin depunerea unui punct de vedere, în scris, la raport.

Părțile nu au formulat, în scris, puncte de vedere la raport.

Constatându-se încheiată procedura prealabilă, în condițiile art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., s-a fixat termen pentru soluționarea recursului la data de 05 martie 2020, în complet de filtru, fără citarea părților.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Cu referire la excepția tardivității recursului, invocată de intimații-reclamanți, Înalta Curte reține următoarele:

În prealabil, mențiunea "definitivă" cuprinsă în dispozitivul hotărârii curții de apel nu afectează dreptul părților de a exercita calea de atac prevăzută de lege atâta vreme cât art. 457 alin. (1) și (2) din C. proc. civ. stipulează în sensul că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei, iar mențiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege.

Potrivit art. 406 alin. (6) din C. proc. civ., "Renunțarea la judecată se constată prin hotărâre supusă recursului, care va fi judecat de instanța ierarhic superioară celei care a luat act de renunțare (...)."

Art. 180 din C. proc. civ. stipulează că, "Termenele procedurale sunt stabilite prin lege ori de instanță și reprezintă intervalul de timp în care poate fi îndeplinit un act de procedură (...)." De asemenea, în conformitate cu art. 181 alin. (1) pct. 2 din același act normativ, "(...) când termenul se socotește pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlinește (...)."

Coroborând dispozițiile legale amintite, din interpretarea lor sistematică, reiese că termenul pentru exercitarea recursului împotriva deciziei nr. 739 A din 04 noiembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie reprezintă un termen procedural de 30 de zile care începe să curgă de la comunicarea hotărârii atacate, respectiv 14 noiembrie 2019.

Recursul a fost declarat la data de 24 octombrie 2019 (data depunerii la oficiul poștal), cu respectarea termenului de 30 de zile de la comunicarea hotărârii atacate prevăzut de art. 485 alin. (1) teza I din C. proc. civ.

Prin urmare, Înalta Curte va respinge excepția tardivității recursului, invocată de intimații-reclamanți.

Analizând recursul în condițiile art. 499 din C. proc. civ., potrivit căruia în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 489 din C. proc. civ., " (1) Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3). (2) Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."

În considerarea caracterului său de cale extraordinară de atac, recursul poate fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Corelativ, art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ. stabilește că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar art. 489 alin. (1) din același act normativ prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, afară de cazul în care instanța de judecată ar invoca din oficiu motive de ordine publică.

Interpretarea acestor prevederi legale impune, totodată, și concluzia că cerința motivării recursului implică, în mod necesar, ca recurentul să formuleze critici de nelegalitate prin raportare directă la soluția și motivele cuprinse în hotărârea recurată. Prin urmare, cererea de recurs trebuie să se constituie într-o critică pertinentă a hotărârii atacate, fiind necesar ca motivele de recurs să aibă corespondent în acelea prevăzute de art. 488 din C. proc. civ. și, în același timp, să se raporteze la ceea ce s-a statuat prin hotărârea recurată pentru ca instanța învestită cu judecarea recursului să poată exercita un control judiciar eficient.

Când motivele de fapt ale recursului nu satisfac aceste exigențe, referindu-se la aspecte străine de soluția dispusă prin hotărârea recurată și de considerentele care susțin în mod necesar această soluție, trebuie considerat că cerința motivării recursului nu este îndeplinită, acesta fiind lovit de nulitate.

Or, în speță, verificând cererea de recurs, se constată că recurentul-pârât invocă nemulțumiri cu caracter general referitoare la modul de soluționare a cauzei de către curtea de apel.

Procedând într-o asemenea manieră, recurentul-pârât nu indică în concret care sunt motivele de nelegalitate ce pot fi imputate deciziei atacate și nu formulează critici care, circumscrise motivelor de recurs prevăzute de lege, sunt de natură a susține nelegalitatea actului de procedură atacat.

În condițiile în care motivele de fapt ale recursului sunt străine de acelea expres și limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., sancțiunea care intervine, în sensul prevederilor art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., este cea a nulității, care operează nu doar atunci când recursul este nemotivat, ci și atunci când criticile propriu-zise nu sunt susceptibile de încadrare în motivele de nelegalitate prevăzute de lege.

Cum în cauză nu pot fi reținute, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) din C. proc. civ., nici motive de ordine publică, pentru argumentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (5) din același act normativ, va constata nul recursul declarat de pârâtul A. împotriva deciziei nr. 739 A din 4 noiembrie 2016 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția tardivității recursului, invocată de intimații-reclamanți.

Constată nul recursul declarat de pârâtul A. împotriva deciziei nr. 739 A din 4 noiembrie 2016 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 martie 2020.