ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 490/2020

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, la 29 noiembrie 2017, sub nr. x/2017, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, obligarea pârâtului la plata către reclamanți a sumei de 220.070 euro sau echivalentul în RON, reprezentând contravaloarea imobilului situat în localitatea Caransebeș, jud. Caraș-Severin, întrucât, în noaptea de 21/22 decembrie 1989, în jurul orelor 0:50, un grup de persoane a pătruns în forță în incinta domiciliului acestora și au comis acte de incendiere, distrugere, precum și de sustragere a unor bunuri însemnate. Prin cererea depusă la 28 decembrie 2017, în etapa regularizării, reclamanții au indicat valoarea pretențiilor ca fiind suma de 818.220 RON.

Sentința pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă Prin Sentința civilă nr. 2.083 din 17 octombrie 2018, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului și a respins cererea formulată de reclamanți împotriva pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Decizia Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie Prin Decizia civilă nr. 726A din 21 mai 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanții-reclamanți A. și B. împotriva Sentinței civile nr. 2.083 din 17 octombrie 2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice.

Calea de atac exercitată Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, recurenții-reclamanți A. și B. au declarat recurs, neîntemeiat în drept. Au învederat că instanța de fond, cât și cea de apel, în mod greșit au admis excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului-pârât, deoarece nici până în prezent persoanele enunțate ca făcând parte din grupul care le-a incendiat imobilul nu au fost identificate, deși s-a făcut o cercetare penală în acest sens, motiv pentru care au precizat că înțeleg să anexeze prezentelor motive de recurs referatul cu propunerea de clasare a cauzei, emis de Poliția Orașului Caransebeș sub nr. x din 12.08.1996, ordonanța de conexare a cauzelor, pronunțată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeș, în Dosarul nr. x/1990, rezoluția din data de 28.11.2003, pronunțată în Dosarul nr. x/2005, de Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeș, rezoluția din data de 10.01.2006, pronunțată în Dosarul nr. x/2006, de Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeș, Sentința penală nr. 698 din 13.09.2006, pronunțată de Judecătoria Caransebeș, ordonanța de clasare din data de 12.03.2007, pronunțată în Dosarul nr. x/2006, de Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeș, ordonanța din data de 05.05.2007, pronunțată în Dosarul nr. x/2007, de Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeș, Sentința penală nr. 273 din 03.07.2007, pronunțată de Judecătoria Caransebeș și Decizia penală nr. 214/R din 02.10.2007, pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin, precum și articole din presa vremii. Recurenții-reclamanți au arătat că se impune admiterea recursului, cu consecința respingerii excepției lipsei calității procesuale pasive a intimatului-pârât, și trimiterea cauzei la instanța de fond, cu atât mai mult cu cât, prin menținerea acestei soluții, s-ar găsi în prezența restrângerii unui drept la acțiune întemeiat pe răspunderea statului, pe considerentul inexistenței unui act al procurorului în acest sens, care i-ar priva de posibilitatea valorificării, pe cale judiciară, a vătămărilor suferite ca urmare a evenimentelor din decembrie 1989. Au mai susținut că excepția lipsei calității procesuale pasive reprezintă o problemă de fond și nu ține de legitimarea procesuală în cauză, dimpotrivă, prin chemarea în judecată a statului, în calitate de prepus al persoanelor despre care recurenții-reclamanți pretind că au săvârșit faptele ilicite generatoare de prejudiciu, a fost justificată legitimarea procesuală pasivă a intimatului-pârât. În concluzie, recurenții-reclamanți au menționat că singurul pârât a cărui răspundere poate fi angajată în prezenta cauză este Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, urmând a se analiza îndeplinirea în cauză a celorlalte condiții ale răspunderii, respectiv existența și întinderea prejudiciului, dar și contextul istoric și social în care faptele au fost săvârșite, impactul psihologic major suferit de recurenții-reclamanți ca urmare a manifestărilor publice petrecute în timpul evenimentelor din decembrie 1989.

Procedura de filtru Înalta Curte de Casație și Justiție a înregistrat dosarul ca recurs și a procedat, la 22 octombrie 2019, la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a acestuia. Completul de filtru nr. 8, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus, prin rezoluția din 29 octombrie 2019, comunicarea raportului către părți pentru ca acestea să depună puncte de vedere conform art. 493 alin. (4) C. proc. civ. Părțile nu au depus puncte de vedere la raportul de admisibilitate. Prin încheierea din 23 ianuarie 2020, pronunțată în camera de consiliu, a fost admis în principiu recursul, fiind stabilit termen în ședința publică din 20 februarie 2020 pentru soluționarea acestuia. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Sub un prim aspect, Înalta Curte constată că motivele de recurs formulate de recurenții-reclamanți A. și B. pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte reține că, prin cererea introductivă de instanță, astfel cum a fost precizată, reclamanții au solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 818.220 RON, reprezentând contravaloarea imobilului situat în localitatea Caransebeș, jud. Caraș-Severin. Aceștia au indicat prevederile art. 1349 și art. 1357 C. civ., susținând că sunt întrunite cele patru condiții ale răspunderii civile delictuale, respectiv existența unui prejudiciu, în considerarea faptului că nu poate exista răspundere civilă delictuală dacă nu s-a produs un prejudiciu, ceea ce în speță există; existența unei fapte ilicite ce poate fi nu numai o acțiune, dar și o omisiune, orice abținere de la îndeplinirea unei activități sau de la săvârșirea acțiunii prevăzute de normele imperative ale legii constituind o faptă ilicită - inacțiunea este faptă ilicită în toate cazurile în care legea prevede imperativ obligația unei persoane de a acționa într-un anumit fel; raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, precum și culpa autorilor faptei. Instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului și a respins cererea formulată, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, cu motivarea că, din petitul acțiunii nu rezultă ce faptă ilicită (omisivă sau comisivă) îi este imputată statului, nici dacă răspunderea este una personală, dacă statul răspunde pentru fapta altuia și nici care este temeiul în baza căruia ar putea fi angajată această răspundere specială. Astfel, mecanismul antrenării răspunderii statului în baza unei răspunderi civile delictuale a fost insuficient explicitat de către reclamanți, iar tribunalul nu a identificat în mod neechivoc norme de drept aplicabile la situația de fapt din cauză, având în vedere că răspunderea statului este, în principal, o răspundere directă, cu referire și la dispozițiile art. 224 C. civ. Instanța de apel, confirmând soluția tribunalului, a respins apelul formulat de către reclamanți, apreciind că nu s-a făcut dovada calității procesuale pasive a pârâtului, conform dispozițiilor art. 36 C. proc. civ. S-a apreciat că acțiunea dedusă judecății are ca obiect obligarea la plata de despăgubiri în temeiul răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, una dintre condițiile angajării acestei forme de răspundere fiind aceea ca pârâtul să fi comis fapta ilicită, cauzatoare a prejudiciului invocat. A constatat instanța de apel că, potrivit precizărilor apelantului, la care a achiesat și apelanta, neinfirmate de probele administrate în cauză, persoanele care s-ar putea face vinovate de săvârșirea faptelor ilicite și de producerea prejudiciului invocat, cunoscute apelantului, sunt diferite de intimatul Statul Român. S-a considerat, totodată, că, prin parte din criticile din motivele de apel formulate, apelanții-reclamanți au înțeles să contureze o altă faptă ilicită imputabilă intimatului-pârât, respectiv neidentificarea până în prezent a autorilor distrugerilor în pofida desfășurării unei proceduri judiciare penale în acest sens, în vreme ce prin cererea de chemare în judecată aceștia au invocat ca fapte ilicite actele de incendiere, distrugere și sustragere de bunuri din imobilul pentru care solicită despăgubiri. De asemenea, s-a apreciat că prin unele critici din cadrul motivelor de apel se tinde la modificarea cauzei cererii de chemare în judecată, contrar dispozițiilor art. 478 alin. (3) C. proc. civ., în sensul întemeierii cererii de chemare în judecată pe obligația intimatului-pârât de a răspunde civil în calitate de comitent pentru fapta prepușilor săi și nu pe răspunderea civilă pentru fapta proprie, așa cum se menționează în cererea introductivă de instanță. Înalta Curte apreciază că instanța de apel a pronunțat o hotărâre care reflectă aplicarea corectă a prevederilor legale incidente în cauză, în raport cu situația de fapt dedusă judecății conform poziției procesuale a recurenților-reclamanți și rezultată din probele administrate. Cu privire la critica ce vizează soluționarea greșită a excepției lipsei calității procesuale pasive a intimatului-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, Înalta Curte reține că, în cuprinsul cererii de chemare în judecată, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 1349 și următoarele din C. civ., care reglementează răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, se arată că faptele de distrugere, incendiere și sustragere de bunuri din imobilul proprietatea recurenților-reclamanți au fost săvârșite de un grup de persoane. Atât în cadrul pledoariei din fața instanței de apel, cât și din fața Înaltei Curți, recurenții-reclamanți au recunoscut faptul că le este cunoscută identitatea persoanelor care au săvârșit faptele incriminate, însă, întrucât le este teamă, nu o pot dezvălui. În speță, angajarea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie presupune ca intimatul-pârât Statul Român să fi săvârșit faptele ilicite reclamate, aspect contrazis chiar de către recurenții-reclamanți prin susținerile lor. Potrivit art. 36 C. proc. civ.: "Calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății. Existența sau inexistența drepturilor și a obligațiilor afirmate constituie o chestiune de fond." În interpretarea textului procedural anterior menționat, calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel obligat în raportul juridic dedus judecății. Or, atât timp cât Statul Român nu este autorul faptelor ilicite reclamate prin cererea de chemare în judecată pentru a putea, eventual, să repare prejudiciul solicitat, nu există identitatea cerută de textul legal precitat, soluția instanței de apel fiind lipsită de vicii de legalitate sub acest aspect. Înalta Curte mai reține că, prin parte din criticile din motivele de recurs formulate, ca și în cadrul cererii de apel, recurenții-reclamanți au înțeles să susțină o altă faptă ilicită imputabilă intimatului-pârât, și anume neidentificarea până în prezent a autorilor distrugerilor în pofida desfășurării unei proceduri judiciare penale în acest sens, în condițiile în care prin cererea de chemare în judecată aceștia au invocat ca fapte ilicite actele de incendiere, distrugere și sustragere de bunuri din imobilul pentru care solicită despăgubiri. Or, aceasta implică o modificare a cauzei cererii de chemare în judecată, incompatibilă cu dispozițiile ce reglementează calea de atac a recursului. Referitor la critica vizând aplicarea greșită a normelor de drept material care implică calitatea de comitent a intimatului-pârât pentru persoanele despre care recurenții-reclamanți pretind că au săvârșit faptele ilicite cauzatoare de prejudiciu, se constată că cei din urmă au învestit instanța cu cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, având ca obiect obligarea intimatului-pârât la plata sumei de 818.220 RON, reprezentând contravaloarea imobilului situat în localitatea Caransebeș, jud. Caraș-Severin, invocând răspunderea civilă pentru fapta proprie. În cadrul motivelor de apel au fost inserate critici referitoare la întemeierea cererii de chemare în judecată pe răspunderea civilă delictuală a intimatului-pârât, în calitate de comitent, pentru fapta prepușilor săi, neindicați, pe care îi apreciază ca fiind autorii direcți ai faptelor de distrugere, critici reluate și în cadrul motivelor de recurs. Nu se poate reproșa instanței de apel că a nu a aplicat normele de drept material care vizează răspunderea pentru fapta altuia, respectiv răspunderea comitentului pentru fapta prepusului, având în vedere că, în aplicarea principiului disponibilității, s-a avut în vedere temeiul cererii de chemare în judecată și nu criticile din apel, în cadrul cărora s-a tins la modificarea cauzei cererii de chemare în judecată, contrar dispozițiilor art. 478 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora: "În apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot formula pretenții noi." Față de considerentele arătate, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursului declarat împotriva Deciziei nr. 726A din 21 mai 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, ca nefondat.