ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1148/2019

După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată formulată la 3 iulie 2017, înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, sub nr. x/2017, reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâtele Comisia Națională Pentru Compensarea Imobilelor și Autoritatea Națională Pentru Restituirea Proprietăților, au solicitat ca prin hotărârea care va fi pronunțată, să se dispună obligarea pârâtelor să emită decizie de validare a Dispoziției nr. 1667/2005, emise de Primarul Municipiului Caransebeș, obligarea pârâtelor să emită decizia de compensare a imobilelor, în aplicarea Legii nr. 165/2013, privind terenul în suprafață de 1020 mp, înscris în CF x a UAT Caransebeș, având nr. top x și acordarea cheltuielilor de judecată.

Prin Sentința nr. 1420 din 10 octombrie 2017, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților. A respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți împotriva pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă. A admis excepția prematurității, invocată prin întâmpinare de pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor și a respins cererea de chemare în judecată formulată împotriva acesteia, ca prematur introdusă.

Prin Decizia nr. 794 A din 10 septembrie 2018, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanții B. și A. împotriva Sentinței nr. 1420 din 10 octombrie 2017, pronunțate de Tribunalul București, secția a III-a civilă.

Împotriva acestei decizii, la 18 octombrie 2018, au formulat recurs reclamanții B. și A. Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la 27 noiembrie 2018, sub nr. x/2017, fiind repartizată aleatoriu, spre soluționare, Completului nr. 10 filtru.

Prin rezoluția completului din 14 martie 2018, s-a dispus întocmirea raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului, după efectuarea procedurii de comunicare prevăzute de art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

Prin raportul întocmit, s-a reținut că Decizia nr. 794 A din 10 septembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, nu este susceptibilă de recurs, conform prevederilor art. 35 din Legea nr. 165/2013, aceasta fiind o deciziei definitivă, potrivit dispozițiilor art. 634 alin. (1) C. proc. civ.

Conform proceselor-verbale de înmânare, aflate la dosar, raportul a fost comunicat părților la 8 aprilie 2019, pentru a formula puncte de vedere.

La 22 aprilie 2019, recurenții au depus un punct de vedere la raport, prin care au susținut admisibilitatea recursului. Intimatele nu au formulat puncte de vedere la raport.

Prin rezoluția din 14 mai 2019, Completul de filtru nr. 10 a fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului la 5 iunie 2019, apreciind că acesta poate fi soluționat în condițiile prevăzute de dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

La termenul de judecată din 5 iunie 2019, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepția inadmisibilității recursului și a rămas în pronunțare asupra acesteia.

Examinând admisibilitatea recursului în raport de prevederile art. 493 alin. (5) cu referire la art. 499 teza finală C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Obiectul prezentului litigiu îl constituie cererea reclamanților B. și A., prin care au solicitat să se dispună obligarea pârâtelor să emită decizie de validare a Dispoziției nr. 1667/2005, emise de Primarul Municipiului Caransebeș, în soluționarea notificării nr. x/2002, precum și obligarea acestora să emită decizia de compensare a imobilelor, în aplicarea Legii nr. 165/2013, privind terenul în suprafață de 1020 m.p. înscris în CF x a UAT Caransebeș, având nr. top x.

Cererea a fost formulată la 3 iulie 2017 și a fost întemeiată în drept pe dispozițiile Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.

Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, aplicabilă în prezenta speță, în art. 35 prevede că:

"(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării. (2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor. (3) În cazurile prevăzute la alin. (1) și (2), instanța judecătorească se pronunță asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate și dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condițiile prezentei legi. (4) Hotărârile judecătorești pronunțate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului. (5) Cererile sau acțiunile în justiție formulate în temeiul alin. (1) și (2) sunt scutite de taxa judiciară de timbru."

Conform dispozițiilor art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ., "nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului".

Art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I C. proc. civ. stipulează că au caracter definitiv hotărârile date în apel, fără drept de recurs.

Prin urmare, potrivit art. 35 alin. (4) din Legea nr. 165/2013, decizia care face obiectul recursului este definitivă, nefiind susceptibilă de recurs.

Conform principiului legalității o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii.

Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.

Din coroborarea dispozițiilor sus evocate, respectiv art. 35 alin. (4) din Legea nr. 165/2013 cu art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ. și cu art. 634 alin. (1) pct. 4 din același cod, rezultă că Decizia nr. 794 A din 10 septembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, nu este susceptibilă de recurs, fiind pronunțată de curtea de apel în cadrul soluționării unui apel declarat împotriva unei hotărâri supuse numai apelului.

Față de cele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamanții B. și A. împotriva Deciziei civile 794 A din 10 septembrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanții B. și A. împotriva Deciziei nr. 794 A din 10 septembrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, ca inadmisibil.

Potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac și se comunică părților.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 iunie 2019.

Procesat de GGC - CL