ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 866/2019

După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 205 din 23 noiembrie 2017, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a admis apelul declarat de pârâta A. împotriva Sentinței civile nr. 609/PI din 9 mai 2017, pronunțate de Tribunalul Timiș, secția I civilă, în contradictoriu cu intimatul-reclamant B.. A schimbat în parte sentința civilă atacată, în sensul că a obligat-o pe pârâtă să-i plătească reclamantului suma de 10.000 RON, cu titlu de despăgubiri morale. A menținut în rest sentința apelată.

Pentru a dispune astfel, Curtea, examinând sentința atacată prin prisma motivelor invocate și a probatoriului administrat, a constatat că apelul formulat de pârâtă împotriva Sentinței nr. 609/PI din 9 iulie 2017, pronunțate de Tribunalul Timiș, secția I civilă, este fondat. Totodată, a constatat că apelul declarat de pârâtă împotriva încheierii din 31 ianuarie 2017, pronunțate de aceeași instanță în Dosarul nr. x/2016, prin care a fost respinsă, ca tardivă, cererea reconvențională pe care a formulat-o în cauză este neîntemeiat, apreciind că instanța de fond a interpretat și aplicat corect dispozițiile art. 208 alin. (2) din C. proc. civ.

De asemenea, a considerat că instanța de fond a apreciat în mod judicios că, în cauză, reclamantul a făcut dovada îndeplinirii condițiilor privind răspunderea civilă delictuală, reglementată de dispozițiile art. 1357 din C. civ.

Astfel, a conchis că, atât din declarațiile martorilor audiați în cauză, cât și din interogatoriul luat părților, a rezultat că pârâta i-a adresat injurii reclamantului, acesta fiind supus unui stres și disconfort repetat, având consecințe negative în cariera sa de medic.

Curtea și-a însușit criteriile reținute de tribunal pentru cuantificarea despăgubirilor, pe care le-a apreciat ca fiind apte să repare prejudiciul moral încercat de reclamant prin comportamentul pârâtei. Însă, a considerat că suma stabilită de instanța de fond este prea mare pentru a respecta principiul proporționalității, în sensul că, prin cuantumul stabilit, despăgubirile să nu se transforme într-o îmbogățire fără justă cauză.

Referitor la cuantumul sumei acordate cu titlu de daune morale, Curtea a reținut că, în mod corect, instanța de fond a avut în vedere situația concretă a speței și criteriile reale, respectiv statutul public și social al reclamantului, precum și consecințele discreditării sale în plan profesional și social.

Deși a considerat că prima instanță a folosit pertinent aceste criterii, Curtea a considerat că aceasta nu a reținut ideea de echitate, specifică jurisprudenței Curții Europene, pentru a putea să cuantifice în mod just cuantumul despăgubirilor cuvenite. A apreciat, de asemenea, că nu trebuie ignorate condițiile social-economice actuale, suma acordată cu titlu de despăgubiri fiind considerată disproporționată.

În această logică juridică, Curtea a apreciat că prejudiciul moral suferit de reclamant este cert, însă, prin aplicarea criteriilor de stabilirea a acesteia și raportarea lor la persoana reclamantului și ținând seama de principiul echității, se impunea stabilirea despăgubirilor la suma de 10.000 RON, cu titlu de daune morale.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantul B., la 18 ianuarie 2018 și pârâta A., la 22 ianuarie 2018.

Invocând incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., reclamantul a criticat decizia atacată pentru nelegalitate, susținând că pârâta nu a motivat apelul pe care l-a declarat împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond, în susținerea acestuia limitându-se să enumere articole de lege, care aveau mai mult sau mai puțin legătură cu obiectul cauzei. De asemenea, a arătat că pârâta nu a formulat un capăt de cerere subsidiar, prin care să solicite reducerea cuantumului daunelor morale, în ipoteza în care aceasta și-ar fi recunoscut culpa în săvârșirea faptei ilicite.

Or, în situația nemotivării apelului, Curtea trebuia să se pronunțe, în opinia recurentului-reclamant, pe baza motivelor invocate și a probatoriului administrat în primă instanță, conform dispozițiilor art. 476 alin. (2) din C. proc. civ.

Recurentul-reclamant a arătat, de asemenea, că instanța de apel a diminuat nejustificat cuantumul daunelor morale, deși recurenta-pârâtă nu a criticat suma stabilită de instanța de fond cu acest titlu, ci doar a negat existența faptelor care au condus la acordarea acestora.

A susținut că această soluție este greșită, întrucât, instanța de apel, nefiind sesizată cu un capăt de cerere principal sau subsidiar prin care pârâta să fi solicitat diminuarea cuantumului daunelor morale acordate, trebuia să se limiteze la constatarea existenței sau inexistenței faptei ilicite și să dispună, fie admiterea apelului și respingerea cererii de chemare în judecată, fie respingerea acestuia și menținerea în totalitate a hotărârii atacate.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În ceea ce privește recursul pârâtei, în cuprinsul acestuia s-a invocat incidența dispozițiilor art. 209 alin. (4) și art. 210 din C. proc. civ., în baza cărora s-a susținut că, în speță, întâmpinarea nu era obligatorie. Pârâta a solicitat obligarea recurentului-pârât la plata despăgubirilor morale, a cheltuielilor de judecată, urmare faptului că a fost chemată în judecată de reclamant.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe prevederile art. 483 și următ., art. 6, 8, 9 alin. (2), (12), (13) alin. (3) și 22 alin. (7) din C. proc. civ.

Cererile de recurs au fost înregistrate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la 6 februarie 2018, sub nr. x/2016, fiind repartizate aleatoriu, spre soluționare, Completului de filtru nr. 10.

Prin rezoluția completului din 19 februarie 2018, s-a dispus întocmirea raportului privind admisibilitatea în principiu a recursurilor, ulterior efectuării procedurii de comunicare prevăzute de art. XIII și art. XVII alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

La 19 martie 2018 (data depunerii la oficiul poștal), recurentul-reclamant a depus întâmpinare la recursul declarat de recurenta-pârâtă, prin care a susținut că acesta nu cuprinde motivele de nelegalitate ale hotărârii atacate.

Recurenta-pârâtă nu a depus întâmpinare.

Prin raportul privind admisibilitatea în principiu a recursurilor s-a reținut că cererea de recurs formulată de reclamant îndeplinește cerințele de formă prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 486 alin. (3) din C. proc. civ.. În ceea ce privește cererea de recurs formulată de pârâtă, s-a apreciat că aceasta nu cuprinde motive de nelegalitate ale deciziei recurate, aspectele invocate neputând fi încadrate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

Potrivit dovezilor de înmânare aflate la dosar, raportul a fost comunicat părților la 21 mai 2018, cu mențiunea de a depune, în scris, puncte de vedere cu privire la acesta.

La 30 mai 2018, recurentul-reclamant a depus un punct de vedere la raport prin care a solicitat să se constate admisibilitatea în principiu a recursului. Intimata-pârâtă nu și-a exprimat poziția procesuală cu privire la concluziile reținute în raport.

Prin rezoluția din 11 septembrie 2018, Înalta Curte a stabilit termen de judecată la 24 octombrie 2018, pentru analiza admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din camera de consiliu din 24 octombrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. x/2016, în temeiul art. 520 alin. (4) din C. proc. civ., instanța a suspendat judecata recursurilor până la soluționarea sesizării privind pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept care a făcut obiectul Dosarului nr. x/2018 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Având în vedere că sesizarea privind pronunțarea unei hotărâri prealabile care a făcut obiectul dosarului mai sus menționat a fost soluționată prin Decizia nr. 2 din 14 ianuarie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în Dosarul nr. x/2018, în sensul respingerii acesteia, ca inadmisibilă, constatând că nu mai subzistă motivul suspendării, prin rezoluția din 4 februarie 2019, s-a dispus repunerea pe rol a cauzei pentru continuarea procedurii de filtru, acordându-se termen de judecată la 13 martie 2019, pentru discutarea admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din camera de consiliu din 13 martie 2019, pronunțată în Dosarul nr. x/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a admis în principiu recursul declarat de reclamantul B. împotriva Deciziei nr. 205 din 23 noiembrie 2017, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, și a stabilit termen de judecată pentru soluționarea acestuia la 8 mai 2019, cu citarea părților, în ședință publică. De asemenea, a anulat recursul declarat de pârâta A. împotriva aceleiași decizii, reținând că cererea de recurs nu cuprinde critici de nelegalitate ale deciziei atacate.

Examinând recursul reclamantului B. prin prisma criticilor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

În speță, criticile invocate de recurentul-reclamant au vizat, în esență, încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 476 alin. (2) din C. proc. civ., care, în lipsa motivării apelului declarat de pârâta A., trebuia să judece cauza pe baza motivelor invocate și a probatoriului administrat în primă instanță. De asemenea, criticile s-au referit și la soluția pronunțată de instanța de apel care a diminuat în mod nejustificat cuantumul daunelor morale acordate de instanța de fond, deși recurenta-pârâtă nu a solicitat reducerea acestora, ci doar a negat existența faptelor care au condus la acordarea acestora.

Criticile sunt nefondate.

Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 476 alin. (1) din C. proc. civ., "Apelul exercitat în termen provoacă o nouă judecată asupra fondului, instanța de apel statuând atât în fapt, cât și în drept."

Norma legală mai sus menționată consacră caracterul devolutiv al apelului, în sensul că, dacă această cale de atac este exercitată în termenul legal, provoacă o nouă judecată asupra fondului, fiind readuse în fața instanței de control judiciar toate problemele de fapt și de drept ce au făcut obiectul dezbaterilor la prima instanță.

În această situație, instanța de apel urmează să verifice soluția atacată din perspectiva temeiniciei, statuând dacă situația de fapt reținută prin hotărâre este în acord cu probele administrate în cauză și a fost corespunzător stabilită de instanța de fond, precum și prin prisma legalității, verificând dacă prima instanță a identificat, interpretat și aplicat corect normele de drept material la situația de fapt dedusă judecății.

Alin. 2 al art. 476 din C. proc. civ., a căror încălcare de către instanța de apel a reclamat-o recurentul, stipulează că "În cazul în care apelul nu se motivează ori motivarea apelului sau întâmpinarea nu cuprinde motive, mijloace de apărare sau dovezi noi, instanța de apel se va pronunța, în fond, numai pe baza celor invocate la prima instanță."

Limitele devoluțiunii apelului nemotivat sunt cele prevăzute de art. 461 alin. (1) coroborate cu art. 477 alin. (1) din C. proc. civ., în sensul că instanța de apel trebuie să analizeze legalitatea și temeinicia soluției pronunțate și, implicit, a considerentelor care o susțin și care cuprind dezlegările chestiunilor litigioase.

Pe de altă parte, conform prevederilor art. 430 alin. (2) din același act normativ, apelul nemotivat, întocmai ca și apelul motivat, antrenează în sarcina instanței de apel obligația de a cenzura și considerentele menționate în sentință.

Această concluzie este susținută de prevederile art. 476 alin. (2) care stipulează că instanța de apel se va pronunța, în fond, numai pe baza susținerilor invocate la prima instanță. Aceasta nu înseamnă, însă, că instanța de apel se va pronunța întotdeauna asupra fondului raportului juridic litigios, ci doar atunci când soluția din dispozitiv a dat o astfel de dezlegare.

În cauză, contrar, susținerilor recurentului, Curtea de Apel Timișoara a examinat cauza în conformitate cu dispozițiile art. 476 alin. (2) din C. proc. civ.

Astfel, pârâta A. a învestit Curtea cu soluționarea apelului declarat împotriva Sentinței nr. 609/PI din 9 mai 2017 de Tribunalul Timiș, secția I civilă, prin care a fost admisă, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul B., iar pârâta a fost obligată la plata către acesta a sumei de 15.000 euro, cu titlu de despăgubiri morale, acțiunea fiind respinsă în rest.

În ceea ce privește cererea de apel dedusă judecății, se constată că aceasta nu a cuprins motivele de fapt și de drept pe care a fost întemeiată calea de atac a apelului, prevăzute sub sancțiunea decăderii, conform art. 470 alin. (3) din C. proc. civ., pârâta rezumându-se să solicite admiterea apelului, anularea sentinței și "desființarea acțiunii în pretenții".

Prin întâmpinarea formulată în cauză, reclamantul a solicitat ca, în lipsa dezvoltării unor critici de către pârâtă cu privire la hotărârea apelată, instanța să soluționeze apelul prin prisma dispozițiilor art. 476 din C. proc. civ., urmând a se pronunța asupra apărărilor formulate la prima instanță.

Înalta Curte, examinând decizia recurată, constată că instanța de apel a dat eficiență normei legale mai sus menționate, procedând la examinarea fondului cauzei din perspectiva aspectelor de fapt și de drept ce au făcut obiectul dezbaterilor la prima instanță, conform prevederilor art. 476 alin. (1) din C. proc. civ.

Astfel, din considerentele deciziei recurate se constată că instanța de apel, analizând soluția pronunțată de tribunal, a conchis că reclamantul a făcut dovada îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale, reglementate de art. 1357 din C. civ., reținând că, atât din declarațiile martorilor audiați în cauză, cât și din interogatoriul luat părților a rezultat că pârâta i-a adresat acestuia injurii, fiind supus stresului și disconfortului repetat, cu consecințe negative asupra carierei sale de medic.

Curtea a apreciat că a fost stabilită corect situația de fapt dedusă judecății, fiind identificate circumstanțele personale ale reclamantului, anume statutul social al acestuia și consecințele discreditării sale în public de către pârâtă, care se răsfrâng în plan social și profesional.

Așadar, se constată că judecata realizată de instanța de apel s-a făcut în concordanță cu dispozițiile art. 476 alin. (2) din C. proc. civ., fiind analizată îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale, prin raportare la probatoriul administrat în cauză și la nomele legale incidente.

Cât privește critica referitoare la faptul că instanța de apel a diminuat, în mod nejustificat cuantumul daunelor morale acordate de instanța de fond, deși recurenta-pârâtă nu a solicitat reducerea acestora, Înalta Curte reține că aceasta nu poate fi primită.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 480 din C. proc. civ., în caz de admitere a apelului, instanța poate anula ori, după caz, schimba în tot sau parte hotărârea atacată.

În speță, deși instanța de apel și-a însușit criteriile reținute de prima instanță în procesul de cuantificare a daunelor morale, respectiv importanța socială a valorilor lezate prin săvârșirea faptei ilicite, statutul social al victimei, repercusiunile asupra situației sale sociale, familiale și profesionale, a considerat că valoarea stabilită nu este în acord cu principiul proporționalității, ce are ca scop evitarea situației în care valoarea daunelor să se transforme în îmbogățire fără justă cauză.

Prin urmare, faptul că instanța de apel a diminuat valoarea despăgubirilor de la suma de 15.000 euro la suma de 10.000 RON nu constituie un motiv de nelegalitate al deciziei recurate, întrucât aprecierea și administrarea probatoriului sunt atribute ale instanței de judecată, care se circumscriu principiului aflării adevărului și rolului activ al acesteia.

Înalta Curte constată că, prin exercitarea acestor prerogative, instanța de apel a stăruit, prin toate mijloacele legale, să stabilească, în mod corect, situația de fapt dedusă judecății și normele de drept aplicabile, pentru ca, prin raportare la acestea, să poată determina, în mod real, valoarea despăgubirilor cuvenite recurentului.

În consecință, pentru toate considerentele expuse, în baza dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamantul B. împotriva Deciziei nr. 205 din 23 noiembrie 2017, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul B. împotriva Deciziei nr. 205 din 23 noiembrie 2017, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 mai 2019.

GGC - OB