ÎCCJ, Decizia nr. 70/2020
ÎCCJ, Decizia nr. 70/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)
Asupra recursului de față;
Din examinarea actelor aflate la dosar, constată următoarele:
I. Acțiunea disciplinară
Prin acțiunea disciplinară înregistrată pe rolul secției pentru judecători în materie disciplinară sub nr. x/2019, Inspecția Judiciară a solicitat aplicarea uneia dintre sancțiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 pârâtului A., judecător în cadrul Tribunalului Specializat Cluj, pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. r) teza întâi din același act normativ.
În motivarea acțiunii disciplinare, s-a susținut, în esență, că, la data începerii cercetării disciplinare, pârâtul avea neredactate 234 de hotărâri, fiind înregistrate depășiri ale termenului de redactare cu durate cuprinse între 382 și 100 de zile, în peste 100 dosare, iar într-un număr mare de dosare depășirile termenului de redactare însumau durate cuprinse între 382 și 319 zile; de asemenea, la data finalizării cercetării disciplinare pârâtul figura cu un număr total de 265 de hotărâri neredactate
II. Hotărârea instanței de disciplină
Prin Hotărârea nr. 21J din 11 septembrie 2019, Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru judecători în materie disciplinară a admis acțiunea disciplinară și, în baza art. 100 lit. b) din Legea nr. 303/2004, a aplicat pârâtului sancțiunea disciplinară constând în "diminuarea indemnizației de încadrare lunare brute cu 15% pe o perioadă de 3 luni" pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. (r) teza I din același act normativ.
Pentru a hotărî astfel, instanța disciplinară a reținut, în esență, următoarele:
Din analiza datelor prezentate de Tribunalul Specializat Cluj rezultă că, la data de 7 mai 2019, din totalul de 265 hotărâri neredactate, în privința cărora s-a depășit termenul de redactare, pârâtul înregistra depășiri ale termenului de redactare cu durate cuprinse între 367 zile și 100 zile întârziere în peste 150 dosare, într-un număr mare de dosare durata depășirii fiind de 79 zile, 67 zile, 66 zile, etc.
În plus, unele dintre hotărârile neredactate, existente la data începerii cercetării disciplinare, în privința cărora era depășit termenul de redactare, au fost pronunțate anterior datei la care a fost exercitată acțiunea disciplinară în lucrarea Inspecției Judiciare nr. x/2018 pentru săvârșirea aceleiași abateri disciplinare, acțiune disciplinară ce a fost respinsă prin Hotărârea nr. 16J din 6 iunie 2018 a secției pentru judecători în materie disciplinară. Hotărârile respective nu erau motivate de pârât nici la data inițierii procedurii disciplinare supuse analizei de față, deși, în unele cazuri, se înregistrau chiar și 382 de întârziere în redactare.
Abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. r) din Legea nr. 303/2004, sub aspectul laturii obiective, constă în neîndeplinirea obligației de a redacta hotărârile judecătorești în termenele prevăzute de lege, iar sub aspectul laturii subiective trebuie ca aceste fapte să fie imputabile judecătorului, fiind exclusă orice cauză care exonerează magistratul de răspundere disciplinară.
Responsabilitățile ce decurg din respectarea acestor norme legale sunt concretizate și în cerința imperativă prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 303/2004.
Sub aspectul laturii obiective, secția a reținut că la data începerii cercetării disciplinare pârâtul figura cu un număr de 234 hotărâri, fiind înregistrate depășiri ale termenului de redactare cu durate cuprinse între 382 și 100 zile întârziere, în peste 100 dosare, iar într-un număr mare de dosare depășirile termenului de redactare însumau durate cuprinse între 382 și 319 zile. De asemenea, la data finalizării cercetării disciplinare, pârâtul figura cu un număr total de 265 hotărâri neredactate.
A fost evidențiat faptul că numărul hotărârilor neredactate, în privința cărora termenul de redactare a fost depășit, era mai mare la data efectuării cercetării disciplinare (7 mai 2019) decât la data avută în vedere la momentul la care s-a dispus începerea cercetării disciplinare, respectiv 25 februarie 2019.
S-a concluzionat, deci, că s-a făcut dovada încălcării, de către pârât, a termenelor de redactare a hotărârilor judecătorești ce i-au revenit spre motivare.
În ce privește elementul psihologic ce precede și însoțește, potrivit dispozițiilor legale, fapta ilicită susmenționată, s-a reținut că, în lipsa unor criterii prevăzute de lege, în funcție de care să se stabilească caracterul imputabil al încălcării dispozițiilor legale referitoare la respectarea termenelor în care se redactează hotărârile judecătorești, se vor avea în vedere toate aspectele care țin de activitatea profesională desfășurată de judecător în perioada de referință și în raport de care să se constate, în concret, dacă această conduită este sau nu imputabilă acestuia.
În acest sens, s-a reținut că duratele excesive cu care s-a depășit termenul de redactare în cazul unui număr considerabil de hotărâri, dintre care unele pronunțate în prim grad de jurisdicție, persistența pârâtului în neîndeplinirea acestei obligații, în condițiile în care, în ceea ce îl privește au mai fost inițiate acțiuni disciplinare pentru aceeași faptă, neîndeplinirea obligației de redactare în cazul unor hotărâri pronunțate anterior soluționării acțiunii disciplinare precedente, caracterul constant și progresiv în încălcarea acestei responsabilități specifice funcției judiciare relevă o gestionare necorespunzătoare a activității de redactare a hotărârilor pronunțate, fapt care confirmă concluzia că situația este imputabilă acestuia.
S-a reținut că probele administrate în cauză relevă faptul că această conduită, contrară responsabilităților specifice funcției, este specifică pârâtului, care, în mod constant, a înregistrat un număr semnificativ de întârzieri în redactare, cu perioade de întârziere extrem de îndelungate, conform consemnărilor din ultima fișă de evaluare prezentată de Tribunalul Specializat Cluj.
Conform datelor statistice consemnate în înscrisul de la dosarul de cercetare disciplinară, în intervalul cuprins între 1 ianuarie 2018 - 31 decembrie 2018, pârâtul a redactat un număr total de 365 dosare, din care a redactat cu întârziere un număr total de 359 dosare, ponderea hotărârilor redactate peste termenul legal, din totalul dosarelor soluționate, fiind de 98,4%, iar media zilelor de depășire este de 181,4 zile.
O asemenea conduită nu poate fi considerată justificată, în raport cu numărul total al hotărârilor redactate în cursul unui an, iar criteriul volumului de activitate invocat de pârât în apărare nu poate înlătura concluzia că nerespectarea termenului de redactare îi este imputabilă, nefiind de natură a releva imposibilitatea obiectivă de respectare a termenului de redactare.
Din înscrisul aflat la dosar rezultă că, în anul 2018, pârâtul a soluționat un număr total de 762 dosare (fără dosare asociate), situându-se la limita maximă în cadrul instanței la acest parametru, a participat la 148 ședințe de judecată și a rulat 1193 dosare, activitate ce se încadrează în media pe instanță.
Acești parametrii nu conturează un volum de activitate care să justifice durata excesivă a întârzierilor în redactarea hotărârilor și numărul mare al hotărârilor în care s-a depășit termenul de redactare, în condițiile în care alți judecători care au înregistrat un volum de activitate sensibil egal nu înregistrează întârzieri în redactarea hotărârilor sau numărul și durata depășirii este nesemnificativă.
În raport cu numărul total al hotărârilor ce i-au revenit spre redactare în cursul anului 2018, apărările privind schema insuficientă de personal, lipsa grefierilor dactilografi în statul de funcții, respectiv neasigurarea unui volum optim de muncă sau inexistența unui program de normare a muncii pentru judecători nu sunt împrejurări de natură a înlătura răspunderea disciplinară a pârâtului.
De asemenea, apărările pârâtului, în sensul că "din perspectiva justițiabililor nu există nicio diferență între motivarea cu întârziere a unei hotărâri și fixarea, ca prim termen de judecată, a unei durate mai mari de timp de către instanțele supraaglomerate, că în ambele cazuri obținerea hotărârii judecătorești se face la fel de târziu", nu sunt de natură a înlătura concluzia că există o încălcare a responsabilităților profesionale de natură a justifica angajarea răspunderii disciplinare, în condițiile în care este vorba despre o obligație expres reglementată de lege. Legea nu lasă la latitudinea judecătorului posibilitatea de a aprecia asupra modului în care se justifică îndeplinirea acestei obligații reglementate de lege în interesul părților din proces, obligație ce este expresia dreptului la un proces echitabil consacrat și la nivel constituțional.
De asemenea, secția a reținut ca fiind nejustificată apărarea pârâtului potrivit căreia ar acorda o atenție deosebită modului în care redactează hotărârile pronunțate, întrucât preocuparea judecătorului pentru realizarea unui act de justiție de calitate constituie o obligație specifică funcției judiciare și nu înlătură cerința respectării termenelor prevăzute de lege, inclusiv a termenului pentru redactarea hotărârilor judecătorești.
Probele administrate relevă faptul că depășirea considerabilă a termenelor de redactare a hotărârilor constituie o conduită specifică pârâtului, care relevă nu doar un mod defectuos de gestionare a timpului de lucru și a prioritizării lucrărilor, ci și o stare de pasivitate asumată în ceea ce privește îndeplinirea acestor obligații, în condițiile în care nu a depus diligente pentru redactarea tuturor hotărârilor pronunțate anterior soluționării acțiunii disciplinare precedente, acțiune ce a fost respinsă.
Sub aspectul laturii subiective, s-a reținut că - din modul în care pârâtul a înțeles să gestioneze întreaga sa activitate și să facă aplicarea dispozițiilor legale care prevăd obligația redactării în termen a hotărârilor pronunțate - atitudinea psihică a acestuia a fost aceea de prevedere a rezultatelor faptelor sale, pe care, chiar dacă nu le-a urmărit a acceptat producerea lor.
Urmarea specifică este relevată de consecințele faptelor, care au un nivel de gravitate ridicat, concretizat în încălcarea drepturilor procesuale ale persoanelor ce aveau calitatea de părți în cauzele evidențiate mai sus, afectând în mod substanțial actul de justiție și aducându-se atingere și prestigiului justiției, prin nerespectarea cadrului legal de soluționarea a cauzelor. Nu poate fi ignorat, în contextul acestei concluzii, faptul că obligația redactării hotărârilor condiționează finalitatea actului de justiție și este expresia dreptului părților la un proces echitabil, inclusiv din perspectiva duratei rezonabile a procedurii judiciare.
Întrucât la calculul termenului rezonabil se are în vedere durata judecății, atât în primă instanță cât și în cursul căilor de atac, prin inactivitatea pârâtului, constând în redactarea cu întârziere a hotărârilor sau în neredactarea lor, părțile au fost lipsite de elementul esențial al aducerii la cunoștință a conținutului hotărârilor judecătorești, sub aspectul considerentelor, situație care s-a perpetuat mai mult de un an de zile, în cazul unor hotărâri, astfel încât a fost prelungit termenul de soluționare a cauzelor, creându-se premisele încălcării cerinței derulării procedurilor judiciare într-o perioadă rezonabilă, în sensul art. 6 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor și a Libertăților Fundamentale.
Concluzionează instanța disciplinară că nerespectarea de către pârât a dispozițiilor prevăzute de art. 426 alin. (5) din C. proc. civ., în modalitățile descrise mai sus, are caracter imputabil, nefiind justificată de cauze obiective, care să o circumscrie unei culpe scuzabile.
La individualizarea sancțiunii aplicate instanța disciplinară a avut în vedere împrejurările, gravitatea concretă, precum și consecințele faptelor săvârșite de pârât.
S-a reținut, astfel, că, prin Hotărârea nr. 16J din 6 iunie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2018, a fost respinsă acțiunea disciplinară formulată împotriva aceluiași pârât, pentru aceeași abatere disciplinară, împrejurare care ar fi trebuit să constituie un factor de conștientizare de către acesta, în sensul de a lua toate măsurile pentru eficientizarea activității și respectarea termenelor prevăzute de lege pentru efectuarea lucrărilor.
De asemenea, s-a reținut faptul că numărul hotărârilor pentru care termenul de redactare a fost depășit a crescut, de la data la care a fost începută cercetarea disciplinară și până la data finalizării cercetării disciplinare, iar pârâtul nu s-a prezentat în fața instanței disciplinare și nici nu a depus dovezi din care să rezulte că a redactat aceste hotărâri.
În plus, atitudinea pârâtului trebuie examinată și din perspectiva problemei lipsei de încredere cu care se confruntă sistemul judiciar, de natură a-i afecta autoritatea; interesul justițiabililor din cauzele în care nu s-au respectat termenele legale de redactare a hotărârilor se suprapune cu interesul societății de a avea o justiție care soluționează la timp cauzele cu care este sesizată, ca și pilon al unei societăți democratice.
Totodată, s-a avut în vedere ritmul foarte lent de lucru al pârâtului, lipsa de eficiență în organizarea timpului de lucru și de mobilizare, după exercitarea acțiunii disciplinare, când nu a redus numărul sentințelor pentru care termenul prevăzut de lege pentru redactarea acestora a fost depășit, caracterul repetitiv al nerespectării normelor legale, precum și principiul proporționalității sancțiunii cu gravitatea abaterilor.
III. Calea de atac formulată
Împotriva hotărârii instanței de disciplină a declarat recurs pârâtul, solicitând respingerea acțiunii disciplinare, ca neîntemeiată.
În motivarea recursului, în esență, sunt reiterate apărările și argumentele invocate în faza administrativă a cercetării disciplinare, și anume volumul mare și timpul limitat de lucru, complexitatea cauzelor, calitatea foarte bună a redactărilor, deficitul de personal al instanțelor, lipsa normării muncii judecătorilor, precum și situația personală a recurentului și lipsa de disponibilitate de a lucra peste program.
Recurentul susține, de asemenea, că hotărârea atacată se bazează doar pe date statistice, fără o "analiză obiectivă și completă a situației speciale, apărările mele fiind înlăturate fără o motivare relevantă" în plus, arată recurentul, "toate datele statistice reținute în cadrul inspecției judiciare au fost luate din sistemul ECRIS", "existând situații (...) în care dosare, deși redactate și chiar comunicate părților, figurau ca fiind nemotivate".
Concluzionează recurentul că sancționarea sa disciplinară s-a făcut în baza unor informații statistice asupra cărora există suspiciuni că nu sunt riguros exacte și în mod sigur incomplete, aplicând mecanic un text de lege rupt de orice realitate și o prezumție de vinovăție rezultată doar din fapta obiectivă, aplicată într-un mod larg, fără a i se dovedi, în concret, vinovăția.
IV. Apărările intimatei
Intimata a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, în conformitate cu dispozițiile art. 489 și 486 alin. (3) din C. proc. civ., arătând că cererea de recurs nu este motivată, în sensul dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) din același cod, întrucât recurentul nu formulează critici punctuale ale hotărârii atacate, ci se rezumă la reiterarea apărărilor formulate în procedura cercetării disciplinare, fără a face referire la motivele limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.
Înalta Curte de Casație și Justiție a respins excepția nulității recursului, în ședința publică din 25 mai 2020, data pronunțării, pentru motivele arătate în practica.
În subsidiar, intimata a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea hotărârii atacate, ca fiind temeinică și legală.
A arătat, în acest sens, că, în mod contrar celor susținute de recurent prin motivele de recurs, probele administrate în cursul cercetării disciplinare și în fața secției pentru judecători în materie disciplinară evidențiază, dincolo de orice dubiu, săvârșirea de către recurent a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. r) teza întâi din Legea nr. 303/2004, în varianta normativă constând în neredactarea hotărârilor judecătorești, din motive imputabile, în termenele prevăzute de lege.
Intimata apreciază că instanța disciplinară a analizat detaliat apărările pârâtului, reținându-se argumentat caracterul imputabil al faptelor săvârșite de acesta, faptul că nici volumul de activitate, nici complexitatea cauzelor cu care a fost învestit nu justifică durata depășirii termenului de redactare a hotărârilor judecătorești.
De altfel, starea de fapt reținută prin acțiunea disciplinară și confirmată prin hotărârea secției pentru judecători în materie disciplinară, care face obiectul recursului, nu a fost contestată de recurentul-pârât.
Se arată, de asemenea, că și sub aspectul laturii subiective în mod justificat secția pentru judecători a reținut că, din modul în care pârâtul a înțeles să gestioneze întreaga sa activitate și să facă aplicarea dispozițiilor legale care impun obligația redactării în termen a hotărârilor pronunțate, atitudinea psihică a fost aceea de prevedere a rezultatelor faptelor sale, a căror producere a acceptat-o, chiar dacă nu a urmărit-o.
V. Considerentele Înaltei Curți
Examinând hotărârea atacată, în raport cu motivele și criticile formulate de recurent, cu dispozițiile legale incidente în cauză, precum și cu Decizia Curții Constituționale nr. 381 din 31 mai 2018, care consacră caracterul devolutiv al căii de atac cu a cărei soluționare a fost învestită, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Prin hotărârea atacată s-a reținut că, prin probele administrate, s-a făcut dovada îndeplinirii cumulative a elementelor constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. r) teza I din Legea nr. 303/2004 în ceea ce îl privește pe recurentul-pârât.
Așa cum rezultă din considerentele hotărârii recurate, redate mai sus, la Cap. II din prezenta decizie, sub aspectul laturii obiective, s-a apreciat că starea de fapt rezultată din probe face dovada încălcării de către pârât a termenelor de redactare a hotărârilor judecătorești ce i-au revenit spre motivare, precum și a caracterului imputabil al faptei, atitudinea pârâtului fiind caracterizată nu doar de un mod defectuos de gestionare a timpului de lucru și a prioritizării lucrărilor, ci și de o stare de pasivitate asumată în ceea ce privește îndeplinirea acestor obligații.
Sub aspectul laturii subiective, s-a reținut că - din modul în care pârâtul a înțeles să gestioneze întreaga sa activitate și să facă aplicarea dispozițiilor legale care prevăd obligația redactării în termen a hotărârilor pronunțate - atitudinea psihică a acestuia a fost aceea de prevedere a rezultatelor faptelor sale, a căror producere a acceptat-o, chiar dacă nu a urmărit-o.
La individualizarea sancțiunii, instanța disciplinară a avut în vedere împrejurarea că pârâtul a mai fost supus verificărilor pentru aceeași abatere disciplinară, ritmul foarte lent de lucru al pârâtului, lipsa de eficiență în organizarea timpului de lucru și de mobilizare, după exercitarea acțiunii disciplinare, când nu a redus numărul sentințelor pentru care termenul prevăzut de lege pentru redactarea acestora a fost depășit, caracterul repetitiv al nerespectării normelor legale, precum și principiul proporționalității sancțiunii cu gravitatea abaterilor.
Înalta Curte reține că instanța disciplinară a apreciat în mod corect că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile răspunderii disciplinare a recurentului-pârât sub aspectul săvârșirii abaterii prevăzute de art. 99 lit. r) din Legea nr. 303/2004.
Potrivit acestor dispoziții legale, "Constituie abateri disciplinare: (...) neredactarea sau nesemnarea hotărârilor judecătorești sau a actelor judiciare ale procurorului, din motive imputabile, în termenele prevăzute de lege;".
Recurentului-pârât îi este imputată săvârșirea abaterii disciplinarea susmenționate, în forma prevăzută de prima teză a dispozițiilor legale citate, constând în "neredactarea sau nesemnarea hotărârilor judecătorești".
Într-adevăr, potrivit art. 98 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, judecătorii și procurorii răspund disciplinar pentru abaterile de la îndatoririle de serviciu, precum și pentru faptele care afectează prestigiul justiției.
Abaterea disciplinară în discuție este, sub aspect juridic, consecința nerespectării obligației stipulate la art. 426 alin. (5) din C. proc. civ., conform cărora "hotărârea se va redacta și semna în cel mult 30 de zile de la pronunțare".
Sub aspectul laturii obiective, abaterea constă în neîndeplinirea obligației de a redacta hotărârile judecătorești în termenele prevăzute de lege, iar sub aspectul laturii subiective trebuie ca aceste fapte să fie imputabile judecătorului, fiind exclusă orice cauză care exonerează magistratul de răspundere disciplinară.
Or, așa cum în mod corect a reținut și instanța disciplinară, în raport cu probatoriul efectuat în cauză, reflectat și de situația statistică depusă la dosar de Tribunalul Specializat Cluj, în cadrul căruia își desfășoară activitatea recurentul-pârât, rezultă că, la data de 7 mai 2019, din totalul de 265 hotărâri neredactate, în privința cărora s-a depășit termenul de redactare, acesta înregistra depășiri ale termenului de redactare cu durate cuprinse între 367 zile și 100 zile întârziere în peste 150 dosare, într-un număr mare de dosare durata depășirii fiind de 79 zile, 67 zile, 66 zile, etc.
Mai mult decât atât, s-a constatat că unele dintre hotărârile neredactate, existente la data începerii cercetării disciplinare în cauza de față, în privința cărora era depășit termenul de redactare, au fost pronunțate anterior datei la care a fost exercitată acțiunea disciplinară într-o altă cauză privindu-l pe același pârât (lucrarea Inspecției Judiciare nr. x/2018), pentru săvârșirea aceleiași abateri disciplinare, acțiune disciplinară ce a fost respinsă prin Hotărârea nr. 16J din 6 iunie 2018 a secției pentru judecători în materie disciplinară; hotărârile respective nu erau motivate de pârât nici la data inițierii procedurii disciplinare supuse analizei de față, deși, în unele cazuri, se înregistrau chiar și 382 de întârziere în redactare.
Atât numărul mare al hotărârilor neredactate, cât și perioada de timp îndelungată de depășire a termenului de redactare, coroborate cu împrejurarea că recurentul-pârât a mai fost supus, anterior, verificărilor sub aspectul aceleiași abateri disciplinare, chiar dacă acțiunea a fost respinsă, sunt aspecte care conduc, în mod evident, la concluzia că starea de fapt reținută în sarcina sa se încadrează în dispozițiile legale citate, reprezentând latura obiectivă a abaterii disciplinare imputate.
De asemenea, în mod corect a reținut instanța disciplinară - raportat la situația de fapt dovedită - că pârâtului îi este imputabilă fapta, având în vedere modul defectuos de gestionare a timpului de lucru și a prioritizării lucrărilor, precum și starea de pasivitate asumată în ceea ce privește îndeplinirea acestor obligații.
În fine, sub aspectul laturii subiective, atitudinea psihică a recurentului-pârât - care a prevăzut rezultatele faptelor sale, a căror producere, chiar dacă nu a urmărit-o, a acceptat-o - reiese din modul în care acesta a înțeles să gestioneze întreaga sa activitate și să facă aplicarea dispozițiilor legale care prevăd obligația redactării în termen a hotărârilor pronunțate.
Așa fiind, Înalta Curte reține că nu sunt întemeiate criticile formulate de recurent în susținerea recursului, potrivit cărora sancționarea sa disciplinară s-a făcut în baza unor informații statistice care ar fi inexacte și incomplete, prin aplicarea mecanică a unui text de lege "rupt de orice realitate" și fără a i se dovedi, în concret, vinovăția.
Împrejurările invocate în sprijinul recursului, referitoare la volumul mare și timpul limitat de lucru, complexitatea cauzelor, calitatea foarte bună a redactărilor, deficitul de personal al instanțelor, lipsa normării muncii judecătorilor, precum și la situația personală a recurentului și la lipsa de disponibilitate de a lucra peste program, nu reprezintă critici veritabile ale hotărârii atacate, ci o reiterare fidelă a apărărilor și argumentelor invocate în faza administrativă a cercetării disciplinare, cărora instanța disciplinară le-a răspuns în mod exhaustiv, prin considerentele hotărârii pronunțate, sintetizate mai sus, la Cap. II din prezenta decizie.
De altfel, toate aceste argumente, în majoritatea lor, vizează aspecte generale, ce caracterizează (afectează) activitatea și condițiile de lucru ale tuturor magistraților, nefiind de natură să îl exonereze de răspundere pe recurent; cu atât mai puțin pot duce la exonerare argumentele de ordin subiectiv, personal, referitoare la starea civilă și situația familială a recurentului și la lipsa de disponibilitate a acestuia de a lucra peste program.
Singurul argument pertinent invocat de recurent în susținerea căii de atac formulate este, așadar, cel vizând aspectul probatoriu al cauzei, potrivit căruia sancționarea sa disciplinară s-a făcut în baza unor informații statistice inexacte și incomplete și fără a i se dovedi, în concret, vinovăția.
Astfel, recurentul arată că hotărârea atacată se bazează doar pe date statistice "luate din sistemul ECRIS", "existând situații (...) în care dosare, deși redactate și chiar comunicate părților, figurau ca fiind nemotivate".
Nici acest argument nu este, însă, întemeiat.
Așa cum s-a arătat mai sus, din probele administrate în etapa administrativă a cercetării disciplinare (datele transmise de Tribunalul Specializat Cluj, instanță în cadrul căreia își desfășoară recurentul activitatea), rezultă că, la data de 25 februarie 2019, recurentul înregistra:
- un număr total de 234 hotărâri în privința cărora era depășit termenul de redactare, durata depășirii fiind în unele situații considerabilă, fiind menționate, cu titlu exemplificativ, următoarele: hotărârea prin care a fost soluționat dosarul nr. x/2016, având ca obiect cerere de valoare redusă, în care durata depășirii termenului de redactare era de 382 zile; hotărârea prin care a fost soluționat dosarul nr. x/2016, având ca obiect constatare nulitate act, în care durata depășirii termenului de redactare era de 382 zile; hotărârea prin care a fost soluționat dosarul nr. x/2016, având ca obiect acțiune constatare, în care durata depășirii termenului de redactare era de 357 zile; cu aceeași durată s-a depășit termenul de redactare în dosarul nr. x/2017, având ca obiect acțiune în constatare, în dosarul nr. x/2015 și în dosarul nr. x/2014, având ca obiect pretenții; hotărârea prin care a fost soluționat dosarul nr. x/2016, având ca obiect excludere asociat, în care durata depășirii termenului de redactare era de 348 zile; aceeași durată de 348 zile, cu care s-a depășit termenul de redactare, a fost constatată în dosarele nr. x/2014, nr. y/2016/a1, nr. 1101/1285/2016/a3, nr. 587/1285/2017/al și nr. 587/1285/2017/a2; cu 334 zile s-a depășit termenul de redactare a hotărârilor în dosarele nr. x/2017, nr. y/2017/a2 și nr. 675/1285/2017/a3, iar cu 324 zile în dosarul nr. x/2017 și nr. y/2017/a5, având ca obiect contestație la creanță; cu 326 zile în dosarele nr. x/2017 și nr. y/2017, având ca obiect constatare nulitate act; cu 317 zile în dosarul nr. x/2014, având ca obiect contestație la raport; cu 319 zile în dosarul nr. x/2016, având ca obiect pretenții, etc.;
- depășiri ale termenului de redactare a hotărârilor, respectiv: (dosar nr. x/2017; nr. 874/12S5/2014/a1*/a4; nr. 13345/63/2009/al7; nr. 13345/63/2009/al6; 297 zile (dosarul nr. x/2017); 299 zile (dosarul nr. x/2016; nr. 3915/211/2017); 285 zile (nr. 4474/211/2016; nr. 18044/211/2016; nr. 8620/211/2017); 261 zile (nr. 807/1285/2016*; nr. 255/211/2018); 263 zile (dosarul nr. x/2016; nr. 13530/211/2016*; nr. 15136/211/2016*; 19953/211/2016*); 256 zile (dosarul nr. x/2014; nr. 5193/211/2016), etc.;
- întârzieri în redactare cu durate cuprinse între 382 și 100 zile, în peste 100 dosare, într-un număr mare de dosare durata depășirii fiind de 88 zile, 68 zile, 93 zile, etc.
De asemenea, conform relațiilor consemnate în adresa nr. x din data de 6 mai 2019 a aceleiași instanțe - Tribunalul Specializat Cluj - la data efectuării cercetării disciplinare, respectiv 7 mai 2019, recurentul-pârât avea neredactate un număr total de 265 hotărâri în privința cărora era depășit termenul de redactare, numărul fiind mai mare la data efectuării cercetării disciplinare (7 mai 2019) decât la data avută în vedere la momentul la care s-a dispus începerea cercetării disciplinare, respectiv 25 februarie 2019.
Statistica prezentată de instanța la care recurentul-pârât își desfășoară activitatea este, contrar susținerilor acestuia, una oficială, detaliată și foarte exactă sub toate aspectele relevate, atât în privința perioadelor de depășire a termenelor de redactare a hotărârilor, cât și a dosarelor în care acestea au fost pronunțate.
Analiza acestei statistici conduce, în mod evident, așa cum corect a reținut și instanța disciplinară, la concluzia că s-a făcut dovada încălcării de către recurentul-pârât a termenelor de redactare a hotărârilor judecătorești ce i-au revenit spre motivare, pe de o parte, și că această încălcare este urmarea unui mod defectuos de gestionare de către recurent a timpului de lucru și a prioritizării lucrărilor, precum și a unei stări de pasivitate în ceea ce privește îndeplinirea acestor obligații, în condițiile în care nu a depus diligente pentru redactarea tuturor hotărârilor pronunțate anterior soluționării acțiunii disciplinare precedente, pe de altă parte.
Nici în ceea ce privește vinovăția nu sunt întemeiate criticile recurentului, latura subiectivă a abaterii disciplinare reținute în sarcina acestuia decurgând din modul defectuos în care a înțeles să gestioneze întreaga sa activitate și să facă aplicarea dispozițiilor legale care prevăd obligația redactării în termen a hotărârilor pronunțate - atitudinea sa psihică fiind aceea de prevedere a rezultatelor faptelor sale, a căror producere, chiar dacă nu a urmărit-o, a acceptat-o.
Modalitatea constantă și repetitivă în care recurentul a înțeles să nesocotească, în fiecare caz în parte, termenele de redactare prevăzute de dispozițiile legale citate, în condițiile în care mai fusese cercetat pentru același gen de conduită neconformă obligațiilor profesionale, denotă existența factorului intelectiv și volitiv ce conturează vinovăția, ca element subiectiv al acestei abateri.
De asemenea, în acord cu aprecierea instanței de disciplină, Înalta Curte reține că este justificată aplicarea sancțiunii, iar individualizarea acesteia este corectă, în circumstanțele concrete ale cauzei, care au reliefat fără echivoc faptul că recurentul-pârât fie nu a conștientizat amploarea și gravitatea conduitei sale culpabile, fie nu a fost în măsură să remedieze deficiențele din activitatea sa.
Se constată, deci, că faptele imputate recurentului-pârât intră în sfera de reglementare a dispozițiilor art. 99 lit. r) din Legea nr. 303/2004, după cum în mod just a reținut instanța de disciplină, prin hotărârea atacată fiind reliefate corect existența faptelor, a conduitei ilicite, a vinovăției, a urmărilor prejudiciabile și a legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită și rezultatul produs, ceea ce susține legalitatea încadrării lor în abaterea disciplinară prevăzută de textul legal menționat.
Hotărârea instanței disciplinare este, așadar, temeinică și legală, nefiind identificate motive de reformare în sensul criticilor formulate de recurent, astfel că, în temeiul art. 51 din Legea nr. 317/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) teza a doua din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva Hotărârii nr. 21J din 11 septembrie 2019, pronunțată de secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în dosarul nr. x/2019.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 25 mai 2020.