ÎCCJ, Decizia nr. 45/2020

Asupra recursului de față;

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 5/RC din data de 9 ianuarie 2020, pronunțată de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2015, printre altele, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de recurentul inculpat A. privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen.

Pentru a dispune astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a reținut că, în susținerea cererii de sesizare a Curții Constituționale, recurentul inculpat a apreciat că sintagma "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege" încalcă dispozițiile privind previzibilitatea și claritatea legii penale prevăzute de art. 1 alin. (5) din Constituția României, egalitatea în drepturi prevăzută de art. 16 din Constituție și dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituție.

De asemenea, s-a reținut că recurentul inculpat a învederat că, prin dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., se statuează faptul că recursul în casație este admisibil în condițiile în care "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", fără a se menționa în mod expres dacă limitele prevăzute de lege sunt limitele pentru săvârșirea infracțiunii în formă simplă sau limitele modificate în urma intervenției unor circumstanțe atenuante/agravante. A precizat și faptul că, în cauza de față, instanța a omis să rețină dispozițiile art. 10 din Legea nr. 241/2005, astfel încât pedeapsa a fost stabilită în alte limite decât cele prevăzute de lege, deoarece condamnarea a fost pronunțată prin raportare la limitele pedepsei înainte de aplicarea cauzei obligatorii de reducere a acesteia.

Analizând cererea recurentului inculpat A., de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a constatat că aceasta este inadmisibilă, apreciind că obiecțiunile formulate nu reprezintă, în realitate, critici de neconstituționalitate apte să provoace un examen al conformității normei legale cu legea fundamentală a României, ci se tinde la modificarea și completarea textului de lege criticat, precum și la interpretarea acestuia, în sensul de a se stabili că în calea extraordinară de atac a recursului în casație, instanța poate să realizeze propriul examen asupra situației de fapt și să rețină incidența dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 241/2005, ca și circumstanță atenuantă în cauză, în condițiile în care aceste prevederi nu au fost reținute de către instanțele anterioare la încadrarea juridică a faptei.

În raport cu aceste precizării, instanța a reținut că, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, neputând interpreta sau modifica/completa textele legale supuse controlului. Interpretarea și aplicarea legii este atributul exclusiv al instanțelor de judecată, iar modificarea sau completarea legii este atributul exclusiv al legiuitorului, Curtea Constituțională a României neavând astfel de competențe.

Împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., cuprinsă în Decizia penală nr. 5/RC din data de 9 ianuarie 2020, pronunțată de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2015, recurentul inculpat A. a formulat, la data de 20 februarie 2020, recurs, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători sub nr. x/2020, primul termen fiind fixat în mod aleatoriu la data de 23 martie 2020, termen care a fost preschimbat în data de 25 mai 2020, dată la care au avut loc și dezbaterile, susținerile reprezentantului Ministerului Public și ale apărătorului ales al recurentului inculpat fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.

Examinând recursul formulat de recurentul inculpat A., Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători constată că este nefondat, din următoarele considerente:

Cu privire la admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale din perspectiva dispozițiilor art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători constată că pentru a fi admisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale este condiționată de îndeplinirea cumulativă a celor patru cerințe stipulate expres de textul legislativ, respectiv:

a) starea de procesivitate, în care ridicarea excepției de neconstituționalitate apare ca un incident procedural creat în fața unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului;

b) activitatea legii, în sensul că excepția privește un act normativ, lege sau ordonanță, după caz, în vigoare;

c) prevederile care fac obiectul excepției să nu fi fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;

d) dispozițiile criticate să aibă legătură cu soluționarea cauzei.

Din analiza dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 reiese că o cerere de sesizare a instanței de contencios constituțional poate fi formulată în orice fază a procesului penal, textul de lege menționat prevăzând doar condiția ca excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată și să aibă legătură cu soluționarea cauzei "indiferent de obiectul acesteia".

În ceea ce privește primele trei condiții prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători constată că acestea sunt îndeplinite. Astfel, excepția a fost invocată de recurentul inculpat A. în cadrul unui dosar aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, are în vedere neconstituționalitatea unor dispoziții legale în vigoare, iar textul de lege criticat nu a fost declarat neconstituțional printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Însă, pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, excepția trebuie să aibă legătură cu soluționarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal și, implicit, asupra situației juridice a părții din proces.

Prioritar examinării în concret a acestei condiții, se impun anumite considerații generale asupra excepției de neconstituționalitate.

Excepția de neconstituționalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condițiile legii, analiza conformității anumitor dispoziții legale cu Constituția României.

Potrivit art. 146 lit. d) din Constituția României, competența de a hotărî asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în fața instanțelor judecătorești, revine Curții Constituționale.

Sesizarea Curții Constituționale nu se face direct, deoarece prin Legea nr. 47/1992 se stabilește un veritabil filtru, în virtutea căruia instanța în fața căreia se invocă excepția de neconstituționalitate efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condițiilor de admisibilitate, în funcție de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Calea procedurală reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanței în fața căreia se invocă excepția posibilitatea de a controla constituționalitatea propriu-zisă a prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate.

Judecătorul cauzei nu are atribuții de jurisdicție constituțională, așa încât verificarea condițiilor de admisibilitate nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii legale atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, căci instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia.

Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerințele de admisibilitate a excepției sunt și cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția ridicată.

În aplicarea acestor dispoziții legale, judecătorul realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită.

Astfel, în mod constant, instanțele judecătorești au statuat că o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare și aplicare a legii, când nu are legătură cu cauza sau când se urmărește o modificare sau completare a actului normativ.

Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei.

În consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Pentru a admite cererea de învestire a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate, instanța în fața căreia a fost invocată nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluționarea cauzei a textului invocat ca neconstituțional. Partea care ridică excepția de neconstituționalitate nu trebuie să indice doar textele de lege pe care dorește să le supună controlului, ci are obligația să raporteze aceste dispoziții la legea fundamentală și să-și argumenteze pertinent cererea, prin referiri la măsura în care dispoziția legală contestată corespunde sau nu cu prevederile constituționale și care sunt implicațiile declarării neconstituționalității acestor dispoziții asupra finalizării cauzei.

Din examinarea cererii de sesizare a Curții Constituționale formulate de recurentul inculpat A., Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători apreciază că, în concret, criticile formulate tind, pe de o parte la interpretarea dispozițiilor legale, iar pe de altă parte la modificarea și completarea textelor de lege, în sensul de a se menționa în mod expres că sintagma "alte limite decât cele prevăzute de lege" din cuprinsul art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., reprezintă limitele modificate în urma intervenției unor circumstanțe atenuante (spre exemplu, dispozițiile art. 10 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, prevederi care, conform susținerilor recurentului inculpatului, nu au fost reținute de către instanță la încadrarea juridică a faptei). Or, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, neputând interpreta, modifica sau completa textele legale supuse controlului.

Înalta Curte - Completul de 5 Judecători reține că, potrivit art. 126 alin. (1) din Constituția României "Justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege", astfel încât aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale sunt atribuții aflate strict în competența instanțelor judecătorești, iar din interpretarea dispozițiilor art. 73 din Constituția României, rezultă că modificarea/completarea legii reprezintă atributul exclusiv al legiuitorului.

Raportat la prevederile art. 146 din Constituția României și art. 29 din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora Curtea Constituțională verifică constituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare atunci când este ridicată o excepție de neconstituționalitate a acestora în fața unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial, și față de faptul că, în speță, excepția invocată nu vizează, în realitate, o problemă de neconstituționalitate, ci de interpretare a dispozițiilor legale și/sau de reformare legislativă, remediul procedural al excepției de neconstituționalitate nefiind folosit de recurent în scopul și finalitatea sa, adică pentru armonizarea prevederilor legale considerate neconstituționale cu legea fundamentală, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători apreciază că un asemenea demers este inadmisibil.

Față de cele dezvoltate anterior, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători va respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., cuprinsă în Decizia penală nr. 5/RC din data de 9 ianuarie 2020, pronunțată de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2015, iar în baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., cuprinsă în Decizia penală nr. 5/RC din data de 9 ianuarie 2020, pronunțată de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2015.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 mai 2020.

GGC - NN