ÎCCJ, Decizia nr. 58/2020

Deliberând asupra contestației de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului reține următoarele:

I. Prin Decizia penală nr. 363/A din data de 20 noiembrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2014 a fost trimisă contestația la executare formulată de condamnatul A. împotriva Sentinței penale nr. 1533 din data de 17 iunie 2015 pronunțată de Judecătoria Medgidia, instanței competente - Judecătoria Medgidia.

Pentru a pronunța această hotărâre Înalta Curte, secția penală a reținut că, prin Sentința penală nr. 1533 din data de 17.06.2015 pronunțată de Judecătoria Medgidia, în dosarul penal nr. x/2014, inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de viol, prevăzută de art. 218 alin. (1), alin. (3) lit. a) și b) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b), lit. e), lit. f) C. pen. pe o durata de 5 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 și art. 65 alin. (1) din C. pen., a fost aplicată inculpatului A. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b), lit. e), lit. f) C. pen. pe durata executării pedepsei închisorii.

În baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen. și art. 362 alin. (2) raportat la art. 208 din C. proc. pen. a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatului A..

În baza art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 72 alin. (1) C. pen. a fost dedusă din pedeapsa aplicată inculpatului A. durata reținerii și arestării preventive de la 24.11.2014 - la zi.

S-a luat act că persoana vătămată B. nu s-a constituit parte civilă.

În baza art. 272 alin. (1) C. proc. pen. s-a dispus avansarea din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Constanța a sumei de 100 RON, cu titlul de onorariu pentru apărătorul desemnat din oficiu.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata sumei de 2.000 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Totodată, prin Decizia penală nr. 144/MP din data de 06 octombrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de către inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 1533 din data de 17.06.2015 pronunțată de Judecătoria Medgidia, în Dosarul penal nr. x/2014

În baza art. 422 C. proc. pen. raportat la art. 72 alin. (1) din C. pen., a fost dedusă din durata pedepsei aplicate inculpatului A. și perioada arestului preventiv din data de 17.06.2015 la zi.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., apelantul inculpat a fost obligat la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 272 C. proc. pen., onorariul în cuantum de 260 RON, pentru apărătorul din oficiu a rămas în sarcina statului.

La data de 13 august 2019, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, a fost înregistrat sub nr. x/2014, dosarul având ca obiect "Contestație", formulată de condamnatul A..

La termenul de judecată din data de 06 noiembrie 2019, prezent personal în fața instanței și asistat de apărător desemnat din oficiu, condamnatul A. a arătat că obiectul cauzei îl reprezintă contestație la executare, împotriva Sentinței penale nr. 1533 din data de 17.06.2015 pronunțată de Judecătoria Medgidia, întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., situație în care, instanța pus în discuție excepția necompetenței Înaltei Curți de a soluționa cauza.

Potrivit textului de lege mai sus evocat, competența aparține instanței care a pronunțat hotărârea ce se execută, potrivit art. 597 alin. (1) C. proc. pen., sau, după caz, potrivit art. 597 alin. (6), instanței în a cărei circumscripție teritorială se află locul de deținere.

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat că instanța care a pronunțat hotărârea împotriva căreia condamnatul a formulat contestație la executare este Judecătoria Medgidia. Totodată, condamnatul este încarcerat în Penitenciarul Poarta Albă, care se află tot în circumscripția teritorială a Judecătoriei Medgidia.

Prin urmare, Înalta Curte a dispus trimiterea contestației la executare formulată de condamnatul A. împotriva Sentinței penale nr. 1533 din data de 17 iunie 2015 pronunțată de Judecătoria Medgidia, instanței competente, respectiv Judecătoriei Medgidia, decizia fiind definitivă.

II. Împotriva Deciziei penale nr. 363/A din data de 20 noiembrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2014, condamnatul A. a formulat contestație, cauza fiind înregistrată la data de 21 ianuarie 2020, sub nr. x/2020, fiind fixat prim termen de judecată la data de 10 februarie 2020, termen la care, vând în vedere lipsa de procedură cu contestatorul A., aflat în stare de detenție și neadus la instanță de la Penitenciarul Poarta Albă, s-a dispus amânarea cauzei.

Prin încheierea de ședință din data de 9 martie 2020, având în vedere lipsa de procedură cu contestatorul A., aflat în stare de detenție și neadus la instanță de la Penitenciarul Rahova din motive medicale, s-a dispus amânarea cauzei.

Prin rezoluția din Camera de consiliu din data de 23 martie 2020, având în vedere dispozițiile art. 43 alin. (2) din Anexa nr. 1 la Decretul nr. 195 din data de 16 martie 2020 emis de Președintele României, Ordinul nr. 71 emis de Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție din data de 3 martie 2020, forma consolidată la data de 17 martie 2020, constatând existența unor motive obiective ce pun instanța în imposibilitatea desfășurării ședinței de judecată la termenul fixat în data de 06 aprilie 2020 s-a constatat suspendată de drept judecarea cauzei aflată pe rolul Completului de 5 Judecători P1-2020 din ședința de judecată cu termen la data 06 aprilie 2020.

Prin rezoluția din Camera de consiliu din data de 15 mai 2020, având în vedere, încetarea începând cu data de 15 mai 2020, a stării de urgență instituită pe o durată de 30 de zile pe întreg teritoriul României prin art. 1 din Decretul nr. 195 din data de 16 martie 2020 emis de Președintele României, publicat în Monitorul Oficial Partea I nr. 212 din data de 16 martie 2020 și prelungită prin dispozițiile art. 1 din Decretul nr. 240 din data de 14 aprilie 2020 emis de Președintele României, publicat în Monitorul Oficial Partea I nr. 311 din data de 14 aprilie 2020; art. 1 din Hotărârea nr. 24 din 14 mai 2020 privind aprobarea instituirii stării de alertă la nivel național și a măsurilor de prevenire și control a infecțiilor, în contextul situației epidemiologice generate de virusul SARS - Cov-2, emisă de Guvernul României - Comitetul Național pentru Situații de Urgență, potrivit cărora începând cu data de 15 mai 2020, se declară Starea de alertă la nivel național, pentru o perioadă de 30 de zile; precum și dispozițiile art. 64 alin. (6) din Anexa nr. 1 la Decretul nr. 240 din data de 14 aprilie 2020 emis de Președintele României, publicat în Monitorul Oficial Partea I nr. 311 din data de 14 aprilie 2020, potrivit cărora în termen de 10 zile de la încetarea stării de urgență vor fi luate măsuri pentru stabilirea termenului de judecată și citarea părților s-a stabilit termen la data de 26 mai 2020, termen la care reprezentantul Ministerului Public a invocat excepția inadmisibilității căii de atac.

III. Examinând contestația formulată, cu prioritate în ceea ce privește admisibilitatea acesteia, prin raportare la actele și lucrările dosarului, dar și prin prisma dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători, constată că este inadmisibilă și va fi respinsă ca atare, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României, revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și principiului privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice.

Revine așadar, părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Potrivit dispozițiilor din Partea specială, Titlul III, Capitolul III1 din C. proc. pen., admisibilitatea căii de atac a contestației este condiționată de exercitarea acesteia potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Astfel, potrivit art. 4251 din C. proc. pen., calea de atac a contestației se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, dispozițiile prezentului articol fiind aplicabile când legea nu prevede altfel.

Totodată, potrivit art. 50 alin. (4) din C. proc. pen.: "Hotărârea de declinare a competenței nu este supusă căilor de atac."

În speță, condamnatul A. a exercitat calea de atac a contestației împotriva unei hotărâri definitive, Decizia penală nr. 363/A din data de 20 noiembrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2014, hotărâre nesusceptibilă de a face obiectul unei noi căi de atac ordinare sau extraordinare.

Or, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, a principiului unicității căilor de atac reglementate de lege și a dispozițiilor ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate, și din acest motiv, constituie o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Având în vedere cele mai sus arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., va respinge ca inadmisibilă contestația formulată de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 363/A din data de 20 noiembrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2014.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga contestatorul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 363/A din data de 20 noiembrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2014.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 mai 2020.

GGC - GV