ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1647/2020

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin încheierea din 11 noiembrie 2019, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins cererea de lămurire a Deciziei civile nr. 1180A din 8 noiembrie 2018 pronunțată de aceeași curte de apel, formulată de apelanții-reclamanți A. și B., în nume propriu și ca moștenitori ai apelantei-reclamante C., decedată la data de 19 iunie 2016, în contradictoriu cu intimații-pârâți S.C. D. S.A., E., F. și S.C. G. S.R.L., ca neîntemeiată.

S-a constatat, prin prisma art. 2811 C. proc. civ., că dispozițiile acestui text de lege nu conferă părții un mijloc prin care să obțină reexaminarea cauzei sau modificarea soluției pronunțate, în afara căilor legale de atac.

Or, demersul procesual al apelanților-reclamanți are tocmai această finalitate și excedează limitelor în care legiuitorul a conceput instituția lămuririi dispozitivului unei hotărâri judecătorești.

Astfel, curtea de apel a reținut că dispozitivul Deciziei civile nr. 1180A/8 noiembrie 2018 a fost redactat cu claritate, în sensul că, deși mai multe subiecte de drept, inclusiv S.C. D. S.A. au avut calitatea de intimați-pârâți în cauză, singurele persoane obligate la plata, în solidar, către reclamanți, a sumei de 278.888 euro, au fost pârâții E. și F.

Contrar susținerilor apelanților-reclamanți, curtea de apel a reținut că în procesul civil calitatea procesuală corespunde calității de parte în raportul juridic dedus judecății, iar respingerea de către instanța de apel a excepției lipsei calității procesuale pasive a S.C. D. S.A. nu echivalează cu temeinicia pretențiilor formulate împotriva acestui subiect de drept.

De altfel, s-a constatat că împrejurarea că instanța de apel a stabilit obligația evocată mai sus exclusiv în sarcina pârâților E. și F. și nu a S.C. D. S.A. a fost argumentată în considerentele deciziei .

Împotriva acestei încheieri au declarat recurs reclamanții A. și B., solicitând admiterea acestuia, schimbarea, în tot, a hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii prin care să se dispună lămurirea întinderii și aplicării dispozitivului Deciziei civile nr. 1180A/2018, în sensul includerii și a societății D. S.A. în cuprinsul acestuia, prin obligarea sa la plata sumei de 278.888 euro, în solidar cu ceilalți pârâți, cu cheltuieli de judecată.

Au menționat că deși prin Sentința nr. 93 din 27 ianuarie 2016, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins, ca nefondată, excepția lipsei calității procesuale pasive a D. S.A. cu privire la petitul de reparare în natură a prejudiciului suferit de reclamanți, prin Decizia civilă nr. 1189/A/2018, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a făcut referire la culpa acestei societăți doar în considerentele deciziei.

Astfel, în opinia recurenților, cererea formulată este întemeiată, în condițiile în care, deși se recunoaște culpa societății pârâte, instanța de judecată nu menționează respectiva societate în cuprinsul dispozitivului deciziei.

În drept, recurenții s-au prevalat de prevederile cuprinse la pct. 8 și 9 ale art. 304 C. proc. civ., precum și de cele ale art. 3041 din cod.

Au susținut că atâta timp cât instanța a reținut atât calitatea cât și culpa societății D. S.A. în litigiu, chiar și prin considerentele hotărârii, se impunea ca și dispozitivul acesteia să conțină obligarea societății la plata sumei de 278.888 euro în solidar cu ceilalți pârâți.

Prin întâmpinarea formulată de H., lichidator judiciar al intimatei D. S.A. s-a solicitat respingerea, ca neîntemeiat, a recursului și menținerea dispozițiilor încheierii atacate.

S-a arătat că motivele invocate în susținerea cererii de lămurire a dispozitivului și a recursului reprezintă critici de fond ale soluției, care puteau fi fructificate, eventual, prin promovarea unui recurs împotriva Deciziei civile nr. 1180/2018 și nicidecum pe calea procedurală aleasă.

Prin întâmpinarea formulată de intimata S.C. G. S.R.L. s-a solicitat, pe cale de excepție, respingerea recursului, ca tardiv, respectiv ca fiind nul, iar în cazul respingerii celor două excepții, respingerea acestuia, ca nefondat, cu obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată.

Tardivitatea recursului a fost invocată în raport de prevederile art. 301 C. proc. civ. de la 1865, precum și de data înregistrării cererii de recurs la registratura Curții de Apel București (26 mai 2020) și data comunicării încheierii atacate (4 mai 2020).

În susținerea excepției nulității, intimata a arătat, în esență, că recursul nu este motivat, nefiind formulate critici încadrabile în art. 304 C. proc. civ.

Pe fondul cererii, intimata a precizat că printr-o motivare amplă, prin decizia al cărei dispozitiv s-a cerut a fi lămurit, curtea a analizat motivul de apel privitor la o pretinsă faptă ilicită a societății D. S.A. și a reținut că respectiva critică nu poate fi validată.

Prin răspunsul la întâmpinările formulate în cauză, recurenții au solicitat respingerea excepției tardivității recursului, față de prevederile Decretului nr. 195/2020.

Au susținut, de asemenea, că și excepția nulității recursului este neîntemeiată, în condițiile în care au invocat motivele de recurs prevăzute la art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., precum și dispozițiile art. 3041 din cod.

Excepția tardivității recursului, invocată prin întâmpinarea intimatei S.C. G. S.R.L. urmează a fi respinsă, în considerarea argumentelor ce succed:

Potrivit art. 301 C. proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.

În speță, din înscrisurile și actele dosarului reiese că încheierea atacată a fost comunicată recurenților la 5 mai 2020, la domiciliul procesual ales la SCPA I., iar recursul a fost depus la poștă la 25 mai 2020 .

În raport de prevederile art. 301 C. proc. civ., termenul de 15 zile calculat, în conformitate cu art. 101 alin. (1) din cod, se împlinea la 21 mai 2020.

Se constată însă că prin Decretul nr. 195 din 16 martie 2020 s-a dispus instituirea stării de urgență pe teritoriul României pe o perioadă de 1 lună de zile, iar prin Decretul nr. 240 din 15 aprilie 2020 s-a prelungit această stare de urgență cu încă 30 de zile.

Potrivit reglementărilor cuprinse la Capitolul V Domeniul justiție art. 41 din Decretul nr. 195/2020, "Prescripțiile și termenele de decădere de orice fel nu încep să curgă, iar, dacă au început să curgă, se suspendă pe toata durata stării de urgență instituite potrivit prezentului decret, dispozițiile art. 2532 pct. 9 teza a II-a din Legea nr. 287/2009 privind C. civ. sau alte dispoziții legale contrare nefiind aplicabile".

Totodată, la art. 42 alin. (6) și (7) din decret s-a stipulat că judecarea proceselor civile, altele decât cele prevăzute la alin. (1) (care se referă la cauzele de urgență deosebită) se suspendă de plin drept pe perioada stării de urgență, iar termenele de exercitare a căilor de atac aflate în curs la data instituirii stării de urgență se întrerup, urmând a curge noi termene, de aceeași durată, de la data încetării stării de urgență.

Prevederile textelor sus-menționate au fost preluate și în cuprinsul Decretului nr. 240/2020, la art. 62 și art. 63 alin. (11) și (12).

Față de de aceste dispoziții legale, se observă că, în speță, hotărârea atacată a fost comunicată recurenților la 5 mai 2020, în timpul stării de urgență, astfel încât termenul de exercitare a căii extraordinare de atac a început să curgă după încetarea stării de urgență, instituită prin Decretul nr. 195/2020 și prelungită prin Decretul nr. 240/2020, respectiv din 16 mai 2020.

Ca atare, termenul de 15 zile prevăzut de art. 301 C. proc. civ. și calculat potrivit art. 101 alin. (1) din cod, se împlinea la 2 iunie 2020.

Cum, în cauză, recursul a fost depus la poștă la 25 mai 2020, se constată că excepția tardivității recursului, invocată prin întâmpinare, nu poate fi primită, urmând a fi respinsă.

Recursul este nul, sancțiune ce va fi aplicată căii de atac exercitate, în considerarea argumentelor ce succed:

Potrivit art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Recursul se motivează, conform art. 303 C. proc. civ., prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, motivele de recurs fiind limitativ prevăzute la art. 304 C. proc. civ., iar art. 306 alin. (1) din cod prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică.

Potrivit legii, nu orice nemulțumire a părții poate duce la casarea sau modificarea hotărârii recurate, întrucât a motiva recursul înseamnă, pe de o parte, indicarea motivului de recurs ca fiind unul din cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării de critici privind modul de judecată al instanței raportat la motivul de recurs invocat.

Indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului, dacă dezvoltarea acestora realizează exigențele art. 306 alin. (3) C. proc. civ., în sensul că face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 din cod.

Or, în speță, se observă că recurenții nu au susținut în vreun fel nelegalitatea încheierii atacate, limitându-se a indica drept motive de recurs pe cele subsumate pct. 8 și 9 ale art. 304 C. proc. civ., texte de lege al căror conținut l-au reiterat, în același mod formal, indicându-se și prevederile art. 3041 din cod.

Astfel, fără a critica reținerile curții de apel prin care, prin prisma art. 2811 C. proc. civ., s-a constatat că respectivele dispoziții nu conferă părților un mijloc procedural prin care să obțină reexaminarea sau modificarea soluției pronunțate, care este clară și neechivocă, recurenții, făcând trimitere la art. 304 pct. 8 și 9 și art. 3041 din cod, au reiterat motivele pentru care au formulat cererea de lămurire dispozitiv, exprimându-și nemulțumirea față de faptul că societatea D. S.A. nu a fost obligată, în solidar, cu pârâții persoane fizice la suma de plată stabilită în sarcina respectivilor.

O astfel de atitudine procesuală a părții ignoră faptul că pe calea recursului nu pot fi valorificate orice fel de nemulțumiri, ci doar acelea care îmbracă forma unor aspecte de nelegalitate în termenii prevăzuți de art. 304 C. proc. civ.

Ca atare, eventualele critici susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 304 C. proc. civ. ar fi trebuit să dezvolte argumente prin care să se tindă a se demonstra, în concret, pentru care motive este eronat și nelegal raționamentul Curții de Apel București, prin care s-a constatat că demersul procesual al reclamanților excedează limitelor în care legiuitorul a conceput instituția lămuririi dispozitivului unei hotărâri judecătorești prin reglementarea cuprinsă la art. 2811 C. proc. civ.

Văzând dispozițiile art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., precum și pe cele ale art. 306 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 304 din cod, se va constata nulitatea căii de atac exercitată în asemenea condiții procedurale încât nu este posibilă examinarea sub vreun aspect de nelegalitate a hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția de tardivitate a recursului.

Constată nul recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva încheierii din 11 noiembrie 2019 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi 16 septembrie 2020.

GGC - NN