ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2833/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de sub nr. x/2015, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României -Cabinetul Primului Ministru, reprezentat de prim-ministru B., și Secretariatul de stat pentru recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989, reprezentat de secretarul de stat C., ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea O.U.G nr. 95/2014 ca neconstituțională și nelegală (inclusiv a eventualei legi de aprobare apărută până la pronunțare) și implicit a O.G. nr. 1/2015 și H.G. nr. 99/2015, sau obligarea pârâtului la modificarea acestor acte astfel încât să respecte legile și principiile de drept internațional ale democrației, prin eliminarea ilegalităților, greșelilor, confuziilor și mistificărilor.

1.2. Hotărârea primei instanțe

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a dispus următoarele:

- A respins excepția lipsei calității procesuale active invocată de pârâtul Secretariatul de Stat pentru recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989 ca neîntemeiată.

- A admis excepția inadmisibilității invocată de pârâtul Guvernul României și a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României - Cabinetul Primului Ministru și Guvernul României - Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist Instaurat în România în Perioada 1945-1989, ca inadmisibilă.

Împotriva sentinței menționate la pct. 1.2 a declarat recurs, reclamantul A., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, pe cale de consecință, admiterea cererii.

A precizat că în mod greșit, prima instanță a respins cererea de chemare în judecată ca inadmisibilă, obiectul acțiunii sale fiind faptul că este vătămat în dreptul său privind indemnizația de revoluționar prin prevederile art. IV alin. (1) din O.U.G. nr. 95/2014 care îi diminuează pentru 2015 indemnizația cu 20%, lăsând-o la nivelul anului 2010.

În esență, recurenta a arătat că acest art. IV nu are nicio legătură cu obiectul ordonanțe de urgență, nu are motivarea obligatorie și nu justifică situația extraordinară.

3.1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în Completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 7 noiembrie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 13 martie 2018, Completul de filtru a respins excepția nulității recursului și, apreciind că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate, a declarat recursul ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ. și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

În cauză, instanța de contencios administrativ a fost sesizată cu cererea reclamantului de anulare a O.U.G nr. 95/2014 ca neconstituțională și nelegală (inclusiv a eventualei legi de aprobare apărută până la pronunțare) și implicit a O.G. nr. 1/2015 și H.G. nr. 99/2015, sau obligarea pârâtului la modificarea acestor acte astfel încât să respecte legile și principiile de drept internațional ale democrației, prin eliminarea ilegalităților, greșelilor, confuziilor și mistificărilor.

Înalta Curte reține că, potrivit art. 9 alin. (1) și (5) din Legea nr. 554/2004,

"(1) Persoana vătămată într-un drept al său, ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe, poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ însoțită de excepția de neconstituționalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituționalității ordonanței sau a dispoziției din ordonanță.

(...)

(5) Acțiunea prevăzută de prezentul articol poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative.".

În cauză, se constată că obiectul acțiunii, astfel cum a fost precizat, îl constituie anularea O.U.G. nr. 95/2014.

Potrivit art. 108 din Constituția României, ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și în condițiile prevăzute de aceasta, iar, conform art. 115, Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legilor organice.

Ordonanțele emise de Guvern au caracter de lege, fiind adoptate în temeiul legii de abilitare care presupune o delegare temporară a competențelor legislative ale Parlamentului către Guvern.

Astfel, contrar alegațiilor recurenților-reclamanți, ordonanțele emise de Guvern nu au caracter de act administrativ deoarece prin ordonanțe Guvernul legiferează în baza legii speciale de abilitare a delegării legislative.

Conform art. 1 din Legea nr. 554/2004, instanța de contencios administrativ are competența de a controla legalitatea actelor administrative propriu-zise sau a celor asimilate.

Deci, ordonanțele Guvernului nu pot forma obiectul controlului de legalitate, pentru că nu sunt acte administrative de autoritate emise în vederea executării legii, ci, câtă vreme sunt în vigoare, au caracter de lege.

Potrivit art. 146 lit. d) din Constituția României, legile și ordonanțele Guvernului sunt supuse controlului de constituționalitate numai prin sesizarea Curții Constituționale. Astfel, în cazul ordonanțelor nu se examinează legalitatea acestora ci numai constituționalitatea lor.

Cât privește critica recurentului referitoare la sesizarea Curții Constituționale, Înalta Curte constată că această critică este nefondată, având în vedere că din actele aflate la dosare, nu rezultă că reclamantul ar fi solicitat sesizarea Curții Constituționale în fața instanței de fond.

De asemenea, în raport cu cele reținute anterior, în cauză nu sunt îndeplinite condițiile de sesizare a Curții Constituționale.

În raport cu aceste dispoziții menționate, Înalta Curte constată că în mod corect instanța de fond a respins acțiunea reclamantului ca inadmisibilă, pentru că anularea unei ordonanțe de urgență a Guvernului, act cu caracter normativ cu putere de lege, excedează competențelor instanței de contencios administrativ.

Față de aceste argumente, Înalta Curtea apreciază că nu sunt incidente motive de casare a hotărârii recurate, dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită instanța de fond reflectând interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente.

4.3. Soluția instanței de recurs

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva Sentinței nr. 3401 din 17 decembrie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 septembrie 2018.

GGC - GV