ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5244/2023

Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea formulată, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Președintele României - Administrația Prezidențială a României și Guvernul României – prin Primul Ministru și prin Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist Instaurat în România în perioada 1945-1989, anularea Decretului nr. 1068/2022 în privința poziției nr. 13 și suspendarea efectelor decretului până la soluționarea definitivă a acțiunii în contencios administrativ, cu cheltuieli de judecată.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel Târgu Mureș – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 48 din 19 aprilie 2023, a admis excepția inadmisibilității cererii de suspendare invocată de Administrația Prezidențială și a respins, ca inadmisibilă, cererea având ca obiect suspendarea efectelor produse de Decretul nr. 1068/2022, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Președintele României prin Administrația Prezidențială și Guvernul României prin Prim - Ministrul României și prin Secretariatul de Stat pentru recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989.

Calea de atac exercitată Împotriva hotărârii instanței de fond reclamantul A. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În opinia recurentului, hotărârea instanței de fond este nelegală prin prisma modului de abordare și mai ales de soluționare a excepției inadmisibilității acțiunii introductive de instanță, astfel încât finalmente, hotărârea pronunțată este profund nelegală. În această privință, consideră că, raportat la prevederile art. 5 din Legea nr. 554/2004, motivația că decretul ce formează obiectul prezentei judecăți ar face parte din categoria actelor administrative, circumscrise finelui de neprimire, reglementat de textul legal menționat, nu poate fi primită și, pe cale de consecință, nici îmbrățișată de instanța de recurs în dezlegarea prezentei cauze. Deși se susține că actul administrativ în discuție ar avea o natură juridică mai complexă, exprimând raportul de natură constituțională între Președintele României și Parlament pe de altă parte, această susținere, consideră că nu are acoperire efectivă în textul de lege invocat. Astfel cum a arătat, Curtea Constituțională în Decizia nr. 285/2014, contrasemnarea decretului Președintelui României nu echivalează decât din perspectiva unui control pur formal de legalitate, exercitat din considerente de natură politică și constituțională, fiind doar o pretinsă circumscriere a naturii juridice a acestui decret, unui act administrativ care ar privi raportul juridic al Administrației Prezidențiale cu Parlamentul României. Chiar dacă am accepta prezența unei naturi juridice complexe a actului în discuție (ceea ce este corespunzător realității constituționale), această natură juridică nu exprimă în mod direct și explicit, vreun raport juridic pe care actul în discuție să-l fi vizat, între Președintele României și respectiv Parlament ci, cel mult cu Prim Ministrul Guvernului României. Decizia nr. 1840/2005, nu reprezintă decât expresia unei "forțări" a prevederii legale sus-citate, a unei veritabile adăugări la lege. Recurentul consideră că se află în ipoteza prevăzută de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 respectiv a unui act administrativ care reprezintă actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării, în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice directe. Conexiunea cu instituția Parlamentului României este una care nu are o legătură sustenabilă în prezenta speță. Ca atare, consideră că excepția nu este susținută de textul legal invocat, motiv pentru care se impune a fi respinsă. În consecința acestor argumente, recurentul apreciază că decretul ale cărui efecte solicită a fi suspendate, este susceptibil de a fi atacat în instanță. Prin urmare, interpretarea adusă de intimată sub acest aspect, ar conduce la concluzia inexistenței oricărei pârghii juridice prin care, un drept legitim recunoscut prin lege, pe care reclamantul îl are, ajunge să nu poată fi dezlegat de instanță, conducând la concluzia că, putem fi în prezența unor măsuri arbitrare, fără corespondent legal, dar care nu ar putea fi deduse controlului judecătoresc. În egală măsură, accesul liber la justiție în speța de față, implică desigur și accesul la soluționarea măsurii suspendării efectelor actului administrativ incriminat, urmare a respingerii excepției de inadmisibilitate invocată de intimată. Consideră că între cele două situații avute în vedere nu există vreo similitudine pentru care hotărârea CCR să poată fi reținută ca având relevanță. Între acordarea sau retragerea titlului de onoare (pe care instanța de fond îl precizează expres ca fiind prevăzut în Legea nr. 341/2004) nu se poate pune semnul egalității cu acela al conferirii unei decorații care este și rămâne atributul exclusiv al Președintelui, în virtutea prerogativelor constituționale, iar nu în temeiul vreunei dispoziții legale, astfel încât similitudinea celor două situații să și poată fi reținută în prezenta cauză. În susținerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii și practică judiciară.

Apărările formulate în cauză Intimații au formulat întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Înalta Curte constată că instanța de fond temeinic și legal a reținut că decretul a cărui suspendare se solicită în prezenta cauză a făcut obiectul unei cereri de suspendare întemeiată pe prevederile art. 14 din Legea contenciosului administrativ, care a fost soluționată de către Curtea de Apel Târgu-Mureș prin sentința nr. 80 din 14 octombrie 2022 pronunțată în dosarul nr. x/2022, prin admiterea excepției inadmisibilității. Observând că în susținerea cererii de suspendare pendinte recurentului-reclamant nu aduce alte motive decât cele înfățișate în dosarul nr. x/2022, instanța de fond în mod corect a apreciat că sentința nr. 80 din 14 octombrie 2022 pronunțată în dosarul nr. x/2022 se opune cu putere de lucru judecat în prezenta cauză, fiind vorba de același act administrativ contestat pentru aceleași motive. Înalta Curte reține că Decretul prin care Președintele României acordă/revocă unul dintre titlurile prevăzute de art. 3 din Legea 341/2004, fiind un act emis în considerarea prevederilor art. 94 alin. (1) lit. a) coroborat cu art. 100 din Constituție, este un act complex care implică, prin faptul contrasemnării sale, o angajare a răspunderii politice în fața Parlamentului. De altfel, practica constantă a Înaltei Curți este în sensul că Decretele emise de Președintele României și contrasemnate de prim-ministrul constituie acte administrative complexe emise ca urmare a raporturilor cu Parlamentul, care nu sunt supuse controlului judecătoresc pe calea contenciosului administrativ, fiind aplicabile dispozițiile art. 126 alin. (6) din Constituție și art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004. Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că instanța de fond a admis în mod judicios excepția inadmisibilității cererii de suspendare a Decretului nr. 1068/2022, invocată de către Administrația Prezidențială, din perspectiva faptului că acest Decret este un act ce intră în sfera finelui de neprimire de rang constituțional și legal, reglementat de dispozițiile art. 126 alin. (6) din Constituția României, republicată și art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004. Prin urmare, Decretul nr. 1068/2022 reprezintă un act administrativ exceptat de la controlul judecătoresc și, implicit aplicarea dispozițiilor Legii nr. 554/2004, inclusiv în ceea ce privește suspendarea efectelor sale. Conform prevederilor art. 94 lit. a) din Constituție, Președintele României conferă decorații și titluri de onoare. Fundamentul constituțional în baza căruia Președintele României poate emite decorații sau titluri de onoare este același, iar titlurile pe care președintele le poate conferi sunt exclusiv cele la care se referă art. 94 Constituție. Chiar dacă condițiile de acordare a titlurilor de revoluționar, precum și efectele pe care acestea le produc, odată cu acordarea lor, sunt reglementate de Legea nr. 341/2004 și de Normele sale metodologice, acordarea lor de către Președintele României are loc exclusiv în baza art. 94. În consecință, Înalta Curte reține că Decretele Președintelui emise în exercitarea atribuției constituționale prevăzute de art. 94 lit. a) din Constituție nu sunt simple acte administrative susceptibile de control pe calea contenciosului administrativ, ci sunt acte juridice complexe ce exprimă raporturi de natură constituțională între Președintele României, pe de o parte, și Parlament, pe de altă parte și, în consecință, potrivit art. 1 alin. (4) din Constituție, nu sunt cenzurabile de către instanțele judecătorești pe calea contenciosului administrativ. În raport cu cele reținute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate. Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul.