Decizia nr. 4455/2023 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — Admisibilitatea în contencios administrativ a acțiunii îndreptate împotriva Decretului Președintelui României privind retragerea titlului de „Luptător pentru victoria Revoluției din decembrie…

Cadrul procesual Prin cererea înregistrată sub nr. x/102/2022 pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș (prin declinare de la Tribunalul Mureș, Secția contencios administrativ și fiscal, sentința nr. 546/12.09.2022), reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Administrația Prezidențială a României și Guvernul României – Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor Împotriva regimului Comunist Instaurat în România în perioada 1945-1989, suspendarea efectelor Decretului nr. 1068/2022 în privința poziției nr. 13 din anexă, până la soluționarea definitivă a plângerii prealabile formulate împotriva acestui act administrativ. Ulterior, prin cererea adițională, reclamantul a solicitat introducerea în cauza a Președintelui României și a Prim-Ministrului României.

Soluția instanței de fond Prin sentința nr. 80 din 14 octombrie 2022, Curtea de Apel Târgu Mureș, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins, ca formulată față de o persoană fără calitate procesual pasivă, acțiunea în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Administrația Prezidențială a României și Guvernul României – Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor Împotriva regimului Comunist Instaurat în România în perioada 1945-1989; a admis excepția inadmisibilității acțiunii în contencios administrativ și fiscal, excepție invocată de Președintele României prin Administrația Prezidențială; a respins ca inadmisibilă acțiunea având ca obiect suspendarea efectelor produse de Decretul nr. 1068/2022, formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Președintele României prin Administrația Prezidențială și Prim-Ministrul României, reprezentat prin Secretariatul General al Guvernului. În motivarea soluției pronunțate, Curtea de Apel a reținut următoarele: În aplicarea prevederilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ. se impune a fi soluționată cu prioritate excepția inadmisibilității acțiunii din perspectiva dispozițiilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 în considerarea faptului că aceasta este o excepție de procedură ce vizează limitări ale dreptului la acțiune în contencios administrativ, în timp ce excepția lipsei calității procesuale pasive este o excepție de fond ce presupune verificarea cadrului procesual prin raportare la legala investire a instanței prin prisma obiectului cererii de chemare în judecată; suplimentar, o parte din argumentele pârâtului în susținerea excepției lipsei calității procesuale pasive vizează în fapt obiectul acțiunii în contencios administrativ și susțin practic excepția inadmisibilității invocată de pârâtul Președintele României. Cu referire la excepția inadmisibilității acțiunii, Decretul a cărui revocare se solicită este un act emis de Președintele României în conformitate cu prevederile art. 8 alin. (6) din Legea nr. 341/2004. Emiterea Decretelor de către Președintele României se realizează în temeiul unor prerogative constituționale, fiind incidente în cauză prevederile art. 94 din Constituție. Art. 100 alin. (2) din Constituție prevede că Decretele emise de Președintele României în exercitarea atribuțiilor prevăzute art. 94 lit. a), b) și d) se contrasemnează de primul-ministru. În raport de actul a cărui suspendare se solicită, acesta se subsumează dispozițiilor constituționale anterior indicate în sensul în care este un Decret emis de Președintele României conform art. 94 alin. (1) litera din Constituție și se contrasemnează de primul-ministru în temeiul art. 100 din Constituție, fiind așadar întemeiate susținerile pârâtului privind caracterul de act complex al decretului a cărui suspendare se solicită. În considerarea specificului acestui tip de act se impun a fi analizate susținerile Președintelui României cu privire la raporturile juridice care stau la baza reglementării ce impune contrasemnarea Decretului de către reprezentantul puterii executive dar și la efectele pe care această manifestare de voință (concretizată în contrasemnare) le produce asupra naturii juridice a actului. În disonanță cu poziția exprimată de reclamant, prima instanță constată că în fapt contrasemnarea Decretului prezidențial în temeiul prevederilor constituționale nu poate fi apreciată ca o simplă formalitate, fără efecte juridice în cauză. Faptul contrasemnării Decretului exprimă raporturi de natură constituțională între Președintele României, pe de o parte, și Parlament pe de altă parte, fiind relevante în cauză considerentele din Decizia CCR nr. 285/2014. Curtea Constituțională a reținut că „exercitarea atribuției Președintelui României de a conferi decorații sau titluri de onoare [art. 94 lit. a) din Constituție] presupune exercitarea concurentă de către prim-ministru a atribuției sale prevăzute la art. 100 alin. (2) din Constituție, care prevede expres că decretul astfel emis - act juridic al Președintelui României - se contrasemnează de prim-ministru. Având în vedere clasificarea menționată la paragraful precedent, Curtea reține că exercitarea atribuției Președintelui României de a conferi prin decret decorații sau titluri de onoare este supusă unei condiții exterioare, respectiv contrasemnarea decretului, condiție fără de care acesta nu poate fi emis.”; „Rațiunea pentru care legiuitorul constituant a introdus obligația contrasemnării decretelor Președintelui prevăzute la art. 100 alin. (2) din Constituție este dată atât de necesitatea exercitării unui control de legalitate cu privire la actul Președintelui, cât și de necesitatea existenței unei forme de răspundere politică pe care una dintre autoritățile publice implicate în procedura emiterii decretului de conferire a decorațiilor trebuie să și-o asume în fața Parlamentului. Întrucât Președintele nu răspunde politic în fața Parlamentului, această răspundere îi revine prim-ministrului pentru actul contrasemnării.”; „Președintele României are competența de a emite decretul de decorare, în timp ce prim-ministrul are competența de a-l contrasemna; actele juridice ale Președintelui (decretele), precum și actele cu valoare juridică ale prim-ministrului (contrasemnarea), pe lângă componenta lor juridică, au și o puternică semnificație politică; răspunderea politică pe care și-o angajează prim-ministrul pentru actele săvârșite în cursul mandatului vizează și contrasemnarea decretelor Președintelui”. Prima instanța reține că Decizia anterior citată este relevantă în cauza dedusă judecății, raționamentul Curții Constituționale fiind aplicabil mutatis mutandis și în cazul Decretelor prin care se conferă un titlu de onoare (cum este cel prevăzut de Legea nr. 341/2004) nu doar decretelor care privesc acordarea de decorații (la are se referă explicit Decizia) fie și numai în considerarea faptului că textul constituțional prevede și reglementează unitar aceste atribuții. În condițiile în care art. 94 alin. (1) lit. a) din Constituție, astfel cum a fost analizat de Curtea Constituțională, se referă atât la atribuția de a conferi decorații cât și la cea care vizează acordarea titlurile de onoare, nu se justifică nici o diferențiere de interpretare în ceea ce privește cele două noțiuni. În raport de cele ce preced, în acord cu susținerile Administrației Prezidențiale, instanța reține că Decretul prin care Președintele României acordă/revocă unul dintre titlurile prevăzute de art. 3 din Legea nr. 341/2004, fiind un act emis în considerarea prevederilor art. 94 alin. (1) lit. a) coroborat cu art. 100 din Constituție, este un act complex care implică, prin faptul contrasemnării sale, o angajare a răspunderii politice în fața Parlamentului. Pe cale de consecință devin pe deplin aplicabile în cauză dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004. Prima instanța are în vedere totodată și referirile pârâtei la jurisprudența conturată la nivelul instanței supreme în materia decretelor prezidențiale cărora le sunt aplicabile prevederile art. 94 coroborat cu art. 100 din Constituție. În ceea ce privește referirile reclamantului la prevederile art. 21 alin. (1) și (2) din Constituția României, instanța subliniază că Legea nr. 341/2004 instituie mecanisme procedurale specifice care permit instanțelor de contencios administrativ să verifice în concret susținerile persoanelor care beneficiază sau doresc să beneficieze de prevederile acestei legi, cu mențiunea că potrivit art. 4 ind. 1 din Legea nr. 344/2004 „Indemnizațiile prevăzute la art. 4 alin. (4) se vor acorda în baza certificatului și a unei adeverințe tipizate.” Aspectele care vizează legalitatea procedurilor de analizare a cererilor și verificare a dosarelor persoanelor care solicită acordarea titlului, proceduri aflate în atribuția Secretariatul de Stat, fac în mod explicit obiectul verificării de către instanța de contencios administrativ în temeiul art. 8 din Legea nr. 341/2004. De remarcat că motivele de nelegalitate aparentă ale actului a cărui suspendare se solicită vizează în fapt modalitatea în care Secretariatul de Stat a realizat verificările privind situația reclamantului. Or, astfel cum s-a arătat anterior, cu privire la aceste aspecte, legea specială incidentă în cauză oferă toate mijloacele procedurale în vederea asigurării accesului efectiv la instanță. Având în vedere considerentele anterioare, prima instanță constată întemeiată excepția inadmisibilității acțiunii în contencios administrativ și fiscal, excepție invocată de Președintele României prin Administrația Prezidențială prin raportare la prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004 și în consecință a respins ca inadmisibilă acțiunea având ca obiect suspendarea efectelor produse de Decretul nr. 1068/2022.

Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamantul A., pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material), partea solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei în vederea rejudecării; fără cheltuieli de judecată. În motivarea recursului, s-a arătat în esență că sentința recurată nu este legală referitor la modul în care au fost soluționate excepțiile de inadmisibilitate și lipsa calității procesuale pasive. Invocând decizia Curții Constituționale nr. 285/21.05.2014, recurentul-reclamant a apreciat că se impune a fi dispusă introducerea în cauză a Prim-ministrului României. Rolul controlului de legalitate exercitat de intimatul amintit este similar rolului jucat de secretarul unei primării, care de asemenea contrasemnează actele administrative ale instituției sau ale primarului. Acest rol nu îi atrage încă calitatea procesuală pasivă într-o acțiune de contencios administrativ privind acel act administrativ. Astfel, intimatul amintit ar putea avea calitate procesuală pasivă în cauză doar pentru considerente de opozabilitate, iar nu în virtutea vreunei dispoziții legale exprese în această privință. Referitor la excepția inadmisibilității, nu are acoperire în lege aprecierea primei instanțe în sensul că actul administrativ litigios ar avea o natură juridică mai complexă, exprimând un raport de natură constituțională între Președintele României și Parlament. După cum a arătat Curtea Constituțională în decizia nr. 285/2014, contrasemnarea decretului Președintelui României nu echivalează decât din perspectiva unui control de legalitate exercitat din considerente de natură politică și constituțională cu pretinsa circumscriere a naturii juridice a acestui decret unui act administrativ care ar privi raportul juridic al Administrației Prezidențiale cu Parlamentul României. Chiar dacă s-ar accepta o natură juridică complexă a actului în discuție, această natură juridică nu exprimă în mod direct și explicit vreun raport juridic pe care actul în discuție să-l fi vizat între Președintele României și Parlament, ci cel mut cu Prim-ministrul României. Așadar, relevant este art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004. Decretul litigios poate fi așadar atacat în instanță, o interpretare contrară încălcând art. 21 alin. (1) și alin. (2) din Constituția României. Interpretarea propusă de partea adversă determină inexistența oricărui remediu pentru apărarea dreptului său legitim, deoarece exclude controlul judecătoresc. În egală măsură, accesul liber la justiție implică și accesul la soluționarea măsurii suspendării efectelor actului administrativ amintit, urmarea respingerii excepției de inadmisibilitate. Nu poate fi pus semnul egalității între acordarea sau retragerea unui titlu de onoare și conferirea unei decorații, care este și rămâne atributul exclusiv al Președintelui României, în virtutea prerogativelor constituționale, iar nu în temeiul unei obligații legale, astfel că similitudinea celor două situații nu poate fi reținută. Recurentul-reclamant pretinde existența unui prejudiciu direct ca efect al actului litigios. În drept, nu au fost invocate dispoziții legale; a fost solicitată judecata în lipsă. Aferent cererii de recurs a fost achitată o taxă judiciară de timbru potrivit art. 24 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013. Prin întâmpinare, intimatul-pârât Guvernul României a solicitat respingerea recursului ca nefondat. În motivare, intimatul-pârât a susținut că sunt corecte constatările primei instanțe cu privire la încadrarea decretului litigios în categoria actelor vizate de art. 8 alin. (6) din Legea nr. 341/2004, respectiv art. 94 și art. 100 din Constituția României, precum și relevanța deciziei nr. 284/2014 a Curții Constituționale a României. Or, această din urmă decizie este relevantă și în cauza dedusă judecății, textul constituțional reglementând unitar atribuțiile în discuție. Astfel, actul litigios este un act complex care implică o angajare a răspunderii politice în fața Parlamentului. În plus, prima instanță a avut în vedere jurisprudența conturată în materia analizată, cu referiri punctuale la deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție. Totodată, prima instanță a identificat remedii, anume art. 4 1 din Legea nr. 344/2004. Motivele de nelegalitate aparentă referitoare la actul litigios vizează modalitatea în care Secretariatul de Stat a realizat verificările privind situația reclamantului, or, legea specială oferă toate mijloacele procedurale în vederea asigurării accesului efectiv la instanță. În concluzie, s-a solicitat respingerea recursului. În drept, nu au fost invocate dispoziții legale; a fost solicitată judecata în lipsă. Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Administrația Prezidențială a solicitat respingerea recursului. În motivare, s-a arătat că Decretul Președintelui României nr. 1068/2022 este un act emis în virtutea prerogativelor constituționale ale art. 94 lit. a) și art. 100 alin. (2) din Constituția României, fiind contrasemnat de către primul-ministru, acesta din urmă exercitând controlul de legalitate asupra acestor categorii de acte, iar nu instanțele de judecată. Acestor acte juridice le sunt aplicabile dispozițiile art. 126 alin. (6) din Constituție, încadrându-se în excepția instituită de la controlul în contenciosul administrativ vizând actele care privesc raporturile cu Parlamentul. Decretele Președintelui emise potrivit art. 94 lit. a) din Constituția României sunt acte juridice complexe ce exprimă raporturi de natură constituțională între Președintele României, pe de o parte, și Parlament, pe de altă parte, astfel că nu sunt cenzurabile de către instanțele judecătorești pe calea contenciosului administrativ. Contrasemnarea Decretului de către Primul-ministru exprimă raporturi de natură constituțională între Președintele României și Parlament, în acord cu considerentele deciziei Curții Constituționale nr. 946/2007, respectiv ale deciziei Curții Constituționale nr. 285/2014. Astfel, titlul de revoluționar pe care Președintele României îl acordă reprezintă un titlu de onoare, care se circumscrie reglementării constituționale din art. 94 din Constituția României. Chiar dacă titlul respectiv conferă o serie de beneficii patrimoniale, totuși natura sa este aceea de titlu de onoare, a cărui acordare sau retragere este precedată de procedura desfășurată de către Secretariatul de Stat. Implicarea Președintelui României este una onorifică și se circumscrie art. 94 amintit. Motivele de nelegalitate invocate în cauză privesc procedura desfășurată de Secretariatul de Stat, anume modalitatea în care s-a realizat verificarea situației individuale a reclamantului. Or, actele Secretariatului de Stat pot forma obiect al controlului instanțelor de contencios administrativ, astfel că dreptul de acces la o instanță nu este înfrânt. În concluzie, actul litigios este sustras controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ. În egală măsură nu este întemeiată nici critica din recurs privind calitatea procesuală pasive a Administrației Prezidențiale, aceasta neavând atribuții de emitere a decretului litigios, ci o astfel de atribuție aparține Președintelui României. În acest sens, partea intimată a invocat și decizia nr. 1222/2008 a Curții Constituționale, dar și aspecte din jurisprudența instanțelor judecătorești. În consecință, s-a solicitat respingerea recursului. În drept, au fost invocate art. 94 lit. a) și art. 100 din Constituția României, Legea nr. 47/1994, Legea nr. 341/2004, Legea nr. 554/2004; a fost solicitată judecata în lipsă. Recurentul-reclamant A. a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a contestat apărările părților adverse și, reluând în esență motivele dezvoltate în cererea de recurs, a solicitat admiterea căii de atac formulate.

Soluția instanței de recurs Argumente de fapt și de drept relevante. Potrivit art. 488 alin. (1) C. proc. civ. „ Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate : (…) 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material .”; totodată, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ. „ Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile ...”. Din interpretarea dispozițiilor citate în precedent, Înalta Curte reține că recursul reprezintă acea cale extraordinară de atac prin care hotărârea atacată este supusă controlului judiciar prin prisma conformității sale cu regulile de drept aplicabile, ceea ce implică recunoașterea posibilității părții interesate de a o critica doar pentru motive de nelegalitate, iar nu și de netemeinicie. În cauza de față, prin Decretul nr. 1068 din 1 august 2022 emis de Președintele României s-a dispus la articolul unic «Se retrage titlul de „Luptător pentru Victoria Revoluției din Decembrie 1989 – Luptător cu Rol Determinant” persoanelor prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul decret», la poziția 13 din Anexă regăsindu-se și recurentul-reclamant A. Preliminar, Înalta Curte constată că prin sentința civilă recurată Curtea de Apel Târgu Mureș, pe de o parte, a respins cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâții Administrația Prezidențială a României și Guvernul României – Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist Instaurat în România în Perioada 1945-1989 ca privind persoane fără calitate procesuală pasivă, respectiv, pe de altă parte, a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâții Președintele României prin Administrația Prezidențială și Prim-Ministrul României reprezentat prin Secretariatul General al Guvernului. Prin calea de atac formulată, recurentul-reclamant contestă în proces conferirea în primă instanță a unei calități procesuale pasive în cazul pârâtului Prim-Ministrul României reprezentat prin Secretariatul General al Guvernului, iar nu soluția referitoare la Administrația Prezidențială a României și Guvernul României – Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist Instaurat în România în Perioada 1945-1989. Înalta Curte observă că reclamantul însuși a solicitat prin cererea depusă în fața instanței de fond introducerea în proces în calitate de pârât a Prim-Ministrului Guvernului României, respectiv că prin sentința recurată cererea de chemare în judecată nu a fost respinsă raportat la pârâtul în discuție prin prisma calității procesuale pasive, ci prin admiterea excepției de inadmisibilitate. Or, potrivit art. 32 alin. (1) și art. 458 C. proc. civ. „ Orice cerere poate fi formulată și susținută numai dacă autorul acesteia: … d) justifică un interes. ”, respectiv „ Căile de atac pot fi exercitate numai de părțile aflate în proces care justifică un interes, ... ”. În aceste condiții, din moment ce recurentul-reclamant însuși a conferit pârâtului respectiv calitate în proces prin cererea pe care a formulat-o, iar prima instanță nu a respins acțiunea exercitată în contradictoriu cu acel pârât prin prisma vreunui aspect vizând calitatea procesuală pasivă, critica formulată în recurs sub acest aspect este lipsită de interes. În continuare, cât privește analiza excepției inadmisibilității acțiunii, prima instanță a considerat că demersul reclamantului intră în sfera finelor de neprimire, potrivit art. 126 alin. (6) din Constituția României și art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, care sustrag controlului de legalitate pe calea contenciosului administrativ „ actele administrative ale autorităților publice care privesc raporturile acestora cu Parlamentul ”. Într-adevăr, art. 94 și art. 100 din Constituția României prevăd că „ Președintele României îndeplinește și următoarele atribuții: a) conferă decorații și titluri de onoare; ... ”, respectiv „(1) În exercitarea atribuțiilor sale, Președintele României emite decrete care se publică în Monitorul Oficial al României. Nepublicarea atrage inexistența decretului. (2) Decretele emise de Președintele României în exercitarea atribuțiilor sale prevăzute în ... articolul 94 literele a), b) și d) se contrasemnează de primul-ministru. ” De asemenea, prin decizia nr. 285 din 28 iunie 2014 Curtea Constituțională a arătat că „ 53 … exercitarea atribuției Președintelui României de a conferi decorații sau titluri de onoare [art. 94 lit. a) din Constituție] presupune exercitarea concurentă de către prim-ministru a atribuției sale prevăzute la art. 100 alin. (2) din Constituție, care prevede expres că decretul astfel emis - act juridic al Președintelui României - se contrasemnează de prim-ministru… 54 … Președintele României nu răspunde politic în fața Parlamentului . 55 . În acest context, Curtea constată că rațiunea pentru care legiuitorul constituant a introdus obligația contrasemnării decretelor Președintelui prevăzute la art. 100 alin. (2) din Constituție este dată atât de necesitatea exercitării unui control de legalitate cu privire la actul Președintelui, cât și de necesitatea existenței unei forme de răspundere politică pe care una dintre autoritățile publice implicate în procedura emiterii decretului de conferire a decorațiilor trebuie să și-o asume în fața Parlamentului. Întrucât Președintele nu răspunde politic în fața Parlamentului, această răspundere îi revine prim-ministrului pentru actul contrasemnării. De aceea, în vederea contrasemnării decretului de conferire a decorațiilor, între Președintele României și prim-ministru există posibilitatea consultării prealabile emiterii unui decret, chiar și la nivel informal… 57. Curtea reține că acest mecanism constituțional, pe de o parte, dă posibilitatea manifestării controlului parlamentar în mod plenar și direct asupra activității prim-ministrului și, în final, a Guvernului. Pe de altă parte, asigură, în acest fel, și un echilibru între puterile statului, cea executivă, reprezentată de Președinte și prim-ministru, pe de o parte, și cea legislativă, reprezentată de Parlament, evitându-se posibilitatea unui exces de putere din partea executivului. 58. Curtea constată, așadar, că Președintele României are competența de a emite decretul de decorare, în timp ce primministrul are competența de a-l contrasemna; actele juridice ale Președintelui (decretele), precum și actele cu valoare juridică ale prim-ministrului (contrasemnarea), pe lângă componenta lor juridică, au și o puternică semnificație politică; răspunderea politică pe care și-o angajează prim-ministrul pentru actele săvârșite în cursul mandatului vizează și contrasemnarea decretelor Președintelui; niciunul dintre cele două subiecte de drept nu îl poate obliga pe celălalt să îndeplinească sau să consimtă la îndeplinirea unor acte care le-ar afecta fie suportul politic al electoratului, fie al Parlamentului; consensul trebuie să caracterizeze relația dintre cele două subiecte de drept atunci când ele trebuie să conlucreze la emiterea unui decret (semnare/contrasemnare); și, în fine, lipsa contrasemnăturii prim-ministrului atrage inexistența decretului de conferire a decorațiilor . 59. În aceste condiții, Curtea constată că prim-ministrul are competența constituțională de a refuza contrasemnarea decretului de conferire a decorațiilor atât pentru motive de legalitate, cât și de oportunitate… ”. În acest context, Înalta Curte reține că art. 2 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 554/2004 definește sintagma „ acte care privesc raporturile cu Parlamentul ” ca fiind „ actele emise de o autoritate publică, în realizarea atribuțiilor sale, prevăzute de Constituție sau de o lege organică, în raporturile de natură politică cu Parlamentul ”. Complexitatea atribuțiilor prevăzute pentru Președintele României în Titlul III, Capitolul II din Constituția României, domeniile diferite în care sunt reglementate acestea nu permit încadrarea tuturor decretelor Președintelui României în categoria finelor de neprimire exclusiv din perspectiva contrasemnării, ca mod de asumare a răspunderii politice a Primului Ministru, fără o evaluare concretă a naturii lor juridice prin prisma obiectului, a efectelor pe care le produc și a existenței reale a unei interferențe cu sfera politicului. Astfel, sesizată cu problema legalității unui decret al Președintelui României, instanței de contencios administrativ îi revine să-și verifice competența generală, în raport cu excepțiile prevăzute de art. 5 al Legii nr. 554/2004. În lipsa incidenței vreuneia dintre excepțiile prevăzute de lege, decretele prezidențiale sunt susceptibile de control în condițiile contenciosului administrativ. Altfel spus, ori de câte ori un act juridic al Președintelui României nu se încadrează într-una dintre aceste excepții instituite legal, acesta poate fi cenzurat din punctul de vedere al legalității de către instanța judecătorească competentă. Pentru judecătorul specializat în materia contenciosului administrativ, verificarea efectivă în funcție de obiectul actului litigios are în vedere și garanția art. 52 din Constituția României, care consacră dreptul fundamental al persoanei vătămate de o autoritate publică printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri de a obține recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului și repararea pagubei, în măsura în care este demonstrată temeinicia pretenției formulate. Înalta Curte constată că excepția inadmisibilității acțiunii nu este justificată, fiind eronat admisă de către prima instanță prin sentința recurată . În acest sens, Înalta Curte reține că prin Anexa Decretului nr. 1068/2022 s-a consemnat în partea sa introductivă că privește «persoanele cărora li se retrage titlul de „Luptător pentru Victoria Revoluției din Decembrie 1989 – Luptător cu Rol determinant” în baza hotărârilor judecătorești definitive privind respingerea cererii de acordare a calității de Luptător cu Rol Determinant», printre acele persoane regăsindu-se și recurentul-reclamant A., al cărui titlu fusese conferit anterior prin Decretul nr. 1053 din 10 decembrie 2019. Așadar, actul litigios reprezintă un act juridic prin care Președintele României a retras recurentului-reclamant un titlu pe care acesta din urmă îl deținea și căruia îi era asociat exercițiul anumitor drepturi cu caracter patrimonial și nepatrimonial. Înalta Curte mai observă că, la data eliberării acelui titlu, art. 9 2 din Legea nr. 341/2004 prevedea că „(2) Cererile care privesc eliberarea noului certificat de Luptător cu Rol Determinant, depuse conform art. 3^2, sunt analizate de o comisie alcătuită din cel mult 5 membri, angajați din cadrul Secretariatului de Stat, numită prin ordin al secretarului de stat, care este și președintele comisiei. (3) Comisia prevăzută la alin. (2) procedează la soluționarea cererilor, verificând actele dosarelor care au fost depuse în termenele și condițiile prevăzute de lege pentru calitatea prevăzută la art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 4 și care îndeplinesc condițiile și criteriile pentru eliberarea certificatului de Luptător cu Rol Determinant. (4) După admiterea cererilor se procedează la eliberarea certificatului de Luptător cu Rol Determinant, potrivit metodologiei stabilite prin regulamentul de organizare și funcționare al comisiei, aprobat prin ordin al secretarului de stat. (5) Secretariatul de Stat, cu avizul Comisiei parlamentare, va înainta periodic Președintelui României propunerile de atribuire a titlurilor pentru persoanele ale căror cereri au fost admise, în vederea publicării acestora în Monitorul Oficial al României… ”. Altfel spus, acordarea titlului retras fusese rezultatul unei proceduri administrative complexe, desfășurată de mai multe autorități publice, de analiză a cererii formulate de persoana interesată și a probelor prezentate de aceasta sub aspectul participării sale la Revoluția din Decembrie 1989, iar nu rezultatul unei manifestări unilaterale de voință a Președintelui României în sensul conferirii unui titlu de onoare care să revină marjei sale exclusive de apreciere. Cât despre actul litigios, în discuție nu este un decret al Președintelui României de conferire a unui titlu, ci de retragere a titlului deja acordat în urma desfășurării procedurii administrative indicate mai sus, având ca premisă esențială indicată în Anexa Decretului nr. 1068/2022 o hotărâre judecătorească definitivă de respingere a cererii părții interesate de acordare a titlului de „Luptător cu Rol Determinant”. În plus, decizia Curții Constituționale nr. 285/2014 nu afirmă că un decret al Președintelui României, contrasemnat de Prim-Ministrul Guvernului României, întemeiat pe dispozițiile art. 94 lit. a) raportat la art. 100 din Constituția României, este emis în realizarea atribuțiilor autorităților publice intimate-pârâte în raporturile de natură politică cu Parlamentul. Ceea ce se arată în acea decizie este că decretul respectiv este susceptibil de a antrena răspunderea politică a Prim-Ministrului, fără însă ca acest lucru să intervină în mod necesar. Cât despre Președintele României, decizia respectivă menționează explicit că acesta nu răspunde politic în fața Parlamentului, lipsind astfel orice premisă spre a conchide că este incident actul definit de art. 2 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 554/2004. În raport de aspectele deja învederate, după analiza în concret a naturii decretului și a conținutului raportului juridic, instanța de control judiciar nu împărtășește concluzia la care a ajuns judecătorul fondului, întrucât retragerea titlului de „Luptător pentru Victoria Revoluției din Decembrie 1989 – Luptător cu Rol determinant” acordat unei persoane identificate, fără a avea legătură cu atribuții privind raporturile de natură politică cu Parlamentul, nu este sustrasă controlului judecătoresc pe calea contenciosului administrativ, nefiind aplicabile dispozițiile art. 126 alin. (6) din Constituția României și ale art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004. Cât despre jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel cum a fost identificată prin sentința recurată, se observă faptul că aceasta privește decrete având un alt conținut, anume grațierea individuală sau conferirea propriu-zisă a titlului de onoare.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs În considerarea argumentelor expuse, fiind incident motivul de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, a admis recursul, a casat în parte sentința atacată în ceea ce privește soluția pronunțată în contradictoriu cu Președintele României prin Administrația Prezidențială și Prim-Ministrul României, reprezentat prin Secretariatul General al Guvernului, cu trimiterea cauzei pentru o nouă judecată la aceeași instanță în limita casării și a menținut în rest sentința recurată. În acest din urmă sens, Înalta Curte a observat că recurentul-reclamant nu a dezvoltat în recurs niciun raționament critic cu privire la soluția pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș referitor la pârâții Administrația Prezidențială a României și Guvernul României – Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist Instaurat în România în Perioada 1945-1989.