Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 04.11.2010

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3706/2010

HOTĂRÂRE
04.11.2010
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3706/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra perimării recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 54/ F de la 16 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Ialomița, secția civilă, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta P.C. și s-a dispus dizolvarea societății pârâte SC M.J. SRL, nefiind permisă constituirea societăților comerciale cu obiect de activitate consultanță, asistență și reprezentare juridică. Curtea de Apel București, secția a V a Comercială, prin decizia nr. 289 de la 9 iunie 2009, a respins apelul formulat de pârâta SC M.J. SRL ca nefondat. Împotriva deciziei sus-menționate, a declarat recurs pârâta SC M.J. SRL, solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei recurate și respingerea acțiunii ca neîntemeiate.

Motivele de nelegalitate invocate sunt dispozițiile art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ. Analizând cu prioritate incidentul procedural intervenit, Înalta Curte retine următoarele: Potrivit art. 248 alin. (1) și (3) C. proc. civ., perimarea operează asupra unei cereri de recurs (...) dacă a rămas în nelucrare din vina părții, timp de șase luni, în materie comercială. Pentru a opera această sancțiune procedurală, trebuie analizată îndeplinirea cerințelor art. 248 C. proc. civ. și, în acest sens, se constată că Înalta Curte a fost învestită cu soluționarea recursurilor, iar după suspendarea judecății pricinii, aceasta a rămas în nelucrare timp de șase luni, din motive imputabile exclusiv părților.

Totodată, se constată că, înainte de împlinirea acestui termen, nu s-a cerut de către părțile în proces, reluarea judecării și nici nu au fost invocate motive de întrerupere sau suspendare a termenului de perimare. În speță, la termenul din 21 ianuarie 2010, înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., constatând că niciuna din părți, legal citate, nu s-a prezentat în instanță și nici nu a cerut judecarea cauzei în lipsă, a dispus suspendarea judecății recursului, care a rămas în nelucrare, până la data de 4 noiembrie 2010, când s-a stabilit termen de judecată, potrivit art. 252 C. proc. civ. Pe cale de consecință, față de cele ce preced, Înalta Curte va constata perimat recursul, potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) și (3) raportat la art. 252 C. proc.

civ. PENTRU

ÎN

D E C I D E Constată perimat recursul declarat de pârâta SC M.J. SRL Slobozia împotriva deciziei nr. 289 din 9 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 noiembrie 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-10-19
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3350/2010
Asupra perimării recursului de față : Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Gorj, secția comercială, prin sentința nr. 1 din data de 28 ianuarie 2009, a admis cererea formulată de reclamanta S.I.F.O. SA și a
ÎCCJ 2010-10-19
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3349/2010
a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 27 pct. 7 C. proc. civ. și art. 105 din Legea nr. 161/2003 și a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționali
ÎCCJ 2010-11-18
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3962/2010
Asupra perimării recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, se constată că recursul declarat de reclamanta SC T. SA Iași împotriva Deciziei comerciale nr. 38 din 23 iunie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Iași, sec
ÎCCJ 2011-11-03
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3451/2011
Asupra perimării contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia nr. 1517 de la 20 mai 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a respins contestația în anularea
ÎCCJ 2011-03-15
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1092/2011
vedere dispozițiile art. 296 raportat la art. 948 C. civ., art. 966 C. civ., art. 2 alin. (1) și (2) din Titlul X din Legea nr. 247/2005 (privind circulația juridică a terenurilor), Curtea de Apel București, prin decizia comercială nr. 365
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă