Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția a II-a civilă
Data
4 noiembrie 2010

Decizia nr. 3705/2010 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 234 a Tribunalului Mehedinți

Asupra perimării recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 234/ COM de la 6 iunie 2007, pronunțată de Tribunalul Mehedinți a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta SC V.S. SRL, a fost obligată pârâta SC P. SA să plătească reclamantei suma de 48.291 lei cu titlu de prejudiciu nerealizat ca urmare a rezilierii unilaterale a contractului de prestări servicii nr. 1333/199, cu cheltuieli de judecată. Curtea de Apel Craiova, secția comercială, prin decizia nr. 48 de la 27 februarie 2008, a respins apelurile formulate de pârâta SC P. SA și reclamanta SC V.S. SRL ca nefondate. Împotriva deciziei sus-menționate, au declarat recurs reclamanta SC V.S.

SRL și pârâta SC P. SA, solicitând admiterea recursului și modificarea deciziei. Motivele de nelegalitate invocate sunt dispozițiile art. 304 punctele 8 și 9 C. proc. civ. Analizând cu prioritate incidentul procedural intervenit, Înalta Curte retine următoarele: Potrivit art. 248 alin. (1) și (3) C. proc. civ., perimarea operează asupra unei cereri de recurs (...) dacă a rămas în nelucrare din vina părții, timp de șase luni, în materie comercială. Pentru a opera această sancțiune procedurală, trebuie analizată îndeplinirea cerințelor art.248 Cod procedură civilă și, în acest sens, se constată că Înalta Curte a fost învestită cu soluționarea recursurilor, iar după suspendarea judecății pricinii, aceasta a rămas în nelucrare timp de șase luni, din motive imputabile exclusiv părților.

Totodată, se constată că, înainte de împlinirea acestui termen, nu s-a cerut de către părțile în proces, reluarea judecării și nici nu au fost invocate motive de întrerupere sau suspendare a termenului de perimare. În speță, la termenul din 21 ianuarie 2010, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., constatând că niciuna din părți, legal citate, nu s-a prezentat în instanță și nici nu a cerut judecarea cauzei în lipsă, a dispus suspendarea judecății recursului, care a rămas în nelucrare, până la data de 4 noiembrie 2010, când s-a stabilit termen de judecată, potrivit art. 252 C. proc. civ. Pe cale de consecință, față de cele ce preced, înalta Curte va constata perimat recursul, potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) și (3) raportat la art. 252 C. proc.

civ. PENTRU

ÎN

D E C I D E Constată perimate recursurile declarate de reclamanta SC V.S. SRL Drobeta Turnu Severin și pârâta SC P. SA București - Zona P. Mehedinți împotriva deciziei nr. 48 din 27 februarie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 noiembrie 2010.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.