ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1454/2019

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 09.04.2014 pe rolul Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul de Poliție Județean Olt și Șeful I.P.J. Olt - B., sancționarea conducătorului autorității pârâte cu amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, începând cu 04.11.2013, pentru neexecutarea Sentinței nr. 877 din 27 septembrie 2012, pronunțate de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. x/2011, irevocabilă prin Decizia nr. 12999 din 3 octombrie 2013 a Curții de Apel Craiova în Dosarul nr. x/2011 și obligarea pârâților la plata penalităților de 1000 RON pe zi de întârziere, până la executarea obligației privind reîncadrarea reclamantului în funcția deținută anterior emiterii Ordinului MAI nr. II/4004 din 19.10.2011.

Prin Sentința nr. 152 din 7 mai 2014, Curtea de Apel de Craiova a respins acțiunea reclamantului.

Prin Decizia nr. 2118 din 21 mai 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul formulat de reclamant împotriva acestei sentințe civile, a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

În rejudecare, prin Decizia nr. 27, pronunțată în Camera de Consiliu la data de 26 ianuarie 2016, Curtea de Apel Craiova a respins, ca neîntemeiată, acțiunea reclamantului.

Împotriva acestei hotărâri, în condițiile art. 483 C. proc. civ., a formulat recurs reclamantul, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii și, rejudecând cauza pe fond, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

Prin Decizia nr. 1697 din 26 aprilie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a respins recursul formulat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 27 din 26 ianuarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire recurentul-reclamant A., invocând dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin întâmpinările formulate în cauză, intimații Ministerul Afacerilor Interne, Ministrul Afacerilor Interne și B. au invocat excepția inadmisibilității cererii de revizuire.

Examinând cu prioritate excepția inadmisibilității, invocată de intimați prin întâmpinări, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă, pentru considerentele în continuare arătate.

Revizuentul a formulat cererea de revizuire în temeiul dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., conform cărora:

"Art. 509. - Obiectul și motivele revizuirii

(1) Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă:

[…]

Dispozițiile art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., referitoare la procedura de judecată în cazul cererii de revizuire, prevăd în mod expres faptul că:

"Dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază".

În sensul dispozițiilor sus-citate, condițiile de admisibilitate a cererii de revizuire, care trebuiesc îndeplinite cumulativ, sunt următoarele:

- hotărârea a cărei revizuire se cere să fie o hotărâre pronunțată asupra fondului cauzei sau care evocă fondul cauzei;

- hotărârile potrivnice să fie definitive;

- hotărârile potrivnice să fi fost pronunțate în același litigiu, adică să fi existat triplă identitate de elemente: părți, obiect și cauză;

- hotărârile contradictorii să fi fost pronunțate nu în același proces (dosar), ci în procese (dosare) diferite;

- în al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, chiar dacă a fost ridicată, să nu se fi discutat, respectiv instanța să fi omis să se pronunțe asupra ei;

- să se ceară anularea celei de a doua hotărâri, care s-a pronunțat cu încălcarea autorității de lucru judecat a primei hotărâri.

Astfel, pentru a fi admisibilă cererea de revizuire formulată în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. este necesar ca a doua hotărâre (în speță, Decizia nr. 1697 din 26.04.2018) să încalce autoritatea de lucru judecat a hotărârii anterioare invocate de revizuent (în speță, Decizia nr. 2118 din 21.05.2015, pronunțată în Dosarul nr. x/2014, în primul ciclu procesual).

În speță, condițiile anterior menționate nu sunt îndeplinite, întrucât hotărârile pe care revizuentul le invocă au fost pronunțate în același dosar: prima, Decizia nr. 2118/21.05.2015, a fost pronunțată în Dosarul nr. x/2014, prin aceasta fiind soluționat recursul declarat împotriva Sentinței civile nr. 152/2014, iar cea de-a doua, Decizia nr. 1697/26.04.2018, a fost pronunțată în cadrul aceluiași dosar, aflat în rejudecare după casare și înregistrat cu nr. x/2014*, prin aceasta fiind soluționat recursul declarat împotriva Sentinței civile nr. 27/26.01.2016.

Trebuie a fi avut în vedere faptul că instanța competentă să se pronunțe asupra revizuirii întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu exercită un control judiciar asupra legalității și temeiniciei hotărârilor contradictorii, nu are căderea să aprecieze care dintre hotărârile considerate potrivnice conține soluția corectă, ci verifică numai dacă ultima hotărâre a fost pronunțată cu încălcarea principiului puterii lucrului judecat ce rezultă din prima hotărâre și, în caz afirmativ, procedează la anularea ultimei hotărâri.

Scopul reglementării acestui motiv de revizuire nu este cel al îndreptării hotărârilor greșite prin anularea acestora și pronunțarea altora, ci respectarea principiului autorității de lucru judecat, prin restabilirea situației determinate de nesocotirea acestuia.

Prima hotărâre menționată de revizuent nu poate constitui un reper pentru analiza contrarietății, cerută de cazul de revizuire ce constituie obiect al cercetării în prezenta cauză, pentru simplul fapt că a fost pronunțată în același dosar cu ultima hotărâre, cea a cărei revizuire se solicită.

Or, așa cum s-a arătat anterior, una din condițiile esențiale, necesară pentru admisibilitatea unei cereri de revizuire întemeiate pe prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este ca hotărârile potrivnice să fie pronunțate în dosare diferite.

În cauza dedusă judecății se constată că hotărârile judecătorești apreciate de revizuent ca fiind potrivnice nu au fost pronunțate în dosare diferite, ci în cadrul aceluiași dosar, fiind vorba doar de cicluri procesuale diferite ale aceluiași litigiu.

Or, revizuirea nu se poate cere pentru contrarietate de hotărâri pronunțate în același proces, chiar dacă după casarea unei hotărâri, rejudecându-se fondul, se revine asupra soluției inițiale pronunțate. În cazul în care hotărârile sunt pronunțate în același dosar, aflat în diferite faze procesuale, calea extraordinară de atac a revizuirii nu poate fi primită, fiind nesocotită premisa ca cererile să se fi judecat separat, cu neobservarea existenței unei autorități de lucru judecat. În cadrul aceluiași proces nu se poate pretinde că au fost pronunțate hotărâri potrivnice, întrucât, chiar dacă în diferite faze sau cicluri procesuale soluțiile pot fi diferite de cele anterioare, în final o singură hotărâre pune capăt judecății.

De asemenea, nu se poate nici aprecia că ultima instanță a ignorat autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri, întrucât, așa cum rezultă din analizarea acestora, se poate observa că toate indicațiile procedurale impuse prin decizia de casare au fost respectate în rejudecare.

A examina raționamentul referitor la modul în care instanța ce a pronunțat decizia atacată cu revizuire s-a raportat la elementele autorității de lucru judecat ar însemna a efectua un control judiciar asupra acestei hotărâri, ceea ce nu mai este posibil, respectiva decizie fiind definitivă, iar revizuirea neputând fi transformată, pe această cale, într-un recurs deghizat.

În ceea ce privește "autoritatea de lucru judecat", art. 430 din C. proc. civ. dispune în sensul următor:

"Art. 430. - Autoritatea de lucru judecat

(1) Hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată.

(2) Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.

(3) Hotărârea judecătorească prin care se ia o măsură provizorie nu are autoritate de lucru judecat asupra fondului.

(4) Când hotărârea este supusă apelului sau recursului, autoritatea de lucru judecat este provizorie.

(5) Hotărârea atacată cu contestația în anulare sau revizuire își păstrează autoritatea de lucru judecat până ce va fi înlocuită cu o altă hotărâre."

Pentru a fi admisibilă cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8, raportat la art. 430 din C. proc. civ., ar însemna ca hotărârile potrivnice să soluționeze, ambele, cu autoritate de lucru judecat, dar în mod diferit, fie fondul procesului, în tot sau în parte, fie aceeași excepție procesuală, același incident procesual sau aceeași chestiune litigioasă, ipoteze care, însă, nu sunt identificate în prezenta cauză.

Motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. are în vedere situația în care se pronunță soluții contradictorii, în una și aceeași cauză, înfrângându-se principiul puterii lucrului judecat, rațiunea reglementării fiind necesitatea înlăturării încălcării acestui principiu și care conduce, în final, la anularea ultimei hotărâri pronunțate cu încălcarea acestui principiu.

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma dispozițiilor art. 509 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că elementele autorității de lucru judecat nu sunt întrunite.

Condițiile prevăzute de textul legal invocat de revizuent trebuie îndeplinite cumulativ, iar neîndeplinirea uneia dintre condiții duce la respingerea cererii de revizuire.

Or, în cauză, așa cum s-a arătat anterior, nu este îndeplinită nici condiția triplei identități de părți, obiect și cauză.

De asemenea, trebuie precizat faptul că principiul autorității de lucru judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, având același obiect, aceeași cauză și fiind purtat între aceleași părți, ci și contrazicerea între două hotărâri judecătorești, adică infirmarea constatărilor făcute într-o hotărâre judecătorească definitivă printr-o altă hotărâre judecătorească ulterioară, dată în alt proces.

Or, rațiunea reglementării revizuirii se găsește în necesitatea de a se înlătura încălcarea acestui principiu atunci când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, dar având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți.

În asemenea situații executarea hotărârilor este imposibilă ca urmare a faptului că fiecare parte se prevalează de hotărârea care îi este favorabilă, iar ieșirea din situația anormală, creată de existența hotărârilor potrivnice, nu se poate realiza decât prin revizuirea și anularea ultimei hotărâri, care înfrânge principiul autorității de lucru judecat.

C. proc. civ. mai impune, în cadrul condițiilor cerute pentru admisibilitatea cererii de revizuire, pe lângă îndeplinirea elementelor autorității de lucru judecat și condiția potrivit căreia în al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat, sau, dacă a fost invocată, instanța să fi omis să se pronunțe asupra ei.

În acest sens, cererea de revizuire este admisibilă numai dacă partea nu a avut cunoștință de existența primei hotărâri, ori dacă, în cel de-al doilea litigiu, invocându-se excepția autorității lucrului judecat, instanța a omis să soluționeze această excepție. În cazul în care excepția a fost respinsă, împotriva hotărârii nu se poate face cerere de revizuire, întrucât, judecându-se o asemenea cerere, instanța ar realiza un control judiciar asupra hotărârii prin care s-a respins excepția autorității lucrului judecat.

Textul art. 509 pct. 8 C. proc. civ. nu dă posibilitatea ca în cadrul cererii de revizuire să se poată analiza dacă soluționarea excepției autorității de lucru judecat a fost corectă, ci numai dacă a fost invocată sau nu și, dacă a fost invocată, numai în cazul în care instanța a omis să se pronunțe poate să fie admisă cererea de revizuire.

Condiția impusă de art. 509 pct. 8 C. proc. civ. are în vedere tocmai caracterul forței obligatorii a unei hotărâri judecătorești, iar pe calea extraordinară a revizuirii poate fi schimbată o hotărâre judecătorească definitivă numai în condițiile și cazurile expres prevăzute de lege, pentru că altfel s-ar aduce atingere principiului securității raporturilor juridice, ca o componentă a dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În concluzie, Înalta Curte constată că aspectele invocate prin cererea de revizuire îmbracă, în realitate, caracterul unor critici de netemeinicie, prin care se urmărește reformarea unei hotărâri judecătorești, revizuentul exprimându-și nemulțumirea față de soluția conținută de decizia definitivă atacată, iar un asemenea demers ar duce, contrar a ceea ce instituția revizuirii presupune și îngăduie, la o rejudecare a cauzei.

Înalta Curte constată că revizuentul invocă în fapt nemulțumirea referitoare la modul în care i-a fost soluționată cererea de către instanță, în încercarea de a provoca o nouă judecare a cauzei, ceea ce este inadmisibil, cât timp revizuirea este o cale extraordinară de atac, care permite retractarea unei hotărâri numai pentru cazurile strict și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 509 C. proc. civ.

În consecință, pentru toate considerentele expuse, în raport cu dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii de revizuire formulată de recurentul-reclamant A.

Totodată, Înalta Curte are în vedere faptul că revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, nedevolutivă, care poate fi exercitată numai pentru motivele limitativ prevăzute de art. 509 C. proc. civ. și este admisibilă numai în cazul întrunirii cumulative a condițiilor prevăzute de acest text legal pentru fiecare dintre motivele invocate.

Această cale de atac extraordinară a fost concepută de legiuitor pentru îndreptarea erorilor de fapt, iar nu de drept, în situațiile în care sunt îndeplinite condițiile expuse la art. 509 din C. proc. civ.

Or, din expunerea motivelor cererii de revizuire de față, se observă că aceasta a fost concepută ca un veritabil recurs împotriva deciziei pronunțate de instanța de recurs, ceea ce, de asemenea, este inadmisibil.

Altfel spus, revizuentul urmărește o reevaluare a argumentelor părților din stadiul procesual al recursului, adică valorificarea unui recurs la recurs, ceea ce nu poate fi acceptat.

Prin urmare, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 513 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire cu care a fost învestită, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția inadmisibilității cererii de revizuire, invocată de intimații Ministerul Afacerilor Interne, Ministrul Afacerilor Interne și B. - Conducător I.P.J. Olt - Comisar Șef de Poliție, prin întâmpinări.

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei nr. 1697 din 26 aprilie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 martie 2019.

GGC - NN