ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 73/2021

Deliberând asupra contestației declarate de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 1283/A din data de 19 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2020, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 1283/A din data de 19 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2020, în baza art. 597 alin. (7) din C. proc. pen., s-a respins, ca nefondată, contestația la executare formulată de contestatorul A., împotriva Deciziei penale nr. 897 din 26 mai 2016 a Curții de Apel București, secția I penală. În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., s-a dispus avansarea, din fondurile Ministerului Justiției, către Baroul București, a sumei de 313 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu în contestație, iar în temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., s-a dispus obligarea contestatorul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a dispune astfel, s-a reținut că la data de 1 septembrie 2020, sub nr. x/2020, s-a înregistrat contestația la executare formulată de persoana condamnată A. împotriva Deciziei penale nr. 897/A din 26 mai 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2013.

În motivarea contestației la executare, condamnatul a solicitat lămurirea Deciziei penale nr. 897/A din 26 mai 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2013, apreciind că în decizia contestată s-a produs o eroare din punct de vedere al aplicării dispozițiilor art. 129 alin. (2) lit. b) din C. pen., în sensul că instanța, pe lângă pedeapsa stabilită de 7 ani închisoare, a mai adăugat și pedeapsa rămasă neexecutată din perioada minoratului, de 4 ani și 49 zile. A arătat că disp. art. 129 din C. pen. prevăd că în caz de concurs de infracțiuni săvârșite în timpul minorității, dacă măsura educativă este privativă de libertate, iar pedeapsa este închisoarea, se aplică pedeapsa închisorii, care se majorează cu o durată egală cu cel puțin o pătrime din durata măsurii educative ori din restul rămas neexecutat din aceasta la data săvârșirii infracțiunii comise după majorat, deci o pătrime din cei 4 ani și 49 de zile. În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen.

Analizând cererea dedusă judecății, prin prisma actelor dosarului și a dispozițiilor legale incidente, Curtea a constatat următoarele:

Prin Decizia penală nr. 897/A din data de 26 mai 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2013, s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Giurgiu împotriva Sentinței penale nr. 847 din data de 8 august 2014, pronunțată de Tribunalul Giurgiu, în Dosarul nr. x/2013, s-a desființat sentința apelată și în fond rejudecând, cu privire la inculpatul A. s-a dispus în baza art. 47 din C. pen. raportat la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 13 lit. c) din Legea nr. 143/2000 și art. 41 din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen., condamnarea inculpatului A. la o pedeapsa de 7 ani închisoare (fapta din 4 august 2011).

În baza art. 43 alin. (1) din C. pen. și art. 129 alin. (2) lit. b) din C. pen., s-a aplicat inculpatului, pe lângă pedeapsa de 7 ani, stabilită și restul de pedeapsă rămas neexecutat la data faptei din pedeapsa de 9 ani și 6 luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 278/2006 a Judecătoriei Giurgiu, modificată prin Sentința penală nr. 398/2015 a Tribunalului Argeș, respectiv de 4 ani și 49 zile închisoare, în final, urmând a executa o pedeapsă rezultantă de 11 ani și 49 zile închisoare.

În baza art. 66 din C. pen., a interzis inculpatului pentru o durată de 5 ani exercițiul drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b), d) din C. pen. S-a făcut aplicarea disp. art. 65 - 66 lit. a), b), d) din C. pen. și s-a dedus din pedeapsă durata executată de la data de 4 august 2011 la 23 septembrie 2015.

Analizând din nou situația juridică a condamnatului-contestator, s-a reținut că acesta a fost încarcerat la data de 24 martie 2006 în vederea executării pedepsei de 9 ani și 6 luni închisoare, pentru infracțiunea de tâlhărie, prev. de art. 211 din C. pen. din 1969 în baza MEPI nr. 302 din 4 aprilie 2007 emis de Tribunalul Giurgiu, pedeapsa începând la data de 24 martie 2006 și expirând la termen, în data de 23 septembrie 2015.

De la data la care acesta a fost încarcerat și până la data de 4 august 2011, dată la care acesta a săvârșit în stare de detenție fapta pentru care a fost condamnat prin Sentința penală nr. 847 din data de 8 august 2014, pronunțată de Tribunalul Giurgiu modificată și definitivă, prin Decizia penală nr. 897/A din 26 mai 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală și care este contestată în cauză, contestatorul a executat 1960 de zile închisoare, de la 5 august 2011 până la data de 23 septembrie 2015 rămânând de executat 1511 zile închisoare, care reprezintă cei 4 ani și 49 zile închisoare care au fost adăugați la pedeapsa de 7 ani închisoare stabilită în baza art. 47 din C. pen. raportat la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 13 lit. c) din Legea nr. 143/2000 și art. 41 din C. pen. prin Sentința penală nr. 847 din data de 8 august 2014, pronunțată de Tribunalul Giurgiu modificată și definitivă prin Decizia penală nr. 897/A din 26 mai 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.

Reținându-se în sarcina petentului condamnat starea de recidivă postcondamnatorie, acesta săvârșind fapta din 4 noiembrie 2011 în stare de detenție, aflându-se în Penitenciarul Giurgiu, s-a făcut aplicarea disp. art. 43 alin. (1) din C. pen. Potrivit disp. art. 43 alin. (1) din C. pen., dacă înainte ca pedeapsa anterioară să fi fost executată sau considerată ca executată se săvârșește o nouă infracțiune în stare de recidivă, pedeapsa stabilită pentru aceasta se adaugă la pedeapsa anterioară neexecutată ori la restul rămas neexecutat din aceasta.

Întrucât la data de 4 august 2011, condamnatul se afla în situația prev. de disp. art. 43 alin. (1) din C. pen., Curtea de Apel București, secția I penală în temeiul art. 129 alin. (2) lit. b) din C. pen., a adăugat restul de 4 ani și 49 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 9 ani și 9 luni închisoare (la care a fost condamnat pentru infracțiunea de tâlhărie, prev. de art. 211 din C. pen. din 1969 și pe care acesta o executa în baza MEPI nr. 302 din 4 aprilie 2007 emis de Tribunalul Giurgiu) la pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată în baza art. 47 din C. pen. raportat la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 13 lit. c) din Legea nr. 143/2000 și art. 41 din C. pen. prin Sentința penală nr. 847 din data de 8 august 2014, pronunțată de Tribunalul Giurgiu modificată și definitivă prin Decizia penală nr. 897/A din 26 mai 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, rezultând pedeapsa finală de 11 ani și 49 de zile, care a fost corect stabilită astfel și dată petentului spre executare.

Având în vedere că la data de 23 septembrie 2015 contestatorul a fost liberat la termen din executarea MEPI nr. 302 din 4 aprilie 2007 emis de Tribunalul Giurgiu, (înainte deci ca Sentința penală nr. 847 din data de 8 august 2014, pronunțată de Tribunalul Giurgiu să rămână definitivă prin Decizia penală nr. 897/A/din 26 mai 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală) s-a dedus în mod legal din pedeapsa rezultantă stabilită de 11 ani și 49 de zile închisoare, durata executată de la data de 4 august 2011 (data săvârșirii faptei pentru care a fost condamnat prin Sentința penală nr. 847 din data de 8 august 2014, pronunțată de Tribunalul Giurgiu modificată și definitivă prin Decizia penală nr. 897/A din 26 mai 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală) la 23 septembrie 2015 (data liberării acestuia).

În ce privește aplicabilitatea dispozițiilor art. 129 alin. (2) lit. b) din C. pen., prin decizia contestată de către condamnatul-contestator A., mai întâi s-a arătat că, potrivit dispozițiilor menționate anterior, în cazul săvârșirii a două infracțiuni, dintre care una în timpul minorității și una după majorat, pentru infracțiunea comisă în timpul minorității se ia o măsură educativă, iar pentru infracțiunea săvârșită după majorat se stabilește o pedeapsă, după care, dacă măsura educativă este privativă de libertate, iar pedeapsa este închisoarea, se aplică pedeapsa închisorii, care se majorează cu o durată egală cu cel puțin o pătrime din durata măsurii educative ori din restul rămas neexecutat din aceasta la data săvârșirii infracțiunii comise după majorat.

Așa cum rezultă din actele dosarului, contestatorul A. a fost condamnat la o pedeapsă de 9 ani și 6 luni închisoare, pentru infracțiunea de tâlhărie, prev. de art. 211 din C. pen. din 1969, aceasta fiind pusă în executare în baza MEPI nr. 302 din 4 aprilie 2007 emis de Tribunalul Giurgiu, pedeapsa începând să fie executată cu data de 24 martie 2006 și expirând la termen în data de 23 septembrie 2015, când contestatorul a fost pus în libertate.

În timpul executării pedepsei închisorii de 9 ani și 9 luni și în timp ce se afla în Penitenciarul Giurgiu, contestatorul-condamnat a mai comis o faptă pentru care a fost condamnat definitiv la o nouă pedeapsă cu închisoarea de 7 ani prin Decizia penală nr. 897/A din 26 mai 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.

Întrucât, la data de comiterii noi infracțiuni din Penitenciarul Giurgiu, contestatorul-condamnat mai avea de executat 1511 zile închisoare și nu un rest dintr-o măsura educativă privativă de libertate, pentru a se aplica procentul prev. de art. 129 alin. (2) lit. b) din C. pen., Curtea de Apel București, secția I penală, în mod corect, a aplicat dispozițiile art. 43 alin. (1) din C. pen.

Dispozițiile art. 129 alin. (2) lit. b) din C. pen., au fost reținute de Curtea de Apel București, secția I penală în decizia penală contestată pentru a arăta că restul de pedeapsă adăugat la pedeapsa stabilită prin decizie, este urmarea unei condamnări pentru o faptă comisă în minoritate și pentru care a fost condamnat la pedeapsa închisorii.

Nu în ultimul rând, s-a arătat că, prin Decizia nr. 4/2014 a ÎCCJ s-a statuat că, "prevederile art. 22 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen. cu referire la art. 129 alin. (2) lit. b) din C. pen. nu sunt aplicabile faptelor definitiv judecate la data de 1 februarie 2014."

Pentru aceste argumente, în temeiul art. 597 alin. (7) din C. proc. pen., s-a respins ca nefondată, contestația la executare formulată de contestatorul A., împotriva Deciziei penale nr. 897 din 26 mai 2016 a Curții de Apel București, secția I penală.

Împotriva Deciziei penale nr. 1283/A din 19 noiembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în termen legal, a formulat contestație condamnatul A.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală la data de 11 decembrie 2020 sub nr. x/2020, fiind stabilit termen de judecată aleatoriu la data de 2 februarie 2021.

În susținerea contestației formulate, contestatorul A. a solicitat admiterea contestației în temeiul art. 598 lit. c) din C. proc. pen. și lămurirea Deciziei penale nr. 897 din 26 mai 2016, pronunțată de Curtea de Apel București susținând că instanța, pe lângă pedeapsa stabilită de 7 ani închisoare, a mai adăugat și pedeapsa rămasă neexecutată din perioada minoratului, de 4 ani și 49 zile, iar în raport cu dispozițiile art. 129 din C. pen. în caz de concurs de infracțiuni săvârșite în timpul minorității, dacă măsura educativă este privativă de libertate, iar pedeapsa este închisoarea, se aplică pedeapsa închisorii, care se majorează cu o durată egală cu cel puțin o pătrime din durata măsurii educative ori din restul rămas neexecutat din aceasta la data săvârșirii infracțiunii comise după majorat, deci o pătrime din cei 4 ani și 49 de zile.

Examinând contestația declarată de contestatorul A. împotriva Sentinței penale nr. 1283/A din data de 19 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2020, în mod prioritar, prin prisma admisibilității căii de atac formulate, instanța constată următoarele:

Potrivit art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare.

Totodată, dispozițiile art. 598 alin. (2) din C. proc. pen., prevăd că, la instanța care a pronunțat hotărârea care se execută, se poate face contestația la executare, iar în cazul în care nelămurirea privește o dispoziție dintr-o hotărâre pronunțată în apel sau în recurs în casație, competența revine, după caz, instanței de apel sau Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Contestația la executare nu reprezintă o cale de atac, ci un mijloc procesual cu caracter jurisdicțional prin intermediul căruia se soluționează anumite incidente limitativ prevăzute de lege, ivite în cursul punerii în executare a hotărârilor penale definitive sau în cursul executării pedepsei.

În prezenta cauză, titlul împotriva căruia contestatorul a formulat contestația la executare în temeiul art. 598 lit. c) din C. proc. pen. este reprezentat de Decizia nr. 897 din 26 mai 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, hotărâre pronunțată ca instanță de apel, ultim grad de jurisdicție ordinară.

Înalta Curte constată că, prin Decizia penală nr. 897/A din data de 26 mai 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2013, s-a dispus admiterea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Giurgiu împotriva sentinței penale nr. 847 din data de 8 august 2014, pronunțată de Tribunalul Giurgiu, în Dosarul nr. x/2013, desființarea sentinței apelate și în fond rejudecând, cu privire la inculpatul A., în baza art. 47 din C. pen. raportat la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 13 lit. c) din Legea nr. 143/2000 și art. 41 din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului A. la o pedeapsa de 7 ani închisoare. În baza art. 43 alin. (1) din C. pen. și art. 129 alin. (2) lit. b) din C. pen., s-a aplicat inculpatului, pe lângă pedeapsa de 7 ani, stabilită și restul de pedeapsă rămas neexecutat la data faptei din pedeapsa de 9 ani și 6 luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 278/2006 a Judecătoriei Giurgiu, modificată prin Sentința penală nr. 398/2015 a Tribunalului Argeș, respectiv de 4 ani și 49 zile închisoare, în final, urmând a executa o pedeapsă rezultantă de 11 ani și 49 zile închisoare. În baza art. 66 din C. pen., s-a interzis inculpatului pentru o durată de 5 ani exercițiul drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b), d) din C. pen., s-a făcut aplicarea disp. art. 65 - 66 lit. a), b), d) din C. pen. și s-a dedus din pedeapsă durata executată de la data de 4 august 2011 la 23 septembrie 2015.

În practica constantă a instanțelor, s-a statuat că, în condițiile în care hotărârea primei instanțe a fost modificată în căile de atac, în speță în apel, ceea ce se execută este hotărârea instanței de apel, care a desființat sentința sub aspectul la care se face referire prin contestația la executare, astfel că, instanța care a pronunțat hotărârea care se execută este instanța de apel, competentă să soluționeze contestația le executare întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen.

Așadar, titlul reprezentat de o decizie pronunțată în calea ordinară a apelului nu poate fi lămurit decât printr-o hotărâre judecătorească de același tip, cu aceeași forță juridică, pronunțată de instanța ce a pronunțat și hotărârea a cărei lămurire se solicită.

Astfel, Înalta Curte constată că hotărârea judecătorească a cărei lămurire se solicită, respectiv Decizia penală nr. 897/A din data de 26 mai 2016 pronunțată de Curtea de Apel București nu este supusă vreunei căi de atac, nefiind o hotărâre a primei instanțe, ci a instanței de apel, iar hotărârile pronunțate în apel sunt definitive, sens în care și hotărârea pronunțată în contestația la executare, Decizia nr. 1283/A din 19 noiembrie 2020 a Curții de Apel București, întemeiată pe dispozițiile art. 598 lit. c) din C. proc. pen., este definitivă.

Concluzionând, în speță, condamnatul A. a formulat contestație împotriva unei decizii penale pronunțate de curtea de apel, ca instanță de apel, și nu în primă instanță. Prin urmare, contestatorului nu îi este recunoscută calea de atac formulată în cauză, nefiind admisibil a se recunoaște o cale de atac în situații neprevăzute de legea procesual penală.

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii. Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, precum și al principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților, și din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 597 coroborat cu art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. a) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestația declarată de contestatorul A. împotriva Sentinței penale nr. 1283/A din data de 19 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2020.

În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în sumă de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația declarată de contestatorul A. împotriva Sentinței penale nr. 1283/A din data de 19 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2020.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului și se avansează din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 februarie 2021.

Procesat de GGC - LM