ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Deliberând, asupra recursului în casație de față;
În baza actelor și lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 28/31.03.2020 pronunțată de Tribunalul Alba în Dosarul nr. x/2019, inculpatul A. a fost condamnat la:
- 2 ani închisoare și 1 an pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000;
- 5 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc și mare risc prev. de art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000:
În baza art. 38 alin. (1) și 39 alin. (1) lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 8 luni închisoare, reprezentând o treime din pedeapsa de 2 ani închisoare, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa de 5 ani și 8 luni închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) C. pen.
În baza art. 65 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. în condițiile art. 65 alin. (3) C. pen.
S-a constatat că prin Încheierea penală nr. 9/2019 pronunțată de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Alba în dosarul penal nr. x/2019, a fost dispusă măsura arestării preventive a inculpatului pe o durată de 30 de zile, fiind emis M.A.P nr. x/UP/15.03.2019, măsura nefiind pusă în executare până în prezent.
În baza art. 16 alin. (1) și art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea de la inculpatul A., în vederea distrugerii, cu păstrarea de contraprobe, a următoarelor bunuri:
- cantitățile de 0,7 grame substanță care conține amfetamină și cofeină (proba nr. 1), un tub pe care s-au pus în evidență amfetamină, cocaină și cofeină (proba nr. 4), un tub pe care s-a pus în evidență Tetrahidrocannabinol (THC) (proba nr. 5), 2,5 grame cannabis (proba nr. 7), un dispozitiv pentru mărunțit (grinder) în care s-a pus în evidență Tetrahidrocannabinol (THC) (proba nr. 8), un dispozitiv pentru fumat (pipă) pe care s-a pus în evidență Tetrahidrocannabinol (THC) (proba nr. 9), o linguriță pe care s-au pus în evidență amfetamină, cocaină și cofeină (proba nr. 15a), depuse la camera de corpuri delicte a D.C.J.S.E.O., conform dovezii Seria/Nr. x din data de 11.04.2019;
- o linguriță pe care nu s-au pus în evidență substanțe stupefiante sau psihotrope (proba nr. 3), o lamă pe care nu s-au pus în evidență substanțe stupefiante sau psihotrope (proba nr. 12), un obiect din sticlă pe care nu s-au pus în evidență substanțe stupefiante sau psihotrope (proba nr. 13), un cântar electronic pe care nu s-au pus în evidență substanțe stupefiante sau psihotrope (proba nr. 14), 67 punguțe în care nu s-au pus în evidență substanțe stupefiante sau psihotrope (proba nr. 15b) și 14,0 grame substanță care nu conține substanțe stupefiante sau psihotrope (proba nr. 16), depuse la camera de corpuri delicte a I.P.J. Alba, conform procesului-verbal nr. x din data de 17.04.2019;
- plicuri ziplock de diferite dimensiuni, depuse la camera de corpuri delicte a I.P.J. Alba, conform procesului-verbal nr. x din data de 25.03.2019 .
În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat în vederea introducerii în S.N.D.G.J. și s-a dispus comunicarea hotărârii în acest sens la I.G.P.R.
În baza art. 5 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus încunoștințarea inculpatului despre necesitatea prelevării de probe biologice.
În baza art. 274 alin. (1), (2) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul A. la plata către stat a sumei de 4993 RON, reprezentând cheltuieli judiciare în cursul urmăririi penale și al judecății.
Prin Decizia penală nr. 482 din 29 iulie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia- secția penală, în Dosarul nr. x/2019, s-a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 28/31.03.2020 pronunțată de Tribunalul Alba în Dosarul nr. x/2019.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare în apel.
Împotriva Deciziei penale nr. 482 din 29 iulie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, în Dosarul nr. x/2019, inculpatul A. a declarat recurs în casație, invocând dispozițiile prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.
Prin încheierea din 26 noiembrie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., s-a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de recurentul inculpat A..
Examinând recursul în casație declarat de recurentul inculpat A. împotriva Deciziei penale nr. 482 din 29 iulie 2020 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
În motivarea incidenței cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen., inculpatul a susținut, în esență, că fapta pentru care a fost condamnat nu întrunește condițiile de tipicitate ale infracțiunii prevăzută de dispozițiile art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, întrucât nu s-a făcut dovada că a comercializat droguri de risc și mare risc.
Se reține că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, ce trebuie să asigure echilibrul între principiul legalității și principiul respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează numai legalitatea anumitor hotărâri definitive indicate de lege și numai anumite motive expres și limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casație să se poată invoca orice nelegalitate a hotărârilor, ci numai pe acelea pe care legiuitorul le-a prevăzut în mod expres.
Astfel, cazul de casare prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen. ("inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală"), se circumscrie situațiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, când instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune.
De asemenea, cazul de casare menționat nu permite o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator și stabilirea unei situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, examinarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt neputând fi cenzurate în niciun fel.
Deși în susținerea cererii de recurs în casație s-a făcut referire la lipsa de tipicitate a infracțiunii prevăzută de dispozițiile art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, pentru care inculpatul a fost condamnat, criticile formulate vizează reevaluarea stării de fapt, activitate ce implică și reaprecierea probatoriului administrat pe întreg parcursul procesului penal, posibilitate care este exclusă, raportat la dispozițiile legale ce reglementează calea de atac a recursului în casație, potrivit cărora controlul judiciar este limitat doar verificarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
Examinând decizia penală atacată prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen., se constată că dispozițiile legale menționate nu sunt incidente în cauză, întrucât fapta pentru care a fost condamnat recurentul inculpat corespunde modelului legal incriminat de legiuitor prin infracțiunea prevăzută de dispozițiile art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000
Astfel, conform situației de fapt, stabilită în mod definitiv de instanța de apel, rezultă că, în data de 12.03.2019, a deținut fără drept, în vederea punerii în vânzare, la locuința acestuia din mun. Alba Iulia, str. x, jud. Alba, droguri de risc și mare risc, respectiv: 0,9 grame substanță care conțină amfetamină și cofeină; o bancnotă pe care s-au pus în evidență amfetamină, cocaină și cofeină; un tub pe care s-au pus în evidență amfetamină, cocaină și cofeină; un tub pe care s-a pus în evidență Tetrahidrocannabinol (THC); 0,1 grame cannabis; 2,8 grame cannabis; un dispozitiv pentru mărunțit (grinder) în care s-a pus în evidență Tetrahidrocannabinol (THC); un dispozitiv pentru fumat (pipă) pe care s-a pus în evidență Tetrahidrocannabinol (THC); 0,1 grame cannabis; o linguriță pe care s-au pus în evidență amfetamină, cocaină și cofeină.
Se constată că, recurentul inculpat a invocat aceleași critici și în fața instanței de apel, care, având competența examinării cauzei în fapt și în drept, a analizat pe larg apărările acestuia și a apreciat că nu sunt întemeiate.
Pentru considerentele expuse, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (2) lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 482 din 29 iulie 2020 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2019.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 160 RON, rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 482 din 29 iulie 2020 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2019.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 160 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 ianuarie 2021.