ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Asupra conflictului negativ de competență,
În baza lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Giurgiu la data de 20.03.2020, sub nr. x/2020, condamnatul A. a solicitat întreruperea executării pedepsei de 4 ani și 6 luni închisoare pe care o execută în baza Sentinței penale nr. 112 din 13.03.2019 pronunțată de Tribunalul Galați definitivă prin Decizia penală nr. 703/A din 04.06.2019 a Curții de Apel Galați.
În motivarea cererii, condamnatul a arătat că dorește întreruperea pentru o scurtă perioadă a pedepsei închisorii pentru a-și ajuta firma la care a lucrat precum și familia.
Prin Sentința penală nr. 995 din 11 mai 2020 a Judecătoriei Giurgiu s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cererii de întrerupere a executării pedepsei formulată de condamnatul A., în favoarea Tribunalului Giurgiu.
Prin Sentința penală nr. 212 din 9 iulie 2020 a Tribunalului Giurgiu în baza art. 593 alin. (1) C. proc. pen., art. 50 C. proc. pen., s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cererii de întrerupere a executării pedeapsei formulate de petentul condamnat A., în favoarea Tribunalului Brăila.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a hotărî astfel Tribunalul Giurgiu a apreciat că Tribunalul Brăila este competent să soluționeze cauza întrucât condamnatul se află încarcerat la Penitenciarul Brăila.
Prin Sentința penală nr. 3 din 15 ianuarie 2021 a Tribunalului Brăila, secția I penală, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale ridicată de instanța de judecată din oficiu, și în baza art. 50 C. proc. pen., raportat la art. 593 alin. (1) C. proc. pen., a fost declinată competența de soluționare a cauzei având ca obiect cererea de întreruperea a executării pedepsei închisorii privind pe condamnatul A. în favoarea Tribunalului Giurgiu.
În baza art. 51 C. proc. pen. constatând că s-a ivit conflictul negativ de competență a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia.
Analizând conflictul negativ de competență cu privire la competența de soluționare cauzei privind pe condamnatul A., Înalta Curte constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 112 din 13.03.2019 a Tribunalului Galați, definitivă prin Decizia penală nr. 703/A din 04.06.2019 a Curții de Apel Galați, A. a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare, emițându-se, la data de 05.06.2019, mandatul de executare a pedepsei nr. 151 de către Tribunalul Galați.
La data de 20 februarie 2020, în timp ce se afla încarcerat în Penitenciarul Giurgiu, condamnatul A. a formulat o cerere de întrerupere a executării pedepsei.
Potrivit art. 593 alin. (1) C. proc. pen., instanța competentă să dispună asupra întreruperii executării pedepsei este instanța în a cărei circumscripție se află locul de deținere, corespunzătoare în grad instanței de executare.
Înalta Curte constată că, în speța de față, instanța competentă material să soluționeze cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de condamnatul A., este un tribunal.
Potrivit Deciziei nr. 15 din 17 septembrie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul pentru soluționarea recursului în interesul legii: "Instanța competentă să soluționeze cererile formulate de persoanele condamnate în cursul executării pedepsei este instanța în a cărei circumscripție se află locul de deținere la data formulării cererii, indiferent dacă locul de deținere este reprezentat de penitenciarul stabilit inițial sau de penitenciarul stabilit prin transferarea definitivă ori temporară a persoanei condamnate".
Din punct de vedere al competenței teritoriale, Înalta Curte constată că instanța competentă este Tribunalul Giurgiu, care se află în raza teritorială a Penitenciarului Giurgiu, acolo unde s-a aflat condamnatul, la momentul formulării cererii de întrerupere a executării pedepsei închisorii.
Împrejurarea că ulterior datei de 20 februarie 2020, condamnatul A. a fost transferat la un alt penitenciar nu are relevanță, din moment ce textul de lege mai sus evocat stabilește o competență materială și teritorială, absolută, de la care nu se poate deroga, și anume:"instanța în a cărei circumscripție se află locul de deținere la data formulării cererii".
În concluzie, raportat la data la care condamnatul A. a formulat cererea de întrerupere a executării pedepsei și la locul în care se afla acesta - Penitenciarul Giurgiu care se află în circumscripția teritorială a Tribunalului Giurgiu- Înalta Curte constată că Tribunalul Giurgiu este competentă să soluționeze cauza.
Pentru considerentele expuse, Înalte Curte va stabili competența de soluționare a cauzei având ca obiect cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de condamnatul A. în favoarea Tribunalului Giurgiu, instanță căreia i se va trimite dosarul.
Potrivit art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
Conform art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru condamnat, în sumă de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Stabilește competența de soluționare a cauzei având ca obiect cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de condamnatul A. în favoarea Tribunalului Giurgiu, instanță căreia i se va trimite dosarul.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru condamnat, în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 februarie 2021.