ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE

30.03.2017

CAMERĂ

penal

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2017
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 21 martie 2017, petentul A. a sesizat, în temeiul dispozițiilor art. 51 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, cu privire la existența unui conflict pozitiv de competență între Judecătoria Brașov, Curtea de Apel Brașov și Judecătoria Târgu Neamț, referitor la soluționarea dosarului nr. x/2016 În acest sens, a învederat că, potrivit dispozițiilor art. 41 alin. (4) teza a II-a și art. 44 alin. (1) și (2) C. proc. pen., competența materială și teritorială de a soluționa cauza revine Judecătoriei Târgu Neamț, ca prima instanță sesizată în anul 2011, celelalte fiind învestite ulterior acestui moment. În temeiul art. 51 alin. (4) C. proc. pen., a solicitat suspendarea judecării cauzei până la soluționarea sesizării.

Astfel, a arătat că, inițial, partea vătămată B. a formulat plângere penală împotriva sa sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, care a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Neamț sub nr. x/2010, în care, ulterior, s-a dat o soluție de neîncepere a urmăririi penale. Această soluție a fost atacată de către partea vătămată, formându-se Dosarul nr. x/2011 aflat pe rolul Judecătoriei Târgu Neamț, care, prin încheierea din 16 februarie 2012, a admis plângerea, a desființat rezoluția atacată și a dispus trimiterea cauzei la procuror. Ca urmare, la 31 octombrie 2013, procurorul de caz a dat o nouă rezoluție de neîncepere a urmăririi penale, care a fost atacată cu plângere de partea vătămată B., înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Neamț sub nr. x/2014. Prin Sentința nr. 124 din 17 aprilie 2014, această instanță a admis plângerea petentului B., a desființat rezoluția atacată și a trimis cauza la procuror în vederea începerii urmăririi penale împotriva intimatului A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune.

Ulterior, prin ordonanța nr. 936/P/2010 din 23 aprilie 2015, Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Neamț a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov, unde a fost conexat la alte dosare aflate în instrumentare la această unitate de parchet, toate fiind înregistrate sub nr. x/2011. Prin ordonanța nr. 602/P/2011 din 4 februarie 2016 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov, s-a dispus clasarea cauzei având ca obiect săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (22 acte materiale), întrucât fapta nu a fost săvârșită cu forma de vinovăție prevăzută de lege, și evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 241/2005, întrucât fapta nu există, precum și disjungerea și declinarea cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în vederea continuării cercetărilor și tragerii la răspundere penală a inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 244 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (7 acte materiale). Plângerea formulată împotriva acestei ordonanțe a fost respinsă de Curtea de Apel Brașov, prin încheierea nr. 18 din 3 martie 2017 pronunțată în Dosarul nr. x/2016.

A mai arătat că dosarul disjuns din cauza nr. x/2011 a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov sub nr. x/2016, numitul B. formulând contestație privind durata procesului, ce a format obiectul dosarului nr. x/2016 al Judecătoriei Brașov, care, prin încheierea din 5 aprilie 2016 a admis sesizarea și a fixat un termen de 120 zile pentru soluționarea cauzei, în dispozitivul hotărârii menționându-se "Dosarul nr. x/2016 (inițial înregistrat sub nr. x/2010)". La începutul lunii septembrie 2016, în Dosarul nr. x/2016 al Judecătoriei Brașov, petentului i-a fost comunicat rechizitoriul emis la data de 25 august 2016, în adresa de înaintare menționându-se că ar avea "nr. x/2016 sosit de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov", în timp ce pe actul de sesizare este indicat nr. x/2016.

Fiind învestită, în temeiul art. 51 C. proc. pen., Înalta Curte constată inadmisibilă sesizarea petentului A. privind existența unui conflict pozitiv de competență.

Reglementând condițiile în care poate interveni și modul de rezolvare a unui conflict de competență, art. 51 C. proc. pen. stabilește în alin. (1) că, în situația în care două sau mai multe instanțe se recunosc competente a judeca aceeași cauză ori își declină reciproc competența, conflictul pozitiv sau negativ ivit se soluționează de instanța ierarhic superioară comună, pentru ca în alin. (2) și (3) să prevadă modalitățile în care cea din urmă este sesizată. Astfel, instanța ierarhic superioară comună este sesizată, în caz de conflict pozitiv, de către instanța care s-a declarat cea din urmă competentă, iar în caz de conflict negativ, de instanța care și-a declinat cea din urmă competența, sesizarea putând fi făcută și de procuror sau de părți. Așadar, conflictul de competență, fie negativ, fie pozitiv, trebuie să privească aceeași cauză penală, iar nu dosare diferite.

Examinând, în acest context, sesizarea petentului, Înalta Curte constată că incidentul procedural invocat de acesta nu privește aceeași cauză penală, ca situație juridică dedusă judecății, așa cum prevăd dispozițiile art. 51 alin. (1) C. proc. pen., ci mai multe dosare distincte.

Astfel, dosarele nr. x/2011 și nr. y/2014 ale Judecătoriei Târgu Neamț și nr. z/2016 al Curții de Apel Brașov au avut ca obiect plângerile formulate fie de partea vătămată B., fie chiar de către petent, împotriva unor acte distincte de urmărire penală emise de procuror, fiind, de altfel, definitiv soluționate la momentul sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție. Pe de altă parte, în Dosarul nr. x/2016, aflat pe rolul Judecătoriei Brașov în faza de cercetare judecătorească, petentul A. a fost trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune în dauna mai multor părți civile.

Se observă, așadar, că obiectul învestirii instanțelor în dosarele anterior menționate este diferit, doar Judecătoria Brașov fiind sesizată prin rechizitoriu cu privire la presupusa săvârșire de către inculpatul A. a unor fapte de natură penală, circumscrise de procuror infracțiunii de înșelăciune, iar nu și celelalte instanțe considerate de petent a se afla în conflict. Ca atare, în lipsa elementului premisă, respectiv a unei singure cauze penale care să fi fost înregistrată pe rolul mai multor instanțe de judecată, se constată că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 51 alin. (1) C. proc. pen. pentru existența unui conflict pozitiv de competență.

Față de aceste considerente, constatând că nu sunt incidente dispozițiile art. 51 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de petentul A. privind existența unui conflict pozitiv de competență, iar, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., față de culpa sa procesuală, îl va obliga pe acesta la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Ca urmare a soluției ce va fi pronunțată în cauză, cererea de suspendare a judecării cauzei formulată de petent a rămas fără obiect.