ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1937/2014

Asupra recursului penal de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 81/P din 17 iulie 2013 pronunțată de Tribunalul Neamț, în temeiul art. 334 C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică a faptei pentru care a fost trimisă în judecată inculpata F.I.R., din infracțiunea de uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen., în infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. b)

1

C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatei F.I.R., fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen. și fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

În temeiul art. 181 alin. (3) C. pen. cu referire la art. 91 C. pen., s-a aplicat inculpatei sancțiunea de 1.000 lei amendă administrativă.

În baza art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 998 și următoarele C. civ., a fost obligată inculpata să achite părții civile SC V.R. SA București suma de 131.730,99 Chf, actualizată până la data achitării integrale a prejudiciului.

În temeiul art. 348 C. proc. pen. raportat la art. 445 C. proc. pen., s-a dispus anularea adeverinței de venit din 16 iulie 2007 emisă de SC V.I. SRL Cândești în care este cuprins și un angajament de plată, adeverință aflată la dosarul de credit al SC V.R. SA București - Sucursala Piatra Neamț, în baza căruia s-a încheiat convenția de credit.

S-a constatat că inculpata a fost asistată de apărător ales.

În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligată inculpată să achite statului suma de 1.000 lei cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța aceasta sentința instanța de fond a avut in vedere următoarea situație de fapt:

Sub nr. 1443/103 din 1 martie 2013, a fost înregistrat la instanță rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț, prin care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatei F.I.R., pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen. și uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

În actul de sesizare a instanței s-a reținut că, la data de 24 iulie 2007, prin folosirea unei adeverințe false, inculpata a indus și menținut în eroare angajații SC B.V.R. SA - Sucursala Piatra Neamț, cu ocazia încheierii unui contract de împrumut, în scopul de a obține pentru sine suma de 144.000 Chf, producând un prejudiciu în sumă de 486.746,87 lei.

Partea vătămată SC V.R. SA s-a constituit parte civilă în cauză, precizând, pentru termenul din 10 iulie 2013, că urmare a sumelor pe care le-a mai achitat inculpata pe parcursul cercetării judecătorești, prejudiciul rămas nerecuperat este în sumă de 131.730,99 Chf, urmând ca acesta să fie actualizat la data executării.

Înainte de citirea actului de sesizare, inculpata a depus la dosar o declarație autentică, prin care a precizat că recunoaște infracțiunile pentru care a fost trimisă în judecată, în condițiile prevăzute de art. 320

1

C. proc. pen.

Din probele administrate pe parcursul urmăririi penale, respectiv: sesizarea penală formulată de SC V.R. SA, convenția de credit din 24 iulie 2007 emisă de SC V.R. SA  - Sucursala Piatra Neamț, cererea de credit pentru persoane fizice, adeverința de venit și angajamentul de plată prezentate de inculpată funcționarilor băncii pentru acordarea creditului, procesele verbale încheiate de organele de poliție, adresa din 20 octombrie 2010 a I.P.J. Neamț, adresa din 18 noiembrie 2010 emisă de SC V.R. SA - Sucursala Piatra Neamț, adresa din 16 decembrie 2011 emisă de SC V.R. SA, adresa din 5 iulie 2012 emisă de SC V.R. SA de constituire de parte civilă, dovada achitării ratelor, extras de cont, adresa din 25 noiembrie 2011 emisă de D.T.I. Piatra Neamț din care rezultă că inculpata nu figurează cu bunuri, raportul de constatare tehnico-științifică din 12 septembrie 2012 efectuat de I.P.J. Neamț -Serviciul criminalistic, declarațiile martorilor D.V., B.L.B., F.M.C., coroborate cu declarațiile inculpatei, instanța a reținut următoarele:

La data de 20 iulie 2010, SC V.R. SA București a sesizat I.P.J. Neamț cu privire la faptul că inculpata a beneficiat de creditul, prezentând un document de venit neconform cu realitatea. Această sesizare a fost formulată de SC V.R. SA datorită faptului că împrumutul acordat a înregistrat restanțe la plata ratelor, efectuându-se verificări la SC V.I. SRL Cândești, societate care ar fi emis adeverința de venit inculpatei.

Din cercetări a rezultat că, la data de 24 iulie 2007, inculpata s-a prezentat la SC V.R. SA - Sucursala Piatra Neamț și a solicitat în scris obținerea unui credit de nevoi personale, completând formularul tipizat în vederea obținerii acestuia. Alăturat cererii, inculpata a înmânat funcționarilor băncii și alte înscrisuri necesare analizării cererii de creditare, respectiv adeverință de venit și angajament de plată, emise de SC V.I. SRL Cândești. S-a constatat că actele prezentate la bancă de inculpată nu corespund adevărului.

Astfel, în adeverința de venit din 16 iulie 2007 emisă de SC V.I. SRL se atesta în fals că inculpata este încadrată pe perioadă nedeterminată din 1 ianuarie 2005, în funcția de director marketing, cu un salariu de încadrare de 3.819 lei.

Din adresa din 20 octombrie 2010 a I.T.M. Neamț s-a reținut că inculpata nu a fost salariata societății sus menționate, administrată de martorul D.V.

În cursul urmăririi penale a fost audiat martorul D.V., care a precizat că nu a emis adeverința de venit din 16 iulie 2007 și nu a avut-o niciodată ca angajată pe inculpată. Cu ocazia contractării creditului, inculpata a completat o cerere de credit pentru persoane fizice înregistrată la V.B., prin care atesta date necorespunzătoare adevărului, respectiv că este angajată la SC V.I. SRL Cândești, din data de 1 ianuarie 2005.

Fiind audiată la data de 18 februarie 2013, inculpata a declarat că îl cunoaște pe martorul D.V. de mai mult timp și acesta i-ar fi emis adeverința din 16 iulie 2007, prezentată la bancă pentru obținerea creditului. De asemenea, a declarat că nu a avut reprezentarea că adeverința este falsă, întrucât avusese o înțelegere cu martorul D.V. cu privire la angajarea sa în funcția de director marketing, începând cu luna iulie 2007.

În cauză a fost efectuat un raport de constatare tehnico-științifică de organele de poliție din cadrul I.PJ. Neamț -Serviciul de criminalistică, care a concluzionat că semnăturile depuse pe formularele tipizate intitulate „convenția de credit" din 27 iulie 2007, titular de credit inculpata, a „cererii de credit pentru nevoi personale" și a „adeverinței de venit" din 16 iulie 2007 au fost executate de inculpată.

Scrisul de completare a rubricațiilor documentului intitulat „adeverință de venit" cu nr. 826 din 16 iulie 2007 emisă de SC V.I. SRL pentru inculpată, aparține acesteia. De asemenea, s-a stabilit că impresiunea de ștampilă cu inscripția SC V.I. SRL Cândești Neamț depusă pe adeverința de venit nu aparține acestei societăți, ale cărei impresiuni modele de comparație au fost puse la dispoziție.

Astfel, inculpata a indus în eroare V.B. pentru obținerea unui împrumut, prin utilizarea unor înscrisuri despre care știa că nu corespund adevărului, înscrisuri fără de care nu s-ar fi încheiat contractul de credit. Inculpata a susținut în declarațiile sale că nu a avut intenția de a înșela, achitându-și ratele în mod constant.

Infracțiunea de înșelăciune s-a consumat în momentul în care, prin prezentarea adeverinței de salariat false, s-a produs inducerea în eroare, care a determinat societatea bancară să încheie contractul de credit în baza căruia inculpata a primit suma de 144.000 Chf, contract care, în mod evident nu s-ar fi încheiat fără aceste mijloace frauduloase.

Raportat la probatoriul administrat în cauză, instanța a constatat că fapta inculpatei de a obține un credit bancar prin inducerea în eroare a angajaților băncii ca urmare a folosirii unei adeverințe de venit false, producând un prejudiciu de 486.746,87 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen.

Totodată, fapta inculpatei de a întocmi în fals adeverința de venit din 16 iulie 2007 însoțită de un angajament de plată și de a o folosi în vederea obținerii creditului bancar, a fost încadrată în drept în infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen.

Întrucât inculpata, în mod greșit a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen., nereținându-se că, așa cum rezultă din raportul de constatare tehnico-științifîcă, ea a întocmit în fals adeverința, în temeiul art. 344 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 291 C. pen. în cea prevăzută de art. 290 C. pen.

Având în vedere probatoriul administrat în cauză, instanța a apreciat că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, fiind incidente dispozițiile art. 181 C. pen.

Astfel, raportând la speța de față criteriile prevăzute de alin. (2) al art. 181 C. pen., Tribunalul a reținut, în ceea ce privește modul și mijloacele de săvârșire a faptei, că inculpata a obținut creditul prin folosirea unei adeverințe falsificate, însă din punct de vedere volitiv, în aprecierea sa subiectivă nu a existat intenția de a înșela banca, în condițiile în care își asuma în mod responsabil obligația de a achita ratele, lucru pe care l-a și făcut după obținerea împrumutului, așa cum rezultă din chitanțele depunere numerar și extrasele de cont depuse la dosarul de urmărire penală. Mai mult decât atât, nici unitatea bancară nu și-a luat toate măsurile de prevedere pentru a preîntâmpina astfel de situații, nefăcând nicio verificare cu privire la veridicitatea actelor pe baza cărora aprobă acordarea împrumutului.

În ceea ce privește scopul urmărit, instanța a constatat că intenția inculpatei a fost de a-și asigura mijloacele financiare necesare continuării studiilor în străinătate, la momentul respectiv aceasta urmând un masterat în Franța, la Universitatea Lyon, aspect dovedit cu diploma de mașter depusă la dosarul de urmărire penală.

Referitor la împrejurările în care fapta a fost comisă, s-a constatat că inculpata nu avea posibilități materiale pentru a-și putea continua studiile în străinătate, nerezultând că ar fi beneficiat de vreo bursă care să-i asigure gratuitatea acestora, astfel că a recurs la această modalitate nelegală de a obține banii necesari.

Cu privire la urmarea produsă, s-a constatat că unitatea bancară nu a suferit nici un prejudiciu până la momentul sesizării existenței actului falsificat, în condițiile în care inculpata și-a achitat ratele scadente. în prezent, mama inculpatei, F.C., a depus la unitatea bancară un angajament de plată, prin care și-a asumat obligația de a efectua plata sumelor restante, iar la data de 27 mai 2013 s-a mai achitat suma de 1.250 Chf din valoarea creditului, aspecte ce conturează intenția inculpatei și a familiei acesteia de a diminua urmările produse ca urmare a săvârșirii faptelor și a recupera prejudiciul creat.

În ceea ce privește persoana inculpatei, s-a constatat că aceasta nu are antecedente penale, a recunoscut săvârșirea faptelor, este o persoană tânără, preocupată de cariera sa profesională, în prezent fiind angajată pe perioadă nedeterminată ca atașat de presă la S.B.R. Paris, Franța, așa cum rezultă din contractul de muncă depus la dosarul de urmărire penală.

Deși inculpata a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., instanța a constatat că, urmare a reținerii aplicabilității art. 181 C. pen., nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 320 alin. (2) C. proc. pen. pentru admiterea cererii.

Pe latură civilă, în baza art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 998 și următoarele C. civ., inculpata a fost obligată să achite părții civile suma de 131.730,99 Chf, sumă ce a fost actualizată până la data restituirii integrale a creditului, arătând că în condițiile în care creditul a fost obținut prin mijloace frauduloase, în mod corect partea vătămată a solicitat restituirea în întregime a sumei împrumutate, întrucât fără folosirea actului fals, convenția de creditare nu ar fi fost încheiată. Urmare a anulării actului ce a stat la baza aprobării împrumutului, creditul devine scadent în totalitate.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț, criticând-o sub aspectul greșitei achitări a inculpatei.

Prin Decizia penală nr. 165 din 8 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a fost admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț împotriva sentinței penale nr. 81/P din 17 iulie 2013 pronunțată de Tribunalul Neamț, care a fost desființată în ceea ce privește latura penală a cauzei, iar în rejudecare, în baza art. 334 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen. în infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen.

În baza art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. cu aplic. art. 320

1

C. proc. pen., art. 74 lit. a) și b) C. pen. și art. 76 alin. (2) C. pen. a fost condamnată inculpata F.I.R. la pedeapsa de 2 ani și 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

În baza art. 290 C. pen. cu aplic. art. 320 C. proc. pen., art. 74 lit. a) C. pen. și art. 76 lit. e) teza a II-a C. pen. a fost condamnată aceeași inculpată la pedeapsa de 1.000 lei amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În baza art. 33 lit. a) și 34 lit. d) C. pen.-s-au contopit pedepsele aplicate inculpatei urmând ca aceasta să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani și 3 luni închisoare cu aplicarea art. 71 și art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 861 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere aplicată inculpatei, pe un termen de încercare de 5 ani, în condițiile art. 862 C. pen., pe durata căruia s-a impus inculpatei respectarea următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Neamț de câte ori este chemată;

- să anunțe in prealabil orice schimbare de domiciliu reședința sau locuința si orice deplasare care depășește 8 zile;

- să comunice si să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență.

S-a făcut aplicarea art. 71 alin. (5) C. pen. și s-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor prev. de art. 864 C. pen.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

Pentru a decide astfel, Curtea a constatat că instanța de fond, în urma evaluării probelor administrate în cauză, a reținut o situație de fapt corespunzătoare adevărului, dar a stabilit o încadrare juridică parțial corectă în ceea ce privește infracțiunea de înșelăciune.

Raportat la situația de fapt reținută, aceea că inculpata a obținut un credit bancar prin inducerea în eroare a angajaților băncii ca urmare a folosirii unei adeverințe de venit false, producând un prejudiciu de 486.746,87 lei, instanța de apel "a reținut că aceasta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., întrucât folosirea adeverinței false reprezintă, în mod evident, un mijloc fraudulos.

Totodată, Curtea a apreciat, că instanța de fond a constatat în mod netemeinic lipsa uneia dintre trăsăturile esențiale ale infracțiunii, făcând o greșită apreciere a dispozițiilor art. 181 C. pen.

În concret, în ceea ce privește împrejurările comiterii faptei, s-a reținut că la data de 24 iulie 2007, prin folosirea unei adeverințe false, inculpata a indus și menținut în eroare angajații SC B.V.R. SA - Sucursala Piatra Neamț, cu ocazia încheierii unui contract de împrumut, în scopul de a obține pentru sine suma de 144.000 Chf, producând un prejudiciu în sumă de 486.746,87 lei.

Astfel, inculpata a contrafăcut o adeverință de venit cu conținut nereal și folosind acest mijloc fraudulos a indus în eroare banca în scopul obținerii unei sume mari de bani, sumă pe care nu ar fi obținut-o în condiții legale, mod de concepere a activității infracționale ce denotă o periculozitate evidentă a faptelor penale comise de aceasta.

În legătură cu prejudiciul produs, s-a constatat nereală susținerea instanței de fond că partea civilă nu a suferit nici un prejudiciu până la momentul sesizării existenței actului falsificat, în condițiile în care din adresa acesteia(filele 24-25 dos. fond), rezultă că inculpata a înregistrat restanțe la plata ratelor încă din martie 2008.

În aceste condiții, s-a apreciat că devin irelevante împrejurările care caracterizează pozitiv persoana inculpatei, concluzionându-se că aceasta vădește dispreț față de valorile sociale apărate de legea penală.

Față de cele reținute, Curtea a apreciat că probele administrate dovedesc existența faptelor, precum și vinovăția inculpatei, faptele săvârșite întrunind elementele constitutive ale infracțiunilor de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. și fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen., nefiind în mod vădit lipsite de importanță.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpatei, Curtea a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social concret al faptelor săvârșite, urmările produse (prejudiciu în sumă de 486.746,87 lei), împrejurarea că a recunoscut săvârșirea lor, solicitând aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., persoana inculpatei (care nu are antecedente penale și a avut o bună conduită înainte de săvârșirea faptei precum și faptul că și-a plătit ratele), împrejurări care au fost reținute ca circumstanțe atenuante prev. de art 74 lit. a) și b) C. pen.

În aceste condiții, s-a apreciat că o pedeapsă de 3 ani și 2 luni închisoare pentru infracțiunea de înșelăciune și 1000 lei amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, sunt în măsură să asigure reeducarea inculpatei.

În baza acelorași criterii, Curtea a apreciat că scopul pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen. poate fi atins și fără executarea acesteia, pronunțarea condamnării constituind un avertisment pentru inculpată, și chiar fără executarea sancțiunii, aceasta nu va mai săvârși fapte penale în viitor.

Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs, în termen legal, inculpata F.I.R., invocând cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. (1968), solicitând casarea deciziei și menținerea hotărârii instanței de fond întrucât, față de împrejurările cauzei, sunt incidente dispozițiile art. 181 C. pen. (1969).

Totodată, inculpata a solicitat aplicarea art. 5 C. pen., în sensul schimbării încadrării juridice a infracțiunii de înșelăciune în art. 244 C. pen. și aplicarea art. 80 C. pen. referitor la renunțarea aplicării pedepsei.

În ce privește infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, a apreciat că se impune reîncadrarea faptei în dispozițiile art. 322 C. pen. și încetarea procesului penal ca urmare a împlinirii termenului de prescripție a răspunderii penale.

Examinând recursul declarat de inculpata F.I.R. în raport de criticile formulate, înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Prin intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, unele cazuri de casare prevăzute de art. 385 alin. (1) C. proc. pen. (1968) au fost abrogate expres iar altele au fost modificate substanțial, intenția legiuitorului fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, doar la chestiuni de drept.

Astfel, pct. 14 al art. 385

9

C. proc. pen. (1968) a fost modificat, stabilindu-se că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute în lege.

Solicitând menținerea hotărârii instanței de fond, prin care a fost achitată în baza art. 10 lit. b)

1

C. proc. pen. (1968), inculpata a contestat în realitate modul de apreciere de către instanța de apel, a gradului de pericol social al infracțiunii săvârșite, cu consecința neaplicării dispozițiilor art. 181 C. pen. (1969), aspecte care nu se încadrează în motivul de recurs menționat, putând fi circumscrise, așa cum s-a stabilit prin Decizia în interesul Legii nr. 8 din 18 februarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile unite, cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen.(1968).

Însă, față de intenția legiuitorului de a limita sfera controlului judiciar exercitat de instanța de recurs numai la aspecte de drept, motivul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen.(1968) a fost abrogat expres prin Legea nr. 2/2013, situație în care, critica formulată de inculpată nu mai poate face obiectul examinării Înaltei Curți de Casație și Justiție, judecata în recurs limitându-se doar la chestiuni de drept.

Examinând hotărârea atacată din perspectiva dispozițiilor art. 5 C. pen., Înalta Curte apreciază că aceste trebuie interpretate și aplicate în sensul aprecierii globale a legii mai favorabile, criteriile de determinare ale acesteia având în vedere atât condițiile de incriminare și tragere la răspundere penală cât și condițiile de sancționare a infracțiunilor prevăzute în reglementările succesive.

Determinarea concretă a legii penale mai favorabile, astfel cum a statuat și Curtea Constituțională prin Decizia nr. 265 din 6 mai 2014, vizează aplicarea legii în ansamblul său și nu a dispozițiilor mai blânde, neputându-se combina prevederi din legea veche și din legea nouă întrucât s-ar ajunge la o lex tertia care, în pofida dispozițiilor art. 61 din Constituție ar permite judecătorului să legifereze. Prin urmare, astfel cum prevede însăși Constituția în art. 15 alin. (2), obiectul reglementării art. 5 C. pen. are în vedere legea penală sau contravențională mai favorabilă și nu dispoziții sau norme penale mai favorabile.

Interpretarea dispozițiilor art. 5 C. pen., astfel încât să permită judecătorului, în determinarea legii penale mai favorabile să combine dispoziții ale Codului penal din 1969 cu cele ale actualului C. pen. contravine atât dispozițiilor art. 1 alin. (4) din Constituție cu privire la separația și echilibrul puterilor în stat, cât și a celor ale art. 16 care stabilesc că Parlamentul este singura autoritate legiuitoare a țării.

Se constată astfel, că recurenta inculpată F.I.R. a fost condamnată în baza art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. (1969) cu aplic. art. 320

1

C. proc. pen. (1968), art. 74 lit. a) și b) C. pen. (1969) și art. 76 alin. (2) C. pen. (1969) la pedeapsa de 2 ani și 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

În baza art. 290 C. pen. (1969) cu aplic. art. 320 C. proc. pen. (1968), art. 74 lit. a) C. pen. (1969) și art. 76 lit. e) teza a II-a C. pen. (1969) a fost condamnată aceeași inculpată la pedeapsa de 1.000 lei amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În baza art. 33 lit. a) și 34 lit. d) C. pen. (1969) s-au contopit pedepsele aplicate inculpatei, urmând ca aceasta să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani și 3 luni închisoare, iar în baza art. 861 C. pen. (1969) s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere aplicată inculpatei pe o durată de 5 ani, termen de încercare stabilit în condițiile art. 862 C. pen. (1969)

Infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. (1969) are corespondent în art. 244 alin. (2) din noul C. pen. și se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani.

Infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C. pen. (1969) are corespondent în dispozițiile art. 322 alin. (1) C. pen. și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

Deși limitele de pedeapsă prevăzute pentru infracțiunile de înșelăciune prev. de art. 244 alin. (2) din noul C. pen. și fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 322 alin. (1) din noul C. pen. sunt mai mici comparativ cu cele prevăzute în vechiul C. pen., se constată că pedeapsa de 2 ani și 3 luni închisoare aplicată în baza art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. (1969) și cea de 1.000 lei amendă în baza art. 290 alin. (1) C. pen. (1969) se încadrează în noile limite ale C. pen.

Totodată, circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 C. pen. (1969), și reținute de instanța de apel în decizia atacată, nu se mai regăsesc în dispozițiile art. 75 din noul C. pen.

Legea veche este mai favorabilă inculpatei și din perspectiva dispozițiilor art. 861 C. pen. (1969), condițiile suspendării executării pedepsei sub supraveghere prevăzute de acest text de lege fiind mai favorabile în raport cu cele prevăzute de art. 91 C. pen.

Astfel, potrivit art. 866 C. pen. (1969), dacă cel condamnat nu a săvârșit din nou o infracțiune înăuntrul termenului de încercare și nu s-a pronunțat revocarea suspendării executării pedepsei în baza art. 86, el este reabilitat de drept, dispoziție care nu se mai regăsește în conținutul art. 91 din noul C. pen.

În ce privește concursul de infracțiuni și regimul sancționator al acestuia, potrivit art. 33 lit. a) și art. 34 lit. d) C. pen. (1969), instanța de apel a dispus ca inculpata să execute pedeapsa ce mai grea de 2 ani și 3 luni închisoare întrucât legea veche prevedea că la pedeapsa închisorii se poate adăuga amenda în tot sau în parte, în timp ce potrivit legii noi, în art. 39 lit. d) C. pen. se prevede că atunci când s-a stabilit o pedeapsă cu închisoare și o pedeapsă cu amendă, se aplică pedeapsa închisorii la care se adaugă în întregime pedeapsa amenzii.

Referitor la motivul de recurs prin care inculpata a solicitat aplicarea art. 80 C. pen., Înalta Curte constată, pe de o parte, că acestea nu sunt incidente față de împrejurarea că în cauză, legea penală mai favorabilă este cea veche, iar pe de altă parte, că noile cazuri de casare, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, nu mai permit reformarea hotărârii pe aspecte de temeinicie, așa cum s-a arătat anterior.

Raportat la solicitarea inculpatei privind constatarea împlinirii termenului de prescripție specială a răspunderii penale pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen.(1969), Înalta Curte constată că, față de dispozițiile art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen.(1969) și de data săvârșirii faptei, iulie 2007, termenul de prescripție se împlinește în luna ianuarie 2015, prin urmare nici acest motiv de recurs nu poate fi primit.

Față de cele menționate, Înalta Curte constată că în cauză, legea penală mai favorabilă este legea veche, astfel că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 5 alin. (1) C. pen., iar recursul declarat de inculpata F.I.R., fiind nefondat, urmează a fi respins, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.(1968).

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen.(1968) va fi obligată recurenta inculpată la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata F.I.R. împotriva Deciziei penale nr. 165 din 8 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie.

Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 250 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 5 iunie 2014.