ÎCCJ, Secția penală

Asupra apelurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 454/F din 24 septembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, au fost condamnați inculpații:

- N.A.M., la 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 20 raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen. și la 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 291 C. pen., care se contopesc în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, conform art. 33 lit. a) și 34 lit. b) C. pen.

- N.M., la 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 26 raportat la art. 20 raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen. și la 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen., care se contopesc în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, conform art. 33 lit. a) și 34 lit. b) C. pen.

Conform art. 81 și 82 C. pen. s-a suspendat condiționat fiecărui inculpat executarea pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani.

Li s-au pus în vedere inculpaților dispozițiile art. 83 C. pen., privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.

I s-a aplicat fiecărui inculpat pedeapsa accesorie prevăzută de art. 71 raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., care s-a suspendat pe durata executării pedepsei principale.

Conform art. 348 C. proc. pen., au fost anulate actele falsificate, respectiv adeverința de venituri din 31 ianuarie 2011 și copia carnetului de muncă.

A fost obligat fiecare inculpat la plata sumei de câte 1.600 RON cheltuieli judiciare către stat, din care 1.500 RON în cursul urmăririi penale.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, prin Rechizitoriul nr. 1474/P/2012 din data de 18 martie 2013, întocmit de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București au fost trimiși în judecată, în stare de libertate, inculpații N.A.M., pentru tentativă la infracțiunea de înșelăciune și pentru infracțiunea de uz de fals, fapte prevăzute de art. 20 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. și de art. 291 C. pen. și N.M. pentru complicitate la tentativă la infracțiunea de înșelăciune și pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătura privată, fapte prevăzute de art. 26 raportat la art. 20 și art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. și de art. 290 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

În esență, în actul de sesizare a instanței, procurorul a reținut că la data de 2 februarie 2011, inculpata N.A.M. a prezentat funcționarilor I.N.G.B. - Oficiul Giurgiu, adeverința de salariu din 31 ianuarie 2011 emisă de SC A.V. SA, întocmită în fals de către concubinul său, avocatul N.M., care atesta realizarea de către inculpată a unui venit de 4.200 RON, mult mai mare decât cel real (1.200 RON brut), inducându-i astfel în eroare, cu scopul obținerii a două credite bancare în valoare totală de 69.000 RON, respectiv, un credit de nevoi personale în valoare de 60.000 RON și o linie de credit reînnoibilă în valoare de 9.000 RON. După semnarea contractelor și îndeplinirea formalităților, cererea de acordare a celor două credite a fost respinsă de către centrala I.N.G.B. București.

Inculpatul N.M. a întocmit în fals adeverința de salariu din 31 ianuarie 2011 emisă de SC A.V. SA, atestând date neconforme realității, respectiv venituri ale concubinei sale, inculpata N.A.M., mai mari decât cele obținute în realitate și i-a înmânat-o acesteia pentru a o depune la I.N.G.B. - Oficiul Giurgiu - și a induce în eroare funcționarii bancari, în vederea obținerii a două credite bancare în valoare totală de 69.000 RON.

Analizând probele administrate în faza de urmărire penală și în cursul cercetării judecătorești, instanța de fond a reținut următoarele:

La data de 7 septembrie 2011, organele de cercetare penală din cadrul I.P.J. Giurgiu - Serviciul de Investigare a Fraudelor - s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea de către P.A., director executiv la SC A.V. SA și N.A.M., contabil șef la aceeași societate, a infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, respectiv uz de fals și tentativă la înșelăciune, întrucât cea dintâi ar fi întocmit o adeverință de salariu în fals pe numele numitei N.A.M., atestând venituri mai mari decât cele reale (4.200 RON în loc de 1.200 RON), adeverință ce a fost utilizată de către cea ultim menționată la I.N.G.B. - Oficiul Giurgiu, pentru obținerea a două credite bancare în valoare totală de 69.000 RON.

În fapt, la data de 2 februarie 2011, la sediul I.N.G.B. - Oficiul Giurgiu - din str. U., s-a prezentat inculpata N.A.M. care a solicitat obținerea a două credite în valoare totală de 69.000 RON, fiind vorba de un credit de nevoi personale, în valoare de 60.000 RON, respectiv de o linie de credit reînnoibilă, în valoare de 9.000 RON, depunând un singur set de înscrisuri.

Pentru a justifica îndeplinirea condițiilor privind veniturile, inculpata N.A.M. a depus adeverința de venit din 31 ianuarie 2011, emisă de persoana juridică SC A.V. SA, precum și copia extrasului carnetului de muncă.

Din declarația funcționarului băncii I.N.G., B.D.M., a rezultat faptul că inculpata N.A.M. a solicitat, inițial, obținerea unui credit pentru suma maximă la care aceasta s-ar fi putut încadra, ulterior, în urma introducerii datelor în softul informatic, putând opta pentru varianta unui credit de nevoi personale, în valoare de 60.000 RON și a unei linii de credit card reînnoibilă "E.R." în valoare de 9.000 RON. Imediat, inculpata N.A.M. a semnat în fața funcționarului bancar B.D.M. cererea de credit de consum pentru nevoi personale în cuantum de 60.000 RON, contractul de credit și de garanție din 2 februarie 2011, asigurarea de viață aferentă, acordul pentru consultarea Biroului de Credit, cererea și contractul pentru acordarea liniei de credit "E.R." în cuantum de 9.000 RON, prezentând ca adevărat faptul că are un venit lunar de 4.200 RON, reprezentând salariul obținut de la SC A.V. SA, aspect consemnat și asumat și în cererea de creditare.

Așa cum rezultă din declarația martorului P.M.G., directorul I.N.G.B. - Oficiul Giurgiu -, funcționarul bancar B.D.M. i-a adus la cunoștință la momentul întocmirii dosarului de credit, faptul că înscrisurile depuse de N.A.M. sunt suspecte, în sensul că, la o primă verificare existau inadvertențe între venit, vârstă, ocupație (contabilă), studii și societatea angajatoare, motiv pentru care dosarul de credit al acesteia a fost înaintat către Centrala I.N.G.B. București pentru verificări amănunțite, astfel că după 3 - 4 zile, prin sistemul informatic al I.N.G.B., a parvenit refuzul acordării celor două credite în valoare totală de 69.000 RON, Centrala I.N.G.B. București respingând dosarul de creditare, aspect adus la cunoștință telefonic și numitei N.A.M.

Declarațiile martorilor B.D.M. și P.M.G. date în cursul urmăririi penale au fost menținute de aceștia și în cursul judecății, nerezultând nicio implicare ilegală a lor în acordarea creditelor.

Audiați în instanță, inculpații N.A.M. și N.M. au recunoscut întocmirea actelor false de către inculpatul N.M., și folosirea acestora de către inculpata N.A.M. pentru obținerea creditelor, dar au susținut că inculpata N.A.M., prin veniturile realizate de la mai multe societăți comerciale îndeplinea condițiile de acordare a creditelor. De precizat că în cursul urmăririi penale, inculpații nu au recunoscut falsificarea adeverinței de salariu și a copiei de pe cartea de muncă a inculpatei N.A.M.

La data de 23 mai 2012 a fost întocmit de către I.P.J. Giurgiu raportul de constatare tehnico-științifică, care a concluzionat că "scrisul de mână de pe adeverința de salariu din 31 ianuarie 2011, cu antetul I.N.G.B., a fost executat de către N.M.", concluzie care a fost confirmată și de raportul de expertiză criminalistică din 27 noiembrie 2012 al Laboratorului Interjudețean de Expertize Criminalistice București.

De asemenea, prin declarațiile date, martora P.A., director la SC A.V. SA a precizat că nu a întocmit nicio adeverință de salariu pentru inculpați, în care să se menționeze un venit de 4.200 RON, întrucât cunoștea că inculpata N.A.M. realizează venituri de doar 1.200 RON la societatea sus-menționată.

În ceea ce privește veniturile obținute de inculpata N.A.M., cu adresa nr. 61690/2012 a Ministerului Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Giurgiu - au fost înaintate fișele fiscale privind veniturile din salarii obținute de aceasta pe anul 2010 din care rezultă că avea venituri de la mai multe societăți comerciale, venituri ce însumează lunar 1.900 RON brut, această sumă reprezentând veniturile totale din salarii. Astfel, la SC A.V. SA are un venit brut de 1.200 RON, la SC M.P.I.E. SRL are un venit brut lunar de 100 RON, la SC E.R.E. & S.M. are un venit brut lunar de 300 RON, la SC E.F. SRL are un venit brut lunar de 300 RON, iar la SC E.M.I. SRL nu a avut decât în primele trei luni ale anului 2010 un venit lunar brut de 300 RON.

Inculpata N.A.M. a depus la dosarul de urmărire penală și un contract individual de muncă, neînregistrat, încheiat cu SC M.G.N.A.C. SRL la data de 13 decembrie 2011, deci la aproape 11 luni de la comiterea faptei, ce are înscris ca salariu brut suma de 4.277 RON, contract ce nu reprezintă altceva decât un înscris constituit pro causa, pentru a împiedica tragerea sa la răspundere penală. De altfel, dacă chiar ar fi obținut suma de 4.200 RON, inculpații nu ar fi fost nevoiți să falsifice actele de venituri pentru obținerea creditelor. De asemenea, este neconcludentă susținerea inculpaților, prin care se arată că dețin bunuri imobiliare de valoare, fiind fără legătură cu cererea de creditare formulată.

Pe parcursul urmăririi penale, inculpații au dat dovadă de indiferență față de conflictul cu normele de drept penal, urmărirea penală desfășurându-se anevoios ca urmare a tergiversării inutile a cauzei de către ei, aspect ce rezultă și din interceptarea convorbirii telefonice purtată de aceștia în data de 12 octombrie 2012 ora 10:41:45, în care inculpatul, avocat N.M. încercă să-și liniștească concubina, adresând amenințări la adresa procurorului de caz: "las că mă ocup eu de ei (n.n.: procurorul de caz) .. ușurel așa le vine rândul".

Mai mult decât atât, N.A.M. a formulat plângere penală împotriva organelor de cercetare penală din cadrul I.P.J. Giurgiu - Serviciul de Investigare a Fraudelor - precum și împotriva procurorului I.R. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, plângeri penale care au fost soluționate prin Ordonanța de neîncepere a urmăririi penale din 9 octombrie 2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Prin referatul din 27 septembrie 2012, s-a solicitat autorizarea interceptării și înregistrării convorbirilor și comunicărilor telefonice ale terminalelor celor doi inculpați pentru o perioadă de 20 de zile, cerere ce a fost admisă, fiind eliberată autorizația din 27 septembrie 2012 a Curții de Apel București, tocmai pentru a putea clarifica legăturile infracționale și pentru soluționarea corectă și completă a cauzei.

Astfel, din ansamblul convorbirilor telefonice transcrise în procese-verbale conform art. 913 C. proc. pen. a rezultat că cei doi învinuiți se află într-o relație de concubinaj ce durează de câțiva ani, aspect confirmat și de martora P.A., directorul executiv al SC A.V. SA în declarația dată în fața procurorului la data de 15 octombrie 2012. Tot din declarația martorei P.A. a reieșit faptul că aceasta se află în relații de amiciție cu inculpata N.A.M. și că una din ștampilele societății SC A.V. SA s-a aflat în posesia inculpatei care îndeplinea funcția de contabil șef. Din lecturarea transcrierilor, Curtea nu a observat date cu valoare probatorie în cauză, astfel încât nu a putut reține decât cele menționate mai sus.

În pofida probelor evidente de vinovăție menționate mai sus, inculpații, prin apărător, au susținut că nu le-au fost administrate probe în favoare, la data de 17 septembrie 2013, Curtea respingând cererile acestora întrucât vizau doar tergiversarea cauzei și acuzarea martorilor de complicitate infracțională.

Reținând vinovăția inculpaților N.A.M. și N.M. în comiterea infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată, instanța de fond a dispus condamnarea lor la pedepse cu închisoarea a căror executare a fost suspendată condiționat. La individualizarea judiciară a pedepselor au fost avute în vedere atât gravitatea faptelor deduse judecății, dar și datele ce-i caracterizează pe inculpați, apreciindu-se, în raport de împrejurările în care au fost comise infracțiunile și de profesiile inculpaților, că aceștia pot fi reeducați fără privare de libertate, chiar dacă în cursul procesului penal au încercat să scape de răspundere penală.

Împotriva sentinței au declarat recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpații.

Parchetul a criticat sentința sub aspectul greșitei încadrări juridice a infracțiunii de uz de fals reținută în sarcina inculpatei N.A.M. și a modalității de executare a pedepselor aplicate celor doi inculpați.

Astfel, s-a susținut că art. 291 din C. pen. care incriminează infracțiunea de uz de fals face referire, pe de o parte, la înscrisul oficial, iar pe de altă parte, la înscrisul sub semnătură privată folosit.

În funcție de natura înscrisului la care se raportează infracțiunea de uz de fals, atât obiectul juridic special ocrotit penal, cât și limitele de pedeapsă sunt diferite.

Reținerea art. 291 C. pen., fără a se preciza care dintre cele două teze este incidentă, presupune săvârșirea a două infracțiuni de fals, respectiv cea prevăzută de art. 290 C. pen. și cea prevăzută de art. 288 C. pen. Or, instanța a fost sesizată doar cu infracțiunea prevăzută de art. 290 C. pen. (constând în falsificarea adeverinței de venituri de către inculpatul N.M.), în timp ce în privința copiei cărții de muncă nu s-au efectuat cercetări, aceasta fiind considerată de către procuror mijlocul fraudulos folosit de către inculpata N.A.M. la comiterea tentativei la infracțiunea de înșelăciune.

În consecință, s-a solicitat reținerea în sarcina inculpatei N.A.M. a infracțiunii de uz de fals în modalitatea prevăzută de art. 291 teza a II-a C. pen.

În ce privește individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpaților s-a susținut că, prin reținerea dispozițiilor art. 81 C. pen. și prin cuantumul pedepselor la care aceștia au fost condamnați, instanța de fond nu a dat eficiență tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 din C. pen. Au fost invocate, comportamentul procesual disprețuitor al inculpatului N.M., nu numai la adresa organelor judiciare, dar și referitor la actul de justiție, atitudinea necorespunzătoare adoptată în cursul urmăririi penale, constând în refuzul de a semna procesul-verbal prin care i se aducea la cunoștință învinuirea, încercarea ambilor inculpați de a induce în eroare organele de urmărire penală în legătură cu veniturile pe care inculpata N.A.M. le-ar fi obținut, exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale de către ambii inculpați prin aceea că nu au dat curs citațiilor sau mandatelor de aducere emise față de ei, aspecte care în opinia parchetului impun ca modalitate de executare a pedepselor, aplicarea art. 86

1

C. pen. referitoare la suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor.

Inculpata N.A.M., prin apărătorul ales, a solicitat achitarea în conformitate cu dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., cu motivarea că nu sunt întrunite elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 20 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen., nici sub aspectul laturii obiective, nici al celei subiective.

În esență, inculpata și-a motivat cererea de achitare pe faptul că din probele administrate în cauză rezultă că a avut reprezentarea că îndeplinește condițiile impuse de bancă pentru acordarea împrumutului solicitat, neavând intenția de a crea acesteia un prejudiciu, folosirea documentelor întocmite în fals datorându-se, pe de o parte, sugestiilor venite de la funcționarii I.N.G.B., de a prezenta acestora o singură adeverință de venit, iar pe de altă parte, împrejurării că a înțeles (recunoaște că în mod greșit) că, din moment ce adeverința de venit, chiar dacă a fost întocmită în fals, consemnează venitul obținut de la o singură societate similar cu venitul net obținut de la mai multe societăți în cadrul cărora își desfășura activitatea, acest aspect nu poate avea conotații și consecințe de natură penală. A mai arătat inculpata că în urma discuțiilor pe care le-a avut cu martorul P.M. - directorul I.N.G.B., Sucursala Giurgiu - a înțeles că depunerea documentelor respective la dosarul de creditare nu reprezintă decât o formalitate.

În ce privește infracțiunea de uz de fals prevăzută de art. 291 din C. pen., sus-numita inculpată a solicitat să se constate că această faptă nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, față de modul concret în care a fost săvârșită și de poziția sa subiectivă - aceea de a nu încălca legea deși, potrivit propriilor susțineri, a uzat de un document întocmit în fals - și în consecință, că sunt aplicabile prevederile art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b

1

) C. proc. pen. și art. 18

1

C. pen., iar soluția ce se impune a fi pronunțată este aceea de achitare și de aplicare a uneia din sancțiunile administrative prevăzute în art. 91 C. pen.

Inculpatul N.M., prin apărătorul desemnat din oficiu a solicitat, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, întrucât nu a beneficiat de asistență juridică calificată, apărătorul care i-a asigurat apărarea nefiind avocat înscris în tabloul Uniunii Naționale a Barourilor din România.

În subsidiar, sus-numitul inculpat a solicitat achitarea în conformitate cu dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. - pentru complicitate la tentativă la infracțiunea de înșelăciune - deoarece nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei fapte sub aspectul laturii subiective.

În ce privește infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată a solicitat să se constate incidența în cauză a dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b

1

) C. proc. pen. și art. 18

1

C. pen., deoarece fapta respectivă nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni și să se dispună achitarea sa cu consecința aplicării uneia din sancțiunile administrative prevăzute de art. 91 C. pen.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 7 noiembrie 2013 și a avut prim termen de judecată la 17 martie 2014 când, la cererea inculpatei N.A.M., instanța a amânat cauza la data de 26 mai 2014 pentru a da posibilitatea acesteia să-și angajeze apărător.

La termenul sus-menționat, Înalta Curte, din oficiu, a pus în discuția părților dispozițiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale și a recalificat recursurile declarate în cauză ca fiind apeluri.

La termenul de judecată din data de 26 mai 2014, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 420 alin. (4) C. proc. pen., a procedat la ascultarea inculpaților N.M. și N.A.M. și a admis în parte probele propuse în apărare de către aceștia respectiv, proba cu înscrisuri cerută de inculpata N.A.M. și reaudierea martorului P.M. solicitată de inculpatul N.M.

Totodată, s-a admis cererea inculpatului N.M. de a face demersuri pentru a prezenta un înscris din care să rezulte că s-a împăcat cu reprezentanții părții vătămate.

Examinând hotărârea atacată pe baza lucrărilor și a materialelor din dosarul cauzei, precum și a probelor administrate în fața instanței de apel, așa cum cer dispozițiile art. 420 alin. (8) din C. proc. pen., Înalta Curte constată că este fondat numai apelul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, pentru motivele ce vor fi expuse în cele ce urmează.

Prealabil însă, se va analiza cererea apelantului inculpat N.M. prin care a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, motivat de faptul că nu a beneficiat de asistența juridică calificată, apărătorul care l-a asistat neavând calitatea de avocat.

Potrivit dispozițiilor art. 90 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. [art. 171 alin. (3) din C. proc. pen. anterior, în vigoare la data judecării cauzei de către instanța de fond] asistența juridică a sus-numitului apelant inculpat în cursul judecății era obligatorie, deoarece una dintre infracțiunile pentru care acesta a fost trimis în judecată, și anume, complicitatea la tentativa la infracțiunea de înșelăciune, era pedepsită cu închisoarea mai mare de 5 ani.

În conformitate cu dispozițiile art. 281 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. [art. 197 alin. (2) din C. proc. pen. anterior, în vigoare la data judecării cauzei de către instanța de fond], determină întotdeauna aplicarea nulității, încălcarea dispozițiilor privind asistarea de către avocat a inculpatului când asistența este obligatorie.

Din actele dosarului rezultă că la instanța de fond, inculpații N.M. și N.A.M. au fost asistați de avocatul ales T.M.S. care, potrivit relațiilor furnizate de Baroul Giurgiu este avocat definitiv în cadrul acestui barou din data de 4 februarie 2008. Același apărător a acordat asistență juridică inculpatei N.A.M., la cererea acesteia, în cursul urmăririi penale.

Susținerea apelantului inculpat în sensul că apărătorul care l-a asistat la instanța de fond nu are calitatea de avocat, învederată pentru prima oară în fața instanței de apel, nu poate fi primită.

Pe de o parte, potrivit art. 6 din Statutul profesiei de avocat, alegerea avocatului, precum și orice activitate desfășurată de acesta, în condițiile legii, este liberă. Nimeni nu poate impune unei persoane un apărător, cu excepția cazurilor prevăzute de lege, privitoare la apărarea din oficiu sau la apărarea gratuită.

Pe de altă parte, este greu de presupus că apelantul inculpat, el însuși avocat, nu s-a interesat de situația apărătorului T.S.M., pe care l-a angajat personal pentru a-i asigura apărarea la instanța de fond.

Prin urmare, cererea apelantului inculpat N.M. de a se constata nulitatea absolută a actelor efectuate la instanța de fond nu este întemeiată și urmează a fi respinsă ca atare.

În ce privește cererea apelantei inculpate N.A.M. de a se dispune achitarea pentru tentativă la infracțiunea de înșelăciune, pentru neîntrunirea elementelor constitutive ale acestei fapte, Înalta Curte constată că nu este întemeiată.

În cazul variantei tip a infracțiunii de înșelăciune incriminată în art. 215 alin. (1) din C. pen. în vigoare la data faptelor, elementul material constă în orice acțiune frauduloasă de amăgire ori inducere în eroare a victimei, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate.

Dispozițiile art. 215 alin. (3) din C. pen. anterior (în vigoare la data faptelor) cer, în plus, față de varianta tip a infracțiunii, îndeplinirea a două condiții specifice și anume, inducerea în eroare să se producă cu prilejul încheierii sau executării unui contract, respectiv, inducerea în eroare să se fi produs în așa fel încât, fără acea eroare, cel amăgit nu ar fi încheiat sau nu ar fi executat contractul în condițiile stipulate, adică amăgirea să fi fost hotărâtoare pentru persoana înșelată.

Prima variantă agravată a înșelăciunii, cea incriminată în art. 215 alin. (2) din C. pen. anterior (în vigoare la data faptelor), se caracterizează prin aceea că inducerea în eroare a unei persoane se realizează prin folosire de nume sau calități mincinoase ori de alte mijloace frauduloase.

Urmarea imediată a infracțiunii de înșelăciune constă în crearea unei situații de fapt contrare celei care ar fi trebuit să existe dacă nu s-ar fi săvârșit acțiunea de inducere în eroare. Pentru ca urmarea imediată să aibă eficiență în conținutul infracțiunii de înșelăciune trebuie ca aceasta să fi pricinuit o pagubă.

Sub aspectul laturii subiective, forma de vinovăție pe care o cere norma de incriminare pentru ca fapta să constituie infracțiunea de înșelăciune este intenția.

Tentativa constă, potrivit art. 20 din C. pen. anterior (în vigoare la data faptelor) în punerea în executare a hotărârii de a săvârși infracțiunea, executare care a fost întreruptă sau nu și-a produs efectul.

Raportând considerațiile teoretice sus-menționate la speța dedusă judecății, Înalta Curte constată că apelanta inculpată, prezentând martorei B.D.M., funcționar în cadrul I.N.G.B. - Sucursala Giurgiu - adeverința din 31 ianuarie 2011 întocmită de inculpatul N.M., înscris ce atesta în mod nereal faptul că avea un venit de 4.200 RON, mult mai mare decât cel real (1.200 RON brut), precum și copia carnetului de muncă în cuprinsul căruia a modificat veniturile reale, în loc de 1.200 RON, figurând 4.200 RON, consemnând în loc de cifra 1 cifra 4, deși veniturile obținute de la SC A.V. SA, unitatea emitentă a adresei sus-menționate, nu depășeau 1.200 RON și semnând contractele pentru acordarea creditelor, a pus în executare hotărârea infracțională luată, anume aceea de a induce în eroare reprezentanții băncii, prin folosirea de mijloace frauduloase - copia carnetului de muncă -, cu ocazia încheierii contractelor de credit, în scopul obținerii unor sume de bani mai mari decât cele la care avea dreptul, acțiuni ce se circumscriu elementului material al laturii obiective a infracțiunii de înșelăciune, executare care a fost însă întreruptă datorită intervenției reprezentanților I.N.G.B. București - Sediul Central - care, urmare sesizării făcute de către martorul P.M., a respins cererea inculpatei.

Apărările apelantei inculpate în sensul că realiza venituri și de la alte societăți, care cumulate depășeau cuantumul sumei cerute pentru a obține creditele solicitate, respectiv că la sugestia directorului I.N.G.B. - Sucursala Giurgiu - a depus o singură adeverință în care a înscris veniturile obținute de la toate societățile în cadrul cărora desfășura activitate nu sunt susținute de probele administrate în cauză.

În declarațiile date atât în faza de urmărire penală, cât și la instanța de fond și ulterior în fața instanței de apel, martorul P.M., directorul I.N.G.B. - Sucursala Giurgiu - a declarat că, deși nu-și mai amintește dacă a discutat cu apelanta inculpată, cu certitudine aceasta a obținut informațiile necesare pentru obținerea creditului de la colega sa, martora B.D.M., iar în urma verificării dosarului de creditare care i-a fost prezentat de către cea din urmă a avut o suspiciune legată de venitul înscris pe adeverința nr. x/2011, în principal, datorită modificării sumei trecute pe copia cărții de muncă, fapt ce l-a determinat să sesizeze conducerea centrală a băncii care în urma verificărilor, a dispus respingerea cererii de împrumut formulată de apelantă, soluție comunicată și acesteia. A mai declarat martorul că în cazul în care solicitantul unui credit ar fi lucrat la mai multe firme, trebuia să aducă adeverințe de la fiecare loc de muncă, precum și copiile contractelor de muncă aferente.

Referitor la susținerea apelantei inculpate în sensul că, în mod greșit, atât organul de urmărire penală, cât și instanța de fond au avut în vedere veniturile rezultate din fișele fiscale și nu cele rezultate din contractele depuse la dosar, nu este întemeiată.

În cursul urmăririi penale, apelanta inculpată a depus la dosar, abia la data de 13 decembrie 2011, deci la aproape 11 luni de la comiterea faptei, contractul individual de muncă încheiat cu SC M.G.N.A.C. SRL, neînregistrat, în care este trecut salariul brut de 4.277 RON, înscris care în mod corect a fost apreciat de către procuror ca reprezentând o probă pro causa, folosită de inculpată pentru a împiedica tragerea ei la răspundere penală.

La instanța de apel, inculpata a depus adeverințe din care rezultă veniturile obținute de la SC D.&D.H. SRL (900 RON venit lunar brut din care 600 RON venit net); SC L.C. SRL (250 RON venit lunar brut, din care, 176 RON venit lunar net) și SC H.E.P. SRL (venit lunar brut 250 RON, din care venit lunar net, 176 RON) însă, din sus-menționatele înscrisuri rezultă că a fost angajată la societățile comerciale sus-menționate din data de 11 decembrie 2013, deci ulterior comiterii faptelor deduse judecății - 2 februarie 2011.

Prin urmare, în mod corect instanța de fond a avut în vedere veniturile inculpatei menționate în fișele fiscale pe anul 2010 și care însumează suma de 1.900 RON, inferioară celei necesare pentru obținerea creditelor.

Sub aspectul laturii subiective, este evident că apelanta inculpată a comis fapta cu intenție directă, calificată prin scopul urmărit și anume, obținerea unor credite mai mari decât ar fi avut dreptul și care - dacă hotărârea infracțională de inducere în eroare a reprezentanților băncii ar fi fost dusă la capăt -, ar fi reprezentat un folos material injust obținut de ea.

Prin urmare, cererea apelantei inculpate de a se constata neîntrunirea elementelor constitutive ale tentativei la infracțiunea de înșelăciune și a se dispune achitarea sa, este neîntemeiată.

În ce-l privește pe apelantul inculpat N.M., Înalta Curte constată că probele administrate în cauză dovedesc dincolo de orice dubiu, existența complicității la tentativa la infracțiunea de înșelăciune pentru care a fost trimis în judecată și comiterea acesteia cu forma de vinovăție cerută de lege.

Complicitatea ca formă a participației penale constă potrivit art. 26 alin. (1) din C. pen. anterior, în vigoare la data faptelor [art. 48 alin. (1) din noul C. pen.] în fapta persoanei care, cu intenție, înlesnește sau ajută în orice mod la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală.

Din definiția dată complicității rezultă că ceea ce caracterizează această formă a participației penale este caracterul său de contribuție indirectă, mediată la săvârșirea faptei.

Prin activitatea sa, complicele nu determină și nici nu săvârșește nemijlocit fapta prevăzută de legea penală, ci el creează condițiile favorabile pentru ca autorul să comită fapta mai repede, mai ușor și mai sigur.

Înlesnirea, ca act de complicitate, vizează acele activități efectuate de complice anterior săvârșirii faptei de către autor.

Sub aspectul laturii subiective, actele de complicitate trebuie efectuate cu intenție, adică făptuitorul (complicele) să prevadă, să urmărească sau să accepte producerea rezultatului faptei săvârșite de autor.

Din probele administrate în cauză rezultă că apelantul inculpat N.M. a completat adeverința din 31 ianuarie 2011 - care, în realitate, trebuia completată și semnată de către martora P.A., în calitate de director al SC A.V. SA, - atestând date neconforme realității referitoare la veniturile obținute de inculpata N.A.M., concubina sa, - 4.200 RON - mai mari decât cele obținute de aceasta și a ștampilat-o cu una dintre ștampilele societății ce se afla în posesia inculpatei, aceasta având funcția de contabil șef în cadrul societății sus-menționate. După completarea adeverinței (din raportul de expertiză criminalistică din 27 noiembrie 2012 întocmit de Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice București rezultă că adeverința de salariu din 31 ianuarie 2011 a fost completată de N.M.), apelantul inculpat a înmânat-o inculpatei N.A.M. pentru ca aceasta să o folosească în încercarea de a induce în eroare funcționarii din cadrul I.N.G.B., Sucursala Giurgiu, pentru a obține un folos injust la care nu era îndreptățită - dat fiind cuantumul real al veniturilor obținute, 1.200 RON -, constând într-un credit de nevoi personale în valoare de 60.000 RON și o linie de credit card reîncărcabilă "E.R." în valoare de 9.000 RON.

Sub aspectul laturii subiective, apelantul inculpat a acționat cu intenție directă, el având reprezentarea faptului că prin folosirea de către inculpată a adeverinței false întocmită de el pentru inducerea în eroare a funcționarilor din cadrul I.N.G.B., Sucursala Giurgiu, aceasta urma să obțină un folos material injust, rezultat ce nu s-a produs datorită intervenției conducerii centrale a băncii care, constatând existența unor nereguli în cuprinsul înscrisurilor prezentate, a respins cererea de creditare formulată de inculpată.

Referitor la cererile apelanților inculpați de a se constata că infracțiunile de uz de fals (reținută în sarcina inculpatei N.A.M.), respectiv de fals în înscrisuri sub semnătură privată (reținută în sarcina inculpatului N.M.) nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni și că în cauză ar fi incidente dispozițiile art. 18

1

din C. pen. anterior, Înalta Curte constată că nu pot fi primite.

Modul și împrejurările în care apelanții inculpați au săvârșit faptele (prin falsificarea de către inculpatul N.M. a datelor referitoare la veniturile obținute în realitate de către inculpata N.A.M.), scopul urmărit de inculpați și anume, folosirea înscrisului falsificat (adeverința nr. x/2011) pentru inducerea în eroare a reprezentanților unității bancare I.N.G.B. - Sucursala Giurgiu - pentru obținerea unor credite la care inculpata N.A.M. nu avea acces, mijloacele frauduloase folosite cu ocazia încheierii de către inculpată a contractului de credit, urmarea care s-ar fi putut produce dacă reprezentanții băncii nu ar fi intervenit și anume, prejudicierea acesteia cu suma totală de 96.000 RON cerută de inculpată, persoana apelanților - inculpatul fiind avocat, calitate ce îl obliga la respectarea legii -, poziția procesuală adoptată de ambii inculpați în faza de urmărire penală, de a nu se prezenta în fața procurorului decât în urma emiterii de mandate de aducere pe numele lor, sunt aspecte ce imprimă celor două fapte gradul de pericol social al unei infracțiuni și care exclud incidența prevederilor art. 18

1

și ale art. 91 din C. pen. anterior și aplicarea față de ei a unei sancțiuni cu caracter administrativ.

În ce privește apelul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, Înalta Curte constată că acesta este fondat numai în ceea ce privește critica vizând încadrarea juridică a infracțiunii de uz de fals reținută în sarcina inculpatei N.A.M., prin nereținerea la art. 291 C. pen. a tezei a II-a.

Dispozițiile art. 291 C. pen. prevăd că uzul de fals constă în folosirea unui înscris oficial ori sub semnătură privată, cunoscând că este fals, în vederea producerii unei consecințe juridice.

În funcție de natura înscrisului la care se raportează infracțiunea de uz de fals, obiectul juridic special este diferit, după cum uzul de fals privește un înscris oficial sau un înscris sub semnătură privată.

Astfel, dacă înscrisul fals folosit este un înscris oficial, obiectul juridic special al infracțiunii este format din relațiile sociale referitoare la încrederea publică acordată unor atare înscrisuri.

Dacă înscrisul fals folosit este un înscris sub semnătură privată, obiectul juridic al infracțiunii îl constituie relațiile sociale referitoare la încrederea publică pe care trebuie să o inspire înscrisurile sub semnătură privată.

De asemenea, obiectul material al infracțiunii este diferit, fiind reprezentat de un înscris oficial, adică înscrisul ce emană de la o unitate din cele prevăzute în art. 145 din C. pen. anterior sau care aparține unei asemenea unități, când infracțiunea se referă la un atare tip de înscris sau de un înscris sub semnătură privată, adică orice înscris care emană de la o persoană particulară, poartă o semnătură și este susceptibil de a produce efecte juridice, dacă infracțiunea se referă la acest tip de înscris.

Nu în ultimul rând, regimul sancționator este diferit, respectiv pedeapsa închisorii de la 3 luni la 3 ani (în cazul când înscrisul fals este unul oficial) și de la 3 luni la 2 ani sau amendă (când înscrisul fals este unul sub semnătură privată).

Reținerea în sarcina inculpatei N.A.M. a dispozițiilor art. 291 C. pen. fără menționarea tezei incidente, raportat la natura înscrisului fals folosit, presupune săvârșirea de către aceasta, pe lângă infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C. pen.) și infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale (art. 288 C. pen., pentru această din urmă infracțiune neefectuându-se însă cercetări și instanța nefiind sesizată). Având în vedere natura înscrisului falsificat de inculpatul N.M. - adeverința din 31 ianuarie 2011, care este un înscris sub semnătură privată - și care a fost folosit de inculpata N.A.M. pentru a produce consecințe juridice, în sarcina acesteia trebuiau reținute dispozițiile art. 291 alin. (1) teza a II-a C. pen.

În ce privește critica vizând individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpaților de către instanța de fond, Înalta Curte constată că s-a făcut cu respectarea de către instanța de fond a tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 din C. pen.

La individualizarea judiciară a pedepsei trebuie avute în vedere nu numai împrejurările ce agravează răspunderea penală - menționate de procuror în motivele de recurs, recalificat apel, scrise și susținute oral cu ocazia dezbaterii apelurilor -, ci și datele ce caracterizează persoana inculpaților.

Conduita corespunzătoare a inculpaților anterior comiterii faptelor deduse judecății, lipsa antecedentelor penale, împrejurarea că infracțiunea de înșelăciune nu s-a consumat, deci nu s-a produs o pagubă în patrimoniul părții vătămate, limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea de înșelăciune, cea mai aspru pedepsită (1 an și 6 luni la 7 ani și 6 luni potrivit C. pen. anterior, 6 luni la 2 ani și 6 luni conform noului C. pen.) sunt aspecte care în opinia Înaltei Curți justifică menținerea, atât a cuantumului pedepselor aplicate inculpaților, cât și a modalității de executare a acestora. În consecință, cererea parchetului de a se suspenda sub supraveghere pedepsele aplicate inculpaților, nu este întemeiată.

Întrucât de la data săvârșirii infracțiunilor deduse judecății și până la judecarea definitivă a cauzei a intrat în vigoare noul C. pen., Înalta Curte va analiza cauza din perspectiva legii penale mai favorabile inculpaților, așa cum cer dispozițiile art. 13 din C. pen. anterior (art. 5 din noul C. pen.).

Determinarea caracterului "mai favorabil" al legii penale are în vedere o serie de elemente cum ar fi: cuantumul sau conținutul pedepselor, condițiile de incriminare, cauzele care exclud sau înlătură responsabilitatea, influența circumstanțelor atenuante sau agravante, normele privitoare la participare, tentativă, recidivă etc. Prin urmare, criteriile de determinare a legii penale mai favorabile au în vedere atât condițiile de incriminare și de tragere la răspundere penală, cât și condițiile referitoare la pedeapsă. Cu privire la aceasta din urmă pot exista deosebiri de natură (o lege prevede ca pedeapsă principală amenda, iar alta închisoarea), dar și deosebiri de grad sau cuantum privitoare la limitele de pedeapsă și, evident, la modalitatea stabilirii acestora în mod concret.

Cât privește determinarea concretă a legii penale mai favorabile, aceasta vizează aplicarea legii și nu a dispozițiilor mai blânde, neputându-se combina prevederi din vechea și din noua lege, deoarece s-ar ajunge la o lex tertia care, în pofida dispozițiilor art. 61 din Constituție, ar permite judecătorului să legifereze (în acest sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională prin Deciziile nr. 1470 din 8 noiembrie 2011, publicată în M. Of. nr. 853/2 decembrie      2011 și nr. 265 din 6 mai 2014, publicată în M. Of. nr. 372/20 mai   2014).

Revenind la speță, se constată că legea penală mai favorabilă apelanților inculpați este C. pen. anterior pentru următoarele considerente:

Este adevărat că pentru infracțiunea de înșelăciune rămasă în faza de tentativă, art. 20 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) din C. pen. anterior prevedea o pedeapsă de la 1 an și 6 luni la 7 ani și 6 luni închisoare, iar art. 32 raportat la art. 244 alin. (2) din C. pen. în vigoare prevede limite de pedeapsă mai mici de la 6 luni la 2 ani și 6 luni închisoare și posibilitatea împăcării părților (deși inculpatul N.M. a cerut un termen pentru a se împăca cu reprezentanții I.N.G.B. - Sucursala Giurgiu, aceasta nu a fost posibilă, potrivit chiar susținerilor inculpatului).

În ce privește infracțiunea de uz de fals, limitele de pedeapsă prevăzute în art. 291 alin. (1) teza a II-a din C. pen. anterior sunt identice cu cele prevăzute în C. pen. în vigoare (art. 323 teza a II-a C. pen.), respectiv închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amenda.

Infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată era pedepsită potrivit art. 291 din C. pen. anterior cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, iar potrivit art. 322 din C. pen. în vigoare, este pedepsită cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

Prin urmare, numai pentru tentativa la infracțiunea de înșelăciune (reținută în sarcina apelantei inculpate N.A.M.) respectiv pentru complicitatea la tentativa la infracțiunea de înșelăciune (reținută în sarcina apelantului inculpat N.M.), noul C. pen. prevede limite de pedeapsă mai mici.

Analizând însă legea penală mai favorabilă în ansamblul ei se constată pe de o parte, că pedepsele de câte 2 ani închisoare aplicate apelanților inculpați pentru tentativa la infracțiunea de înșelăciune, respectiv pentru complicitate la tentativă la infracțiunea de înșelăciune se situează între limitele prevăzute de noul C. pen. care sunt între 6 luni și 2 ani și 6 luni, iar pe de altă parte, că potrivit art. 34 din C. pen. anterior, în caz de concurs de infracțiuni, când s-au aplicat numai pedepse cu închisoarea, inculpatul urmează să execute pedeapsa cea mai grea la care se poate adăuga un spor, în timp ce, conform art. 39 din C. pen. actual, inculpatul care a comis un concurs de infracțiuni și care a fost condamnat numai la pedepse cu închisoarea, urmează să execute pedeapsa cea mai grea la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite.

Or, obligativitatea aplicării sporului, prevăzută de C. pen. în vigoare, conduce automat la o pedeapsă rezultantă mai mare decât cea de 2 ani închisoare stabilită de instanța de fond în baza dispozițiilor din C. pen. anterior.

În consecință, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., se va admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și se va desființa în parte sentința numai în ceea ce privește încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina inculpatei N.A.M. pe care o completează în sensul reținerii dispozițiilor art. 291 alin. (1) teza a II-a C. pen.

Neconstatându-se din oficiu alte motive de nelegalitate și netemeinicie a sentinței, se vor menține celelalte dispoziții ale acesteia.

În baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se vor respinge ca nefondate apelurile declarate de inculpații N.M. și N.A.M.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. apelanții inculpați vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariile datorate avocaților din oficiu urmând a fi avansate din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva Sentinței penale nr. 454/F din 24 septembrie 2013 a Curții de Apel București, secția I penală.

Desființează sentința penală atacată, numai în ceea ce privește încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina inculpatei N.A.M., pe care o completează în sensul reținerii dispozițiilor art. 291 alin. (1) teza a II-a C. pen.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.

Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații N.A.M. și N.M. împotriva aceleiași sentințe.

Obligă apelanta intimată inculpată N.A.M. la plata sumei de 275 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 75 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Obligă apelantul intimat inculpat N.M. la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 22 septembrie 2014.

Procesat de GGC - AS