ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 30.03.2021

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE
30.03.2021
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Prin Sentința penală nr. 29 din 17.02.2021 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în Dosarul nr. x/2020 s-a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Alba Iulia, invocată din oficiu.

S-a declinat competența de soluționare a cererii formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor, în favoarea Judecătorului de supraveghere a privării de libertate de la Penitenciarul Deva.

Prin Încheierea nr. 87 din 15.03.2021, pronunțată de Judecătorul de supraveghere a privării de libertate de la Penitenciarul Deva în Dosarul nr. x/2021, s-a admis excepția de necompetență funcțională a judecătorului de supraveghere a privării de libertate din Penitenciarul Deva, invocată din oficiu.

S-a declinat competența de soluționare a cererii formulate de către petentul deținut A., deținut în Penitenciarul Deva, în favoarea Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal.

S-a constatat intervenit conflictul negativ de competență între judecătorul de supraveghere a privării de libertate din Penitenciarul Deva și Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal și, în consecință, în temeiul art. 51 alin. (1) raportat la art. 40 alin. (4) C. proc. pen., a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru a soluționa conflictul negativ de competență survenit.

Fiind sesizată, în temeiul art. 51 alin. (1) și (2) C. proc. pen., cu soluționarea conflictului negativ de competență, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, constată că nu este competentă material în soluționarea acestuia, competența revenindu-i Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, căreia i se va trimite dosarul.

Pentru a hotărî astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală are în vedere următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (2) C. proc. civ. "(…) dispozițiile prezentului cod se aplică și în alte materii, în măsura în care legile care le reglementează nu cuprind dispoziții contrare."

Dispozițiile art. 135 alin. (3) din același cod prevăd că "Conflictul de competență ivit între o instanță judecătorească și un alt organ cu activitate jurisdicțională se rezolvă de instanța judecătorească ierarhic superioară instanței în conflict."

Se constată că, conflictul de competență s-a ivit între Judecătorul de supraveghere a privării de libertate de la Penitenciarul Deva și Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, astfel că instanța ierarhic superioară instanței în conflict este Înalta Curte de Casație și Justiție.

Însă, aplicând același raționament logico-juridic ca cel prevăzut de legiuitor la art. 136 alin. (1) și (2) C. proc. civ. (1) Dispozițiile prezentei secțiuni privitoare la excepția de necompetență și la conflictul de competență se aplică prin asemănare și în cazul secțiilor specializate ale aceleiași instanțe judecătorești, care se pronunță prin încheiere. (2) Conflictul se va soluționa de secția instanței stabilite potrivit art. 135 corespunzătoare secției înaintea căreia s-a ivit conflictul.), și, totodată, având în vedere și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal (care, prin Decizia nr. 360 din 02.02.2018, a soluționat un conflict negativ de competență identic, ivit între Judecătorul de supraveghere a privării de libertate de la Penitenciarul Drobeta-Turnu Severin și Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, stabilind competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. și pe pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor în favoarea Judecătorului de supraveghere a privării de libertate de la Penitenciarul Drobeta-Turnu Severin), Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, constată că secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție este instanța competentă material să soluționeze conflictul de competență care face obiectul prezentei cauze.

Prin urmare, va trimite cauza privind pe intimații A. și Administrația Națională a Penitenciarelor, având ca obiect conflict de competență, la secția de contencios administrativ și fiscal din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 313 RON, va rămâne în sarcina statului și se va plăti din fondurile Ministerului Justiției.

Trimite cauza privind pe intimații A. și Administrația Națională a Penitenciarelor, având ca obiect conflict de competență, la secția de contencios administrativ și fiscal din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului și se plătește din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 30 martie 2021.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-04-22
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2670/2021
ie legea specială în materia măsurilor privitoare la exercitarea drepturilor persoanelor condamnate, iar art. 56 alin. (2) din acest act normativ reglementează în mod expres în favoarea judecătorului de supraveghere a privării de libertate
ÎCCJ 2021-09-23
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4129/2021
Ședința publică din data de 23 septembrie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată Prin sesizarea formulată de către persoana privată de libertate A., adres
ÎCCJ 2021-07-13
0,95
ÎCCJ, Secția penală
cea pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, iar penitenciarul în care se afla încarcerat condamnatul la momentul la care a formulat prezenta contestație la executare este Penitenciarul Aiud. Prin urmare, în raport de această împrejurare și
ÎCCJ 2022-09-20
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4065/2022
a privării de libertate din cadrul Penitenciarului Aiud a declinat compentența de soluționare a contestației formulate împotriva deciziei ANP nr. 6972/11.03.2022 în favoarea Curții de Apel Alba - Iulia, secția contencios administrativ și fi
ÎCCJ 2022-10-14
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4689/2022
ția Penitenciarului Iași, ci de către Administrația Națională a Penitenciarelor, autoritate publică centrală în sensul art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Or, nu există nicio dispoziție legală care să confere judecătorului de supraveg
Sursă