ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 19.05.2021

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 506/2021

HOTĂRÂRE
19.05.2021
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 506/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Asupra contestației de față

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

În temeiul art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004, modificată, s-a dispus emiterea, de îndată, a mandatului de arestare, în vederea predării.

S-a dispus predarea persoanei solicitate A. către autoritățile judiciare norvegiene, cu respectarea regulii specialității.

S-a constatat că persoana solicitată a fost reținută, pe o perioadă de 24 ore, începând cu data de 7 mai 2021, ora 13:00.

În temeiul art. 115 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus indisponibilizarea și predarea telefonului mobil marca x, serie x 1: x, IMEI 2: x, al persoanei solicitate, ridicat prin procesul-verbal din data de 7. V.2021.

S-au reținut, în esență, următoarele:

La data de 7 mai 2021, a fost înregistrată sesizarea privind punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 29 aprilie 2021, de către prim-procurorul din Oslo, Norvegia, în baza Deciziei judiciare de arestare din data de 26 aprilie 2021 a Tribunalului din Oslo, Norvegia, în Dosarul nr. x, pe numele persoanei solicitate A. și predarea persoanei solicitate către autoritățile judiciare norvegiene, precum și indisponibilizarea și predarea telefonului mobil marca x, aparținând persoanei solicitate, ridicat prin procesul-verbal din data de 7 mai 2021, în vederea confiscării de către autoritățile norvegiene.

A fost depus dosarul nr. x/2021 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, conținând actele și măsurile în procedura punerii în executare a mandatului european de arestare.

Curtea de apel a procedat la audierea persoanei solicitate, care nu a consimțit la predare și nu a renunțat la regula specialității, declarația sa fiind consemnată și atașată la dosar .

Analizând actele și lucrările dosarelor, Curtea de apel a apreciat că sesizarea Ministerului Public de punere în executare a mandatului european de arestare și de predare a persoanei solicitate este întemeiată.

Astfel, s-a constatat că persoana solicitată este urmărită penal, de către autoritățile judiciare norvegiene, pentru comiterea infracțiunii de trafic de persoane, prev. de art. 257 alin. (1) din C. pen. norvegian, comisă în perioada mai - iulie 2018, respectiv, prin abuz de situație vulnerabilă, în calitate de complice la exploatarea persoanei vătămate B., pe care a însoțit-o prin Norvegia și căreia i-a făcut fotografii, pentru a fi folosite în anunțuri, i-a făcut programări pentru clienți și s-a ocupat de plată.

Prima instanță a constatat că mandatul european de arestare emis pe numele persoanei solicitate îndeplinește condițiile de formă și conținut, prevăzute de art. 87 din Legea nr. 302/2004, că infracțiunile pentru care este cercetată de autoritățile judiciare norvegiene sunt sancționate de legea statului respectiv cu pedeapsa închisorii de 6 ani, că este îndeplinită condiția dublei incriminări, întrucât fapta penală respectivă este incriminată și de legea penală română (trafic de persoane, prevăzută de art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen.) și, totodată, că nu este incident niciun motiv obligatoriu sau opțional de refuz prevăzute, în mod expres, de dispozițiile art. 99 alin. (1) lit. a) - c) și alin. (2) lit. a) - i) din Legea nr. 302/2004, republicată.

De asemenea, s-a constatat că persoana solicitată, cunoscând consecințele juridice ale consimțământului său, nu a fost de acord cu predarea către autoritățile judiciare norvegiene, precizând totodată că nu renunță la drepturile conferite de regula specialității.

Examinând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele căii de atac, se constată că prima instanță a dispus, în mod corect, arestarea persoanei solicitate pe o durată de maxim 30 zile.

Potrivit dispozițiilor art. 104 alin. (10) din Legea nr. 302/2004, republicată, care reglementează procedura de executare a mandatului european de arestare, "În toate cazurile, măsura arestării în vederea predării poate fi luată numai după ascultarea persoanei solicitate în prezența apărătorului. Durata inițială a arestării nu poate depăși 30 de zile, iar durata totală, până la predarea efectivă către statul membru emitent, nu poate depăși în niciun caz 180 de zile."

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 104 alin. (6) din legea menționată, dacă nu este incident vreunul dintre motivele de refuz al executării prevăzute la art. 99, judecătorul se poate pronunța prin sentință, potrivit art. 109, deopotrivă asupra arestării și predării persoanei solicitate.

Alin. (11) al aceluiași text de lege, prevede că, "... în situația în care, ulterior, instanța dispune executarea mandatului european de arestare, prin hotărârea de predare, se dispune și arestarea persoanei solicitate în vederea predării către autoritatea judiciară emitentă".

Instanța de control judiciar constată că în cauză s-a dispus prin sentința primei instanțe punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 29 aprilie 2021, de către prim-procurorul din Oslo, Norvegia, în baza Deciziei judiciare de arestare din data de 26 aprilie 2021 a Tribunalului din Oslo, Norvegia, în Dosarul nr. x, pe numele persoanei solicitate A. și și, în consecință, s-a dispus arestarea acesteia, în vederea predării, pe perioadă de 30 zile, respectiv 7 mai 2021 - 5 iunie 2021, inclusiv.

În ce privește temeinicia și legalitatea măsurii arestării în vederea predării, se constată că din interpretarea dispozițiilor art. 104 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, rezultă că, odată cu dispunerea executării mandatului european de arestare, în vederea predării persoanei solicitate, prin sentință, judecătorul dispune și arestarea persoanei solicitate în vederea predării către autoritatea judiciară emitentă.

Drept urmare, măsura arestării este de esența procedurii de executare a mandatului european de arestare, decurgând automat din dispunerea acestuia în vederea predării persoanei solicitate.

În consecință, susținerile apărării cu privire la înlocuirea măsurii arestării cu măsura arestului la domiciliu, nu pot fi primite, deoarece dispozițiile legale sus-menționate conferă instanței această posibilitate doar în cadrul măsurii arestării provizorii, dispusă pe parcursul soluționării mandatului european de arestare.

Prin urmare, în raport de dispozițiile art. 104 alin. (11) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, împrejurarea că persoana solicitată nu se sustrage este lipsită de relevanță în cadrul actualei proceduri, în care fiind pronunțată o hotărâre de punere în executare a mandatului european de arestare în vederea predării este obligatorie arestarea persoanei solicitate.

Pentru aceste considerente, urmează a fi respinsă, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinței penale nr. 97/F din 7 mai 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală.

Văzând și dispozițiile art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatoarea persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatoarea persoană solicitată, în cuantum de 80 RON, va rămâne în sarcina statului.

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinței penale nr. 97/F din data de 7 mai 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2021.

Obligă contestatoarea la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatoarea persoană solicitată, în cuantum de 80 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 mai 2021.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-06-09
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 574/2021
03.2020, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel București, secția a II-a penală a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și a dispus punerea în executare a mandatului de arestare emis la data d
ÎCCJ 2021-11-15
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 929/2021
Asupra cauzei de față; În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 187/F din data de 29 octombrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2021, a fost
ÎCCJ 2021-04-13
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 360/2021
Ședința publică din data de 13 aprilie 2021 Asupra contestației de față, În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din data de 6 aprilie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală
ÎCCJ 2021-06-02
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 554/2021
Ședința publică din data de 02 iunie 2021 Asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin 85/F din data de 23 aprilie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x
ÎCCJ 2021-05-06
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 458/2021
Asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 80/F din 23 aprilie 2021 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în dosarul nr. x/2021, în baza art.
Sursă