ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Deliberând asupra apelului de față,
În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 254 din data de 08 decembrie 2017, Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 386 C. proc. pen., cu aplic. art. 5 C. pen., a recalificat faptele cu privire la care fiecare dintre inculpații A., B., C., D., E., F., G. și fiecare dintre inculpatele persoane juridice SC H. SRL Craiova, SC I. SA Sibiu, SC J. SRL Craiova au fost trimiși în judecată, potrivit legii în vigoare la momentul epuizării activității infracționale.
Printre altele, cu privire la inculpații A., B. și inculpata persoană juridică SC H. SRL Craiova, instanța de fond a dispus următoarele:
A făcut aplicarea art. 5 din C. pen. și, în baza art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003, cu aplic art. 74 alin. (1) lit. a) și c) și alin. (2) C. pen. anterior, și art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior, a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat.
În baza art. 71 C. pen. anterior, a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. anterior, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, precum și dreptul a ocupa funcția de administrator al unei societăți comerciale.
A făcut aplicarea art. 5 din C. pen. și, în baza art. art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior, și respectiv cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și c) și alin. (2) C. pen. anterior și art. 76 alin. (1) lit. b) și alin. (2) C. pen. anterior, a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 4 ani și 9 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, în forma continuată.
În baza art. 65 C. pen. anterior, a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. anterior, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, precum și dreptul a ocupa funcția de administrator al unei societăți comerciale, pe o perioadă de 2 ani, în condițiile art. 66 C. pen. anterior.
În baza art. 71 C. pen. anterior, a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. anterior, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, precum și dreptul a ocupa funcția de administrator al unei societăți comerciale.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen. anterior, a contopit pedepsele aplicate inculpatului A., în pedeapsa cea mai grea, aceea de 4 ani și 9 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. anterior.
În baza art. 71 C. pen. anterior, a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. anterior.
În baza art. 72 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului A., perioada reținerii, arestării preventive și a arestului la domiciliu, de la 07.10.2014 la 25.03.2015, inclusiv.
A făcut aplicarea art. 5 din C. pen. și, în baza art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003, cu aplic art. 74 alin. (1) lit. ași) c și alin. (2) C. pen. anterior, și art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior, a condamnat pe inculpatul B. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat.
În baza art. 71 C. pen. anterior, a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. anterior, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, precum și dreptul a ocupa funcția de administrator al unei societăți comerciale.
A făcut aplicarea art. 5 din C. pen. și, în baza art. art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior, și respectiv cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), b) și c) și alin. (2) C. pen. anterior și art. 76 alin. (1) lit. b) și alin. (2) C. pen. anterior, a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de la pedeapsa de 4 ani și 11 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, în forma continuată.
În baza art. 65 C. pen. anterior, a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. anterior, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, precum și dreptul a ocupa funcția de administrator al unei societăți comerciale, pe o perioadă de 2 ani, în condițiile art. 66 C. pen. anterior.
În baza art. 71 C. pen. anterior, a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. anterior, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, precum și dreptul a ocupa funcția de administrator al unei societăți comerciale.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen. anterior, a contopit pedepsele aplicate inculpatului B., în pedeapsa cea mai grea, aceea de 4 ani și 11 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. anterior.
În baza art. 71 C. pen. anterior, a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. anterior.
Instanța de fond a făcut aplicarea art. 5 din C. pen. și, în baza art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior, a condamnat pe inculpata persoană juridică SC H. SRL Craiova, strada x, nr. 1, județul Dolj, la pedeapsa de 80.000 RON amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată.
A aplicat inculpatei persoană juridică SC H. SRL Craiova pedeapsa complementară prev. de art. 531 alin. (3) lit. d) C. pen. anterior, respectiv interdicția de a participa la procedurile de achiziții publice, pe o durată de 2 ani.
În baza art. 397 C. proc. pen., a admis acțiunea civilă promovată de partea civilă Statul Român prin reprez. Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Juridică București și obligă pe inculpații B., C., D., A., E., K., F., L., M., N., O. în solidar cu partea responsabilă civilmente SC P. SRL Bistrița-Năsăud prin lichidator Q. și inculpatele persoane juridice SC I. SA Sibiu, SC H. SRL Craiova, SC J. SRL Craiova și SC R. SRL Băilești, în solidar, la plata sumei de 9.238.577 RON reprezentând despăgubiri civile către această parte civilă, cu obligațiile fiscale accesorii datorate, în condițiile Codului de procedură fiscală, de la data când acestea au devenit scadente, până la data executării integrale a plății.
A constatat că SC H. SRL Craiova a achitat, conform ordinelor de plată nr. x/12.12.2014, suma de 1.500.000 RON, nr. y/15.01.2015 suma de 50.000 RON, nr. z/19.01.2015, suma de 50.000 RON și nr. 319/26.01.2015, suma de 900.000 RON, cu titlu de "plată provizorie parțială" în Dosarul nr. x/2012.
În baza art. 397 alin. (2) C. proc. pen., cu referire la art. 249 alin. (5) C. proc. pen., a menținut măsura sechestrului asigurător asupra stocului de marfă al SC H. SRL Craiova, astfel cum a fost comunicat prin adresa nr. x/13.10.2014, până la concurența sumei de 9.238.577 RON, precum și asupra stocului de marfă al SC I. SA Sibiu, astfel cum a fost comunicat la data de 12.10.2014, până la concurența sumei de 9.238.577 RON.
În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a obligat pe fiecare dintre inculpații A., B., C., D., E., F. și pe inculpatele persoane juridice SC H. SRL Craiova, SC I. SA Sibiu, SC J. SRL Craiova, la plata sumei de câte 18.000 RON cheltuieli judiciare statului (din care suma de 10.000 RON fiecare stabilite prin rechizitoriu).
Prin Decizia penală nr. 408/A din data de 16 decembrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2016, au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Craiova și apelanta - intimată inculpată SC H. SRL Craiova împotriva Sentinței penale nr. 254 din data de 08 decembrie 2017 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.
A fost desființată, în parte, hotărârea atacată și, rejudecând:
În baza art. 72 C. pen. anterior, s-a dedus din pedeapsa aplicată apelantului intimat inculpat A., perioada reținerii, arestării preventive și a arestului la domiciliu, de la 07.10.2014 la 26.03.2015, inclusiv.
S-a constatat că apelanta - intimată inculpată persoană juridică SC H. SRL Craiova a achitat și suma de 1.027.305 RON prin O.P. nr. x din 29 septembrie 2015 în cursul procedurii de cameră preliminară
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate dacă nu contravin prezentei decizii.
Totodată, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații O., K., M., SC R. SRL Băilești, D., B., A., F., SC J. SRL Craiova, C., E. și SC I. SA Sibiu prin administrator Judiciar S. IPURL împotriva aceleiași sentințe menționate.
Împotriva Deciziei penale nr. 408/A din data de 16 decembrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2016, la data de 18.06.2020, prin mail, au formulat contestație în anulare contestatorii B. și SC H. SRL, iar la data de 19.06.2020, prin poștă, a formulat contestație în anulare contestatorul A..
Prin cererea formulată de contestatorii B. și SC H. SRL au fost invocate cazurile de contestație în anulare prevăzute de art. 426 alin. (1) lit. d) și h) C. proc. pen.
În esență, cu privire la primul caz de contestație în anulare, prev. de art. 426 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., s-a susținut că instanța de apel nu a fost compusă potrivit legii și a existat un caz de incompatibilitate, întrucât completul de judecată a fost stabilit printr-un act administrativ, respectiv hotărâre de Colegiu de conducere și nu prin lege. De asemenea, completul a fost compus din judecători care s-au aflat în incompatibilitate ca urmare a soluționării unor cereri anterioare privind măsurile preventive în cauză.
Referitor la cazul de contestație în anulare prevăzut de art. 426 alin. (1) lit. h) C. proc. pen., contestatorii au susținut că instanța de apel nu a procedat la audierea mandatarului subscrisei SC H. SRL, deși acesta a fost prezent la judecata în apel iar audierea era legal posibilă.
Prin contestația în anulare formulată de contestatorul A. a fost invocat cazul de contestație în anulare prevăzut de art. 426 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., susținându-se împrejurarea că instanța nu a fost compusă potrivit legii, precum și faptul că judecătorii care au soluționat apelul erau incompatibili.
Astfel, în esență, cu privire la nelegala compunere a completului de judecată, contestatorii au susținut că instanța de apel nu a fost compusă potrivit legii întrucât completul de judecată a fost stabilit printr-un act administrativ cum sunt hotărârile Colegiului de conducere și nu prin lege, fiind încălcate disp. art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și dispoziții constituționale, precum și Deciziile Curții Constituționale a României nr. 685/2018 și 417/2019.
În plus, în susținerea acestui caz de contestație în anulare, s-a invocat faptul că din compunerea completului de judecată care a soluționat apelul au făcut parte judecători care erau incompatibili rap. la art. 64 lit. f) C. proc. pen. și art. 61 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ca urmare a soluționării unor contestații privind măsurile preventive din prezenta cauză.
Totodată, prin cererile formulate, contestatorii au solicitat suspendarea hotărârii a cărei anulare se cere.
Prin încheierea din data de 23 octombrie 2020 pronunțată de Înalta Curte, s-au admis în principiu contestațiile în anulare formulate de contestatorii B., A. și SC H. SRL împotriva Deciziei penale nr. 408/A din data de 16 decembrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2016.
S-a respins cererea de suspendare a executării hotărârii a cărei anulare se cere, formulată de contestatorii B., A. și SC H. SRL.
Examinând contestațiile în anulare formulate de contestatorii B., A. și SC H. SRL, Înalta Curte constată că sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
În dezvoltarea motivelor formulate, în scris, subsumate cazului de contestație în anulare prevăzut de art. 426 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., contestatorii inculpați au invocat, prin cereri distincte, dar cu argumente identice aspecte ce vizează pe de o parte, nelegala compunere a completului de judecată, motivat de faptul că a fost stabilit prin act administrativ și nu prin lege, iar pe de altă parte, incompatibilitatea judecătorilor-membri ai completului de judecată, întrucât au soluționat anterior cereri privind măsuri preventive față de inculpații din prezenta cauză.
Referitor la nelegala compunere a completului de judecată, Înalta Curte reține, prioritar, că în Titlul II - Instanțele judecătorești al Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, cu modificările și completările ulterioare, Capitolul I este rezervat Înaltei Curți de Casație și Justiție, fiind reglementate în mai multe secțiuni, organizarea instanței supreme în Secțiunea 1, competența acesteia în Secțiunea 2, conducerea instanței în Secțiunea 3, iar Secțiunea 4 reglementează completele de judecată din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Având în vedere că decizia supusă căii extraordinare de atac în prezenta cauză a fost pronunțată în soluționarea unui apel, cu referire la completurile de judecată care funcționează în materie penală, Înalta Curte reține că Legea nr. 304/2004 prevede, în cuprinsul art. 31 alin. (1) lit. c) din cadrul Secțiunii a 4-a, că pentru soluționarea apelurilor împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de curțile de apel, completul de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție este format din 3 judecători.
Se constată că legiuitorul nu a impus o anumită modalitate de desemnare a membrilor acestor completuri de judecată la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin urmare revine organelor de conducere ale instanței supreme să reglementeze o procedură pentru executarea în concret a legii de organizare judecătorească.
Potrivit art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 304/2004, Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție aprobă Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a instanței, iar conform art. 29 alin. (1) lit. f) din aceeași lege "exercită alte atribuții prevăzute în Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție".
În acest sens, se constată că prevederile mai sus menționate au fost puse în aplicare prin dispozițiile art. 19 din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Or, câtă vreme prin Regulament au fost elaborate norme care pun în aplicare prevederile cuprinse în Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, nu se poate susține că dispozițiile regulamentare ar adăuga la lege. Prin însăși dispozițiile legale la care s-a făcut referire anterior, legiuitorul a acordat dreptul colegiului de conducere să adopte Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, act administrativ cu caracter normativ emis în scopul organizării executării legii, ceea ce presupune că, prin intermediul acestui act, se pot adopta măsuri necesare pentru aducerea la îndeplinire a dispozițiilor legale.
Contrar susținerilor contestatorilor, în situațiile în care legiuitorul nu a prevăzut o modalitate concretă în care sunt desemnați nominal judecătorii care vor compune completurile de judecată, acest fapt nu conduce automat la aplicarea unei proceduri de desemnare aleatorie a acestora, iar stabilirea în sarcina colegiului de conducere a atribuției de aprobare a compunerii completurilor la propunerea președintelui de secție nu contravine dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 304/2004.
Înalta Curte notează că legiuitorul a prevăzut expres desemnarea prin tragere la sorți a membrilor completului de judecată în situații concrete, a se vedea în acest sens dispozițiile art. 31 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 ("dacă numărul de judecători necesar formării completului de judecată nu se poate asigura, acesta se constituie cu judecători de la celelalte secții, numiți, prin tragere la sorți") sau a art. 32 alin. (4) din Legea nr. 304/2004, în cazul completurilor de 5 judecători ("judecătorii care fac parte din aceste completuri sunt desemnați, prin tragere la sorți").
Așadar, lipsa unei asemenea prevederi în ceea ce privește dispozițiile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 nu reprezintă o omisiune și nu poate determina aplicarea prin analogie a prevederilor referitoare la organizarea completurilor de 5 judecători, cum susțin în mod eronat contestatorii.
Opțiunea legiuitorului de a lăsa la latitudinea Colegiului de conducere, în baza prevederilor Regulamentului privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a modalității de desemnare nominală a membrilor completurilor de judecată care funcționează în mod obișnuit este pe deplin explicabilă prin raportare la principiile de organizare eficientă a activității unei instanțe, la dinamica firească a personalului oricărei instituții și a imposibilității reglementării prin lege a unor cazuri particulare într-un mod atât de detaliat, spre deosebire de situația completurilor de 5 judecători, a căror compunere și funcționare formează obiectul unei reglementări distincte.
Astfel, în lipsa unor prevederi exprese din Legea de organizare judiciară - care, în mod obiectiv, nu putea acoperi toate detaliile organizării și funcționării instanțelor judecătorești referitoare la procedura de constituire a completurilor de 3 judecători s-a procedat la aplicarea dispozițiilor regulamentare care au fost emise tocmai pentru punerea în aplicare a cadrului legal primar oferit de Legea nr. 304/2004.
În concluzie, câtă vreme legea nu interzice o anumită măsură sau procedură, nici expres și nici implicit, stabilirea prin regulament a unei proceduri de desemnare a membrilor completului de judecată în considerarea principiilor de funcționare eficientă a instituției nu poate avea semnificația adăugării la lege.
Pe de altă parte, dispoziția din regulament în baza căreia colegiul de conducere adoptă hotărârea nu reglementează organizarea completului, chestiune de resortul legii organice, ci pune în aplicare dispoziția legală care impune funcționarea acestuia în cadrul instanței, așa încât nu se poate concluziona în sensul adăugării la actul normativ.
De asemenea, modalitatea de stabilire a completurilor de 3 judecători, pornind de la dispozițiile Legii de organizare judiciară, este aceeași pentru toate instanțele naționale, prevederi similare celor cuprinse în art. 19 lit. a)1 și art. 32 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție se regăsesc în art. 19 lit. h) și art. 24 lit. b) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea nr. 1375 din 17 decembrie 2015 a Consiliului Superior al Magistraturii, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 970 din 28 decembrie 2015.
În acest sens este și jurisprudența instanței de contencios constituțional, reliefată prin Decizia nr. 27/2020 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 166 din 28 februarie 2020 prin care a soluționat conflictul juridic de natură constituțională dintre Parlamentul României, pe de o parte, și Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de altă parte.
Astfel, Curtea Constituțională a statuat că "ori de câte ori o lege nu reglementează o anumită procedură de aducere la îndeplinire a unei măsuri/finalități prevăzute prin lege, revine actului administrativ normativ să o reglementeze, fără ca un asemenea procedeu să poată fi echivalat cu o adăugare la lege. Prin urmare, reglementarea modului de desemnare a membrilor completurilor de 3 judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție printr-un act administrativ subsecvent cu caracter normativ, respectiv prin regulamentul instanței supreme adoptat de Colegiul de conducere, potrivit art. 19 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 304/2004, nu contravine Legii nr. 304/2004, ci este în sensul acesteia, în condițiile în care legea antereferită nu a stabilit numai un anumit mod de desemnare." (parag. 48)
Dispozițiile Legii nr. 304/2004 referitoare la compunerea completurilor de 5 judecători nu pot fi extinse ca aplicare în privința modalității de compunere a altor formațiuni de judecată specifice instanței supreme sau celorlalte instanțe de judecată, pentru că în situațiile în care legiuitorul a dorit să prevadă o procedură de constituire a completurilor de judecată, specială, diferită, a reglementat-o în mod expres.
De aceea, considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 685/2018 nu pot fi extinse la alte situații decât situația premisă avută în vedere de instanța constituțională la pronunțarea acestei decizii, care privea strict modul de constituire a Completurilor de 5 judecători - formațiuni de judecată specifice exclusiv instanței supreme și care beneficiază de o reglementare specială în cuprinsul Legii nr. 304/2004.
Deopotrivă, nici Decizia nr. 417/2019 a Curții Constituționale nu are aplicabilitate în cauză, conflictul juridic de natură constituțională între Parlament, pe de o parte, și Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de altă parte, fiind generat, în opinia Curții, de neconstituirea de către Înalta Curte de Casație și Justiție a completurilor de judecată specializate pentru judecarea în primă instanță a infracțiunilor prevăzute în Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, contrar celor prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 161/2003.
Inaplicabilitatea în această materie a Deciziei nr. 685/2018 a fost constatată și de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 27/2020 prin care s-a arătat că "Faptul că Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție a stabilit o anumită modalitate de desemnare a membrilor completurilor de 3 judecători, în condițiile în care legea nu reglementează în mod expres modalitatea de desemnare a acestora, nu poate fi considerat contrar legii, în sensul încălcării autorității legii cu eventuala consecință a creării unei paradigme juridice neconstituționale. Legiuitorul a considerat că stabilirea procedurii referitoare la modul de compunere a completurilor de judecată este o chestiune de administrare a justiției de competența Înaltei Curți de Casație și Justiție. Numai în situația în care legiuitorul a reglementat în mod expres o anumită procedură de desemnare, Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate stabili o altă procedură. Astfel, dacă legea reglementează în mod expres tragerea la sorți ca procedeu pentru desemnarea membrilor tuturor completurilor de judecată, printr-un act administrativ cu caracter normativ nu se poate reglementa un alt procedeu [a se vedea situația completurilor de 5 judecători și ipoteza particulară de desemnare în privința completurilor de 3 judecători]. În schimb, dacă legea nu reglementează o anumită procedură, actul administrativ cu caracter normativ este cel care o stabilește [a se vedea situația celorlalte completuri de la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție]. Astfel, în situația în care autoritatea administrativă emitentă a stabilit o anumită modalitate de desemnare a membrilor unor completuri cu privire la care legea nu dispune nimic, caz în care se încadrează și situația litigioasă analizată, se constată că aceasta are o marjă de apreciere ce nu poate fi contestată din perspectiva relației dintre un act de reglementare primar și unul secundar." (parag. 51)
"Astfel, dacă legiuitorul ar fi dorit ca și pentru desemnarea membrilor completurilor de 3 judecători să fie utilizat procedeul tragerii la sorți, ar fi trebuit să reglementeze în mod expres acest lucru, ceea ce nu a făcut, lăsând, astfel, în marja de apreciere a Colegiului de conducere, ca organ colegial de conducere competent să adopte regulamentul instanței supreme, să stabilească modalitatea concretă de desemnare a membrilor acestor completuri." (parag. 52)
Deopotrivă, Curtea Constituțională a făcut o analiză detaliată și din perspectiva prevederilor constituționale și convenționale privind încălcarea dreptului de a fi judecat de o instanță stabilită de lege, respectiv a dreptului de a fi judecat de o instanță imparțială, pretins încălcate în cauză în opinia contestatorilor.
În acest sens, Curtea Constituțională a constatat că "modul de desemnare a membrilor completurilor de 3 judecători prin mijlocirea unui act administrativ cu caracter normativ nu încalcă exigențele constituționale ale art. 126 alin. (4), întrucât actul administrativ nu face altceva decât să organizeze executarea legii. Modul de desemnare a membrilor completurilor de 3 judecători este un aspect al compunerii acestora, astfel că aceasta trebuie realizată în baza și în temeiul legii, ceea ce s-a și întâmplat. Dacă legea nu prevede în mod expres ca desemnarea membrilor completurilor să se facă prin tragere la sorți sau prin nominalizare expresă, iar actul administrativ cu caracter normativ a reglementat, în lipsa unei dispoziții legale restrictive, una dintre aceste două modalități înseamnă că compunerea completului, sub aspectul desemnării membrilor săi, a fost realizată în baza și în temeiul legii, cu alte cuvinte, prin lege." (parag. 57)
Prin urmare, s-a apreciat că "nu se poate afirma că o asemenea modalitate de desemnare a membrilor completurilor de 3 judecători este de natură să afecteze cerința reglementării prin lege a compunerii completurilor de judecată." (parag. 58)
După cum a arătat și Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 27/2020, "soluția aleasă prin actul administrativ normativ, respectiv desemnarea membrilor completurilor antereferite la propunerea președintelui de secție și cu aprobarea Colegiului de conducere, nu este de natură să afecteze cerința independenței și imparțialității obiective a completurilor de 3 judecători. Curtea mai reține că desemnarea prin tragere la sorți a membrilor completurilor nu este unica și singura modalitate prin care se asigură imparțialitatea obiectivă a acestora, putând exista și modalități alternative de desemnare în mod transparent a acestora, care să asigure un grad înalt de încredere în sistemul judiciar, de natură a înlătura orice suspiciune privind modul în care sunt repartizați judecătorii în aceste completuri. Procedura actuală, care implică o dublă filtrare, atât din partea președintelui de secție, cât și a Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, de principiu, asigură transparența necesară. Propunerile președintelui de secție nu pot fi arbitrare, întrucât și acesta trebuie să țină cont de criterii obiective pentru a se asigura calitatea actului de justiție, chiar dacă aceste criterii nu sunt expres normate în actul administrativ cu caracter normativ [spre exemplu, asigurarea continuității acestora, îmbinarea experienței judecătorilor cu vechime mai mare la gradul respectiv de jurisdicție cu cea a noilor promovați etc.]." (parag. 60)
Așadar, s-a concluzionat că "din perspectiva cerințelor de independență și imparțialitate obiectivă, nu se impunea în mod obligatoriu ca regulamentul adoptat de Colegiul de conducere să stabilească un anumit mod de desemnare a judecătorilor în cadrul completurilor de 3 judecători, în speță, tragerea la sorți, (...) iar procedura reglementată - aprobarea compunerii completurilor de 3 judecători la propunerea președintelui de secție - nu pune în discuție independența și imparțialitatea obiectivă a acestor completuri." (parag. 62)
În consecință, Înalta Curte constată că nu au fost încălcate prevederile din legea de organizare judiciară privind compunerea completelor de 3 judecători, motiv pentru care contestațiile în anulare declarate de contestatorii inculpați pe acest aspect sunt nefondate.
Referitor la motivul de contestație în anulare invocat de contestatorii inculpați privind incompatibilitatea membrilor completului de judecată, Înalta Curte îl apreciază, de asemenea, ca fiind nefondat.
Potrivit dispozițiilor art. 426 lit. d) din C. proc. pen., se poate face contestație în anulare când instanța de apel nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate. Cazul de contestație în anulare reglementat de teza a II-a a dispozițiilor legale antemenționate se referă la incompatibilitatea judecătorului, membru în completul de judecată.
Preliminar, Înalta Curte reține că imparțialitatea magistratului - garanție a dreptului la un proces echitabil - poate fi apreciată într-un dublu sens: un demers subiectiv, ce tinde a determina convingerea personală a unui judecător într-o cauză anume, ceea ce semnifică imparțialitatea subiectivă, și un demers obiectiv, cu scopul de a determina dacă acesta a oferit garanții suficiente pentru a exclude orice îndoială legitimă în privința sa, ceea ce semnifică imparțialitatea obiectivă. Imparțialitatea subiectivă a judecătorului trebuie raportată la o cauză determinată, iar nu în general și fiind prezumată, întrucât este atașată statutului său profesional, ea trebuie răsturnată în mod individual, cu privire la fiecare judecător în parte, în condiții în care să se demonstreze că acesta ar avea deja formată o convingere în acea cauză.
În prezenta cauză, contestatorii inculpați au invocat incompatibilitatea judecătorilor-membri ai completului de judecată care a soluționat cauza în apel, motivat de faptul că aceștia au soluționat anterior contestații privind măsuri preventive ce îi vizau pe inculpați.
Potrivit art. 64 C. proc. pen.:
"(1) Judecătorul este incompatibil dacă:
a) a fost reprezentant sau avocat al unei părți ori al unui subiect procesual principal, chiar și în altă cauză;
b) este rudă sau afin, până la gradul al IV-lea inclusiv, ori se află într-o altă situație dintre cele prevăzute la art. 177 din C. pen. cu una dintre părți, cu un subiect procesual principal, cu avocatul ori cu reprezentantul acestora;
c) a fost expert sau martor, în cauză;
d) este tutore sau curator al unei părți sau al unui subiect procesual principal;
e) a efectuat, în cauză, acte de urmărire penală sau a participat, în calitate de procuror, la orice procedură desfășurată în fața unui judecător sau a unei instanțe de judecată;
f) există o suspiciune rezonabilă că imparțialitatea judecătorului este afectată.
(2) Nu pot face parte din același complet de judecată judecătorii care sunt soți, rude sau afini între ei, până la gradul al IV-lea inclusiv, ori se află într-o altă situație dintre cele prevăzute la art. 177 din C. pen.
(3) Judecătorul care a participat la judecarea unei cauze nu mai poate participa la judecarea aceleiași cauze într-o cale de atac sau la rejudecarea cauzei după desființarea ori casarea hotărârii.
(4) Judecătorul de drepturi și libertăți nu poate participa, în aceeași cauză, la procedura de cameră preliminară, la judecata în fond sau în căile de atac."
Înalta Curte constată că, în cauză contestatorii inculpați au invocat formal cazul de contestație în anulare prevăzut de art. 426 alin. (1) lit. d) teza a II-a, având în vedere că nu au indicat în concret vreun caz de incompatibilitate prev. de art. 64 din C. proc. pen., ci doar că membrii completului de judecată din apel ar fi soluționat anterior contestații privind măsuri preventive luate față de inculpați.
Examinând din această perspectivă susținerile contestatorilor inculpați, Înalta Curte constată că incompatibilitatea judecătorilor ar fi fost atrasă exclusiv în situația în care ar fi fost judecători de drepturi și libertăți care au soluționat în cursul urmăririi penale propuneri de luare, prelungire măsură preventivă sau contestații împotriva unor astfel de încheieri. Or, în cauză, o asemenea situație premisă nu este incidentă, judecătorii membri ai completului de judecată din apel, au soluționat, în cursul cercetării judecătorești, contestații împotriva încheierilor pronunțate de Curtea de Apel Craiova, ca instanță de fond.
În ceea ce privește cazul de contestație în anulare prevăzut de dispozițiile art. 426 alin. (1) lit. h) C. proc. pen. "când instanța de apel nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă", Înalta Curte apreciază că este nefondat.
Potrivit dispozițiilor art. 420 alin. (4) C. proc. pen., instanța de apel trebuie să procedeze la ascultarea inculpatului, în toate cazurile în care aceasta este posibilă, indiferent de soluția pronunțată de prima instanță.
Așadar, Înalta Curte reține că motivul de contestație în anulare prevăzut de art. 426 alin. (1) lit. h) C. proc. pen. este incident doar în ipoteza în care audierea în fața instanței de apel a inculpatului prezent nu a avut loc, deși era posibilă.
În cauză, în raport de argumentele invocate de contestatoarea persoană juridică SC H. SRL,Înalta Curte constată că aceasta a fost citată de instanța de apel, astfel cum prevăd art. 259 alin. (12) din C. proc. pen., la sediul său social din Craiova, Calea x jud. Dolj, fiind reprezentată în tot cursul cercetării judecătorești de doi apărători aleși, respectiv avocat T. și avocat U., iar din analiza actelor dosarului rezultă că nu există nicio cerere expresă din partea unui mandatar sau a reprezentantului legal al societății de a fi audiat.
Așadar, Înalta Curte apreciază că nu există o obligație a instanței de apel de a audia persoana juridică prin mandatar, atât timp cât aceasta deși a fost legal citată, nu a înțeles să se prezinte în fața instanței de judecată în vederea audierii.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondate, contestațiile în anulare formulate de contestatorii A., B. și SC H. SRL împotriva Deciziei penale nr. 408/A din data de 16 decembrie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2016.
Va obliga contestatorii la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariile parțiale cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru contestatorii B. și SC H. SRL, în cuantum de câte 157 RON, vor rămâne în sarcina statului.
Onorariul cuvenit traducătorilor de limba italiană va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, contestațiile în anulare formulate de contestatorii A., B. și SC H. SRL împotriva Deciziei penale nr. 408/A din data de 16 decembrie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2016.
Obligă contestatorii la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariile parțiale cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru contestatorii B. și SC H. SRL, în cuantum de câte 157 RON, rămân în sarcina statului.
Onorariul cuvenit traducătorilor de limba italiană rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 aprilie 2021.