ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra recursurilor în casație de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

A. Prin Sentința penală nr. 254 din data de 08 decembrie 2017, Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 386 C. proc. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., a recalificat faptele cu privire la care fiecare dintre inculpații A., B., C., D., E., F., G. și fiecare dintre inculpatele persoane juridice S.C. H. S.R.L. Craiova, S.C. I. S.A. Sibiu, S.C. J. S.R.L. Craiova au fost trimiși în judecată, potrivit legii în vigoare la momentul epuizării activității infracționale.

În baza art. 71 C. pen. anterior, a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. anterior, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, precum și dreptul a ocupa funcția de administrator al unei societăți comerciale.

A făcut aplicarea art. 5 din C. pen. și, în baza art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior și respectiv cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și c) și alin. (2) C. pen. anterior și art. 76 alin. (1) lit. b) și alin. (2) C. pen. anterior, a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 4 ani și 9 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, în forma continuată.

În baza art. 65 C. pen. anterior, a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. anterior, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, precum și dreptul de a ocupa funcția de administrator al unei societăți comerciale, pe o perioadă de 2 ani, în condițiile art. 66 C. pen. anterior.

În baza art. 71 C. pen. anterior, a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. anterior, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, precum și dreptul a ocupa funcția de administrator al unei societăți comerciale.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen. anterior, a contopit pedepsele aplicate inculpatului A., în pedeapsa cea mai grea, aceea de 4 ani și 9 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. anterior.

În baza art. 71 C. pen. anterior, a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. anterior.

În baza art. 72 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului A., perioada reținerii, arestării preventive și a arestului la domiciliu, de la 07.10.2014 la 25.03.2015, inclusiv.

În baza art. 71 C. pen. anterior, a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. anterior, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, precum și dreptul a ocupa funcția de administrator al unei societăți comerciale.

A făcut aplicarea art. 5 din C. pen. și, în baza art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior și respectiv cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), b) și c) și alin. (2) C. pen. anterior și art. 76 alin. (1) lit. b) și alin. (2) C. pen. anterior, a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 4 ani și 11 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, în forma continuată.

În baza art. 65 C. pen. anterior, a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. anterior, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, precum și dreptul de a ocupa funcția de administrator al unei societăți comerciale, pe o perioadă de 2 ani, în condițiile art. 66 C. pen. anterior.

În baza art. 71 C. pen. anterior, a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. anterior, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, precum și dreptul de a ocupa funcția de administrator al unei societăți comerciale.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen. anterior, a contopit pedepsele aplicate inculpatului B., în pedeapsa cea mai grea, aceea de 4 ani și 11 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. anterior.

În baza art. 71 C. pen. anterior, a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. anterior.

În baza art. 71 C. pen. anterior, a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.

A făcut aplicarea art. 5 din C. pen. și, în baza art. 26 C. pen. anterior, cu referire la art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior, și respectiv cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și c) și alin. (2) C. pen. anterior și art. 76 alin. (1) lit. b) și alin. (2) C. pen. anterior, a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 3 ani și 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, în forma complicității.

În baza art. 65 C. pen. anterior, a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 2 ani, în condițiile art. 66 C. pen. anterior.

În baza art. 71 C. pen. anterior, a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen. anterior, a contopit pedepsele aplicate inculpatului E., în pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani și 8 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior.

În baza art. 71 C. pen. anterior, a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior.

În baza art. 71 C. pen. anterior, a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. anterior, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, precum și dreptul de a ocupa funcția de administrator al unei societăți comerciale.

A făcut aplicarea art. 5 din C. pen. și, în baza art. 26 C. pen. anterior cu referire la art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior, și respectiv cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și c) și alin. (2) C. pen. anterior și art. 76 alin. (1) lit. b) și alin. (2) C. pen. anterior, a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, în forma complicității.

În baza art. 65 C. pen. anterior, a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. anterior, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, precum și dreptul a ocupa funcția de administrator al unei societăți comerciale, pe o perioadă de 1 an, în condițiile art. 66 C. pen. anterior.

În baza art. 71 C. pen. anterior, a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. anterior, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, precum și dreptul a ocupa funcția de administrator al unei societăți comerciale.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen. anterior, a contopit pedepsele aplicate inculpatului F., în pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani și 4 luni închisoare și 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a) II-a, lit. b) și c) C. pen. anterior.

În baza art. 71 C. pen. anterior, a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. anterior.

În baza art. 72 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului F., perioada reținerii pe timp de 24 de ore, de la 06.10.2014 la 07.10.2014, inclusiv.

A aplicat inculpatei persoană juridică S.C. H. S.R.L. Craiova pedeapsa complementară prevăzută de art. 531 alin. (3) lit. d) C. pen. anterior, respectiv interdicția de a participa la procedurile de achiziții publice, pe o durată de 2 ani.

În baza art. 397 C. proc. pen., a admis acțiunea civilă promovată de partea civilă Statul român prin reprezentant Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Juridică București și a obligat pe inculpații B., C., D., A., E., K., F., L., M., N., O. în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. P. S.R.L. Bistrița-Năsăud prin lichidator Q. și inculpatele persoane juridice S.C. I. S.A. Sibiu, S.C. H. S.R.L. Craiova, S.C. J. S.R.L. Craiova și S.C. R. S.R.L. Băilești, în solidar, la plata sumei de 9.238.577 RON, reprezentând despăgubiri civile către această parte civilă, cu obligațiile fiscale accesorii datorate, în condițiile Codului de procedură fiscală, de la data când acestea au devenit scadente, până la data executării integrale a plății.

A constatat că S.C. H. S.R.L. Craiova a achitat, conform ordinelor de plată nr. x/12.12.2014, suma de 1.500.000 RON, nr. x/15.01.2015 suma de 50.000 RON, nr. x/19.01.2015, suma de 50.000 RON și nr. x/26.01.2015, suma de 900.000 RON, cu titlu de "plată provizorie parțială" în Dosarul nr. x/2012.

În baza art. 397 C. proc. pen. raportat la art. 25 alin. (5) C. proc. pen., a lăsat nesoluționată acțiunea civilă promovată de partea civilă Statul român prin reprezentant Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Juridică București, față de inculpatul G.

În baza art. 397 alin. (2) C. proc. pen., cu referire la art. 249 alin. (5) C. proc. pen., a menținut măsura sechestrului asigurător asupra stocului de marfă al S.C. H. S.R.L. Craiova, astfel cum a fost comunicat prin adresa nr. x/13.10.2014, până la concurența sumei de 9.238.577 RON, precum și asupra stocului de marfă al S.C. I. S.A. Sibiu, astfel cum a fost comunicat la data de 12.10.2014, până la concurența sumei de 9.238.577 RON.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a obligat pe fiecare dintre inculpații A., B., C., D., E., F. și pe inculpatele persoane juridice S.C. H. S.R.L. Craiova, S.C. I. S.A. Sibiu, S.C. J. S.R.L. Craiova, la plata sumei de câte 18.000 RON cheltuieli judiciare statului (din care suma de 10.000 RON fiecare stabilite prin rechizitoriu).

B. Prin Decizia penală nr. 408/A din 16 decembrie 2019 pronunțată de Înalta Curte, secția penală în Dosarul nr. x/2016, au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Craiova și apelanta - intimată inculpată S.C. H. S.R.L. Craiova împotriva Sentinței penale nr. 254 din data de 08 decembrie 2017 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

A fost desființată, în parte, hotărârea atacată și, rejudecând:

În baza art. 72 C. pen. anterior, a fost dedusă din pedeapsa aplicată apelantului - intimat inculpat A., perioada reținerii, arestării preventive și a arestului la domiciliu, de la 07.10.2014 la 26.03.2015, inclusiv.

S-a constatat că apelanta - intimată inculpată persoană juridică S.C. H. S.R.L. Craiova a achitat și suma de 1.027.305 RON prin O.P. nr. x din 29 septembrie 2015 în cursul procedurii de cameră preliminară.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate care nu contravin deciziei.

Au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații O., K., M., S.C. R. S.R.L. Băilești, D., B., A., F., S.C. J. S.R.L. Craiova, C., E. și S.C. I. S.A. Sibiu prin administrator S. I.P.U.R.L împotriva aceleiași sentințe menționate.

C. Împotriva acestei decizii penale, au formulat recurs în casație inculpații A., F., E., B. și S.C. H. S.R.L. Craiova.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 18.11.2020, sub numărul x/2020.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că, prin cererea de recurs în casație, recurentul A. a solicitat, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., admiterea căii de atac, casarea hotărârii atacate și achitarea sa.

Inculpatul a susținut că situația de fapt reținută în cuprinsul deciziei, ce face obiectul căii extraordinare de atac, nu se suprapune modelului legal de incriminare a infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și evaziune fiscală în formă continuată, faptele pentru care a fost condamnat nefiind prevăzute de legea penală.

Recurentul A. a susținut că a fost condamnat pentru fapte care nu sunt prevăzute de legea penală, apreciind incidente dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

În cererea de recurs în casație s-a arătat că nu sunt îndeplinite condițiile de tipicitate ale infracțiunii de constituirea unui grup infracțional organizat pentru care a fost condamnat, contrar celor reținute de instanțele de judecată în sensul că sunt întrunite elementele de tipicitate obiectivă și subiectivă ale infracțiunii de constituirea unui grup infracțional organizat, faptă prevăzută de art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003, precum și ale infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, faptă prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior.

Recurentul A. a susținut că nu a participat la discuțiile purtate de către inculpații L., M. și G., la momentul constituirii grupului; nu a acționat în comun cu aceștia; nu a cunoscut faptul că inculpații au acționat într-o structură organizată, care era scopul acestora și rolul fiecăruia.

Referitor la infracțiunea de evaziune fiscală, a menționat că latura obiectivă presupune evidențierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale ori fictive, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, săvârșită în cazul unei societăți, iar infracțiunea nu poate avea decât subiect activ calificat: persoana fizică sau juridică căreia îi revin atribuții legate de evidențierea în documentele legale a operațiunilor comerciale sau a veniturilor realizate - contabilul, directorul economic, administratorul, contribuabilul.

În cuprinsul cererii de recurs în casație, s-a mai arătat că, ceea ce i se impută recurentului A. este, în realitate, nu acțiunea de evidențiere în actele contabile ale societății S.C. H. S.R.L. a unor cheltuieli/operațiuni fictive, ci faptul că a negociat cu inculpații L. și M. încheierea unor contracte de achiziție avantajoase cu diverși furnizori, care în realitate ar fi fost societăți de tip "fantomă", implicate într-un circuit infracțional, având drept scop eludarea taxelor cuvenite bugetului de stat.

Astfel, s-a susținut că hotărârea atacată nu reține din ce se compune prejudiciul reținut, care sunt actele de contabilitate primară din care provin sumele ce compun paguba, fiind imposibil de determinat în ce constă latura obiectivă a infracțiunii pentru care s-a dispus condamnarea.

Sub aspectul elementului material al laturii obiective, infracțiunea de evaziune fiscală se consumă odată cu înregistrarea în contabilitatea celor patru interpuse a operațiunilor de achiziție de la firma din Cipru (T., U., V., W. S.R.L. Craiova), operațiuni de achiziție intracomunitară ce, în realitate, sunt de fapt achiziții interne de la furnizori naționali (I. S.A., în loc de X.).

Concluzionând, recurentul inculpat A. a arătat că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

În consecință, recurentul inculpat a susținut că starea de fapt nu se suprapune normelor de incriminare privind infracțiunile prevăzute de art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003 și de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, fiind evident că soluția de condamnare menținută de Înalta Curte de Casație și Justiție este nelegală.

Prin cererea de recurs în casație formulată, recurentul F. a solicitat desființarea Deciziei penale nr. 408/A din 16.12.2019, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție și dispunerea unei soluții în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) din C. proc. pen.

Cazurile de casare invocate de inculpat au fost cele prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 și pct. 12 din C. proc. pen.

Referitor la motivele ce se circumscriu cazului prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., inculpatul F. a arătat, în esență, cu privire la infracțiunea de complicitate la evaziune fiscală, că soluția de condamnare a instanței de apel este netemeinică, apreciind că punerea la dispoziție a celor 26 de CMR-uri care aveau aplicată ștampila societății de către inculpat către M., cu consecința prejudicierii bugetului de stat cu suma de 97.090 RON, s-a realizat fără vinovăția prevăzută de lege nefiind întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni.

În acest sens, inculpatul a menționat că a arătat în mod constant că nu a avut cunoștință de rezoluția infracțională a reprezentanților S.C. X., neputând fi reținută în sarcina sa existența unei intenții directe calificate prin scop, condiție cerută de legiuitor pentru a se putea reține forma de participație a complicității.

În ceea ce privește condamnarea pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003, inculpatul a apreciat incident cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

S-a susținut că, din analiza materialului probator administrat în cauză, se desprinde concluzia că nu a cunoscut scopul urmărit de ceilalți inculpați, el acționând cu bună-credință în desfășurarea activității curente a societății pe care o administrează. În același timp din probele de la dosar a rezultat că a interacționat doar cu inculpatul M., prin acesta cunoscându-l și pe inculpatul L., dar în niciun caz nu avea cunoștință despre existența altor persoane, membre ale grupului.

Alte elemente esențiale, ce s-au apreciat relevante de către apărare sunt: perioada scurtă de timp în care apare ca participant alături de ceilalți inculpați (06.12.2011 - 02.02.2012), numărul redus de CMR-uri aferente autocamionului închiriat (21) și, cel mai important, faptul că la momentul la care acesta a observat că nu s-au efectuat curse cu autocamionul a întrerupt orice legătură cu inculpații M. și L.

Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., recurentul inculpat a criticat, în esență, încadrarea juridică reținută de instanțele de fond și de apel, susținând că i-a fost aplicată o pedeapsă în alte limite decât cele prevăzute de lege prin raportare la pragul valoric ce ar putea fi reținut în sarcina recurentului inculpat în cuantum de 97.090 RON (echivalentul a 22.452 euro).

Prin cererea de recurs în casație recurentul E. a susținut că decizia instanței de apel este nelegală, întrucât acesta a fost condamnat pentru fapte care nu erau prevăzute de legea penală, în sensul dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. și i s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele legale, în sensul dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen.

În susținerea cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., recurentul inculpat a arătat că a fost condamnat pentru o faptă cu care instanța nu a fost sesizată întrucât prin rechizitoriu s-a dispus trimiterea sa în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 367 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. și a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de grup infracțional organizat prevăzute de art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., în cuprinsul cererii de recurs în casație, s-a susținut că nu se redau în niciun mod circumstanțele temporale și de loc ale fiecărui element material al laturii obiective privind faptele pentru care inculpatul a fost condamnat și nici latura subiectivă, respectiv intenția directă, scopul comiterii infracțiunilor deduse judecății.

Astfel, cu privire la infracțiunea de constituirea unui grup infracțional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup prevăzut de art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003, recurentul inculpat a precizat că probele cauzei nu au stabilit cert, dincolo de orice dubiu, tipicitatea conținutului normei de incriminare prin raportare la situația de fapt din dosar.

Recurentul inculpat a mai menționat că, în cauză, contactele pe care le-a avut și pe care le-a recunoscut, au fost explicate, în sensul că acesta a acționat la rugămințile unor prieteni și nu într-un scop ilicit, precum și faptul că respectivele contacte și acțiuni ale sale au avut loc într-un interval scurt de timp, în mod ocazional, ceea ce atrage în cauză incidența prevederilor art. 2 lit. a) din Legea nr. 39/2003 în sensul că:

"nu constituie grup infracțional organizat grupul format ocazional în scopul comiterii imediate a uneia sau mai multor infracțiuni și care nu are continuitate sau o structură determinată ori roluri prestabilite pentru membrii săi în cadrul grupului".

Pentru considerentele expuse, inculpatul a apreciat că soluția corectă în cauză era cea de achitare, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a din C. proc. pen., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003, fapta nefiind comisă cu forma de vinovăție prevăzută de lege.

Referitor la infracțiunea de complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 26 C. pen. anterior raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, recurentul a menționat că nu se precizează elementul material, implicit latura obiectivă și nici cea subiectivă (intenția calificată prin scop), cu privire la fiecare dintre faptele de complicitate la evaziune fiscală săvârșite, în formă continuată, cu redarea unor elemente temporale și de loc.

Concluzionând, recurentul inculpat a susținut că probele cauzei nu au relevat acte materiale care să stabilească o complicitate morală sau materială a acestuia, anterioară sau concomitentă săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală de către alți inculpați, motiv pentru care soluția legală ce se impunea în cauză este cea de achitare a inculpatului în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a din C. proc. pen., întrucât în dosar nu este stabilit prin probe certe conținutul de tipicitate în plan obiectiv și subiectiv al normei de incriminare prin raportare la situația factuală.

Recurentul inculpat B. și-a întemeiat cererea de recurs în casație pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., susținând că a fost condamnat pentru fapte care nu sunt prevăzute de legea penală, atât în legătură cu acuzația de evaziune fiscală, cât și cu privire la infracțiunea de constituirea unui grup infracțional organizat.

Referitor la condamnarea pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, inculpatul a arătat că fapta ce i-a fost imputată, nu este prevăzută de legea penală în sensul că:

1) operațiunile evidențiate în actele contabile ale S.C. H. S.R.L. sunt operațiuni reale (nu fictive sau nereale);

2) scopul înregistrării acestora nu a fost acela al sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale;

3) fapta imputată nu a produs un prejudiciu bugetului de stat.

Referitor la condamnarea pentru constituirea de grup infracțional organizat, s-a apreciat că fapta nu este prevăzută de legea penală întrucât:

1) nu există elementul material al faptei (acțiunea de constituire a grupului), ca element constitutiv al infracțiunii respective;

2) structura internă specifică, prevăzută în norma de incriminare, lipsește în cazul faptei imputate;

3) nu există scopul prevăzut de lege ca element constitutiv al grupului.

A arătat că, de esența infracțiunii prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 este inexistența unei operațiuni reale/caracterul fictiv al tranzacției evidențiate în actele contabile sau în alte documente legale ale contribuabilului.

De asemenea, inculpatul a invocat lipsa elementului constitutiv reprezentat de scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale. În acest sens, s-a arătat că inculpatul a fost acuzat și condamnat fiindcă ar fi înregistrat 151 facturi fiscale cu scopul de a sustrage S.C. H. S.R.L. de la plata TVA cu suma de 3.527.305 RON, fiind recunoscut că inculpatul a plătit cu titlu de TVA către furnizori suma de 3.527.305 RON.

Totodată, a fost invocat, în cuprinsul cererii de recurs în casație, lipsa elementului constitutiv reprezentat de prejudicierea bugetului de stat. În acest sens, s-a arătat că fapta pentru care a fost condamnat nu a cauzat un prejudiciu bugetului de stat întrucât S.C. H. S.R.L. a plătit către cei patru furnizori TVA-ul aferent mărfurilor achiziționate și a dedus exact aceeași sumă atunci când mărfurile au fost revândute.

S-a susținut că transportul bunurilor a fost efectuat exclusiv în România, nefiind traversată frontiera de stat, respectiv, direct de la I. S.A. la H. S.R.L.

Față de motivele expuse, recurentul inculpat Y. a solicitat admiterea recursului în casație și pronunțarea unor soluții de achitare, în temeiul art. 16 lit. b) teza I din C. proc. pen.

Prin cererea de recurs în casație recurenta persoană juridică S.C. H. S.R.L. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., arătând că a fost condamnată pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută și pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior.

Recurenta inculpată a susținut că fapta ce i-a fost imputată nu este prevăzută de legea penală în sensul că:

1) operațiunile evidențiate în actele contabile sunt operațiuni reale (nu fictive sau nereale);

2) scopul înregistrării acestora nu a fost acela al sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale;

3) fapta imputată nu a produs un prejudiciu bugetului de stat.

Concluzionând, recurenta inculpată S.C. H. S.R.L. a susținut că elementele constitutive ce sunt incluse în tipicitatea normei de incriminare (operațiuni nereale sau fictive, scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale și producerea unui prejudiciu) nu se regăsesc în cadrul faptei pentru care a fost condamnată.

În aceste condiții, s-a apreciat că fapta respectivă nu este prevăzută de legea penală, motiv pentru care a solicitat achitarea, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen.

D. Prin încheierea de admitere în principiu din 20 ianuarie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, s-au admis în principiu cererile de recurs în casație formulate de inculpații A., F., E., B. și S.C. H. S.R.L. împotriva Deciziei penale nr. 408/A din 16 decembrie 2019 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2016 și s-a trimis cauza în vederea judecării recursurilor în casație la Completul C3, în compunere de trei judecători, fiind acordat termen la data de 17 martie 2021, cu citarea recurenților inculpați și cu asigurarea apărării.

A fost respinsă cererea de suspendare a executării deciziei recurate formulate de recurentul inculpat E.

Înalta Curte a apreciat că aspectele invocate în cererile de recurs în casație formulate de inculpații A., F., E., B. și S.C. H. S.R.L. privind infracțiunile de constituirea unui grup infracțional organizat și evaziune fiscală prezintă aparența de sustenabilitate a cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Referitor, însă, la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., invocat de recurenții inculpați F. (critici cu privire la încadrarea juridică a faptei de evaziune fiscală, raportat la prejudiciul reținut în cauză) și E. (privind legea penală mai favorabilă), Înalta Curte a apreciat că motivele arătate în cererile de recurs în casație nu se circumscriu acestui caz de casare, deoarece încadrarea juridică a unei fapte sau aplicarea legii penale mai favorabile reprezintă chestiuni de apreciere a instanței, iar o astfel de analiză nu se poate realiza în calea de atac a recursului în casație, prin prisma cazului prevăzut de art. 438 pct. 12 din C. proc. pen.

În jurisprudența sa, Înalta Curte a statuat că indicarea formală a unuia din cazurile de casare prevăzute de lege, fără ca argumentele aduse în susținere să se subsumeze în mod real acestuia, nu este suficientă pentru constatarea admisibilității cererii de recurs în casație (Încheierea nr. 326/RC din 05.10.2018, Încheierea nr. 345/RC din 27.09.2019, Încheierea nr. 295/RC din 26.09.2018, Încheierea nr. 277/RC din 27.06.2017, Încheierea nr. 172/RC din 12.06.2020).

E. Examinând recursurile în casație formulate de recurenții B., F., A., E. și S.C. H. S.R.L. Craiova împotriva Deciziei penale nr. 408/A din data de 16 decembrie 2019, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. și în limitele încheierii de admitere în principiu, Înalta Curte constată următoarele:

Recursul în casație este conceput ca un ultim nivel de jurisdicție în care părțile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, însă doar în condițiile expres și limitativ prevăzute de legiuitor, respectiv a cazurilor de casare prevăzute de art. 438 din C. proc. pen.

Prin intermediul acestei căi extraordinare de atac este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept aplicabile prin raportare exclusiv la legalitatea hotărârii.

Ca atare, motivele de casare invocate de recurenți trebuie să se raporteze la situația factuală și la elementele care au circumstanțiat activitatea infracțională, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, fără posibilitatea de a proceda la reaprecierea situației de fapt ori la reevaluarea materialului probator. În calea de atac a recursului în casație, verificarea hotărârii atacate se face doar în drept, statuările în fapt ale instanței de apel neputând fi cenzurate în niciun fel (în acest sens este și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție: Decizia nr. 267/RC din 26 iunie 2017; Decizia nr. 414/RC din 20 octombrie 2017, Decizia nr. 7/RC din 15 ianuarie 2019, Decizia nr. 478/RC din 11 decembrie 2019).

Sub un prim aspect, se constată că analiza motivelor de recurs în casație urmează a se face doar din perspectiva cazului de casare prevăzut în dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., care este incident dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Acest caz de casare are în vedere situația în care s-a săvârșit o faptă de către inculpat - persoana fizică sau persoană juridică - pe care instanța de apel a considerat-o infracțiune, când în realitate, fapta nu se regăsește în niciuna din prevederile legii penale ca infracțiune. Potrivit art. 15 din C. pen., infracțiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârșită cu vinovăție, nejustificată și imputabilă persoanei care a săvârșit-o. Infracțiunea este singurul temei al răspunderii penale.

Constatarea prevederii faptei în legea penală presupune existența unui model legal de incriminare care să descrie fapta interzisă, existența unei fapte concrete și tipicitatea (corespondența dintre trăsăturile faptei concrete și modelul de incriminare).

În jurisprudența anterioară a instanței supreme s-a reținut că "dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. exclud în totalitate din sfera de cenzură a Înaltei Curți de Casație și Justiție modificarea situației de fapt, în acest stadiu putându-se analiza doar dacă faptele, astfel cum au fost reținute de către instanța de apel, sunt prevăzute ca infracțiuni, dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc - din punct de vedere obiectiv, elementele constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina inculpatului" (Decizia nr. 350/RC/2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, www.x.ro); conferind Înaltei Curți posibilitatea de a examina în cadrul recursului în casație criticile prin care se invocă împrejurarea că fapta nu este prevăzută de legea penală și cele referitoare la lipsa elementelor constitutive ale infracțiunii, cu excepția celor ce vizează vinovăția, deci doar din perspectiva tipicității obiective a infracțiunii (Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, Încheierea nr. 100/RC din 12 martie 2020).

Evoluția jurisprudenței în materia recursului în casație întemeiat pe dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. a condus și la analiza vinovăției, respectiv a laturii subiective, cu toate cerințele prevăzute de lege.

Prin urmare, acest caz de casare se circumscrie situațiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă sau subiectivă prevăzute de norma de incriminare, când instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv al infracțiunii, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune (Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, Încheierea nr. 29/RC din 28 ianuarie 2020; Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, Încheierea nr. 186/RC din 23 iunie 2020; Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, Decizia nr. 94/RC din 3 martie 2021).

În aceste coordonate de principiu, în limitele criticilor formulate de recurenți în cadrul cererilor de recurs în casație, în conformitate cu dispozițiile art. 442 alin. (2) din C. proc. pen., astfel cum au fost decelate prin încheierea de admitere în principiu, Înalta Curte urmează să analizeze situația recurenților din prezenta cauză:

Recurenții inculpați B., A., E. și F. au fost condamnați pentru săvârșirea infracțiunii de constituirea unui grup infracțional organizat prevăzute de art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003.

Potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, infracțiunea de constituirea unui grup infracțional organizat constă în "Inițierea sau constituirea unui grup infracțional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup", iar potrivit alin. (3) "Dacă faptele prevăzute la alin. (1) au fost urmate de săvârșirea unei infracțiuni grave, se aplică regulile de la concursul de infracțiuni."

Elementul material al infracțiunii de constituirea unui grup infracțional organizat se poate realiza prin modalități normative alternative, prin inițiere sau constituire (pregătire/organizare) ori prin aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup, dobândind calitatea de membru al grupului prin manifestarea și ajutorul acordat.

Latura obiectivă a infracțiunii prevăzute în art. 7 din Legea nr. 39/2003 se poate realiza prin una din următoarele acțiuni: inițierea sau constituirea unui grup infracțional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui asemenea grup.

Acțiunile prevăzute în textul de incriminare sunt alternative, astfel încât săvârșirea oricăreia dintre acestea realizează conținutul infracțiunii.

Prin acțiunea de inițiere a unui grup infracțional organizat se înțelege o activitate anterioară menită să determine și să pregătească constituirea grupului infracțional. Varianta alternativă a constituirii presupune o colaborare și un consens neechivoc între anumite persoane în sensul de a-și alătura eforturile pentru a se constitui într-o grupare, a se supune unei discipline și a acționa potrivit unui plan bine conturat în vederea realizării scopului prevăzut de lege. Aderarea presupune manifestarea de voință a unei persoane de a face parte dintr-un grup deja constituit, de a se integra și de a activa în cadrul acestuia. Sprijinirea este activitatea de contribuție a unei persoane care privește existența ori organizarea grupului, fie pregătirea acestuia ori pregătirea infracțiunilor.

În ceea ce privește latura obiectivă a infracțiunii prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003, în oricare dintre formele sale alternative, trebuie să aibă ca finalitate un grup infracțional organizat, care să își propună săvârșirea uneia sau a mai multor infracțiuni dintre cele prevăzute expres de art. 2 din Legea nr. 39/2003.

Grupul infracțional trebuie să fie structurat, format din trei sau mai multe persoane, să existe pentru o perioadă și să acționeze, în mod coordonat, în scopul comiterii uneia sau mai multor infracțiuni grave, pentru a obține, în mod direct sau indirect, un beneficiu financiar sau un alt beneficiu material.

Potrivit art. 2 lit. a) teza finală din Legea nr. 39/2003 "nu constituie grup infracțional organizat grupul format ocazional în scopul comiterii imediate a uneia sau mai multor infracțiuni și care nu are continuitate sau o structură determinată ori roluri prestabilite pentru membrii săi în cadrul grupului".

Textul în discuție reprezintă o transpunere a dispozițiilor art. 2 lit. c) din Convenția Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate, care definesc noțiunea de "grup structurat" ca fiind "grupul care nu s-a constituit la întâmplare pentru a comite neapărat o infracțiune și care nu deține neapărat un anumit rol de continuitate sau de structură elaborată pentru membrii săi", rolul său fiind acela de a distinge pluralitatea constituită de cea ocazională (participația penală).

Referitor la modul coordonat de funcționare, în jurisprudență s-a arătat că, în cadrul grupului este nevoie să existe o ierarhizare în rândul membrilor grupului, respectiv rolul fiecărui membru în comiterea infracțiunilor să fie dinainte cunoscut. De asemenea, caracterul coordonat presupune și planificare, organizare, control, procurare de instrumente, mijloace, folosirea de combinații (Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, Decizia nr. 82 din 11 martie 2015, www.x.ro).

Definiția grupului organizat este corespondentă definiției date de art. 1 din Decizia-cadru 2008/841/JAI privind lupta împotriva criminalității organizate asociației criminale - o asociație structurată stabilită în timp, de mai mult de două persoane, care acționează concertat în vederea comiterii de infracțiuni (...) pentru a obține, direct sau indirect, un beneficiu financiar sau de altă natură material (pct. 1); asociație care nu este formată la întâmplare pentru comiterea imediată a unei infracțiuni și care nu prezintă în mod necesar roluri definite formal pentru membrii săi, continuitatea membrilor sau o structură dezvoltată (pct. 2) (http://eur-lex.europa.eu/).

În jurisprudența instanței supreme s-a reținut că în cadrul grupului fiecare inculpat are un rol prestabilit, există și o ierarhie, trăsăturile legale ale grupului organizat, respectiv continuitatea activității infracționale, ierarhizarea membrilor grupului sunt îndeplinite. Caracterul organizat al grupului rezultă și din complexitatea activităților desfășurate prin implicarea mai multor persoane pe paliere diferite (Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, Decizia nr. 2243 din 3 iulie 2014, www.x.ro).

Sub aspect subiectiv este necesar ca persoanele care urmăresc inițierea și constituirea unui grup infracțional organizat să fie de acord să facă parte din structura acestuia, să achieseze la scopul urmărit de grup și modalitățile de aducere la îndeplinire și, în final, să contribuie activ la realizarea acestuia. Nu se poate reține existența grupului infracțional organizat atât timp cât principala caracteristică a modului de acționare era sporadicitatea, că se apela individual și ocazional la inculpat și la celelalte persoane presupuse a face parte din grup, fără a se putea stabili o conexiune între acțiunile acestora (www.x.ro, Decizia nr. 160/A din 30 noiembrie 2010, Curtea de Apel Cluj, secția penală).

În prezenta cauză, prin raportare la activitatea concretă, s-a reținut activitatea de constituirea grupului infracțional organizat în sarcina inculpaților A., B. și E., în vreme ce în sarcina inculpatului F. s-a reținut activitatea de aderare la grupul infracțional organizat conceput pentru a funcționa pe paliere, în scopul sustragerii de la plata obligațiilor fiscale și a prejudicierii bugetului de stat ca urmare a acțiunilor conjugate ale tuturor membrilor grupării infracționale, cu consecința obținerii unor importante sume de bani.

În fapt, în sarcina inculpatului B., s-a reținut că, în perioada octombrie 2011- septembrie 2012, în calitate de administrator al S.C. H. S.R.L. Craiova a înregistrat în evidența contabilă a acestei societăți documente emise în numele S.C. U. S.R.L. Craiova, S.C. V. S.R.L., Oboga, județul Olt, S.C. T. S.R.L. Brădești, județul Dolj și S.C. W. S.R.L. Craiova, reprezentând cheltuieli ce nu aveau la bază operațiuni economice reale; în sarcina inculpatului A., s-a reținut contribuția sa, în calitate de director de achiziții de fapt al S.C. H. S.R.L. Craiova, la înregistrarea în evidența contabilă a societății a respectivelor documente; în sarcina inculpatului E. s-a reținut intermedierea derulării unor relații comerciale, în intervalul octombrie- noiembrie 2011, între reprezentanții S.C. I. S.A. Sibiu și S.C. H. S.R.L. Craiova, pe de o parte, și reprezentații legali ai X., iar în sarcina inculpatului F. s-a reținut că, prin acțiunile sale de punere la dispoziție de documente de transport tip CMR către S.C. I. S.A. Sibiu a ajutat la înregistrarea în evidența contabilă a unor operațiuni comerciale de livrare de materiale de construcții către X., cu scopul disimulării livrării mărfurilor pe teritoriul național și, implicit, sustragerea de la plata T.V.A.

În cadrul grupului au mai acționat și alți inculpați care au aderat la acest grup.

Astfel, prin decizia recurată s-a subliniat că grupul infracțional a avut o structură organizatorică certă, pe baza căreia s-a acționat; a existat un nucleu central, compus din inițiatorii grupului, inculpații M. și L., alături de inculpatul E., precum și palierele furnizorilor de produse în cadrul grupului și palierul beneficiarului mărfurilor; care a acționat o perioadă suficientă de timp; inculpații acționând coordonat și având un rol stabilit în mod cert.

În prezenta cauză, instanța de apel a constatat că finalitatea urmărită de către inculpați a fost aceea de a crea un grup infracțional organizat, în vederea comiterii infracțiunii de evaziune fiscală, având ca scop obținerea unor beneficii financiare ca urmare a faptului că bugetul de stat era prejudiciat prin neplata TVA, respectiv prin deducerea nelegală a acestei taxe.

Deși nu toți inculpații au participat la discuțiile purtate de inițiatorii și coordonatorii grupării infracționale, inculpații L., M. și G. și nu au acționat în comun cu aceștia, au cunoscut planul de acțiune al inițiatorilor grupului, s-au implicat pentru coagularea grupului, prin identificarea furnizorilor și a beneficiarului (inculpații A. - director de achiziții în fapt al S.C. H. S.R.L. și E. - intermediar al contactelor între reprezentanții S.C. I. S.A. Sibiu și S.C. H. S.R.L. Craiova și reprezentații legali ai X.), beneficiind de produsul infracțional prin perceperea unui comision, precum și pentru punerea la dispoziție contra cost a unor instrumente - CMR-uri (F.), astfel că nu este relevantă susținerea că nu s-au cunoscut toți membrii grupului infracțional, câtă vreme nu se impunea o interacțiune personală a tuturor coinculpaților pentru reținerea infracțiunii și atingerea scopului special prevăzut de lege, sustragerea de la plata obligațiilor către bugetul de stat, cu consecința prejudicierii bugetului de stat.

Așa cum s-a reținut în hotărârea atacată, grupul infracțional în care inculpații au acționat a fost unul structurat, în condițiile normei de incriminare, existând o structură organizatorică certă, pe baza căreia aceștia au acționat (...) în cadrul grupului fiecare inculpat având un rol stabilit în mod cert.

În ceea ce privește critica inculpatului Y. că nu a cunoscut caracterul ilicit al activității grupului infracțional nu exonerează de răspundere penală inculpatul prin înlăturarea vinovăției sale în comiterea faptei, astfel cum instanța de apel a subliniat constatând că acesta știa care este natura tranzacțiilor în care se implică, în condițiile în care coinculpatul A. l-a informat cu privire la negocierile purtate, lucru care i-a fost adus la cunoștință și de către martorul Z.

De altfel, instanța de apel a reținut că inculpații au acționat cu forma de vinovăție prevăzută de lege, respectiv cu intenție directă, având fiecare dintre aceștia convingerea că sunt membrii ai grupului infracțional și că acțiunile lor conjugate sunt apte să conducă la atingerea scopului constituirii grupului, respectiv obținerea unor beneficii financiare ca urmare a faptului că bugetul de stat era prejudiciat prin neplata TVA, respectiv prin deducerea nelegală a acestei taxe.

S-a constatat că nici critica inculpatului F. care a susținut că a acționat fără vinovăție pe o perioadă scurtă de timp ca participant alături de ceilalți inculpați, nu este relevantă în raport cu numărul semnificativ de documente oferite, contra cost, membrilor grupului, pentru a fi valorificate în cadrul circuitului infracțional.

Având în vedere aspectele faptice și elementele reținute în circumstanțierea activității infracționale, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv prin decizia instanței de apel, instanța de recurs în casație constată că faptele reținute în sarcina recurenților inculpați B., F., A. și E., întrunesc elementele de tipicitate ale infracțiunii de constituirea unui grup infracțional organizat prevăzute de art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003, astfel că sunt neîntemeiate criticile inculpaților că nu există elementul material al faptei, și anume, a