ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1562/2020

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 06.12.2016, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub dosar nr. x/2016, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, a solicitat conform art. 9 alin. (2) din O.U.G. nr. 24/2008, revocarea actului administrativ intitulat Adeverința nr. x/14.06.2016, publicată pe site-ul instituției www.x.ro.

Prin sentința civilă nr. 948 din data de 17.03.2017 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondată excepția lipsei de interes, astfel cum a fost invocată de partea pârâtă. A admis cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată și modificată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității și a anulat, în parte, Adeverința CNSAS nr. 1663/14.06.2016, adică toate mențiunile consemnate la pct. 4 din conținutul adeverinței litigioase.

Împotriva sentinței civile nr. 948 din data de 17.03.2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității.

Prin decizia nr. 4259 din data de 26.09.2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursul formulat de pârâtul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității împotriva sentinței civile nr. 948 din 17 martie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a casat sentința atacată și a respins acțiunea ca lipsită de interes.

Împotriva deciziei nr. 4259 din data de 26.09.2019, pronunțtă de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a formulat cerere de revizuire reclamantul A., invocând dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 5 și art. 510 și următoarele C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor cererii de revizuire se arată că în baza Notei de constatare nr. x din data de 14.08.2015, Colegiul C.N.S.A.S. în ședința sa din 14.06.2016 a decis că reclamantului "nu i se poate atribui calitatea de lucrător/colaborator al Securității, în sensul legii". În aceste condiții, conform dispozițiilor art. 8 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, Colegiul C.N.S.A.S. trebuia să infirme explicit Nota de constatare a Direcției de Investigații, conform art. 9 alineatul introductiv și să dispună Direcției juridice "eliberarea unei adverințe în acest sens" iar în conformitate cu dispozițiile art. 10 alin. (2) să publice pe pagina de internet a C.N.S.A.S. adeverința prevăzută la art. 8 alin. (1) lit. b) respectiv art. 9.

Prin sentința civilă nr. 948 pronunțată la data de 17.03.2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a admis cererea și a dispus respingerea ca nefondată a excepției lipsei de interes, astfel cum a fost invocată de partea pârâtă, iar în a 8-a zi după invocarea lipsei de interes, B. liberă România a difuzat, sub semnătura C. un amplu articol intitulat Monseniorul A. a pierdut procesul cu CNSAS. Preambulul adeverinței rămâne public. Articolul relansează defăimător potențialul calomnios al Preambulului, pe care-l sporește cu insinuarea unui imaginar triumfal adevărului prin însuși verdictul Înaltei Curți. Simpla publicare a articolului repune în discuție problema juridică a presupusei lipse de interes.

Interesul revizuentului a fost și rămâne incontestabil legitim și chiar protejat constituțional. Este vorba de dreptul la propria imagine. Protejarea interesului legitim nu poate fi rezumată la faptele consumate. Dreptul și justiția funcționează inclusiv ca să preîntâmpine previzibilele încălcări de lege și daunele iminente. Sistemul de drept și justiția și-ar nega esența dacă ar rămâne în expectativă sub scuza că trebuie așteptată încălcarea dreptului și producerea daunei pentru a proteja persoana.

În speță, interesul legitim născut deja prin conținutul excesiv și nelegal al actului administrativ atacat (Preambulul) e reconfirmat, de data aceasta incontestabil fie și pentru cea mai îngăduitoare interpretare, prin apariția după numai 8 zile a unui articol defăimător.

Legislația deconspirării fostei Securități (O.U.G. nr. 24/2008, aprobată prin Legea nr. 293/2008) ține seama de trei scopuri socio-constituționale interdependente:

- dreptul populației de a cunoaște practicile nefaste ale regimului totalitar;

- dreptul persoanei de a cunoaște imixtiunile pe care fostul regim totalitar Ie-a făcut în intimitatea vieții, conștiinței și convingerilor sale;

- dreptul persoanei inocente de a nu-i fi lezată imaginea prin simpla sa existență în regimul totalitar, prîn inevitabilele tangențe, nereproșabile, cu omniprezența și omnipotența Securității.

Fiecare dintre aceste scopuri este soluționat legislativ prin reglementări punctuale. Aplicabilitatea acestora e ghidată de definirea noțiunilor specifice legii făcută prin art. 2.

Conform definițiilor legale, persoana care nu a fost declarată nici lucrător al Securității (art. 2 lit. a) nici colaborator al Securității (arr. 2 lit. b) este denumită terță persoană (art. 2 lit. d). Lucrătorii și colaboratorii Securității beneficiază de o protecție relativă a reputației lor, în sensul că deconspirarea numelor și datelor care-i privesc este condiționată de constatarea "calității" în discuție prin acțiunea C.N.S.A.S. în justiție. Terții însă beneficiază de o protecție absolută a demnității și imaginii prin anonimizarea referirilor care-i privesc. Această anonimizare a numelor terților este impusă de dispozițiile art. 1 alin. (1l), art. 2 lit. d), art. 6 alin. (1), art. 7, art. 8 și art. 9 din Ordonanță.

Pentru situația persoanelor supuse verificării cărora nu li se constată nici calitatea de lucrător al Securității nici aceea de colaborator al Securității legea prevede eliberarea unei adeverințe care atestă rezultatul respectiv și atât.

Menținerea hotărârii pronunțate în recurs ar consolida efectul unui interes nelegitim.

Legislația, ca și întreaga jurisprudență, statuează condiția interesului legitim pentru orice act de procedură, nu numai pentru cererea introductivă de instanță. Deci și întâmpinările, recursurile și ridicarea excepțiilor se află sub condiția interesului legitim.

Excepția lipsei de interes a fost formulată de intimata-recurentă-pârâtă. Din noul înscris, reiese cu claritate faptul că intimata-pârâtă a urmărit un interes nelegitim. Fie și numai pentru acest considerent, al interesului nelegitim, excepția, deci recursul, se cer respinse.

Interesul nelegitim pentru care s-a invocat excepția lipsei de interes a acțiunii reprezintă nu numai o încălcare importantă a legii procesuale și nu numai o cauză de vătămare a intereselor legitime ale revizuentului -intimat-reclamant. Prin obstinația de a se înlocui procedura de jure a deconspirării, dată în competența instanței judecătorești, cu o procedură sui-generis, contrară legii se comite și o gravă încălcare a principiului separației puterilor în stat, o autoritate administrativă preluând de facto atribuția repartizată puterii judecătorești.

Triumful temporar al malversațiunilor instituției intimate-pârâte concretizează o poziție procesuală inechitabilă pentru partea persoană fizică, impunându-și procedura voluntară și inovația birocratică străină de lege, instituția administrativă și-a creat o poziție privilegiată față de justițiabilul cetățean, a transformat judecata într-un proces inechitabil, contrar prevederilor art. 6 din C. proc. civ., art. 1 alin. (3) din Constituția României, art. 6 pgf.l din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Prin întâmpinarea formulată, față de dispozițiile art. 509 alin. (1) prin raportare la art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., intimatul-pârât a invoct excepția inadmisibilității cererii de revizuire deoarece hotărârea supusă revizuirii nu evocă fondul cauzei.

În subsidiar solicită respingerea cererii de revizuire, ca neîntemeiată.

Analizând admisibilitatea cererii de revizuire, în temeiul dispozițiilor art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că cererea este inadmisibilă, nefiind întrunită ipoteza textului legal prevăzut de art. 509 alin. (1) din C. proc. civ.

Pentru a ajunge la această soluție, instanța are în vedere considerentele în continuare arătate:

În conformitate cu dispozițiile art. 509 alin. (1) din C. proc. civ., sunt supuse revizuirii hotărârile rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și hotărârile date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul.

Cazul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 5 menționează în mod expres că: revizuirea unei hotărâri se poate cere dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.

Din interpretarea logico - juridică a acestor prevederi legale rezultă că una dintre condițiile generale de admisibilitate a exercitării acestei căi extraordinare de atac este aceea ca prin hotărârea vizată să se fi rezolvat fondul cauzei, ceea ce implică fie stabilirea altei stări de fapt decât cea care fusese reținută în fazele de judecată anterioare, fie aplicarea altor dispoziții legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite și în oricare din ipoteze urmând să se dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecății, față de cea care fusese aleasă până în acel moment.

Or, în cazul de față, prin decizia nr. 4259 pronunțată la data de 26.09.2019, chiar dacă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursul formulat de pârâtul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității împotriva sentinței civile nr. 948 din 17 martie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a casat sentința atacată și a respins acțiunea ca lipsită de interes, aceasta nu a analizat fondul cauzei și nu a dat o dezlegare asupra problemei de drept cu care a fost învestită instanța de judecată, ci s-a pronunțat pe excepție, respectiv excepția lipsei de interes a acțiunii.

În raport de cele mai sus arătate, precum și de dispozițiile art. 513 alin. (3) din C. proc. civ. care prevăd că la judecarea cererii de revizuire dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea acestei căi de atac și la faptele pe care se întemeiază, se reține că, neevocând fondul, decizia atacată de revizuent nu poate forma obiectul acestei căi extraordinare de atac de retractare.

Prin urmare, nefiind incidentă în cauză ipoteza legală impusă de legiuitor, referitoare la evocarea fondului, în temeiul art. 513 alin. (3), cu referire la art. 509 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reține că cererea de revizuire de față nu este admisibilă, și raportat la considerentele reținute, constată că nu se mai impun a fi examinate distinct și condițiile de admisibilitate ale motivului de revizuire indicat.

Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 513 alin. (3) coroborat cu art. 509 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei nr. 4259 din 26 septembrie 2019, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2016, ca inadmisibilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 martie 2020.