ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4259/2019

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 06.12.2016, sub dosar nr. x/2016, reclamantul A. a chemat în judecată pârâtul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, solicitând instanței, conform art. 9 alin. (2) din O.U.G. nr. 24/2008, revocarea actului administrativ intitulat adeverința nr. x/14.06.2016, publicată pe site-ul instituției www.x.ro. În motivare, reclamantul a arătat că instituția pârâtă a fost învestită prin cererea de verificare nr. x/21.06.2011 să îndeplinească, în considerarea demnității reclamantului de membru de onoare al Academiei Române, procedurile de verificare pentru constatarea sau infirmarea eventualului calificativ de colaborator sau de lucrător al Securității ca poliție politică. Pârâtul CNSAS a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei de interes a acțiunii și a solicitat respingerea acțiunii ca lipsită de interes. La data de 28.02.2017, reclamantul a depus la dosar răspuns la întâmpinare și cerere modificatoare a acțiunii. În răspunsul la întâmpinare, reclamantul a solicitat respingerea excepției lipsei de interes, arătând în esență că îi este afectat dreptul la demnitate, consacrat de art. 72 din C. civ., ca urmare a motivelor dezvoltate de emitent în conținutului actului litigios. Pe fondul cererii, reclamantul a susținut că practica pârâtei este să emită adeverințe strict concluzive, la obiect, conform legii, și nu corespunzător celor 10 excepții cu care pârâta încearcă să inducă în eroare instanța. Prin cererea modificatoare, reclamantul a arătat că înțelege să solicite anularea parțială a actului administrativ intitulat Adeverința nr. x/14.06.2016, publicat pe site-ul instituției www.x.ro, în sensul eliminării extraselor din documentele fostei Securități sau a referirilor la acestea, păstrându-se conținutul din Nota nr. x/21.06.2016.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 948 din 17 martie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondată excepția lipsei de interes, astfel cum a fost invocată de partea pârâtă. A admis cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată și modificată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității. A anulat în parte Adeverința CNSAS nr. 1663/14.06.2016, și anume toate mențiunile consemnate la pct. 4 din conținutul adeverinței litigioase.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței instanței de fond a formulat recurs pârâtul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, invocând critici care vizează cazurile prevăzute de art. 488 pct. 5, 8 C. proc. civ. În motivarea recursului, a invocat excepția tardivității cererii de chemare în judecată și excepția lipsei de interes a acțiunii. În argumentarea excepției tardivității cererii de chemare în judecată, recurentul a arătat că, potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (2) din O.U.G. nr 24/2008, "Adeverințele prevăzute la art. 8 lit. b) și art. 9 se publică de îndată pe pagina proprie de internet a Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității și pot fi contestate la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București în termen de 30 de zile de la publicarea lor". Așa cum rezultă din consultarea paginii de internet a CNSAS, rubrica rezervată adeverințelor, actul atacat de intimatul-pârât a fost publicat pe data de 01.11.2016, ultima zi în care acesta putea fi atacat era data de 02.12.2016. A solicitat admiterea excepției de ordine publică a tardivității și respingerea acțiunii ca tardiv formulată. În argumentarea excepției lipsei de interes, recurentul a susținut că actul administrativ atacat, respectiv adeverința nr. x/14.06.2016, stabilește că reclamantul nu a fost lucrător sau colaborator al Securității, asfel încât actul îi este favorabil intimatului- reclamant. Față de acest aspect, instanța de fond în mod greșit a respins excepția, încălcând regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, respectiv a prevederilor art. 33 C. proc. civ., precum și prevederile art. 10 alin. (2) din O.U.G. nr. 24/2008, situație care atrage incidența cazului de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Intimatul-reclamant nu poate justifica existența unui folos practic în formularea și susținerea unei acțiuni în anularea actului administrativ, atât timp cât nici măcar cererea de chemare în judecată modificată nu pretinde că situația de fapt și argumentele reținute în motivarea adeverinței nr. x/14.06.2016 sau concluzia acesteia l-ar prejudicia . Prima instanță a respins excepția lipsei de interes arătând în esență că interesul părții reclamante ar fi justificat de necesitatea apărării dreptului acestuia la demnitate, or, instanța de fond, nu a ținut cont de faptul că însuși intimatul-reclamant, prin cererea de chemare în judecată, a arătat că "lectura avizată și obiectivă" a Adeverinței nu îi produce și nici nu îi poate produce vreun prejudiciu moral sau material. Cât privește fondul cererii, recurentul a arătat că instanța de fond a reținut că adeverința atacată ar fi nesocotit efectele Deciziei Curții Constiutționale nr. 672/2012, prin care sintagmele "indiferent de formră" și "relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității", din cuprinsul art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 au fost declarate neconstituționale. În considerarea acestei decizii, se arată că relatările verbale consemnate de lucrătorii securității nu pot duce la reținerea calității de colaborator al Securității ca probe unice, dar pot duce la reținerea calității amintite în situația în care sunt coroborate cu alte probe. Singurul motiv pentru care prima instanță a dispus anularea în parte a Adeverinței a fost acela că, potrivit sentinței recurate, CNSAS ar fi expus "în mod extensiv" documentele analizate din perspectiva O.U.G. nr. 24/2008, împrejurare care încalcă dispozițiile art. 10 alin. (2) din O.U.G. nr. 24/2008, situație care atrage incidența cazului de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. În cadrul cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a arătat că instanța de fond a încălcat prevederile art. 72 C. civ. Potrivit art. 10 alin. (2) din O.U.G. nr. 24/2008, adeverințele de tipul celei care face obiectul cauzei pot fi contestate la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București de către orice persoană, adeverințele se publică de îndată pe pagina proprie de internet a Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității", astfel încât lipsa mențiunilor de la pct. 4 din Adeverință ar fi echivalat cu lipsa motivării și ar fi atras nelegalitatea adeverinței. În concluzie, recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a sentinței recurate și, în rejudecare, în principal, admiterea excepției de ordine publică a tardivității și respingerea acțiunii ca tardiv formulată. În situația în care instanța va respinge excepția de ordine publică a tardivității, a solicitat casarea în tot a sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea excepției lipsei de interes și respingerea acțiunii ca atare, iar în subsidiar, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Apărările formulate în cauză Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esență, respingerea recursului ca nefondat. Cu privire la excepția tardivității acțiunii, intimatul a susținut că nu este fondată sub aspectul calculului termenului, recurentul luând ca punct terminus ziua înregistrării acțiunii la instanță, însă cererea fusese expediată prin poștă într-o zi anterioară, conform ștampilei poștei aflată pe plicul de corespondență. Excepția tardivității acțiunii este neîntemeiată și pentu argumentul că termenul prevăzut de art. 10 alin. (2) din O.U.G. nr. 24/2008 se referă la contestarea adeverinței de necolaborare ca atare, adică a verdictului CNSAS care trebuie să fie raportat și la cerințele stabilității juridice, însă contestația intimatului reclamant nu privește soluția Adeverinței, ci starea de vătămare ca facta pendentia, generată continuu de excesul de deconspirare a arhivelor Securității, exces permanent prin menținerea pe site, susceptibilă continuu de a produce efecte în dauna drepturilor și libertăților fundamentale ale reclamantului. Invocând dispozițiile art. 33 C. proc. civ. și cele ale art. 10 alin. (2) din O.U.G. nr. 24/2008, recurentul pretinde că acțiunea nu întrunește condiția unui interes născut și actual. Or, recurentul nu a făcut altceva decât să invoce excepția lipsei de interes în mod superficial și din punctul de vedere al Legii nr. 554/2004, care la art. 1 cuprinde în sfera subiectelor de sesizare a instanței și persoanele care solicită "recunoașterea (...)interesului legitim". În susținerea excepției lipsei de interes, recurentul-pârât a mai susținut, în mod greșit, că reclamantul nu poate justifica existența unui folos practic, or, ideea folosului practic este superfluă, câtă vreme intimata tinde să protejeze un drept subiectiv nepatrimonial, deja lezat. Respingerea excepției lipsei de interes de către instanța de fond nu poate fi privită ca un motiv de nelegalitate în sensul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Aceeași confuzie între nelegalitate (ca motiv de casare) și interpretarea legii independent de voința, înțelegerea și interesele unei părți este promovată de recurent și prin identificarea unei norme de drept material (art. 72 din C. civ.) pe care prima instanță să o fi interpretat altfel decât a solicitat partea respectivă, invocând recurentul, în acest sens, disp art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Recurentul a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat, în esență, respingerea apărărilor formulate și admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea în tot a sentinței recurate și, în rejudecare, în principal, admiterea excepției de ordine publică a tardivității cererii de chemare în judecată, casarea sentinței recurate și respingerea acțiunii ca tardiv formulată. În situația respingerii excepției de ordine publică a tardivității cererii de chemare în judecată, a solicitat casarea în tot a sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea excepției lipsei de interes și respingerea acțiunii ca atare, iar în subsidiar respingerea acțiunii ca neîntemeiată. II. Soluția instanței de recurs 1. Argumente de fapt și de drept relevante Analizând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, îl va admite și va respinge acțiunea reclamantului ca lipsită de interes, având în vedere următoarele considerente: Referitor la motivul de recurs privind excepția tardivității acțiunii reclamantului, Înalta Curte reține următoarele: Prin întâmpinarea formulată în fața instanței de fond, intimatul-pârât a invocat excepția lipsei de interes, față de prevederile art. 33 C. proc. civ. și față de art. 10 alin. (2) din O.U.G. nr. 24/2008, solicitând admiterea excepției lipsei de interes a cererii de chemare în judecată, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Din analiza actelor și lucrărilor dosarului de fond, nu rezultă ca pârâtul ar fi invocat excepția tardivității acțiunii reclamantului, excepție pe care a înțeles să o invoce direct în fața instanței de control judiciar în cadrul recursului promovat, fără a fi supusă cenzurii primei instanțe. Potrivit dispozițiilor art. 208 C. proc. civ., întâmpinarea este obligatorie, în afară de cazurile în care legea prevede în mod expres altfel, nedepunerea întâmpinării în termenul prevăzut de lege atrage decăderea pârâtului din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică, dacă legea nu prevede altfel. Termenul de formulare a acțiunii este termen de prescripție, excepția de prescripție extinctivă are caracter relativ, putând fi opusă numai în primă instanță, prin întâmpinare sau, în lipsa invocării, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate. Prin urmare, motivul de recurs este nefondat, față de împrejurarea că excepția tardivității acțiunii nu a fost invocată în fața primei instanțe și nu constituie excepție de ordine publică, astfel că nu se poate invoca direct în calea de atac a recursului. În ceea ce privește motivul de recurs privind excepția lipsei de interes a acțiunii formulate de reclamant, Înalta Curte constată că este fondat. Conform art. 32 alin. (1) lit. d) din Noul C. proc. civ., justificarea unui interes este o condiție de exercitare a oricărei cereri. Conform art. 33 C. proc. civ., interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Acțiunea în contencios administrativ nu derogă de la aceste cerințe, în raport de prevederile art. 28 din Legea nr. 554/2004. Interesul reprezintă o condiție generală de exercitare a dreptului la acțiune, ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, trebuie să subziste cu prilejul promovării acțiunii și pe tot parcursul soluționării unei cauze. Condiția interesului se verifică nu numai la introducerea cererii, ci ea trebuie îndeplinită pe toată durata procesului civil, inclusiv în exercitarea căilor de atac. În măsura în care promovarea unei căi de atac nu prezintă un folos practic pentru cel care a recurs la ea, acea formă procedurală este lipsită de interes. Înalta Curte constată că, prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată și modificată, reclamantul A. a solicitat anularea Adeverinței CNSAS nr. 1663/2016, în ceea ce privește punctul 4 din conținutul acesteia, apreciind că referirile în motivare la aspectele de fapt preluate din rapoartele întocmite de ofițerii de Securitate sunt de natură a aduce atingere dreptului său la demnitate, acele consemnări putând fi susceptibile de interpretare eronată din partea unui cititor neavizat în materia O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității. În baza Notei de constatare nr. x din data de 14.08.2015, Colegiul C.N.S.A.S., în ședința din 14.06.2016, a decis că reclamantului "nu i se poate atribui calitatea de lucrător/colaborator al Securității, în sensul legii". În aceste condiții, conform art. 8 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, Colegiul C.N.S.A.S. trebuia să infirme explicit Nota de constatare a Direcției de Investigații, conform art. 9 alineatul introductiv și să dispună Direcției juridice eliberarea unei adeverințe în acest sens, iar conf. art. 10 alin. (2) să publice pe pagina de internet a C.N.S.A.S. adeverința prevăzută la art. 8 alin. (1) lit. b), respectiv art.

Pârâtul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) a emis Adeverința nr. x/14.06.2016 prin care a concluzionat că reclamantului A. "nu i se poate atribui calitatea de lucrător/colaborator al Securității, în sensul legii". Adeverința nr. x/14.06.2016 emisă de CNSAS cuprinde, în cele 7 puncte, motivele avute în vedere de pârât pentru a concluziona că reclamantului A. "nu i se poate atribui calitatea de lucrător/colaborator al Securității, în sensul legii", fiind indicate următoarele: - la pct. 1 temeiurile legale pe baza cărora partea pârâtă a acționat; - la pct. 2 cererea de verificare și titularul acesteia; - la pct. 3 calitatea reclamantului de membru de onoare al Academiei Române; - la pct. 4 aspecte din conținutul Notei de constatare nr. x din data de 14.08.2015 întocmită de Direcția Investigații din cadrul CNSAS, cu referire la dosarele identificate ca menționând persoana reclamantului, inexistența unui angajament de colaborare cu fosta Securitate, extrase din diferite rapoarte întocmite de ofițerii de Securitate; - la pct. 5 un paragraf din decizia nr. 672/26.06.2012 a Curții Constituționale a României; - la pct. 6 analiza definițiilor legale proprii noțiunilor de colaborator și lucrător al Securității, respectiv concluzia absenței elementelor care să permită o astfel de constatare în cazul reclamantului; - la pct. 7 o referire generică la materialul avut la dispoziție până la data de 14.08.2015 și la procesul-verbal al ședinței Colegiului CNSAS din data de 14.06.2016. Acțiunea reclamantului este lipsită de interes față de împrejurarea că, deși pct. 4 din Adeverința nr. x/14.06.2016 emisă de CNSAS, a cărei anulare se solicită, prezintă o motivare amplă, această situație nu este de natură să conducă la concluzia justificării unui interes în anularea acesteia, în condițiile în care cuprinde aspecte din conținutul Notei de constatare nr. x din data de 14.08.2015, întocmită de Direcția Investigații din cadrul CNSAS, cu referire la dosarele identificate ca menționând persoana reclamantului, inexistența unui angajament de colaborare cu fosta Securitate, extrase din diferite rapoarte întocmite de ofițerii de Securitate. Datele menționate la pct. 4 din Adeverința nr. x/14.06.2016 rezultă din întreg probatoriul administrat de CNSAS și nu justifică interesul reclamantului în formularea acțiunii, în condițiile în care în dispozitivul adeverinței în discuție se precizează că "elementele mai sus prezentate nu se circumscriu prevederilor art. 2 lit. a) și b) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, aprobată cu modificări prin Legea nr. 293/2008, astfel domnului A., nu i se poate atribui calitatea de lucrător/colaborator al Securității, în senusl legii". În mod greșit a reținut instanța de fond că interesul determinat, legitim și personal, născut și actual vizat de reclamant în legătură cu cererea de chemare în judecată privește necesitatea apărării dreptului său la demnitate, în contextul utilizării de către pârâtul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în motivarea Adeverinței nr. x/2016, la pct. 4, a unor fragmente din rapoarte întocmite de ofițerii de Securitate. Relatarea în mod extensiv a unor fragmente din rapoartele întocmite de ofițerii de Securitate, care menționează un nume conspirativ și pretinse "relatări verbale" provenind de la reclamant, fără a fi asociate cu elemente probatorii obiective apte a le susține relevanța, nu justifică interesul reclamantului în formularea acțiunii. La pct. 5 din Adeverința nr. x/14.06.2016 emisă de CNSAS este menționată Decizia nr. 672/26 iunie 2012 a Curții Constituționale, potrivit căreia: "relatările verbale consemnate de lucrătorii Securității, nu pot fi administrate și apreciate individul, ca probe unice, cu alte cuvinte, asemenea documente nu pot avea forță probantă luate izolat și, ca tare, nu pot servi ca temei al admiterii acțiunii în constatare decât dacă, pe calea unei artente și complete analize, sunt coroborate cu datele sau informațiile provenite din alte documente, sau rezultate din administrarea altui mijloc de probă". Totodată, la pct. 6 din Adeverința nr. x/14.06.2016 emisă de CNSAS s-a precizat că nu rezultă că persoana verificată ar fi vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, astfel încât s-a constatat neîndeplinirea condițiilor necesare prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru reținerea calității de colaborator al Securității, neputând fi reținută calitatea de colaborator al Securității astfel cum este definită în aceste dispoziții legale. Totodată, s-a precizat că în cuprinsul Notei de constatare nr. x din 14.08.2015, ca urmare a verificărilor efectuate, nu există niciun fel de indicii cu privire la calitatea persoanei verificate de ofițer de Securitate, astfel încât nu poate fi reținută nici calitatea de lucrător al Securității potrivit art. 2 lit. a) din O.U.G. nr24/2008. Motivele reținute de instanța de fond și susținerile reclamantului nu justifică interesul în formularea acțiunii. CNSAS a constatat că reclamantului nu i se poate atribui calitatea de lucrător/colaborator al Securității, în sensul legii, iar aspectele de la pct. 4 din adeverința a cărei anulare s-a solicitat au fost prezentate tocmai pentru a justifica rezultatul cercetărilor și concluzia, constituie însăși motivarea actului administrativ emis. Chiar instanța de fond a reținut că un aspect propriu legalității actului administrativ unilateral îl constituie motivarea sa. Motivarea actului administrativ reprezintă o obligație a emitentului actului, fiind o cerință de legalitate a acestuia. Motivarea actului administrativ constituie o garanție împotriva arbitrariului și se impune cu deosebire în cazul actelor prin care se modifică ori se suprimă drepturi sau situații juridice individuale și subiective. Actul în cauză trebuie să cuprindă în mod obligatoriu motivele de fapt și de drept care au determinat concluzia privind neatribuirea calității de lucrător/colaborator al Securității reclamantului, întrucât numai în acest fel ar fi fost posibilă exercitarea controlului judiciar asupra legalității măsurii dispuse, insuficiența motivării sau nemotivarea acestuia constituind motive de nelegalitate a actului administrativ. Sub aspectul motivării actului administrativ, Curtea Europeană de Justiție a reținut că motivarea trebuie să fie adecvată actului emis și trebuie să prezinte de o manieră clară algoritmul urmat de instituția care a adoptat măsura atacată, astfel încât să permită persoanelor vizate cunoașterea motivării măsurii, și, de asemenea, să permită instanțelor efectuarea controlului asupra acesteia, insuficiența motivării sau nemotivarea atrăgând nulitatea. În același sens, în cauza C 509/1993 s-a reținut că o detaliere a motivelor este necesară și atunci când instituția emitentă dispune de o largă putere de apreciere, întrucât motivarea conferă actului transparență, putându-se verifica în acest fel dacă actul este corect fundamentat. Motivarea unei decizii administrative nu poate fi limitată la considerente legate de temeiul de drept al acesteia, ci trebuie să conțină și elementele de fapt care să permită, pe de o parte, cunoașterea și evaluarea temeiurilor deciziei, iar pe de altă parte, să facă posibilă exercitarea controlului de legalitate. Față de aceste considerente, Înalta Curte constată că reclamantul nu a justificat un interes determinat, legitim, personal, născut și actual prin promovarea acțiunii, astfel cum a fost formulată și modificată în fața instanței de fond, împotriva Adeverinței nr. x/14.06.2016 emisă de CNSAS, prin care s-a concluzionat că nu i se poate atribui calitatea de lucrător/colaborator al Securității, în sensul legii, în mod nelegal, cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 33 C. proc. civ., fiind respinsă excepția lipsei de interes de către instanța de fond, motiv de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. 2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (2) C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârât, va casa sentința recurată și va respinge acțiunea reclamantului ca lipsită de interes.