ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5334/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 07.06.2017, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul A., constatarea calității pârâtului de lucrător al Securității.

1.2. Soluția primei instanțe

Prin sentința nr. 3428 din 3 octombrie 2017, Curtea a respins excepția lipsei de interes, invocată de pârât.

A admis acțiunea reclamantului CNSAS și a constatat calitatea pârâtului de lucrător al Securității.

Împotriva acestei hotărâri, pârâtul A. a declarat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței și, rejudecând, respingerea acțiunii reclamantului Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității ca lipsită de interes, iar, pe fond, ca nefondată.

2.1. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de pct. 5 al art. 488 C. proc. civ., a apreciat recurentul că motivarea instanței în respingerea excepției lipsei de interes este nelegală, pentru că judecata se face după normele de procedură aplicabile speței și, în lipsa unor norme speciale în chiar actul normativ, sunt aferente dispozițiile C. proc. civ., art. 32 alin. (1) și at. 33.

Condiția ca interesul să fie actual, impune ca acesta să existe atât la momentul introducerii acțiunii, cât și pe tot parcursul judecății cauzei. Or, el este pensionar din data de 26.04.2017, în baza Deciziei nr. 92867/12.05.2017, astfel că, la momentul introducerii acțiunii, nu mai deținea niciuna dintre funcțiile, demnitățile sau calitățile prevăzute de art. 3 lit. b)-h

1

) din O.U.G. nr. 24/2008.

2.2. Referitor la pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., a susținut recurentul că instanța de fond a nesocotit faptul că, în calitate de militar și cadru de informații, și-a desfășurat activitatea în conformitate cu prevederile Statutului corpului ofițerilor, aprobat prin HCM nr. 924/1964, care statua obligația cadrelor militare să fie loiale și devotate statului român, să respecte jurământul militar și prevederile regulamentelor militare, să execute întocmai și la timp ordinele comandanților și ale șefilor.

În niciunul dintre actele normative de linie, Decretul Consiliului de Stat nr. 121/1978 privind organizarea și funcționarea Ministerului de Interne, Instrucțiunile nr. 00190/1987 ale Departamentului Securității Statului, scopul activității de informații nu era identificat cu susținerea puterii totalitare comuniste, ci cu apărarea securității statului.

În perioada în care a lucrat ca ofițer în fosta Securitate, nu a avut cazuri de cercetare penală, informațiile obținute și documentele fiind valorificate exclusiv prin măsuri de prevenire.

Nu contestă calitatea sa de fost ofițer al Securității, însă contestă faptul că activitatea desfășurată în această calitate nu ar fi fost conformă cu prevederile legale în vigoare pentru perioada respectivă. Singurul temei pentru stabilirea responsabilității sale în această privință este cadrul legal în care și-a desfășurat activitatea. Poate răspunde pentru activitățile sale profesionale doar în măsura în care ar fi încălcat legea ori ar fi aplicat-o abuziv.

Activitățile informative considerate că au lezat drepturi și libertăți cetățenești au avut la bază limitări constituționale privind incriminările penale ale unor fapte, precum trecerea ilegală a frontierei de stat, manifestările dușmănoase ș.a., fapte la care se face trimitere și în prezenta cauză.

În plus, activitățile informativ operative incriminate ca acțiuni de îngrădire a unor drepturi și libertăți cetățenești erau reglementate înainte de decembrie 1989 de legislația în vigoare, regăsindu-se în arsenalul tuturor serviciilor de informații din lume.

Faptele pentru care este culpabilizat în acțiune nu erau incriminate prin legea penală în vigoare la acea dată, impunându-se respectarea principiului de drept potrivit căruia nu există pedeapsă fără lege, principiu de drept care se regăsește și în art. 7 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Aceeași convenție interzice și abuzul de drept, la art. 17, și discriminarea, la art. 14, fapte pe care CNSAS încearcă să le promoveze prin acțiunea în constatare.

A mai solicitat recurentul-pârât a se constata că, în cauză, nu este probată vreo activitate a sa prin care să fi fost încălcate drepturi sau libertăți fundamentale, respectiv dreptul la viață privată al persoanelor care au făcut obiectul dosarelor nominalizate în nota de constatare. În perioada august 1988- decembrie 1989 în care și-a desfășurat activitatea ca ofițer al fostei Securități, a făcut-o în strictă conformitate cu legile țării, cu jurământul militar, cu ordinele și dispozițiile de muncă legale în vigoare, scopul principal urmărit fiind acela de a sluji interesele țării și ale poporului român.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

A apreciat, în esență, că nu prezintă relevanță dacă informațiile au fost obținute prin presiuni sau mijloace mai puțin violente, important fiind faptul că simpla obținere și, mai ales, folosire a unor informații cu caracter personal referitoare la o persoană urmărită de Securitate pentru motive care nu avea de a face cu apărarea intereselor naționale, ci erau legate de interesele politice ale regimului comunist, constituia o violare a dreptului la viață privată.

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivele de casare invocate de pârât, Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile formulate de recurent.

4.1. În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de pct. 5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține că acest motiv vizează neregularități de ordin procedural și care sunt sancționate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ. (exempli gratia, nesemnarea cererii de chemare în judecată, nelegala citare a uneia dintre părți, nesocotirea principiilor publicității, oralității, contradictorialității), ceea ce nu se poate reține în privința hotărârii de fond.

Or, soluția dată asupra unei excepții invocate în cursul judecății nu se poate încadra în ipoteza prevăzută de acest motiv de casare, decât, eventual, în ipoteza în care excepția, invocată cu respectarea dispozițiilor procedurale, ar fi fost lăsată nesoluționată de instanța sau ar fi fost soluționată cu nerespectarea principiului contradictorialității.

Astfel, criticile recurentului-pârât vizând nelegala respingere a excepției lipsei de interes ar putea fi încadrate în motivul de casare prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, care, însă, este nefondat, după cum se va arăta în cele ce urmează.

4.2. Nu poate fi reținută nici incidența pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., prima instanță interpretând și aplicând corect normele de drept material incidente, atât în ceea ce privește excepția lipsei de interes, cât și fondul acțiunii.

Excepția lipsei de interes invocată în fața primei instanțe a făcut obiectul unei analize atente din partea judecătorului fondului, care a respins-o în mod temeinic și legal.

În cuprinsul O.U.G. nr. 24/2008 sunt prevăzute condițiile în care Consiliul Național al Securității se poate sesiza pentru a verifica dacă o persoană are calitatea de lucrător al Securității și de a solicita instanței constatarea acestei calități.

Din coroborarea dispozițiilor art. 5 alin. (1) teza a II-a și art. 3 lit. b)-h

1

) din O.U.G. nr. 24/2008 rezultă că reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității se poate sesiza din oficiu pentru verificarea calității de lucrător al Securității a persoanelor care au candidat, au fost alese sau numite în demnitățile sau funcțiile enumerate, printre care și funcția de șef al unei direcții județene de informații.

Prin urmare, sub aspectul interesului acțiunii, ceea ce interesează pentru examinarea calității de lucrător al Securității este faptul că declanșarea procedurii prevăzute de O.U.G. nr. 24/2008 a avut în vedere calitatea deținută de persoana vizată la momentul autosesizării Consiliului, iar împrejurarea că, ulterior, au intervenit modificări în ceea ce privește exercitarea funcției, nu este de natură a afecta desfășurarea procedurii instituie de actul normativ menționat.

4.3. Pe fondul cauzei, Înalta Curte, analizând ansamblul criticilor invocate de recurentul-pârât A., constată că acestea reprezintă o reluare in integrum a celor invocate prin cererea de chemare în judecată, recurentul limitându-se la a susține că instanța de fond a interpretat greșit normele de drept material.

Apreciază instanța de control judiciar că înscrisurile depuse la dosar în probațiune, al căror conținut este descris în considerentele sentinței recurate, demonstrează, cu prisosință, că acțiunile întreprinse de recurentul-pârât pot fi încadrate în prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, îngrădind dreptul la viața privată, protejat normativ, cel puțin la nivel formal, și în perioada anterioară anului 1989.

Nu pot fi avute în vedere alegațiile recurentului-pârât, care invocă respectarea cadrului legal în care și-a desfășurat activitatea, susținând că acțiunile de îngrădire a unor drepturi și libertăți cetățenești erau reglementate de legislația în vigoare, regăsindu-se în arsenalul tuturor serviciilor de informații din lume.

În momentul în care informațiile referitoare la preocupările și opiniile unei persoane erau preluate și prelucrate de autorități și deveneau obiect de lucru al acestora, pentru motive care nu aveau de a face cu apărarea intereselor naționale, se producea încălcarea dreptului la viață privată.

Din perspectiva definiției date de legiuitor noțiunii de lucrător al Securității, importantă este imixtiunea arbitrară în viață personală a persoanei urmărite.

În altă ordine de idei, pentru a fi reținută calitatea de lucrător al Securității în sensul art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, se impune ca persoana, ofițer sau subofițer al Securității, să fi desfășurat activități care au vizat suprimarea sau îngrădirea unor drepturi și libertăți fundamentale, indiferent cum acestea au fost materializate.

Or, măsurile recurentului-pârât, expuse în mapele de verificare depuse la dosarul de fond, au concurat la încălcarea/îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale sau au urmărit să o facă, rezultând că acesta a încălcat în mod neechivoc dreptul la viață privată prevăzut de art. 17 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice, conducând la constatarea calității de lucrător în sensul prevăzut de dispozițiile legale anterior enunțate.

4.4. Prin urmare, dezlegarea dată fondului cauzei reflectă interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale incidente, în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate.

Pentru aceste considerente, nefiind identificate motive de casare a hotărârii atacate, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul A. împotriva sentinței civile nr. 3428 din data de 3 august 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 octombrie 2020.