ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5335/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 20.01.2017, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul A., constatarea calității pârâtului de colaborator al Securității.

1.2. Soluția primei instanțe

Prin sentința nr. 1792 din 17 mai 2017, Curtea a respins, ca nefondată, acțiunea reclamantului CNSAS.

Împotriva acestei hotărâri, în condițiile art. 483 C. proc. civ., reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a formulat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând, în principal, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare. În subsidiar, a solicitat casarea hotărârii recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii și constatarea calității de colaborator al Securității în ceea ce-l privește pe intimatul-pârât A..

2.1. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de pct. 6 al art. 488 C. proc. civ., a susținut recurentul-reclamant că hotărârea atacată nu îndeplinește standardele de claritate impuse și că o hotărâre insuficient motivată echivalează cu o hotărâre nemotivată.

Astfel, instanța nu a analizat poziția intimatului-pârât cu privire la Raportul informativ din data de 05.04.1988, pronunțând o hotărâre insuficient motivată.

2.2. Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a susținut recurentul că instanța a aplicat greșit prevederile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, raportat la considerentele Deciziei nr. 672/2012 a Curții Constituționale.

Din cuprinsul considerentelor Deciziei Curții Constituționale nr. 672/2012, rezultă că relatările verbale consemnate de lucrătorii Securității pot servi ca temei al admiterii acțiunii în constatare, în condițiile în care sunt coroborate cu datele sau informațiile provenite din alte documente sau rezultate din administrarea altui mijloc de probă.

Atât timp cât consemnările ofițerilor de Securitate sunt coroborate cu alte informații provenite din alte documente, care confirmă furnizarea unor informații importante către Securitate, sau atestă măsuri luate în urma informațiilor primite, relatările verbale consemnate de lucrătorii Securității pot duce la reținerea calității de colaborator al Securității.

Raportul la care a făcut referire în acțiune consemna manifestarea unei atitudini potrivnice regimului comunist de către persoana denunțată.

A mai arătat recurentul-reclamant că reținerea în rapoartele Securității a unor consemnări cu privire la manifestarea unor atitudini potrivnice regimului comunist le era profund defavorabilă ofițerilor care instrumentau dosarele, nicidecum în interesul acestora.

Ofițerii de Securitate nu aveau interesul de a raporta existența unor acțiuni sau atitudini potrivnice regimului, ci, dimpotrivă, interesul lor era de a raporta stăpânirea corespunzătoare a situației și prevenirea oricăror acțiuni potrivnice.

Astfel, în cauză, cu atât mai mult informațiile cuprinse în Raport puneau în dificultate ofițerii de Securitate, cărora li s-ar fi reproșat că au permis plecarea din țară a persoanei, deși fuseseră înștiințați de intenția acesteia de a nu se mai întoarce, dacă va reuși să părăsească țara.

În concluzie, ofițerul de Securitate nu avea niciun interes să consemneze informațiile cuprinse în Raportul informativ din data de 05.04.1988, dacă acestea nu ar fi fost reale.

Instanța de fond ar fi trebuit să coroboreze conținutul înscrisurilor aflate la dosar cu datele sau informațiile expuse și să admită acțiunea.

A precizat recurentul-reclamant că definiția legală a noțiunii de colaborator al Securității nu cere existența unei pluralități de informații furnizate, fiind de ajuns și un singur denunț, care să îndeplinească cerințele impuse de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru reținerea acestei calități.

Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-reclamant și a actelor și lucrărilor dosarului, în raport cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

3.1. Nu se poate reține incidența motivului de casare prevăzut la pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În susținerea acestui motiv, recurentul-reclamant apreciază că prima instanță nu ar fi analizat poziția intimatului-pârât cu privire la Raportul informativ din data de 05.04.1988 semnat de lt. col. B., pronunțând o hotărâre insuficient motivată.

Or, după cum reiese din considerentele hotărârii recurate, prima instanță s-a aplecat asupra acestui document, reținând, însă, că, fiind întocmit de ofițerul de securitate, nu poate avea o valoare probatorie cât timp nu se coroborează cu alte probe în sensul impus de lege, eventuale declarații ale pârâtului care să poată fi evaluate în mod nemijlocit.

Astfel, în raport cu opinia instanței asupra documentului respectiv, nu poate fi avută în vedere critica recurentului.

De altfel, instanța de control judiciar, contrar alegațiilor recurentului-reclamant, care încearcă să inducă ideea unei așa-zise recunoașteri a pârâtului cu privire la cele consemnate în raportul informativ, constată că notele scrise depuse de intimatul-pârât, în care expune circumstanțele în care a fost întocmit raportul, nu pot fi interpretate ca fiind o recunoaștere în sensul conținutului exact al unei delațiuni cu privire la persoana vizată.

Deci, Înalta Curte reține că hotărârea primei instanțe respectă dispozițiile art. 22 alin. (2) și art. 425 C. proc. civ., fiind expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluției pronunțate și fiind clare rațiunile avute în vedere de instanță, care a redat și s-a pronunțat în raport cu conținutul tuturor documentelor apreciate de reclamant a fi relevante prin acțiune.

3.2. De asemenea, nu este incident nici motivul de recurs prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., instanța de fond aplicând și interpretând corect dispozițiile de drept material.

Noțiunea de "colaborator al Securității" este definită în cuprinsul dispozițiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 ca fiind "persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului".

Potrivit acestor dispoziții, prima condiție ce trebuie îndeplinită pentru a se constata că o persoană a avut calitatea de colaborator al Securității este aceea ca persoana să fi furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității; a doua condiție vizează calitatea informației furnizate, în sensul denunțării de activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist; a treia condiție se referă la efectele furnizării informațiilor, în sensul că acestea au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Astfel, nu orice informație sau declarație se încadrează în prevederile art. 2 alin. (1) lit. b) din actul normativ menționat.

Din analiza materialelor informative prezentate de recurent, rezultă că activitatea intimatului nu poate fi încadrată ca fiind aceea de colaborator al securității întrucât îi lipsește elementul esențial prevăzut de dispozițiile legale mai sus menționate, respectiv îngrădirea drepturilor fundamentale ale omului. Informațiile furnizate vizau activități obișnuite ale persoanelor cu privire la care era chestionat, informații care nu erau de natură a îngrădi drepturile și libertățile cetățenești ale persoanelor respective.

În cauză, singurele împrejurări de fapt care ar fi atestat denunțarea de către intimat a unor atitudini potrivnice regimului comunist sunt cuprinse în raportul informativ din 05.04.1988 întocmit de ofițerul de securitate, în care se face referire la discuțiile purtate cu sursa, fiind vorba, în mod evident, despre relatări verbale consemnate de un lucrător al Securității, care nu pot suplini dovezile în privința conținutului informațiilor și a posibilelor consecințe ale acestora.

Acest înscris nu poate avea relevanța juridică pretinsă de recurent întrucât, în cauză, nu au fost prezentate și alte probe care să permită o apreciere în sensul celor susținute prin recurs, astfel că nu se impune o soluție contrară celei adoptate de judecătorul fondului, avându-se în vedere și Decizia nr. 672/2012 a Curții Constituționale, invocată, de altfel, chiar de către recurent.

Curtea Constituțională a constatat că sintagmele "indiferent sub ce formă" și "relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității" sunt neconstituționale, deoarece constatarea calității de colaborator al Securității trebuie să fie rezultatul unei analize minuțioase asupra întregului material depus de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității și nu poate fi stabilită numai pe baza "relatărilor verbale consemnate de lucrătorii Securității".

Instanța de contencios constituțional a apreciat că, pentru a da eficiență dreptului la un proces echitabil și, implicit, dreptului la apărare, "relatările verbale consemnate de lucrătorii Securității" nu pot fi administrate și apreciate individual, ca probe unice.

Astfel, a primi interpretarea excesivă dată de recurent noțiunilor de activități sau atitudini potrivnice regimului comunist și de îngrădire a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului ar fi de natură a altera scopul urmărit de legiuitor prin adoptarea O.U.G. nr. 24/2008, ceea ce nu poate fi acceptat.

3.3. Soluția instanței de recurs

Față de considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității împotriva sentinței civile nr. 1792 din data de 17 mai 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 octombrie 2020.