ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1450/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în data de 11.04.2016, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a chemat în judecată pe pârâtul A., solicitând instanței, ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună constatarea calității pârâtului de colaborator al Securității.

A arătat reclamantul că, în fapt, verificarea domnului A. a fost declanșată în baza art. 3 lit. f), coroborat cu art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea securității, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008, ce stabilesc obligația Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (C.N.S.A.S.) de a verifica din oficiu, sub aspectul constatării calității de lucrător sau de colaborator al Securității, persoanele care au candidat, au fost alese sau numite în demnitățile sau funcțiile prevăzute la art. 3 lit. b) - h) din același act normativ.

Prin sentința civilă nr. 2661 din 21 septembrie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul A. și a constatat calitatea pârâtului de colaborator al Securității, în sensul art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul A., invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului declarat se arată că în mod greșit Curtea de Apel București a admis cererea de chemare în judecată, hotărârea fiind dată cu interpretarea greșită a art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Arată recurentul-pârât că, din analiza conținutului Notelor de constatare prezentate de către intimat, în raport de dispozițiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, nu se probează îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege, respectiv a denunțării unor activități și atitudini potrivnice regimului comunist, deoarece acele trimiteri la faptul că anumite persoane comentau sau nu niște știri sportive nu pot reprezenta denunțarea unor activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar, iar acestea nu au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale, așa cum prevede textul de lege.

Se mai arată în motivele de recurs că aceste note și rapoarte nu pot, prin modul lor de redactare, să conducă la concluzia îndeplinirii și a condiției vizării îngrădirii drepturilor și libertăților fundamentale, cu atât mai mult cu cât ele, prin conținutul lor, nu erau de natură să producă vreo consecință negativă în privința persoanelor la care făceau referire.

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este fondat, urmând a fi admis, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Instanța de fond a fost sesizată cu acțiunea formulată de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, prin care s-a solicitat să se constate calitatea pârâtului A. de "colaborator" al Securității.

Prin sentința recurată, instanța de fond a admis acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul A. și a constatat calitatea pârâtului de colaborator al Securității, în sensul art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, apreciind că sunt îndeplinite condițiile cerute de lege, reținând că interdicția de ascultare a postului de radio Europa Liberă era totală, neavând nici o importanță dacă persoana în cauză asculta o emisiune inofensivă sau nu (în speță era vorba de emisiune sportivă).

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul A., invocând faptul că hotărârea a fost dată cu interpretarea greșită a art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Analizând motivele de recurs formulate, în raport cu actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că sunt fondate criticile din recurs ce vizează soluția pronunțată de Curtea de apel.

Contrar opiniei exprimate de instanța de fond, Înalta Curte apreciază că în speță nu sunt întrunite condițiile cumulative impuse de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se putea constata calitatea recurentului-pârât de colaborator al Securității.

Astfel, O.U.G. nr. 24/2008 este actul normativ prin care s-a instituit o modalitate de condamnare a regimului totalitar comunist, prin deconspirarea lucrătorilor de securitate și a colaboratorilor acesteia, apreciate ca fiind una dintre componentele majore ale perpetuării regimului comunist ca societate totalitară.

În realizarea obiectivului propus prin actul normativ, legiuitorul a definit în art. 2 lit. b) noțiunea de colaborator al Securității.

Potrivit art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, "colaborator" al Securității este persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

În raport de dispozițiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, cele trei condiții ce trebuie îndeplinite cumulativ pentru ca o persoană să fie considerată colaborator al Securității sunt următoarele:

- persoana să fi furnizat organelor de Securitate "informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității";

- prin informațiile respective să se denunțe activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist;

- informațiile respective să vizeze îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Așadar, este de necontestat că pentru constatarea calității de colaborator al securității în sensul art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 nu este suficientă dovedirea recrutării și efectuării unor instructaje specifice, ci se impune constatarea cu certitudine a faptului că respectiva persoană a furnizat informații, indiferent sub ce formă, prin care se denunțau activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, de natură a conduce la suprimarea sau îngrădirea unor drepturi și libertăți fundamentale ale omului, ceea ce nu se poate reține în persoana recurentului, în raport de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, pe care își întemeiază acțiunea reclamantul și la care s-a făcut referire în acțiune și apoi în cuprinsul întâmpinării formulate în recurs.

Așadar, reținerea calității de colaborator este legată de furnizarea unor informații de natura celor impuse de legiuitor, și nu a unor informații cu caracter general.

Mai mult, interpretarea prevederilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, duce la concluzia că legiuitorul a urmărit să atribuie calitatea de colaborator al securității persoanelor care, prin denunțurile lor, nu au menajat interesele celor denunțați deși puteau, și, mai mult, desconsiderarea acestor interese nu este compatibilă cu principiile moralei publice. În consecință, ne-am afla în fața denunțării unei conduite potrivnice regimului comunist dacă denunțarea unei conduite ar fi nocivă pentru cel denunțat și, în plus, un astfel de denunț nu și-ar mai avea rostul într-o ordine democratică.

Numai îndeplinirea cumulativă a tuturor acestor condiții poate să atragă stabilirea calității de colaborator al Securității.

În primul rând, Înalta Curte constată că recurentul, prin criticile formulate în recurs, nu contestă faptul că a semnat un angajament de colaborare cu fosta Securitate și nici că a furnizat informații acestei structuri prin notele olografe aflate la dosarul cauzei, ci contestă, în esență, că a semnat respectivul angajament în scopul unei veritabile colaborări cu organele de Securitate, precum și veridicitatea notelor de consemnare întocmite de lucrătorii Securității, ca și conținutul și efectele notelor informative olografe, depuse la dosarul cauzei, care, în opinia sa, au fost greșit interpretate de instanța de fond.

Pe aspectul îndeplinirii celor trei condiții, instanța de control judiciar reține faptul că, într-adevăr, recurentul A., în calitate de subinginer, șeful compartimentului electromecanic al Sistemului de Irigații Piatra, a fost recrutat în calitate de informator al organelor Securității în perioada 1984-1987, "pentru a sesiza și semnala operativ orice acțiuni și inacțiuni de natură să pericliteze funcționarea stațiilor, cât și despre poziția și atitudinea personalului care deservește stațiile respective", aspect ce rezultă din Angajamentul de colaborare semnat olograf în data de 20.04.1984.

Curtea de apel a reținut în hotărârea recurată că, în urma angajamentului, pârâtul A. a furnizat organelor de securitate o serie de note informative, marea lor majoritate conținând caracterizări pozitive sau negative ale colegilor de serviciu, fiind relatate și aspecte legate de modul de îndeplinire a atribuțiilor de serviciu, note care nu prezintă relevanță în cauza de față.

Verificând notele sus menționate, Curtea de apel a reținut că pentru cauza de față prezintă relevanță două note informative furnizate de pârât, referitoare la ascultarea postului de radio Europa Liberă de către unii din colegii săi, respectiv nota informativă datată 11.06.1986 și nota informativă datată 19.11.1986, întocmite și semnate olograf de către pârât sub numele conspirativ "B.".

În nota din 11.06.1986 se face referire la faptul că în timpul "campionatului mondial de fotbal din Mexic, am auzit pe M.D. și B.F., că au ascultat la postul de radio "Europa Liberă" unele știri sportive în care se comentau incidente...", iar în cea din 19.11.1986 se arăta "...cu privire la B.F.: în ultimul timp nu l-am mai auzit comentând știri transmise de postul Europa Liberă..., iar cu privire la tov. M.D.: în ultima perioadă nu l-am mai auzit discutând sau comentând emisiunile postului de radio Europa Liberă".

Curtea de apel a apreciat că ascultarea postului de radio Europa Liberă (la fel ca și a postului Vocea Americii), diseminarea informațiilor auzite la aceste posturi și, mai ales, exprimarea acordului cu acestea, erau considerate de către regimul politic din perioada comunistă drept atitudini potrivinice acestuia, deoarece respectivele posturi de radio erau considerate "posturi de radio reacționare" și "mijloace de propagandă ale puterilor imperialiste", din cauza faptului că ele prezentau opinii critice la adresa regimurilor comuniste în general și în special a celui din România, fiind aduse în discuție atât aspecte ideologice, dar mai ales nivelul scăzut de trai al cetățenilor români, interdicțiile și limitările severe ale unor drepturi fundamentale (precum dreptul la exprimare, la circulație, la asociere și întruniri, libertatea religioasă etc.).

În opinia instanței de fond, nu prezenta nicio importanță faptul că Securitatea era informată, la un moment dat, că o anumită persoană ascultă o emisiune inofensivă (precum emisiunile sportive), deoarece interdicția de ascultare a postului de radio era totală, dat fiind că persoana care asculta o emisiune sportivă dovedea interes pentru acest post de radio, astfel încât ar fi putut asculta oricând și emisiunile politice, economice etc. Ca atare, o astfel de persoană reprezenta un pericol prin simpla preocupare pe care o manifesta pentru acest post de radio.

În cauză, reevaluând probatoriul administrat și răspunzând în același timp criticilor formulate de recurent, Înalta Curte constată că instanța de fond a ajuns în mod greșit la concluzia că informațiile furnizate de recurent se referă la activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist.

În acest context, Înalta Curte, în acord cu jurisprudența sa constantă, reamintește faptul că, din perspectiva analizei îndeplinirii condiției ca informația să denunțe o activitate sau o atitudine potrivnică regimului, prin prisma dispozițiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, prezintă relevanță conținutul însuși al informației furnizate, iar nu simpla existență a unor note de informare, scrise în baza unui angajament semnat cu fosta Securitate.

Înalta Curte constată că instanța de fond, făcând o analiză superficială atât a conținutului angajamentului semnat de recurent cu fosta Securitate, cât și a celor două note informative olografe atribuite recurentului și dând, totodată, o valoare probantă excesivă unor note de analiză sau de consemnare a unor pretinse relatări verbale de către lucrătorii Securității, a reținut în mod greșit că sunt întrunite cumulativ cele trei condiții prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, pentru constatarea în persoana recurentului a calității de colaborator al Securității, în condițiile în care intimatul, căruia, în calitate de reclamant, i-a revenit, în temeiul art. 1169 C. civ., sarcina probei, nu a făcut dovada calității informațiilor furnizate de recurent, în acord cu exigențele normei legale mai sus citate.

Astfel, în cazul recurentului se rețin două note informative, redactate de acesta și datate 11.06.1986, și respectiv 19.11.1986, care ar avea aptitudinea să atragă incidența prevederii legale anterior citate, dar Înalta Curte constată că informațiile furnizate de recurent prin cele două note olografe, depuse la dosar de către intimat, nu pot fi încadrate în categoria unor acțiuni potrivnice regimului comunist, cum în mod greșit a reținut instanța de fond.

Înalta Curte constată, astfel, că, din analiza conținutului Notelor de constatare prezentate de către intimat, în raport de dispozițiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, nu se probează îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege, respectiv a denunțării unor activități și atitudini potrivnice regimului comunist.

Prin Notele de constatare depuse se pot observa simple referiri ale pârâtului la faptul că doi colegi, M.D. și B.F., ar fi ascultat o emisiune sportivă, ulterior precizând că nu i-a auzit comentând sau discutând știri ale postului Europa Liberă, informații ce nu sunt de natură a fi produs repercusiuni asupra colegilor în cauză.

Din cuprinsul notelor recurentului nu rezultă faptul că respectivele informații ar fi fost împotriva regimului politic de atunci, acesta nedetaliind și nemenționând care erau în concret comentariile la care achiesau colegii respectivi. Din contră, se poate observa cu ușurință că în toate notele de constatare depuse se regăsesc doar comentarii nesemnificative, nicidecum informații care vizau o conduită potrivnică regimului comunist. Totodată, aceste note nu fac nicio referire la convingerile politice ale unor persoane, care ar fi putut atrage în privința acestora vreo consecință negativă.

În atare condiții, nu se poate susține cu temei faptul că informațiile furnizate s-au referit la activități sau atitudini potrivnice regimului comunist și că ar fi vizat îngrădirea drepturilor fundamentale ale omului, neputându-se prezuma de plano că respectivul conținut al emisiunii sportive era în contra regimului, pentru simplul motiv că profilul postului radio respectiv era generic împotriva regimului de la acea vreme. Atare presupuneri sunt lipsite de substanță, câtă vreme din înscrisuri nu rezultă conținutul concret al comentariilor făcute de colegi, ba, mai mult, toate conțin informații nesemnificative, de ordin general, neutre.

Înalta Curte apreciază că nu este suficientă informarea securității, pur generică, cu privire la ascultarea și comentarea știrilor difuzate pe postul radio "Europa Liberă" pentru a se constata calitatea de colaborator al securității, fiind necesar ca din înscrisuri să rezulte dacă informarea făcută de pârât s-a referit la o atitudine potrivnică regimului comunist.

Or, din conținutul notelor informative datate 11.06.1986, și respectiv 19.11.1986, rezultă, fără echivoc, că acele trimiteri la faptul că anumite persoane comentau sau nu niște știri sportive nu poate reprezenta denunțarea unor activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar și nici faptul că respectivele informații au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale, așa cum prevede textul de lege.

Astfel, a califica informațiile din cele două note vizate drept informații care denunță atitudini potrivnice unui regim totalitar, așa cum apreciază instanța de fond, ar conduce la denaturarea sensului definiției date de legiuitor noțiunii de colaborator al Securității, ceea ce nu poate fi permis.

În acest context, se impune a fi subliniat și faptul că din perspectiva analizei îndeplinirii condiției ca informația să denunțe o activitate sau o atitudine potrivnică regimului, prin prisma dispozițiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, prezintă relevanță conținutul însuși al informației furnizate, iar nu al informațiilor rezultate din sarcinile menționate și măsurile dispuse de către ofițerii operativi, consemnate în josul notelor olografe, cum în mod greșit apreciază judecătorul fondului.

Prin urmare, reținerea faptului că M.D. și B.F. se aflau în atenția organelor de Securitate, din motive ce exced prezentei analize, aspect ce rezultă din mențiunile înscrise de ofițerii de Securitate pe cele două note olografe de referință, nu poate justifica, din punct de vedere legal, încadrarea informațiilor furnizate de recurent în categoria informațiilor potrivnice regimului comunist, judecătorul fondului făcând o extindere nepermisă a respectivei sintagme, prin prisma consemnărilor și a măsurilor dispuse de către ofițerii de Securitate.

Așadar, în speță, calitatea recurentului de colaborator al Securității a fost reținută în mod greșit, prin prisma informațiilor furnizate prin notele informative olografe datate 11.06.1986, și respectiv 19.11.1986, în condițiile în care instanța de control judiciar constată, în dezacord cu instanța de fond, că informațiile furnizate de recurent nu se referă la "atitudini potrivnice regimului totalitar".

Din materialul probator administrat în cauză rezultă că recurentul-pârât a furnizat informații Securității, însă nu se desprinde în mod suficient de caracterizat cerința privind denunțarea de activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist.

Analiza condiției unor atitudini și acțiuni potrivnice implică mai multă exigență și rigoare în abordare și doar în ipoteza informării asupra unei manifestări active și explicite a lui M.D. și B.F. împotriva regimului totalitar comunist ar fi fost îndeplinită condiția în discuție, ceea ce în cauză nu a rezultat.

Astfel, rezultă cu evidență că probatoriul administrat în cauză nu conturează concluzia că pârâtul ar fi denunțat atitudini/activități potrivnice regimului comunist.

Pe de altă parte, aceste note și rapoarte nu pot, prin modul lor de redactare, să conducă la concluzia îndeplinirii condiției vizării îngrădirii drepturilor și libertăților fundamentale, cu atât mai mult cu cât acestea, prin conținutul lor, nu erau de natură să producă vreo consecință negativă în privința persoanelor la care făceau referire.

În concluzie, Înalta Curte constată că din analiza actelor și lucrărilor dosarului rezultă că afirmațiile pârâtului, reținute în notele raport depuse la dosar, nu pot fi apreciate ca denunțând activități ori atitudini potrivnice regimului comunist, de natură să vizeze drepturi și libertăți fundamentale.

Neavând un astfel de caracter, notele raport/consemnările ofițerilor de securitate nu se pot corobora cu alte mijloace de probă, așa cum impune Decizia nr. 672/2012 a Curții Constituționale, astfel că în mod greșit în cauză s-a apreciat că este incident art. 2 lit. b) teza I din O.U.G. nr. 24/2008, modificată și completată.

Constatând că situația de fapt expusă de intimatul-reclamant nu este confirmată de înscrisuri care să demonstreze că recurentul-pârât a furnizat informații de natură să vizeze îngrădirea unor drepturi și libertăți fundamentale, Înalta Curte constată că instanța de fond a apreciat în mod greșit că în persoana recurentului-pârât sunt întrunite cumulativ cele trei condiții prevăzute de lege pentru constatarea în persoana acestuia a calității de colaborator al Securității.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt întemeiate, din conținutul înscrisurilor anterior precizate nerezultând că sunt îndeplinite condițiile art. 2 lit. b) pentru ca pârâtul să fie considerat colaborator al fostei Securități, iar, în aceste condiții, instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală.

În consecință, pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ., republicat, coroborate cu art. 20 și art. 28 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul și, pentru motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, va admite recursul declarat de pârâtul A., va casa hotărârea atacată și, rejudecând, va respinge acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul A. împotriva sentinței civile nr. 2661 din 21 septembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, rejudecând, respinge acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 martie 2019.