ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 946/2021

Ședința publică din data de 22 aprilie 2021

asupra conflictului de față constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Judecătoriei Satu Mare la 12 mai 2020, reclamantele A. S.R.L. și B. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală Antifraudă Fiscală, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Satu Mare și Direcția Regională Antifraudă 6 Oradea, au solicitat instanței ca, în urma administrării probatoriului necesar în cauză, în principal, să oblige pârâtele la plata în favoarea reclamantei A. S.R.L. a contravalorii celor 54 de anvelope noi, confiscate prin procesul-verbal nr. x/13.11.2015 care au fost lipsă la predare, contravaloare stabilită conform raportului de expertiză ce va fi efectuat în cauză; în subsidiar să oblige pârâtele la plata în favoarea reclamantei B. S.R.L. a contravalorii celor 54 de anvelope noi, confiscate prin procesul-verbal nr. x/13.11.2015 care au fost lipsă la predare, contravaloare stabilită conform raportului de expertiză ce va fi efectuat în cauză, să oblige pârâta la plata cheltuielilor de judecată ocazionate.

2.1. Prin sentința civilă nr. 2503 din 10 septembrie 2020, Judecătoria Satu Mare a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de intimați prin întâmpinare și a declinat în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București, competența de soluționare a acțiunii.

Pentru a pronunța această hotărâre, Judecătoria Satu Mare a reținut că prin cererea de chemare în judecată, reclamantele solicită să oblige pârâtele la plata contravalorii celor 54 de anvelope noi, confiscate prin procesul-verbal nr. x/13.11.2015 care au fost lipsă la predare.

Or, prin sentința nr. 2778/2016 din data de 03 august 2016 pronunțată în dosarul nr. x/2020 s-a dispus restituirea mărfii confiscate tocmai ca urmare a anulării procesului-verbal de contravenție sus menționat DGAF nr. x/13.11.2015.

Judecătoria Satu Mare a reținut incidența în cauză a prevederilor art. 892 C. proc. civ., apreciind că, astfel, cererea dedusă judecății se circumscrie fazei de executare silită în raport de titlul executoriu prin care s-a dispus deja restituirea bunurilor astfel confiscate, astfel încât competența de soluționare a oricărui litigiu ca urmare a acestuia revine instanței de executare,

Cererea dedusă judecății nu poate fi inclusă decât în categoria unui incident în legătură cu executarea, fapt ce atrage, conform art. 651 alin. (3) C. proc. civ., competența instanței de executare în soluționarea cererii, în speță cea de la sediul debitorului la data sesizării.

În prezenta speță, competența teritorială a instanțelor este exclusivă și de ordine publică, în temeiul dispozițiilor art. 714 alin. (1), raportat la art. 651 alin. (1) C. proc. civ.

Or, în conformitate cu dispozițiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ. instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

Procesul-verbal de contravenție a fost încheiat de către ANAF-Directia Generală Antifraudă Fiscală, Direcția Regională Antifraudă Oradea, care este de altfel și organul care a dispus măsura confiscării bunurilor care fac obiectul prezentului litigiu. Mai mult, plângerea contravențională prin care a fost anulat procesul-verbal de contravenție și s-a dispus restituirea bunurilor confiscate s-a soluționat doar în contradictoriu cu Direcția Regională Antifraudă Fiscală cu sediul în București, str. x, Direcția Generală Regională A Finanțelor Publice Cluj Napoca cu sediul în Cluj Napoca, P-ța Avram Iancu nr. 19, jud. Cluj, Agenția Națională de Administrare Fiscală cu sediul în București, str. x.

În mod suplimentar, conform procesului-verbal de restituire, dar și chiar a procesului-verbal de predare primire din data de 24.11.2015 depus de către ANAF, odată cu formularea întâmpinării în prezenta cauză, ANAF Satu Mare are doar calitatea de gestionar, deținător în contul DGRFP Cluj-Napoca al bunurilor confiscate, neavând calitatea de debitor al obligației de restituire și, cu atât mai mult, neavând calitatea de organ care să fie eventual obligat la restituirea echivalentului bunurilor supuse restiturii.

Astfel, în prezenta cauză, calitate de debitor o are Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală Antifraudă Fiscală cu sediul în București, str. x.

Cu toate acestea, sediul debitorului din prezenta cauză, deși poate sta în judecată printr-un mandatar, este în București și, ca atare, competența teritorială nu aparține Judecătoriei Satu Mare.

Totodată, faptul că deținătorul bunurilor confiscate este chemat în judecată, nu este de natură a atrage competența Judecătoriei Satu Mare, întrucât competența, potrivit dispozițiilor art. 651 C. proc. civ. se stabilește în funcție de sediul debitorului obligației din titlul executoriu, care în cauză este ANAF, Direcția Regională Antifraudă Fiscală, astfel că, în prezenta speță competența de soluționare a cauzei, raportat la sediul debitorului, revine Judecătoriei Sectorului 5 București, aceasta fiind instanța de executare.

2.2. Învestită cu soluționarea cauzei după declinare, Judecătoria Sectorului 5 București a pronunțat sentința civilă nr. 640 din 28 ianuarie 2021, prin care a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Satu Mare. A constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru a-l soluționa.

În motivare, s-a reținut, în esență, că, în speță, cererea de chemare în judecată este formulată împotriva mai multor pârâți, unul dintre aceștia având sediul în Satu Mare și are ca obiect obligarea pârâților la plata unei sume de bani, fiind întemeiată în drept pe dispozițiile O.G. nr. 2/2001, H.G. nr. 731/2007, O.G. nr. 14/2007, art. 1357, art. 2107, art. 2138 și art. 2140 C. civ., respectiv art. 194 și art. 453 C. proc. civ.

La primul termen de judecată în fața Judecătoriei Satu Mare reprezentantul reclamantelor a susținut, în mod expres, că cererea de chemare în judecată este o cerere în pretenții și că nu se află în faza de executare silită.

În prezenta cauză figurează și alte părți decât cele din dosarul nr. x/2015 în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 2778/03.08.2016, respectiv reclamanta A. S.R.L. și pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Satu Mare.

Acestea nu pot avea prin urmare calitatea de părți în procedura de executare silită a sentinței civile nr. 2778/03.08.2016. De altfel, la momentul introducerii prezentei cereri de chemare în judecată nici nu fusese declanșată procedura executării silite a sentinței civile nr. 2778/03.08.2016.

În consecință, Judecătoria Sectorului 5 București a apreciat că cererea dedusă judecății nu constituie un incident în faza executării silite a sentinței civile nr. 2778/03.08.2016, nefiind aplicabile dispozițiile art. 892 coroborat cu 651 C. proc. civ. și nefiind așadar vorba nici despre o competență teritorială exclusivă, cererea fiind guvernată de regulile de competență teritorială de ordine privată.

Nu în ultimul rând, cererea de executare silită a sentinței civile nr. 2778/03.08.2016 a fost formulată de creditoarea B. S.R.L. ulterior prezentei cereri, iar încuviințarea executării a fost dispusă chiar de Judecătoria Satu Mare, această instanță considerându-se așadar instanță de executare în ceea ce privește executarea sentinței civile nr. 2778/03.08.2016. În consecință, chiar dacă s-ar considera că prezenta cerere constituie un incident în cadrul executării silite, competența de soluționare ar aparține tot Judecătoriei Satu Mare.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la prezentul conflict negativ de competență:

Cu privire la conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată în condițiile art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Problema care a generat desesizarea instanțelor aflate în conflict îl constituie interpretarea diferită a obiectului și cauzei juridice a litigiului.

În ceea ce privește obiectul acțiunii introductive de instanță, Înalta Curte constată că acesta constă în solicitarea de acordare a despăgubirilor reprezentând contravaloarea celor 54 de anvelope noi, confiscate prin procesul-verbal nr. x/13.11.2015 care au fost lipsă la predare, în urma anulării procesului-verbal de contravenție sus menționat prin sentința nr. x/2016 din 03 august 2016, pronunțată în dosarul nr. x/2020, prin care s-a dispus restituirea mărfii confiscate.

Înalta Curte reține că, în cauză, reclamantele au calificat și precizat, în mod neechivoc, temeiul juridic al acțiunii, art. 1357 C. civ., în raport de care rezultă că prezenta cerere de chemare în judecată reprezintă o acțiune în pretenții, prin care se solicită obligarea pârâtelor la plata contravalorii celor 54 de anvelope nerestituite reclamantelor, fapt ce reiese și din argumentele invocate de reclamante și precizate expres la solicitarea instanței.

Chiar dacă prin sentința nr. 2778/2016 s-a dispus restituirea mărfii confiscate, aceasta nu înseamnă că solicitarea de acordare de despăgubiri pentru prejudiciul produs reclamantelor prin nerestituirea către acestea a unui număr de 54 de anvelope noi dintre cele confiscate urmează calea executării silite, în lipsa declanșării fazei de executare silite.

În fapt, pretențiile reclamantelor nu pot fi incluse în categoria unui incident în legătură cu executarea hotărârii de anulare a procesului-verbal de contravenție, ci o solicitare distinctă, prin care se urmărește acoperirea unui prejudiciu suferit de către reclamante și care izvorăște din pretinsa faptă ilicită a pârâtelor, constând în nerestituirea către acestea a unora dintre bunurile confiscate și nepredate ulterior.

Așa cum a reținut corect Judecătoria Sectorului 5 București, în prezenta cauză figurează și alte părți decât cele din dosarul nr. x/2015 în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 2778/03.08.2016, respectiv reclamanta A. S.R.L. și pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Satu Mare, iar la momentul introducerii prezentei cereri de chemare în judecată, nu fusese declanșată procedura executării silite a sentinței civile nr. 2778/03.08.2016.

Cum în speță, cererea de chemare în judecată este formulată împotriva mai multor pârâți, unul dintre aceștia având sediul în Satu Mare și are ca obiect obligarea pârâților la plata unei sume de bani, pe temeiul răspunderii civile delictuale, sunt incidente prevederile art. 107 și 116 C. proc. civ., reclamantele având alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente.

În cauză, prin depunerea acțiunii în pretenții la Judecătoria Satu Mare, în a cărei rază teritorială de află sediul unuia dintre pârâți, se apreciază că reclamantele au făcut alegerea de competență, fixând competența de soluționare a cererii de chemare în judecată, în mod definitiv, în favoarea acestei instanțe.

Față de argumentele expuse și de dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Satu Mare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Satu Mare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 aprilie 2021.