ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 376/2021

Asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 53 din 04 martie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2020, a fost respinsă, ca nefondată, contestația la executare formulată de contestatorul condamnat A. împotriva Sentinței penale nr. 148/F din 10 iulie 2017 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, definitivă prin Decizia penală nr. 32/A din 07 februarie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a C. proc. pen.

Totodată, în temeiul art. 147 alin. (2) și (4) din Legea nr. 302/2004, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de recunoaștere pe cale incidentală a Sentinței civile nr. 2625 din 07 septembrie 2020 a Curții de Apel Antananarivo - Tribunalul de Primă Instanță Antananarivo, definitivă la 09 octombrie 2020.

Pentru a pronunța această hotărâre, analizând, cu prioritate, susținerile reprezentantului Ministerului Public cu privire la inadmisibilitatea contestației la executare formulate, Curtea a reținut, în esență, că, în cauză, nu sunt incidente dispozițiile art. 599 alin. (5) C. proc. pen., având în vedere că aspectele invocate de persoana condamnată A. în cadrul Dosarului nr. x/2019 al Curții de Apel București, secția a II-a penală (soluționat prin Sentința penală nr. 259/F din 09 decembrie 2019, definitivă prin Decizia penală nr. 56 din 23 ianuarie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală), în care s-a solicitat constatarea nulității procedurii de extrădare, sunt diferite de cele ce formează obiectul prezentului dosar (ce vizează analizarea consecințelor asupra privării de libertate la acest moment în contextul în care autoritățile malgașe au recunoscut faptul că dispozițiile legii statului solicitat nu au fost respectate cu ocazia extrădării în România).

Pe fondul contestației la executare, Curtea a reținut că, prin Sentința penală nr. 148/F din 10 iulie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, definitivă prin Decizia penală nr. 32/A din 07 februarie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, a fost condamnat A. la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, în formă continuată, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 309 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen., și 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., rezultând o pedeapsă de 9 ani închisoare. A fost emis Mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 269/2017 din 07 februarie 2019 de către Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

S-a mai arătat că, prin încheierea din 09 mai 2019 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2019, definitivă prin necontestare, s-au constatat îndeplinite condițiile pentru a se solicita extrădarea condamnatului A. în procedura prevăzută de art. 65 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, după informarea transmisă privind localizarea acestuia pe teritoriul Republicii Madagascar. Ulterior, s-a urmat procedura extrădării active, Ministerul Justiției fiind autoritatea competentă să întocmească și să transmită cererile de extrădare (art. 63 din Legea nr. 302/2004) către autoritățile din Republica Madagascar, iar, la data de 20 mai 2019, condamnatul a fost încarcerat la Penitenciarul Rahova. Întrucât între România și Republica Madagascar nu există o convenție internațională, cooperarea judiciară s-a realizat în virtutea curtoaziei internaționale.

Curtea a apreciat că susținerile contestatorului condamnat sunt fondate în ceea ce privește nerespectarea legii statului solicitat în cursul procedurii de extrădare, având în vedere că, așa cum rezultă din adresa transmisă de Ministerul Justiției din Republica Madagascar către Ministrul Justiției din România, extrădarea cetățeanului român A. ar fi trebuit să fie judecată într-o ședință. În acest sens, s-a observat că, prin Sentința civilă nr. 2625 din 07 septembrie 2020 pronunțată de Tribunalul de primă instanță Antananarivo, definitivă la 09 octombrie 2020 (care, însă, nu poate fi recunoscută conform art. 147 din Legea nr. 302/2004), s-a statuat că extrădarea trebuia să facă obiectul unei audieri publice contradictorii în fața instanței competente teritorial, persoana extrădabilă având dreptul la recurs, context în care, constatându-se că a avut loc un viciu de procedură, au fost anulate autorizațiile de deplasare a funcționarilor români din datele de 14 și 18 mai 2019 și ordinul de extragere din 19 mai 2019, iar părțile fiind repuse în situația anterioară. Prin aceeași hotărâre civilă, s-a arătat că A. a fost arestat la data de 08 mai 2019, fiind deferit ulterior Parchetului de pe lângă Tribunalul de primă instanță din Antananarivo în vederea extrădării sale către România. La 14 mai 2019 a fost emis de către procuror un mandat de depunere (4259-RP/2019), iar prin ordinul de ieșire sub escortă din 19 mai 2019 procurorul a ordonat penitenciarului să îl predea pe A. trimișilor români. La data de 20 mai 2019, ora 21:00, contestatorul a fost predat Penitenciarului Rahova, fiind încarcerat până în prezent.

Instanța de fond a observat că, în esență, contestatorul condamnat a susținut că nelegalitatea procedurii de extrădare și nelegalitatea deținerii sale în vederea extrădării din perioada 08 mai 2019 - 20 mai 2019 pe teritoriul Republicii Madagascar afectează legalitatea privării de libertate începând cu data de 20 mai 2019 la zi, iar acest aspect ar constitui o împiedicare la executare în sensul art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a C. proc. pen.

Analizând aceste susțineri, inclusiv din perspectiva art. 5 par. 1 lit. a) și f) din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, Curtea a apreciat că nu pot fi primite alegațiile contestatorului condamnat în sensul menționat, întrucât mandatul național de executare a pedepsei închisorii a fost emis de Curtea de Apel București în baza Sentinței penale nr. 148/F din 10 iulie 2017 a aceleiași instanțe, definitivă prin Decizia penală nr. 32/A din 07 februarie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, și, fiind vorba de o condamnare pronunțată de către un tribunal competent, nu se poate reține existența unei împiedicări la executare. Sub acest aspect, a subliniat că executarea hotărârii se face conform C. proc. pen., care stabilește imperativ și situațiile în care poate avea loc punerea în libertate a condamnatului din executarea unui mandat de executare a pedepsei închisorii înainte de termen, așa încât în această materie nu sunt incidente dispozițiile din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală invocate de contestator.

Curtea a constatat că solicitările apărării formulate în cadrul contestației la executare nu au o bază legală. Astfel, s-a observat că, prin cererea de anulare a actualului mandat de executare a pedepsei închisorii, cu consecința emiterii unui nou mandat, care, însă, să fie pus în executare doar după trecerea a 45 de zile de la punerea în libertate, apărarea a încercat să determine aplicarea în speță a unor instituții din Legea nr. 302/2004 care nu au nicio legătură cu executarea pedepsei închisorii, precum regula specialității, cu ignorarea dispozițiilor art. 555 alin. (1) și (2) C. proc. pen., care sunt imperative și nu permit nicio excepție, în conformitate cu care, în ipoteza în care cel condamnat se află în libertate, în ziua rămânerii definitive a hotărârii judecătorul delegat cu executarea emite atât mandatul de executare a pedepsei închisorii, cât și un ordin prin care se interzice acestuia să părăsească țara.

S-a arătat că nici cea de-a doua variantă propusă de contestatorul condamnat, de a fi repus în situația anterioară, respectiv de a fi transferat pe teritoriul Republicii Madagascar (în stare de deținere), nu are o bază legală, de vreme ce nu există o cerere din partea autorităților judiciare malgașe de parcurgere a procedurii speciale a extrădării din România în Republica Madagascar (întemeiată pe prevederile art. 36 - art. 60 din Legea nr. 302/2004).

Trecând peste faptul că Republica Madagascar nu este parte la Convenția europeană a drepturilor omului, în urma analizării jurisprudenței instanței de contencios european al drepturilor omului, instanța de fond a arătat că nu a identificat nicio hotărâre în care să se fi constatat că detenția întemeiată pe dispozițiile art. 5 parag. 1 lit. f) din Convenție nu este legală, iar această nelegalitate se repercutează asupra detenției în statul solicitant bazată pe dispozițiile art. 5 parag. 1 lit. a) din Convenție, ci dimpotrivă, în toate cazurile statul solicitat a răspuns pentru privarea nelegală de libertate în vederea extrădării. Ca urmare, s-a apreciat că nemulțumirile contestatorului condamnat cu privire la nelegalitatea detenției sale pe teritoriul Republicii Madagascar pot fi valorificate doar în fața autorităților judiciare din această țară.

Raportându-se la cele statuate de Curtea europeană a drepturilor omului în cauza Öcalan c. Turcia (46221/99 din 12 mai 2005), care prezintă similarități cu prezenta speță, instanța de fond a reținut că, în cauză, contestatorul condamnat a fost urmărit internațional în vederea executării unei pedepse de 9 ani închisoare, că Interpol l-a identificat pe teritoriul Republicii Madagascar și a fost demarată de către România procedura de extrădare activă, că între cele două țări nu există un tratat de extrădare, dar în virtutea curtoaziei internaționale statul malgaș a fost de acord cu extrădarea, precum și că oficialilor români li s-a permis să intre pe teritoriul Republicii Madagascar pentru a-l prelua pe condamnat, conform autorizațiilor emise. Prin urmare, s-a arătat că, dacă în lipsa unei proceduri de extrădare Curtea europeană a drepturilor omului nu a considerat că art. 5 parag. 1 din Convenție ar fi fost încălcat, cu atât mai mult nu s-ar putea aprecia că o procedură viciată în statul solicitat ar constitui o privare nelegală de libertate, în condițiile în care aceasta se întemeiază pe un mandat național de executare a pedepsei închisorii. În niciun caz nu se poate vorbi despre încălcarea de către autoritățile române a suveranității Republicii Madagascar, ținând seama că oficialii români care l-au preluat pe contestatorul condamnat au avut această permisiune și în condițiile în care nu a existat niciun conflict diplomatic între cele două state. În speță, nu există niciun dubiu că extrădarea condamnatului a fost rezultatul cooperării judiciare dintre România și Republica Madagascar.

În consecință, Curtea a constatat că nu există vreo împiedicare la executarea Sentinței penale nr. 148/F din 10 iulie 2017 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, definitivă prin Decizia penală nr. 32/A din 07 februarie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, nefiind incidente dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a C. proc. pen.

Totodată, având în vedere că Sentința nr. 2625 din 07 septembrie 2020 a Tribunalului de primă instanță Antananarivo, definitivă la 09 octombrie 2020, este una civilă, prin care nu s-a soluționat, așadar, un conflict de drept penal, respectiv nu a vizat o acuzație penală, instanța de fond a respins ca inadmisibilă cererea de recunoaștere a acesteia pe cale incidentală, apreciind că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 147 din Legea nr. 302/2004, care are ca obiect de reglementare cooperarea judiciară în materie penală.

Împotriva Sentinței penale nr. 53 din 04 martie 2021 a Curții de Apel București, în termen legal, a formulat contestație condamnatul A., precizând că va depune motivele printr-un memoriu separat.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, fiind repartizată aleatoriu, în sistem informatizat, Completului nr. 4 pentru termenul de judecată din 15 aprilie 2021.

La data de 13 aprilie 2021, contestatorul condamnat A., prin apărători aleși, a depus, la dosar, o cerere de recuzare a membrilor prezentului complet de judecată, aceasta fiind respinsă prin încheierea din camera de consiliu din 15 aprilie 2021.

În ședința publică din data de 15 aprilie 2021, după ce, în prealabil, Înalta Curte i-a adus la cunoștință consecințele manifestării de voință, contestatorul condamnat A., personal, în prezența apărătorului său ales, a precizat că înțelege să își retragă contestația declarată împotriva Sentinței penale nr. 53 din 04 martie 2021 a Curții de Apel București, secția I penală, aspect consemnat ca atare în practicaua acestei hotărâri.

Față de această manifestare de voință, examinând dispozițiile legale incidente, se constată că art. 4251 alin. (3) C. proc. pen. cu referire la art. 597 C. proc. pen., face trimitere la prevederile art. 415 C. proc. pen., text de lege care prevede posibilitatea apelantului de a-și retrage calea de atac promovată.

Ca atare, având în vedere că retragerea căii de atac s-a făcut de către contestator, personal, în prezența apărătorului său ales, până la închiderea dezbaterilor, Înalta Curte urmează a lua act de manifestarea de voință expresă a condamnatului A. în sensul retragerii contestației formulate.

Totodată, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., având în vedere că se află în culpă procesuală, contestatorul condamnat va fi obligat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de retragerea contestației formulată de condamnatul A. împotriva Sentinței penale nr. 53 din 04 martie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2020.

Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 aprilie 2021.

GGC - NN