ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 389/2020

Obiectul litigiului dedus judecății Prin cererea înregistrată nr. x/2016 din 06.04.2016, astfel cum a fost precizată prin cererea depusă la data de 09.05.2016, înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii: - anularea Hotărârii nr. 1210 din 24 noiembrie a Consiliului Superior al Magistraturii, prin care au fost validate rezultatele concursului de admitere la Institutul Național al Magistraturii, organizat în perioada 30 iunie - 6 octombrie; - obligarea pârâtului la emiterea unei hotărâri prin care să dispună susținerea de către reclamantă a probei interviului pe baza unor criterii obiective, ținând seama de nota pe care a obținut-o la proba scrisă; - anularea dispozițiilor art. 23 și 24 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 439/2006, cu modificările ulterioare.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința nr. 3006 pronunțată în data de 12 octombrie 2016, Curtea de Apel București - a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei plângerii prealabile și a respins acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, ca inadmisibilă.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a declarat recurs reclamanta A. care, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat, admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond, rejudecarea cauzei. Consideră sentința nelegală și netemeinică, întrucât în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 2 alin. (2), ultima teză, din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora: "Se asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal". În acest sens, învederează instanței faptul că a formulat, la data de 06 octombrie 2015, o cerere către Consiliul Superior al Magistraturii, prin care a solicitat reluarea probei interviului, cerere la care pârâtul nu a răspuns în termenul legal de 30 de zile, ci abia la data de 24 noiembrie 2015, motiv pentru care nu mai avea obligația îndeplinirii procedurii prealabile. Prin cererea intitulată "memoriu" de către Consiliul Superior al Magistraturii, a sesizat lipsa de obiectivitate și transparență a probei interviului, aspecte cu implicație asupra legalității acestei probe și a întregului concurs de admitere la Institutul Național al Magistraturii. Susține că nu i s-a răspuns în termenul legal, iar cererea a fost respinsă în cuprinsul Hotărârii nr. 1210 din 24 noiembrie 2015 a Consiliului Superior al Magistraturii, prin care au fost validate rezultatele concursului de admitere la Institutul Național al Magistraturii, organizat în perioada 30 iunie - 6 octombrie, fără a se analiza efectiv motivele invocate.

Apărări formulate în cauză Intimatul-pârât a depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 22 noiembrie 2018, s-a fixat termen de judecată la data de 11 februarie 2020, în ședință publică, cu citarea părților. Ulterior, termenul de judecată a fost preschimbat pentru data de 28 ianuarie 2020, prin încheierea de ședință din data de 17 aprilie 2019. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând legalitatea sentinței atacate prin prisma criticilor formulate de recurenta-reclamantă, dar și a apărărilor înfățișate prin întâmpinarea intimatului-pârât, Înalta Curte, prin raportare la prevederile legale incidente, dar și la contextul factual al cauzei, constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, în considerarea celor în continuare expuse. Obiectul acțiunii îl reprezintă anularea Hotărârii nr. 1210 din 24 noiembrie 2015 a Consiliului Superior al Magistraturii și a dispozițiilor art. 23 și 24 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 439/2006, cu modificările ulterioare. Curtea de Apel București a respins acțiunea ca inadmisibilă, reținând că în cauză actele contestate sunt administrative, primul cu caracter individual, iar cel de-al doilea cu caracter normativ și atrag incidența prevederilor art. 7 alin. (1) din Legea 554/2004. În mod evident, problema de drept ce se impune a fi dezlegată în prezentul recurs vizează stabilirea legalității soluției adoptate de prima instanță. Motivul de casare invocat de recurenta-reclamantă în susținerea recursului promovat în cauză este prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe este expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă și în cea judiciară. Criticile recurentei-reclamante subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. vizează strict nelegalitatea sentinței sub aspectul reținerii greșite a lipsei procedurii prealabile conform dispozițiilor Legii nr. 554/2004. Potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004: "(1) Înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia." De asemenea, conform art. 193 alin. (1) C. proc. civ.: "(1) Sesizarea instanței se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, dacă legea prevede în mod expres aceasta. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată." Din coroborarea textelor legale precizate, rezultă că formularea plângerii prealabile constituie o condiție specială, obligatorie, de exercitare a acțiunii. Neîndeplinirea acestei proceduri afectează însuși dreptul la acțiune în contencios administrativ. Astfel, înainte de a se adresa instanței competente, persoana care se consideră vătămată prin emiterea unui act administrativ trebuie să solicite autorității publice emitente revocarea, în tot sau în parte, a acestuia. Numai după parcurgerea acestei etape, care este o condiție de admisibilitate a acțiunii în contencios administrativ, petentul, dacă se consideră în continuare nemulțumit, sau dacă autoritatea căreia i s-a adresat în prealabil refuză să răspundă, poate formula acțiune în contencios administrativ. Dreptul la acțiune în contencios administrativ, în sens material, se naște după ce autoritatea emitentă răspunde la reclamația administrativă, sau după expirarea termenului legal de soluționare a cererii. În raport de actele dosarului, dar și de cele arătate de recurenta-reclamantă prin recurs, care a susținut că a îndeplinit procedura prealabilă la data de 6 octombrie 2015, se constată că, în cauză, nu a fost îndeplinită această cerință obligatorie, reclamanta adresându-se direct instanței de judecată cu solicitarea de anulare a Hotărârii nr. 1210 din 24 noiembrie 2015 a Consiliului Superior al Magistraturii. Sunt lipsite de temei și nu pot fi avute în vedere alegațiile recurentei-reclamante, în sensul că răspunsul la memoriul său l-a primit abia în data de 24 noiembrie 2015 cu depășirea termenului de 30 de zile prevăzut de lege, context în care nu mai trebuia să facă plângere prealabilă. Art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 prevede expres care sunt acțiunile în cazul cărora nu este obligatorie plângerea prealabilă. Astfel, nu există nicio dispoziție specială care să reglementeze contestarea în contencios administrativ a Hotărârilor Consiliului Superior al Magistraturii distinct de procedura Legii nr. 554/2004 (cu excepția celor care privesc siguranța națională și raporturile cu Parlamentul, ce nu fac obiectul controlului judecătoresc pe calea contenciosului administrativ). Mai mult, din verificarea înscrisurilor dosarului, instanța de recurs constată că motivele acțiunii sunt diferite de cele ce fac obiectul memoriului, aspect constatat în mod legal și temeinic și de către instanța de fond. Prin urmare, procedura prealabilă administrativă, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, fiind o condiție de exercitare a dreptului la acțiune, neîndeplinirea acesteia este sancționată cu respingerea acțiunii ca inadmisibilă. Înalta Curte în acord cu judecătorul fondului, constată că acesta a reținut corect că nu există o cerere prealabilă prin care reclamanta să fi solicitat pârâtului revocarea dispozițiilor art. 23 și 24 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 439/2006, cu modificările ulterioare și să fi învederat acesteia motivele invocate în cuprinsul cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, context în care nu a fost îndeplinită procedura prealabilă prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea 554/2004 față de acest capăt de cerere. În raport de cele expuse anterior, Înalta Curte apreciază că în mod corect instanța de fond a constatat că este inadmisibilă acțiunea pentru lipsa procedurii prealabile. Toate considerentele expuse converg către concluzia că soluția pronunțată de instanța de fond este legală, motiv pentru recursul va fi respins ca nefondat, potrivit art. 496 alin. (1) C. proc. civ.