ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1675/2020

Ședința publică din data de 19 martie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înrehistrată la 4.04.2017, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții INSTITUTUL NAȚIONAL AL MAGISTRATURII și CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII, solicitând: anularea în parte a Hotărârilor Plenului Consiliului Superior al Magistraturii cu nr. 1544/15.12.2016 și cu nr. 1626/15.12.2016, în sensul înlăturării din cuprinsul acestor hotărâri a mențiunilor referitoare la neîndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art. 12 și art. 14 din Legea cu nr. 303/2004 de către A.; anularea în parte a Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii cu nr. 3639/2017 prin care s-a respins plângerea administrativă formulată de reclamantă ca fiind neîntemeiată; obligarea pârâtei de rang 2 la adoptarea unei hotărâri prin care să constate că reclamanta îndeplinește, în mod cumulativ, condițiile prevăzute de art. 12 și de art. 14 din Legea cu nr. 303/2004; obligarea pârâtei de rang 2 Ia adoptarea unei hotărâri de validare a rezultatului obținut de reclamantă la concursul de admitere Ia Institutul Național al Magistraturii sesiunea 5 iulie - 27 octombrie 2016; obligarea pârâtei de rang 2 la înaintarea către Institutul Național al Magistraturii a hotărârile menționate în cuprinsul capetelor 1, 2 și 3 din cuprinsul prezentei plângeri, însoțită de îndrumarea adresată aceluiași Institut de a o înmatricula pe reclamantă, în calitate de auditor de justiție, în anul I de studii, la Institutul Național al Magistraturii, fie din anul 2017, începând cu data deschiderii cursurilor și a activităților specifice desfășurate, fie din anul imediat următor momentului la care hotărârea judecătorească ce urmează a fi pronunțată în prezenta cauză rămâne definitivă.

1.2. Hotărârea primei instanțe

Prin sentința nr. 4947 din 15 decembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIH-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, ca neîntemeiată.

I.3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentințe, în condițiile art. 483 C. proc. civ., reclamanta A. a formulat recurs solicitând, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în principal, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare; în subsidiar casarea sentinței recurate și, în rejudecare admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

Consideră recurenta reclamantă că hotărârea primei instanțe este nelegală, în primul rând pentru că instanța fondului a refuzat încuviințarea dovezii cu expertiza în specialitatea psihologie, având ca obiectiv stabilirea, în privința reclamantei, a împrejurării că sunt satisfăcute cerințele stabilite de art. 12 și art. 14 din Legea cu nr. 303/2004.

Prin aceasta, judecătorul de primă instanță a cenzurat într-o manieră nepermisă liberul acces al reclamantei la serviciul de justiție, împiedicând-o practic ca, pe calea și cu ajutorul unui instrument probator obiectiv, să răstoarne prezumția relativă de legalitate de care se bucură actele administrative atacate în prezenta cauză. În alți termeni, contrar celor reținute de judecătorul fondului, instanța nu ar fi urmat să se substituie psihologilor evaluatori care au efectuat evaluarea psihologică în cadrul procedurii aferente admiterii la Institutul Național al Magistraturii în anul 2016, ci s-ar fi bazat pe concursul unui mijloc obiectiv de probă - expertiza în specialitatea psihologie solicitată în primul ciclu procesual - și, cu concursul acesteia, ar fi putut construi un algoritm logico judiciar în sensul răsturnării prezumției de legalitate atașate actelor administrative atacate în prezenta cauză.

Desigur că o conduită procesuală de natura celei anterior evocate ar fi putut fi urmată de către judecătorul de primă instanță dacă și numai sub condiția ca expertiza în specialitatea psihologie să constatate, în condiții obiective, faptul că reclamanta satisface condițiile evocate sub art. 12 și 14 din Legea cu nr. 303/2004. Refuzând să administreze această probă, judecătorul fondului a lipsit procedura pe care a gestionat-o de echitabilitate în ceea ce o privește pe reclamantă, soluționând cererea introductivă bazându-se în exclusivitate pe înscrisurile emanând de la autoritățile publice pârâte și suprimând astfel incidența în prezenta cauză a principiului egalității de arme și de tratament juridic, ce guvernează orice procedură judiciară.

Față de aceste considerente, având în vedere și dispozițiile art. 492 C. proc. civ., consideră recurenta că soluția ce se impune a fi dată în prezenta cauză este aceea a casării sentinței atacate și a trimiterii cauzei, spre rejudecare, aceleiași instanțe de fond, cu indicația pentru aceasta din urmă de a încuviința și, respectiv, administra expertiza solicitată.

În subsidiar, recurenta reclamantă solicită rejudecarea cauzei, în sensul admiterii contestației sale, așa cum a fost formulată.

Sub acest aspect, recurenta reclamantă subliniază, în primul rând, lipsa identității testărilor aferente procedurilor de examinare psihologică și de reexaminare psihologică.

Prima critică pe care o aduce recurenta reclamantă procedurii aferente testării psihologice se referă la faptul că primul test măsura raționamentul verbal alături de raționamentul analitic și sintetic, iar testul din cadrul procedurii de reexaminare se concentra pe măsurarea IQ-ului verbal și IQ-ului figural și, prin urmare, nu a existat o identitate între ceea ce a fost evaluat în cadrul celor două teste scrise.

În opinia recurentei, absența identității coeficienților evaluați precum și nivelul de dificultate net superior al testului cognitiv din cadrul reexaminării duc la concluzia că procedura reexaminării psihologice nu a fost legală. Mai mult, în favoarea aceluiași argument al nelegalității procedurii reexaminării psihologice, recurenta învederează faptul că unui alt candidat respins atât la testul psihologic cât și la reexaminare i-a fost evaluat raționamentul verbal și IQ verbal, nefiindu-i evaluat IQ-ul figural, ca în cazul recurentei.

Cu privire la lipsa unui profil psihologic al candidatului ideal, recurenta consideră că este nelegal faptul că nu a existat un profil psihologic al candidatului ideal care să funcționeze asemenea unui barem pentru punctajele ce au fost acordate candidaților, singurul indiciu, în acest sens, fiind o lucrare trecută la rubrica "Referințe", și anume Raportul psihologic: redactare și evaluare de B., C., traducerea D., E., F., G., Cluj-Napoca, Editura Sinapsis, 2009.

În plus, conform acestei lucrări în testele de IQ punctajul corespunzător calificativului "mediu" este considerat a fi situat între 85 și 115 puncte, reclamanta realizând un scor de 87 de puncte și fiind, totuși, notată cu "sub mediu" (pagina 144 din lucrarea mai sus indicată). La toate acestea mai adaugă și faptul că în cadrul interviului i-au fost puse întrebări generice de tipul: "unde am terminat facultatea, cum mi s-a părut examenul, ce mă motivează să devin magistrat".

Astfel, susține recurenta că nu a fost confruntată cu nici un fel de problemă legată de personalitatea sa și nici măcar nu i s-a indicat că nu s-ar încadra în parametri impuși de standardele (inexistente) ale psihologilor.

Un alt aspect de nelegalitate al întregii proceduri de testare psihologică se referă la faptul că participanților la testarea nu le-a fost indicat în nici un fel care ar fi "baremul" ce trebuie atins pentru a obține calificativul "admis" la această veritabilă probă de concurs, deși în cadrul rapoartelor de testare există explicitată o grilă de notare conținând calificative de genul "foarte slab", "slab", "mediu", "bun", "foarte bun", "sub mediu" sau chiar punctaje acordate pentru aprecierea cerințelor cognitive. În lipsa unui barem și a unor criterii obiective de acordare a punctajului/calificativelor, recurenta susține că procedura de testare psihologică este nelegală.

Recurenta susține nelegalitatea evaluării psihologice și din perspectiva unei analize comparative, atât asupra punctajelor proprii, obținute în cadrul celor două etape ale examinării psihologice, dar și a unei analize comparative asupra evaluării sale în raport cu evaluarea celorlalți candidați ce au fost respinși în urma evaluării psihologice.

În acest sens, recurenta arată că a fost evaluată psihologic pentru prima dată pe 06.11.2016 de către doamna psiholog H.. A doua evaluare a avut loc pe data de 22.11.2016, de această dată fiind evaluată de doamnele psiholog I., J. și K..

Cele două rapoarte nu conțin nici un fel de motivare sau explicație a modului în care s-a ajuns la rezultatul respingerii recurentei la proba testării psihologice.

În cadrul punctului 6 din cuprinsul celor două rapoarte să găsesc următoarele rubrici: I. Comportamentul/stilul de luare a deciziilor, II. Comportamentul/stilul de muncă, III. Comportamentul social, IV. Stabilitate emoțională și gestionarea suprasolicitării emoționale. În cuprinsul fiecărei rubrici se găsesc o serie de indicatori psihocomportamentali dominanți, fiecare notat cu un punctaj de la 1 la 5, 1 reprezentând valoarea ce mai mică, iar 5 valoarea cea mai mare.

Rapoartele întocmite în privința recurentei sunt aproape identice, cu excepția următoarelor puncte:

I) Capitolul II Comportamentul/Stilul de muncă - Capacitatea de a da dovadă de încredere profesională: în primul raport sunt notată cu 3 puncte și având descrierea "suspicios, tinde să fie atent la ceea ce spune. Manifestă un comportament destul de rezervat în prezentarea de sine și a propriei activități", pentru ca în cel de al doilea raport să fie notată tot cu 3 puncte, dar cu următoarea descriere "persoană aparent singură pe sine, care are tendința de a-și prezenta într-o manieră foarte pozitivă realizările. Oferă răspunsuri dezirabile când trebuie să facă trimitere la aspectele negative ale activității";

II) Capitolul III Comportamentul social, la prima evaluare capacitatea de a manifesta un comportament asertiv a fost notată cu 3 puncte, iar în al doilea cu 4 puncte;

III) Capitolul IV Stabilitate emoțională și gestionarea suprasolicitării emoționale: capacitatea recurentei de a manifesta încredere în forțele roprii a fost notată cu 4 puncte în cadrul primului raport și cu 3 puncte în cadrul celui de-al doilea raport, fiind considerată inițial o "persoană calculată" iar, mai apoi, o persoană care "prezintă un fond anxios";

IV) Capitolul IV Stabilitate emoțională și gestionarea suprasolicitării emoționale: capacitatea recurentei de a se adapta la suprasolicitarea emoțională a fost inițială notată cu 3 puncte, pentru ca, ulterior, să fie notată cu 2 puncte;

V) punctul 7 A Cerințe cognitive: în cadrul primei evaluări au fost analizate raționamentul analitic și sintetic alături de raționamentul verbal, iar la a doua evaluare au fost analizate IQ-ul verbal și IQ-ul figural.

Referitor la proba scrisă a testării psihologice, nu există un profil al candidatului care să funcționeze precum un barem, indicând care răspunsuri au fost considerate nepotrivite de către evaluator și motivul pentru aceasta, fiind, astfel, imposibilă contestarea probei scrise.

În legătură cu proba orală, recurenta subliniază, din nou, lipsa înregistrării interviurilor psihologice, fapt ce o pune în imposibilitatea de a dovedi lipsa corelației dintre răspunsurile sale și concluziile raportului. Totodată, nu există nici o dovadă a întrebărilor psihologilor astfel încât aceștia să poată justifica temeinic concluziile la care au ajuns. Practic, evaluatorii pot formula orice fel de concluzii subiective, fără ca acestea să poată fi efectiv contestate de către candidat sau verificate ulterior.

Raportat la toate aceste diferențe între cele două evaluări psihologice, reclamanta consideră că acestea sunt nelegale și prezintă o serie de inadvertențe ce nu ar trebui să existe la un concurs de talia celui de admitere la Institutul Național al Magistraturii.

O altă critică la adresa legalității procedurii de examinare psihologică este grefată pe dispozițiile art. 5 ale Hotărârii nr. 3/2013 a Colegiului Psihologilor din România, privind evidența profesională a psihologilor cu drept de liberă practică, din cuprinsul cărora rezultă că actele profesionale emise de către psihologi sunt înregistrate în registrele profesionale și se securizează prin aplicarea în mod obligatoriu a timbrelor profesionale.

Prin acte profesionale se înțelege toate actele emise de către psiholog, ca rezultat al activității sale profesionale, în următoarele forme: aviz psihologic, raport de evaluare psihologică, raport de expertiză psihologică sau alte acte materiale prin care se emit concluziile evaluărilor psihologice. Actele profesionale prevăzute la alin. (2) sunt valabile numai în condiții de securizare, respectiv prin lipirea unui timbru profesional, în partea dreaptă a actului profesional emis, deasupra căruia se aplica în mod obligatoriu, prin imprimare, ștampila formei independente de exercitare a profesiei".

De aici, rezultă că și rapoartele psihologice emise în privința recurentei, fiind acte profesionale emise de către psihologi, trebuiau să conțină aceste timbre, pentru a fi valabile.

Potrivit art. 3 alin. (1) din aceeași hotărâre "activitățile psihologice furnizate de către psihologii salariați/numiți în funcție pentru personalul instituției angajatoare sau pentru persoanele instituționalizate la entitatea angajatoare sunt evidențiate în registrul profesional prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. a), cu respectarea standardelor de calitate în serviciile psihologice referitoare la normele de examinare psihologică. Actele emise în baza acestor activități psihologice nu sunt supuse obligației timbrării profesionale, acestea având regim de uz intern. Psihologii salariați/numiți în funcție nu pot furniza servicii psihologice către terți, ca urmare a calității ce reiese din raporturile individuale de muncă/de serviciu cu entitățile angajatoare, altele decât cele care au calitatea de furnizori de servicii psihologice".

Conform acestui text de lege, rezultă că sunt exceptate de la obligația timbrării profesionale doar acele acte emise în activităților psihologice exercitate de psihologii numiți în funcție pentru personalul instituției angajatoare, or reclamanta nu are calitatea de personal sau de persoană instituționalizată.

În consecință, era necesar ca ambele rapoarte psihologice întocmite în privința recurentei să aibă aplicat timbrul profesional, pentru a fi valabile. După cum se poate observa din înscrisurile atașate la dosar, în niciunul din rapoartele indicate, acest timbru nu este aplicat, acestea fiind nelegale.

Nu în ultimul rând, recurenta arată că după respingerea la testarea psihologică a efectuat două testări psihologice la un cabinet privat, rapoartele întocmite în urma acestor testări cuprinzând concluzii favorabile pe marginea îndeplinirii calităților pentru funcția de auditor de justiție.

În aceste condiții, consideră recurenta că procedura de examinare psihologică a fost viciată și că rezultatele cuprinse în cadrul celor două rapoarte întocmite cu ocazia susținerii testării sunt eronate și nu reflectă trăsăturile personalității sale, astfel că solicită casarea sentinței atacate, rejudecarea cauzei și admiterea contestației sale, așa cum a fost formulată.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând recursul de față, Înalta Curte constată că este nefondat, urmând a-l respinge ca atare.

Pentru a decide astfel, Înalta Curte constată că recurenta reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o contestație împotriva hotărârilor Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, prin care intimata pârâtă a constatat neîndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art. 12 și art. 14 din Legea cu nr. 303/2004 în ceea ce o privește pe reclamantă, respectiv condiția de a fi apt din punct de vedere psihologic pentru exercitarea funcției.

Soluționând contestația formulată de reclamantă împotriva acestor hotărâri, Curtea de Apel București, secția VIII contencios administrativ și fiscal a pronunțat sentința civilă nr. 4947 din 15 decembrie 2017, prin care a respins acțiunea reclamantei ca fiind neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță reține, în esență, că instanțele judecătorești nu pot cenzura modul în care comisiile de concurs, respectiv comisiile de testare și reexaminare psihologică, au evaluat candidații care au susținut un examen/concurs.

Controlul judiciar vizează doar aspecte ce țin de modul de desfășurare a procedurii de evaluare și reevaluare psihologică, nu și aspecte de fond ce privesc modalitatea propriu-zisă de examinare, care intră exclusiv în competența examinatorilor psihologi.

Instanța fondului subliniază faptul că toți candidații au fost evaluați pornind de la aceleași întrebări, care fac parte din Ghidul de interviu - secțiunea întrebări standard, pe care le-au completat în prealabil pe parcursul susținerii testului scris. Referitor la întrebările particulare, adresate în vederea clarificării unor tendințe rezultate în urma aplicării testului scris în raport cu criteriile măsurate, acestea au făcut parte dintr-un ghid de interviu validat în prealabil.

Examinarea/reexaminarea psihologică a avut un caracter standardizat, fapt care a acordat șanse egale tuturor candidaților înscriși în procedura de concurs.

Psihologii care au făcut parte din comisia de reexaminare au procedat la reevaluarea testului scris prin reintroducerea datelor de la testul scris inițial și verificarea identității de conținut, au aplicat un nou set de probe și au susținut un nou interviu cu candidații care au formulat contestație la avizul inițial, în termenul prevăzut de Regulament.

În ceea ce privește critica reclamantei referitoare la încălcarea prevederilor art. 5 alin. (1) - (3) din Hotărârea nr. 3/2013 a Colegiului Psihologilor din România, privind evidența profesională a psihologilor cu drept de liberă practică, prin neaplicarea timbrului profesional pe rapoartele de evaluare și reevaluare psihologică, Curtea observă că art. 5 alin. (1) - (3) din Hotărârea nr. 3/2013 a Colegiului Psihologilor din România prevede că:

"(1) Actele profesionale emise de către psihologi sunt înregistrate în registrele profesionale și se securizează prin aplicarea în mod obligatoriu a timbrelor profesionale.

(2) Prin acte profesionale se înțelege toate actele emise de către psiholog, ca rezultat al activității sale profesionale, în următoarele forme: aviz psihologic, raport de evaluare psihologică, raport de expertiză psihologică sau alte acte materiale prin care se emit concluziile evaluărilor psihologice.

(3) Actele profesionale prevăzute la alin. (2) sunt valabile numai în condiții de securizare, respectiv prin lipirea unui timbru profesional, în partea dreaptă a actului profesional emis, deasupra căruia se aplică în mod obligatoriu, prin imprimare, ștampila formei independente de exercitare a profesiei".

Obligația de aplicare a timbrului profesional privește numai actele profesionale emise de psihologii organizați în forme independente de organizare a profesiei, în timp ce activitățile psihologice furnizate de către psihologii salariați/numiți în funcție pentru personalul instituției angajatoare nu sunt supuse timbrării profesionale, acestea având regim de uz intern.

Având în vedere faptul că rapoartele psihologice întocmite în cadrul concursurilor/examenelor de admitere în magistratură, admitere la Institutul Național al Magistraturii, numire în funcții de conducere etc., sunt întocmite în marea lor majoritate de către psihologi angajați ai Consiliului, Înalta Curte de Casație și Justiție și curților de apel (aceasta fiind și situația psihologilor care au participat la examinarea/reexaminarea reclamantei, de angajați ai Consiliului Superior al Magistraturii și curților de apel), actele emise având regim de uz intern, rezultă că acestea nu sunt supuse timbrării profesionale.

Doar în cazul în care serviciile psihologice sunt contractate cu psihologi externi, care nu au calitatea de angajat al Consiliului, Înaltei Curți de Casație și Justiție și curților de apel, actele profesionale emise de către aceștia trebuie să aibă timbru profesional aplicat în conformitate cu dispozițiile din Hotărârea Colegiului Psihologilor din România nr. 3/2013 privind evidența profesională a psihologilor cu drept de liberă practică.

În ceea ce privește contractarea și prestarea serviciilor psihologice la nivelul Consiliului, acestea sunt realizate în conformitate cu dispozițiile din regulamentele de organizare a concursurilor/examenelor de admitere în magistratură, admitere la Institutul Național al Magistraturii, numire în funcții de conducere etc., de către psihologi încadrați la nivelul Consiliului, Înaltei Curți de Casație și Justiție și curților de apel, precum și din tabelul psihologilor acreditați de Colegiul Psihologilor din România.

Pentru aceste motive instanța fondului a respins acțiunea reclamantei ca fiind neîntemeiată.

Astfel cum rezultă din cele mai sus arătate, reclamanta a formulat recurs împotriva sentinței civile nr. 4947 din 15 decembrie 2017, criticând legalitatea acesteia din perspectiva dispozițiilor art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Analiza criticilor recurentei reflectă netemeinicia motivelor de casare invocate, nefiind demonstrată nelegalitatea hotărârii atacate.

În ceea ce privește prima critică a recurentei, Înalta Curte constată că aceasta vizează incidența dispozițiilor art. 488 pct. 5 C. proc. civ. și nu a celor prevăzute de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., de care recurenta s-a prevalat în mod formal.

Astfel, recurenta reclamanta a criticat soluția de respingere a cererii de încuviințare a unei expertize, susținând că prin aceasta judecătorul fondului a încălcat principiile fundamentale ale procesului civil, începând cu principiul liberului acces la justiție și continuând cu principiul egalității armelor și de tratament juridic, hotărârea fiind pronunțată exclusiv în temeiul înscrisurilor produse de intimata pârâtă. O atare critică se circumscrie dispozițiilor art. 488 pct. 5 C. proc. civ., urmând a fi analizată de instanța de control judiciar din această perspectivă.

În acest sens, Înalta Curte constată că recurenta reclamantă a solicitat, prin cererea introductivă de instanță, încuviințarea probei cu expertiză judiciară în specialitatea psihologie, având ca obiectiv stabilirea împrejurării dacă reclamanta îndeplinește, în mod cumulativ condițiile prevăzute de art. 12 și art. 14 din Legea nr. 303/2004.

Trecând peste faptul că nu poate fi realizată o expertiză judiciară în specialitatea psihologie judiciară, neexistând o atare specialitate recunoscută prin Ordinul MJ nr. 199/2010 pentru aprobarea Nomenclatorului specializărilor expertizei tehnice judiciare, ci cel mult o lucrare de genul celei prevăzute la art. 330 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că în mod întemeiat a fost respinsă cererea de probațiune formulată de reclamantă, cât timp aceasta nu este utilă și concludentă.

Astfel, reclamanta nu a solicitat efectuarea unei lucrări de specialitate care să conchidă asupra îndeplinirii condiției privind aptitudinea din punct de vedere psihologic în raport de testarea și reexaminarea psihologică, ci o nouă evaluare a modalității de îndeplinire a condiției de a fi aptă psihologic, cerere evident inadmisibilă, din moment ce Hotărârea nr. 439/2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, cu modificările ulterioare nu prevede o atare posibilitate, ci exclusiv etapa evaluării inițiale și a contestației împotriva calificativului inițial.

Trebuie subliniat faptul că evaluarea psihologică reprezintă, în sine, o probă, astfel că susținerea unei atare evaluări în alte condiții decât cele prevăzute de Hotărârea nr. 439/2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii este inadmisibilă, astfel că respingerea acestei cereri de probațiune de către prima instanță, cu obiectul său așa cum a fost conturat de reclamantă, nu reflectă nelegalitatea hotărârii ci tocmai corecta aplicare a dispozițiilor art. 255 C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 330 alin. (3) C. proc. civ.

Trecând la analiza celui de al doilea motiv de casare invocat de recurentă, Înalta Curte constată că nici acesta nu este fondat, nefiind dovedită pronunțarea hotărârii prin greșita aplicare sau cu încălcarea normelor de drept material incidente în cauză.

În prealabil, instanța de control judiciar subliniază caracterul extraordinar al căii de atac a recursului, cale de atac ce se poate exercita numai pentru motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Altfel spus, în calea de atac a recursului nu pot fi valorificate critici ce tind la demonstrarea netemeiniciei hotărârii atacate astfel că reevaluarea probatoriului administrat în cauză este posibilă numai în cazul evocării fondului, situație condiționată, însă, de constatarea incidenței unuia sau mai multor motive de casare, din cele prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

În această ordine de idei Înalta Curte constată că recurenta reclamantă, cu excepția critici referitoare la lipsa timbrului profesional, nu dezvoltă nicio critică de natură a reliefa încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material incidente speței, majoritatea argumentelor evocate în cererea de recurs reprezentând veritabile critici la adresa temeiniciei sentinței civile nr. 4947 din 15 decembrie 2017.

Astfel, un prim argument susținut de recurenta reclamantă în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. vizează lipsa identității testărilor aferente procedurilor de examinare psihologică și de reexaminare psihologică, or, trebuie subliniat faptul că nu se prevede în cuprinsul art. 27 din Regulamentului privind concursul de admitere și examenul de absolvire a Institutului Național al Magistraturii obligația, pentru comisia de reexaminare, de a proceda la repetarea bateriei de teste în cadrul reexaminării.

În egală măsură, criticile recurentei reclamante grefate pe lipsa unui profil psihologic al candidatului ideal precum și a înregistrării interviului nu pot fi valorificate în contextul prevederilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ., întrucât nu dispozițiile regulamentare ce instituie procedura de examinare psihologică sunt contestate în cauză ci hotărârile Plenului CSM prin care s-a constatat neîndeplinirea, de către recurenta reclamantă, a condiției de a fi aptă psihologic pentru exercițiul funcției.

Cât privește necorelarea punctajelor acordate recurentei reclamante în cadrul celor două etape ale examinării psihologice și faptul că recurenta a obținut rezultate diferite în cadrul testării psihologice la un cabinet privat, instanța de control judiciar subliniază, pe de o parte, că recurenta nu prezintă niciun argument de natură a reliefa încălcarea sau aplicarea greșită a unei sau mai multor norme de drept substanțial și, pe de altă parte, că verificarea îndeplinirii condiției privind aptitudinea psihologică se realizează în condițiile prevăzute de art. 27 din Regulamentul privind concursul de admitere și examenul de absolvire a Institutului Național al Magistraturii și nu în alt context.

Totodată, faptul obținerii unor concluzii favorabile în cadrul testărilor susținute la un cabinet privat nu poate constituie dovada erorii de apreciere a comisiilor prevăzute de art. 27 din Regulamentul mai sus citat, fiind de remarcat faptul că testarea psihologică reprezintă, în realitate, o probă susținută în condiții de stres(verificarea rezistenței la stres a candidatului fiind un obiectiv în sine al examinării psihologice), astfel că sunt lesne de explicat posibilele rezultate diferite obținute în condiții de testare diferite.

În fine, referitor la încălcarea prevederilor Hotărârii nr. 3/2013 a Colegiului Psihologilor din România prin lipsa timbrului profesional aplicat asupra rapoartelor de evaluare psihologică, Înalta Curte constată că în mod întemeiat a înlăturat judecătorul fondului această critică a reclamantei, cât timp obligația de securizare a actelor profesionale prin lipirea timbrului profesional nu vizează actele întocmite de psihologi salariați/numiți în funcție pentru personalul instituției angajatoare sau pentru persoanele instituționalizate, astfel cum prevede art. 3 alin. (1) din hotărârea anterior menționată.

Contrar celor afirmate de recurenta reclamantă, psihologii desemnați pentru verificarea condiției prevăzute de art. 14 lit. e) din Legea nr. 303/2004 fac parte din categoria psihologilor numiți în funcție pentru "personalul instituției angajatoare", testarea psihologică constituind una dintre probele necesare pentru constatarea îndeplinirii condițiilor de admitere în magistratură.

Prin urmare, faptul că recurenta reclamantă nu are calitatea de personal al Institutului Național al Magistraturii la data testării este irelevant pentru aprecierea incidenței normei de excepție mai sus amintite, cât timp testarea a avut loc tocmai în scopul verificării uneia din condițiile necesare admiterii la Institutul Național al Magistraturii.

Față de toate aceste considerente recursul de față urmează a fi respins ca fiind nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A. împotriva sentinței nr. 4947 din 15 decembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 martie 2020.