ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3656/2020

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, la data de 29.11.2019, sub nr. x/2019, reclamantul Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual, în numele și pentru membrii de sindicat, A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R. și S., în contradictoriu cu pârâta Instituția Prefectului - Județul Arad, a solicitat pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună obligarea pârâtei la stabilirea, începând cu data de 05.02.2016, a cuantumului brut al salariului de bază, potrivit prevederilor art. 5 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014, astfel încât salarizarea membrilor să fie realizată la nivelul maxim stabilit la nivelul Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor din subordinea Ministerului Afacerilor Interne pentru fiecare grad profesional în care este încadrat fiecare dintre membrii reclamantului; obligarea pârâtei la calcularea și achitarea diferențelor salariale dintre nivelul de salarizare maxim stabilit la nivelul Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor din subordinea Ministerului Afacerilor Interne pentru fiecare grad profesional în care este încadrat fiecare dintre membrii reclamantului, ținând cont de condițiile de studii și de vechime, și cel achitat acestora, actualizate cu indicele din inflație, respectiv cu dobânda legală, începând cu data de 05.02.2016 și până la data plății efective, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Prin sentința nr. 745 din data 30 octombrie 2019, Tribunalul Arad, secția a III -a de contencios administrativ și fiscal, litigii de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompenteței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Pentru a hotărî astfel, instanța a constatat că prezentul litigiu are ca obiect drepturile salariale ale funcționarilor publici, motiv pentru care, incidente în cauză sunt dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/2009, privind Statutul funcționarilor publici, republicată:

"Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe". Aceste dispoziții legale stabilesc competența materială și funcțională a instanței de judecată, în cauzele privind raportul de serviciu al funcționarului public, respectiv competența ratione materiae care aparține secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului.

Cu toate acestea, dispozițiile sus citate nu stabilesc competența teritorială a instanței competente să soluționeze astfel de litigii, motiv pentru care, ele se completează cu prevederile legislației muncii, după cum rezultă din dispozițiile art. 117 din Legea nr. 188/1999, republicată privind Statutul funcționarilor publici, potrivit cărora:

"dispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile legislației muncii, precum și cu reglementările de drept comun civile, administrative sau penale, după caz, în măsura în care nu contravin legislației specifice funcției publice". Ca atare, prezentul litigiu nu poate fi disociat de legislația muncii, el privind un raport de muncă al funcționarului public, motiv pentru care îi sunt aplicabile și prevederile din legislația muncii, cu care se completează prevederile Legii Statutului funcționarilor publici.

Or, în materia legislației muncii, potrivit celor statuate de instanța supremă în cuprinsul Deciziei nr. 1/21.01.2013, pronunțată în interesul legii, în dosar nr. x/2012:

"prin instituirea dreptului organizațiilor sindicale de a formula acțiuni în justiție în numele membrilor lor, chiar și în lipsa unui mandat expres din partea acestora, cu păstrarea însă a drepturilor de dispoziție procesuală din partea titularilor drepturilor subiective, textul art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 a configurat elementele legitimării procesuale extraordinare a acestor organizații, depășind astfel limitele unui simplu drept de reprezentare legală. Această interpretare a dispozițiilor art. 28 a fost susținută de o parte a jurisprudenței, dar și de doctrina care a abordat direct situația calității procesuale a organizațiilor sindicale din perspectiva dispozițiilor menționate anterior, așa cum s-a subliniat în raportul întocmit în cauză.

Referitor la categoria interesului apărat prin posibilitatea recunoscută organizațiilor sindicale de a formula acțiune în numele membrilor lor, concluzia este în sensul că legitimarea procesuală activă a fost recunoscută organizațiilor sindicale, în considerarea ocrotirii intereselor membrilor lor, fie că erau interese de grup, fie individuale.

Această concluzie se desprinde atât din formularea dispozițiilor art. 28 alin. (1) din Legea sindicatelor nr. 54/2003, care se referă expres inclusiv la apărarea drepturilor ce decurg din contractele individuale de muncă, precum și din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, situație în care interesele sunt cu precădere individuale, cât și din dispozițiile fostului art. 282 din Codul muncii (actual art. 267 din Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare), care acordă posibilitatea de a fi părți în conflicte de muncă în mod expres sindicatelor, pe lângă salariați, angajatori, patronate, alte persoane juridice sau fizice care au această vocație în temeiul legilor speciale ori al C. proc. civ.

Ținând cont că în cadrul conflictelor de muncă sunt cuprinse și conflictele decurgând din executarea contractelor individuale de muncă, pe lângă cele colective, aplicând principiul ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, organizațiile sindicale au legitimare procesuală activă, inclusiv în conflictele individuale de muncă.

Faptul că interpretarea dată de o parte a jurisprudenței și doctrinei, în sensul că, potrivit art. 28 din Legea sindicatelor nr. 54/2003, organizațiile sindicale acționează în calitate de reclamante, a reprezentat și voința legiuitorului a fost confirmat de evoluția legislativă ulterioară abrogării Legii sindicatelor nr. 54/2003, și anume de prevederile art. 28 alin. (3) din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată, prin care se prevede expres calitatea procesuală activă a acestor organizații.

Atât timp cât organizației sindicale i se recunoaște legitimare procesuală activă, fiind reclamant, în determinarea competenței teritoriale, potrivit art. 269 alin. (2) din Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare, urmează să se țină seama de sediul sindicatului.

Într-o atare interpretare și aplicare a legii nu se neagă caracterul exclusiv al competenței teritoriale stabilite prin normele Codului muncii, ci este asigurată o protecție mai eficientă a drepturilor și intereselor membrilor organizației sindicale.

Această soluție este aplicabilă și în situația în care organizația sindicală acționează pentru valorificarea drepturilor subiective ale mai multor membri de sindicat, având domiciliile în circumscripțiile unor tribunale diferite, în același temei al legitimării procesuale active extraordinare a organizației sindicale.

În concluzie, raportat la acțiunile reglementate expres de lege, organizațiile sindicale au legitimare procesuală activă, iar în determinarea competenței teritoriale potrivit dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare [fost art. 284 alin. (2)], se va ține seama de sediul sindicatului - reclamant".

În consecință, nu se poate susține că sindicatul are doar un drept de reprezentare, acționând în numele membrilor săi, întrucât s-a statuat că acesta are legitimare procesuală activă și nu este doar un simplu mandatar. De altfel, în legea nouă, respectiv în cuprinsul dispozițiilor art. 28 alin. (3) din Legea nr. 62/2011, privind dialogul social, se dispune expressis verbis faptul că "în exercitarea atribuțiilor prevăzute de alin. (1) și (2), organizațiile sindicale au calitate procesuală activă". Ca atare, sindicatul are calitate procesuală activă de a acționa în numele membrilor săi în calitate de reclamant, iar, potrivit Deciziei nr. 1/21.01.2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în interesul legii, în dosar nr. x/2012, "în determinarea competenței teritoriale potrivit dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare [fost art. 284 alin. (2)], se va ține seama de sediul sindicatului - reclamant".

Prin sentința nr. 1163 din data de 21 mai 2020, Tribunalul București, secția a II -a - contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Arad.

Totodată, constatând ivit conflictul negativ de competență, a dispus suspendarea judecății cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a apreciat că reclamanții au domiciliile în județul Arad și acesta are calitatea de funcționar public cu statut special, astfel că este competent în soluționarea litigiului Tribunalul Arad, secția de contencios administrativ și fiscal.

În plus, instanța reține că părțile nu pot conveni conform art. 126 C. proc. civ. alegerea altei instanțe, dat fiind că acțiunea în contencios administrativ are ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public, și nu bunuri, iar competența de soluționare a cauzei este stabilită de art. 109 din Legea nr. 188/1999.

Prin urmare, potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ., necompetența poate fi invocată din oficiu de instanță atunci când a fost sesizată o altă instanță decât una dintre cele alternativ competente potrivit legii.

Cele două calități, respectiv calitatea de reclamant a agenților de poliție, funcționari publici cu statut special, și calitatea de reprezentant a sindicatului, au fost delimitate și expres indicate în cererea de chemare în judecată chiar de către organizația sindicală.

Sindicatul nu și-a arogat titulatura de reclamant și nici drepturile agentului de poliție pe care îl reprezintă, așa cum se precizează expres chiar în partea introductivă a cererii de chemare în judecată. Menționarea Legii nr. 62/2011 are rolul de a justifica calitatea de reprezentant a sindicatului, pe care chiar acesta a indicat-o în cererea de chemare în judecată, iar nu de a considera sindicatul ca fiind reclamant, în condițiile în care singurii titulari ai drepturilor patrimoniale pretinse în cauză sunt agenții de poliție.

Potrivit art. 37 din C. proc. civ., republicat, având denumirea marginală "Legitimarea procesuală a altor persoane", în cazurile și condițiile prevăzute exclusiv prin lege, se pot introduce cereri sau se pot formula apărări și de persoane, organizații, instituții sau autorități, care, fără a justifica un interes personal, acționează pentru apărarea drepturilor ori intereselor legitime ale unor persoane aflate în situații speciale sau, după caz, în scopul ocrotirii unui interes de grup ori general.

În condițiile în care o reglementare a fost adoptată de legiuitor cu un scop clar și precis, efectele acesteia nu pot fi extinse la alte situații, mai ales când pentru aceste "alte situații" există dispoziții legale exprese.

În conformitate cu dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999, "Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe".

Date fiind aceste dispoziții legale, pentru determinarea instanței competente teritorial au prioritate de aplicare normele de procedură din materia contenciosului administrativ, iar nu cele de drept comun și în niciun caz cele adoptate pentru determinarea competenței instanțelor specializate în soluționarea cauzelor privind conflictele de muncă și asigurările sociale.

Prin urmare, în cauză nu pot fi aplicate dispozițiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii, care reglementează o competență teritorială expresă și specială pentru judecarea conflictelor de muncă.

Atâta timp cât competența materială pentru soluționarea cauzelor care ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public revine în mod exclusiv secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, în condițiile prevăzute de art. 109 din Legea nr. 188/1999, competența teritorială pentru aceste cauze nu poate fi determinată prin aplicarea unor dispoziții legale dintr-o altă materie/alt domeniu de competență, cum este cel al litigiilor de muncă.

Prin urmare, în cauza de față nu se poate considera că sindicatul este reclamant, când chiar acesta a precizat că este reprezentant. În aceste condiții, nu se poate nici aprecia că sediul sindicatului fiind în București, acțiunea ar trebui judecată de Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2, 134 și 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii:

Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual, în calitate de reprezentant al membrilor de sindicat A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R. și S., a învestit instanța de contencios cu o acțiune având ca obiect obligarea pârâtei Instituția Prefectului - Județul Arad la recalcularea și plata unor drepturi salariale.

Verificând cererea de chemare în judecată se constată că aceasta este formulată la data de 02.08.2019, conform ștampilei de pe copia cererii de chemare în judecată aflată la dosarul Tribunalului Arad.

Legea nr. 212/2018 pentru modificarea și completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 și a altor acte normative, prin care a fost modificat și completat art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr. 658 din 30 iulie 2018 și, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) al Legii nr. 24/27.03.2000, a intrat în vigoare la data de 02.08.2018.

Potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, forma aflată în vigoare la data sesizării instanței, "(3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului.".

Așadar, ulterior modificărilor aduse Legii nr. 554/2004 prin dispozițiile Legii nr. 212/2018, textul de lege prevede o competență teritorială exclusivă în favoarea instanței de contencios administrativ și fiscal de la domiciliul reclamantului persoană fizică.

Problema care a generat conflictul negativ de competență privește rolul Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual în determinarea instanței competente teritorial să soluționeze cauza.

Înalta Curte reține că potrivit noului alin. (4) introdus în art. 10 din Legea nr. 212/2008, "competența teritorială de soluționare a cauzei se va respect și atunci când acțiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat, indiferent de calitatea acestuia din proces".

Aceste prevederi devin aplicabile atunci când reclamantul nu exercită acțiunea în contencios administrativ personal, ci prin intermediul unui reprezentant, conform art. 80 din C. proc. civ.

În cauză, Sindicatul Național al Polițiștilor și și Personalului Contractual din M.A.I. nu are calitate de reclamant, ci acționează, potrivit art. 28 alin. (2) din Legea nr. 62/2011, ca și mandatar în numele reclamantilor.

Având în vedere că reclamantii au domiciliile pe raza judetului Arad, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze prezenta cauză este Tribunalul Arad, în conformitate cu prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Arad, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual, A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R. și S., în contradictoriu cu pârâtul Instituția Prefectului - Județul Arad, în favoarea Tribunalului Arad, secția contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 iulie 2020.