ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5371/2020

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 03.05.2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. a chemat în judecată pârâții Ministerul Justiției și Direcția Națională de Probațiune, solicitând: - anularea dispozițiilor din Ordinul Ministerului Justiției nr. 603/C/08.02.2018 în ceea ce privește stabilirea drepturilor salariale. - obligarea Ministerului Justiției să emită un nou Ordin, prin care să fie stabilite drepturile salariale ale reclamantei în concordanță cu dispozițiile Legii 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, respectiv: la salariul de bază ce a fost stabilit cu începere de la 01.01.2018 să se adauge un cuantum total al sporurilor de 30% din acest salariu de bază. - obligarea Ministerului Justiției (în calitate de ordonator principal de credite) să aloce Direcției Naționale de Probațiune (în calitate de ordonator secundar de credite) a sumelor necesare plății drepturilor salariale, inclusiv a celor restante, în conformitate cu dispozițiile noului ordin de salarizare ce va fi emis în temeiul hotărârii care va fi pronunțată în acest dosar, precum și a dobânzilor legale și a sumei echivalente actualizării sumei restante cu rata inflației. - obligarea Direcției Naționale de Probațiune la plata drepturilor salariale în conformitate cu noul ordin ce va fi emis, sume actualizate cu rata inflației - obligarea Direcției Naționale de Probațiune la acordarea la sumele cuvenite a dobânzii legale, calculate conform art. 3 alin. (1) și alin. (2) 1 din Ordonanța Guvernului Nr. 13 din 24 august 2011, privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar - obligarea Ministerului Justiției și a Direcției Naționale de Probațiune la plata cheltuielilor de judecată.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 4735 din 19 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a admis în parte cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Direcția Națională de Probațiune din Cadrul Ministerului Justiției, a fost obligată pârâta Direcția Națională de Probațiune la plata diferențelor de drepturi calculate potrivit Ordinului MJ nr. 3396/C/2018, actualizate cu indicele de inflație la data plății, precum și la plata dobânzii legale aferente acestor diferențe calculate de la data scadenței fiecărei indemnizații până la data plății efective, s-au respins primele două capete de cerere, ca rămase fără obiect și s-a respins în rest, acțiunea, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 4735 din 19 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pârâta Direcția Națională de Probațiune a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, și, pe fond, respingerea cererii ca rămasă fără obiect, respectiv respingerea ca neîntemeiată a solicitării privind actualizarea sumelor cuvenite cu indicele de inflație și cea referitoare la acordarea dobânzilor legale. În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt și a enunțării reținerilor din considerentele sentinței recurate, recurenta-pârâtă a arătat, în esență, că în mod greșit prima instanță a apreciat că sunt întrunite condițiile angajării răspunderii civile și a obligat recurenta la actualizarea cu indicele de inflație la data plății a sumelor datorate, precum și la plata dobânzii legale aferente acestor diferențe. Astfel, au fost aplicate greșit dispozițiile art. 1531 alin. (1) și art. 1357 alin. (1) C. civ., întrucât nu se poate reține în sarcina pârâților o formă a vinovăției privind neacordarea până la momentul aprobării de către ordonatorul principal de credite a valorilor de referință sectoriale începând cu data de 09.04.2015 cuprinse în OMJ nr. 2883/C/2018 de modificare a OMJ nr. 542/C/2018, făcând trimitere la dispozițiile Deciziei nr. 794/2016 a Curții Constituționale și ale Deciziei nr. 23/2015 a ÎCCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. A mai susținut recurenta-pârâtă că începând cu data de 1 ianuarie 2018, data la care produce efecte OMJ nr. 3396/C/2018, nu a existat o obligație legală a pârâților în sensul acordării sporurilor în procent maxim, respectiv în procent total de aproape 30% din salariul de bază și, prin urmare, lipsește elementul esențial al răsounderii civile, respectiv existența unei fapte ilicite. Această condiție nu este îndeplinită în opinia recurentei având în vedere că începând cu data de 1 ianuarie 2018 salariul de care beneficiază reclamanta conform OMJ nr. 3396/C/2018 este cel stabilit de lege pentru anul 2022, iar nu prin raportare la o valoare de referință sectorială. Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Apărările formulate în recurs Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil, fiind exercitat împotriva unei hotărâri definitive, invocându-se, totodată, excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ. Pe fond, a solicitat respingerea recursului, apreciind că sentința recurată este temeinică și legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situației de fapt reținute.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 21 aprilie 2019, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 21 octombrie 2020, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia suspusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare. 1. Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată netemeinicia solicitării de respingere a recursului ca inadmisibil, pe motiv că este exercitat împotriva unei hotărâri definitive, pronunțată în soluționarea unui conflict de muncă, sentința civilă recurată fiind pronunțată în soluționarea unei acțiuni în contencios administrativ, fiind supusă căi de atac a recursului prevăzută de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Totodată, instanța de control judiciar urmează să respingă excepția nulității recursului invocată de intimata-reclamantă prin întâmpinare, constatând că, deși recurenta-pârâtă a invocat ca temei de drept al cererii de recurs dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ. argumentele de ordin critic formulate de aceasta cu privire la greșita aplicare a dispozițiilor art. 1531 alin. (1) și art. 1357 alin. (1) C. civ. se circumscriu motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., urmând ca analiza să se facă din această perspectivă. 2. Argumente de fapt și de drept relevante Instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere prin care reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Direcția Națională de Probațiune anularea ordinului de salarizare și emiterea unui nou ordin prin care sa se stabilească drepturile salariale cuvenite prin aplicarea corectă a prevederile legale incidente, precum și obligarea la plata diferențelor de drepturi actualizate cu indicele de inflație la data plății, precum și la plata dobânzii legale aferente acestor diferențe calculate de la data scadenței fiecărei indemnizații până la data plății efective. Prin sentința recurată a fost admisă în parte acțiunea, pârâta Direcția Națională de Probațiune, care a fost obligată la plata diferențelor de drepturi calculate potrivit Ordinului nr. 3396/C/2018, actualizate cu indicele de inflație la data plății, precum și la plata dobânzii legale aferente acestor diferențe calculate de la data scadenței fiecărei indemnizații până la data plății efective, formulând critici cu privire la greșita aplicare a dispozițiilor art. 1531 alin. (1) și art. 1357 alin. (1) C. civ. referitor la actualizarea sumelor cuvenite reclamantei cu indicele de inflație și la acordarea dobânzilor legale, pe care Înalta Curte la apreciază ca fiind nefondate, urmând să le analizeze în mod unitar și să le răspundă prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora. În primul rand, instanța de control judiciar constată că este nefondată susținerea recurentei-pârâte în sensul că acțiunea a rămas fără obiect având în vedere că aceasta a efectuat plata diferenței de drepturi salariale stabilite prin OMJ nr. 3396/C/30.08.2018, pentru perioada 01.01.2018 - 30.06.2018, iulie 2018, august 2018 și în continuare. Astfel, Înalta Curte constată că prin OMJ nr. 3396/C/30.08.2018 a fost modificat OMJ nr. 2883/C/2018 prin care a fost modificat OMJ nr. 542/C/2018 în ceea ce privește valoarea de referință sectorială (denumită în continuare VRS) pentru personalul de probațiune în intervalul de referință menționat, fiind stabilită o VRS de 421,36 RON pentru perioada 9.04.2015-30.11.2015 și o valoare de 463,5 RON pentru perioada 1.12.2015-31.12.2017; prin același ordin, a fost stabilit și un calendar pentru plata sumelor restante. În preambulul ordinului în discuție au fost făcute trimiteri, printre altele, la dispozițiile O.U.G. nr. 83/2014, ale Legii nr. 71/2015 și ale Deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016, prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 1 alin. (1) 1 din O.U.G. nr. 57/2015, în care s-a reținut că "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare care trebuie să includă și drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive sau irevocabile/definitive urmează să se stabilească prin raportare la aceeași funcție, grad, gradație, vechime în muncă și în specialitate, aceleași condiții de studii, din cadrul întregii categorii profesionale, respectiv ocupaționale, indiferent de instituția sau autoritatea publică,,. Față de prevederile legale în discuție (art. 1 alin. (5) 1 din O.U.G. nr. 83/2014), dar și de Decizia Curții Constituționale nr. 794/2016 și Decizia nr. 23/26.09.2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Curtea constată că pârâtului Ministerul Justiției, îi revenea obligația de a proceda din data de 09.04.2015 la o încadrare la nivel maxim a personalului de probațiune, sub aspectul indemnizației cuvenite. Implicit, acest nivel se răsfrânge și asupra cuantumului sporurilor. Astfel, Ordinul nr. 2883/C/19.07.2018 a venit să recunoască caracterul nelegal al actelor administrative de salarizare anterioare, emise începând cu data de 09.04.2015, din perspectiva cuantumului valorii de referință sectorială (cu consecințe implicite și asupra cuantumului sporurilor). Subsecvent, a fost emis și OMJ nr. 3396/C/30.08.2018, prin care a fost modificat OMJ nr. 2883/C/2018, și s-au fost stabilit noile drepturi salariale (inclusiv sporurile) pentru personalul de probațiune, începând cu data de 01 ianuarie 2018. La art. 3 al acestuia s-a specificat că sporul pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de care poate beneficia personalul de probațiune menționat în Anexele la ordin, căruia i s-au stabilit drepturile salariale potrivit Anexei V din Legea cadrul nr. 153/2017, se va acorda ulterior parcurgerii prevederilor legale, cu respectarea imperativului încadrării în limita de 30% stabilită prin art. 25 din Legea nr. 153/2017, mărimea procentuală a celorlalte sporuri urmând a fi modificată corespunzător, cu încadrarea în limita maximă prevăzută de lege pentru fiecare dintre acestea. Înalta Curte, văzând că ordinele în discuție au recunoscut caracterul nelegal al actelor administrative de salarizare anterioare, emise începând cu data de 09.04.2015, din perspectiva cuantumului valorii de referință sectorială, împărtășind opinia judecătorului fondului, observă că, prin omisiunea pârâtului de a emite dispoziții de salarizare cu indemnizația de încadrare raportată la valorile de referință sectoriale cuvenit, s-a creat un prejudiciu în patrimoniul reclamantei, în înțelesul art. 1.531 din C. civ. din 2009, condițiile angajării răspunderii pârâtei fiind îndeplinite, critici cu privire la greșita aplicare a dispozițiilor art. 1531 alin. (1) și art. 1357 alin. (1) C. civ. referitor la actualizarea sumelor cuvenite reclamantei cu indicele de inflație și la acordarea dobânzilor legale neputând fi reținute. Prin urmare, reclamanta are dreptul la repararea pagubei cauzate, constând în diferența dintre venitul pe care l-ar fi obținut și venitul efectiv plătit, începând cu data de 09.04.2015, pentru perioada anterioară lunii ianuarie 2018, recurenta-pârâtă nefăcând dovada îndeplinirii obligației de plată astfel cum a fost stabilită prin sentința recurată. Din aceeași perspectivă, Curtea reține că nu există justificare legală pentru eșalonarea sumelor datorate. Astfel, în mod corect a fost obligată pârâta Direcția Națională de Probațiune la plata diferențelor de drepturi calculate potrivit Ordinului MJ nr. 3396/C/2018, actualizate cu indicele de inflație la data plății, precum și la plata dobânzii legale aferente acestor diferențe calculate de la data scadenței fiecărei indemnizații până la data plății efective (din perspectiva respectării principiului disponibilității acțiunii civile, obligarea la plată prin prezenta hotărâre judecătorească vizează strict diferențele de drepturi salariale generate de recalcularea cuantumului sporurilor, în condițiile în care reclamanta nu a contestat prin acțiune contravaloarea salariului de bază, arătând expres că acesta i-a fost stabilit în mod corect-paragraful al II-lea al motivelor acțiunii). În privința cererii de actualizare a sumei astfel stabilite, cu indicele de inflație, precum și a cererii de obligare a pârâtei la plata dobânzilor legale penalizatoare, prin Decizia Înaltei Curți de Casație si Justiție nr. 2/2014 din 17 februarie 2014 (Completul competent sa judece recursul in interesul legii), publicată in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 411 din 3 iunie 2014, s-a reținut că actualizarea unei sume datorate cu indicele de inflație acoperă prejudiciul cauzat creditorului, datorat devalorizării monedei naționale (damnum emergens), iar plata dobânzii legale, acoperă beneficiul de care a fost lipsit creditorul (lucrum cessans), dând expresie astfel principiului reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, principiu consacrat de art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza întâi si art. 1.535 alin. (1) din C. civ. din 2009. Prin urmare, în mod judicios, prima instanță a dispus obligarea la plata sumelor datorate actualizate cu indicele de inflație la data plății, precum și la plata dobânzii legale aferente acestor diferențe calculate de la data scadenței fiecărei indemnizații până la data plății efective. În concluzie, Înalta Curte constată că sentința recurată, este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor invocate de recurentă, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge excepția nulității recursului și va respinge recursul ca nefondat.