ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6113/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 04.05.2018, sub nr. x/2018, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Direcția Națională de Probațiune a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună:

- anularea dispozițiilor din Ordinul Ministerului Justiției nr. 603/C/08.02.2018 în ceea ce privește stabilirea drepturilor salariale;

- obligarea Ministerului Justiției să emită un nou Ordin în ceea ce o privește, prin care să fie stabilite drepturile salariale în concordanță cu dispozițiile Legii 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, respectiv: la salariul de bază ce i-a fost stabilit cu începere de la 01.01.2018 să se adauge un cuantum total al sporurilor de 30% din acest salariu de bază;

- obligarea Ministerului Justiției (în calitate de ordonator principal de credite) să aloce Direcției Naționale de Probațiune (în calitate de ordonator secundar de credite) a sumelor necesare plății drepturilor salariale, inclusiv a celor restante, în conformitate cu dispozițiile noului ordin de salarizare ce va fi emis în temeiul hotărârii care va fi pronunțată în acest dosar, precum și a dobânzilor legale și a sumei echivalente actualizării sumei restante cu rata inflației;

- obligarea Direcției Naționale de Probațiune la plata drepturilor salariale, în conformitate cu noul ordin ce va fi emis, sume actualizate cu rata inflației;

- obligarea Direcției Naționale de Probațiune la acordarea la sumele cuvenite a dobânzii legale, calculate conform art. 3 alin. (1) și alin. (2)

1

din Ordonanța Guvernului Nr. 13 din 24 august 2011, privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar;

- obligarea Ministerului Justiției și a Direcției Naționale de Probațiune la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 114 din data de 15.01.2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Direcția Națională de Probațiune, a obligat pârâta Direcția Națională de Probațiune la plata diferențelor de drepturi calculate potrivit Ordinului MJ nr. 3396/C/2018, actualizate cu indicele de inflație la data plății, precum și la plata dobânzii legale aferente acestor diferențe calculate de la data scadenței fiecărei indemnizații până la data plății efective, a respins primele două capete de cerere, ca rămase fără obiect și a respins, în rest, acțiunea, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 114 din data de 15.01.2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâta Direcția Națională de Probațiune.

În cuprinsul cererii de recurs se invocă două motive de recurs, respectiv motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere când prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității și cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Cu privire la primul motiv de recurs potrivit căruia prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității se invocă încălcarea dispozițiilor art. 9 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit cărora obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților, iar potrivit art. 22 alin. (6) C. proc. civ., judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii.

După cum se poate observa, instanța de fond își fundamentează hotărârea prin care acordă actualizarea sumelor datorate cu indicele de inflație și dobânzi legale, pe un act administrativ, respectiv OMJ nr. 2883/C/2018, prin care s-a majorat VRS pentru personalul de probațiune, inclusiv pentru luna decembrie 2017, în condițiile în care obiectul procesului este în legătură cu acordarea sporurilor în procent mai mare, precum și plata acestora, începând cu data de 01.01.2018, dată de la care a produs efecte OMJ nr. 603/C/2018, a cărui anulare s-a cerut prin cererea de chemare în judecată și care a fost modificat în cursul judecății prin OMJ nr. 3396/C/2018.

Astfel, depășind limitele judecății, instanța de fond a reținut că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile și a obligat DNP la plata dobânzii legale și la actualizarea cu indicele de inflație a sumelor datorate în temeiul OMJ nr. 3396/C/2018, cu motivarea că:

"(...) Ordinul nr. 2883/C/19.07.2018 a venit să recunoască caracterul nelegal al actelor administrative de salarizare anterioare, emise începând cu data de 09.04.2015, din perspectiva cuantumului valorii de referință sectorială (cu consecințe implicite și asupra cuantumului sporurilor)".

De asemenea, a reținut, în mod eronat, că OMJ nr. 3396/C/2018 ar fi modificat OMJ nr. 2283/C/2018:

"Subsecvent, a fost emis și OMJ nr. 3396/CI30.08.2018, prin care a fost modificat OMJ nr. 28831 C/2018, și s-au stabilit noile drepturi salariale (inclusiv sporurile) pentru personalul de probațiune, începând cu data de 01 ianuarie 2018 (...)".

În consecință, solicită să se constate că instanța de fond nu a fost învestită cu o cerere având ca obiect vreo solicitare în temeiul OMJ nr. 2883/C/2018, fiind învestită doar cu anularea (rectificarea) OMJ nr. 603//2018 din perspectiva majorării sporurilor.

Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs potrivit căruia casarea unei hotărărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material se arată că, în mod greșit instanța de fond a apreciat că sunt întrunite condițiile angajării răspunderii civile și a obligat recurenta-pârâtă Direcția Naționale de Probațiune la actualizarea cu indicele de inflație la data plății a sumelor datorate, precum și la plata dobânzii legale aferente acestor diferențe.

Astfel cum rezultă din motivarea instanței, prezentată mai sus, instanța de fond a admis capătul de cerere privind actualizarea cu indicele de inflație a sumelor datorate, respectiv cel privind plata dobânzii legale, în temeiul dispozițiilor art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I și art. 1.535 alin. (1) din C. civ. din 2009, apreciind că se aplică principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor.

Cu privire la acest aspect, solicită să se constate că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material invocate de către instanța de fond (art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I și art. 1.535 alin. (1) din C. civ. din 2009), respectiv cu încălcarea dispozițiilor art. 1357 alin. (1) C. civ. 1, întrucât nu sunt întrunite condițiile angajării răspunderii civile ca urmare a recunoașterii de către pârâți a pretențiilor reclamantei, conform OMJ nr. 2883/C/2018, respectiv OMJ nr. 3396/C/2018, în sensul că: începând cu data de 01.01.2018, data de la care produce efecte OMJ nr. 3396/C/2018, nu a existat o obligație legală a pârâților în sensul acordării sporurilor în procent maxim, respectiv în procent total de aproape 30% din salariul de bază (astfel cum s-a acordat prin OMJ nr. 3396/C/2018 de modificare a OMJ nr. 603/C/2018) și prin urmare lipsește elementul esențial al răspunderii civile, respectiv existența unei fapte ilicite.

Astfel cum am arătat mai sus, OMJ nr. 603/C/2018 a fost modificat prin OMJ nr. 3396/C din 30.08.2018, iar suma sporurilor de care beneficiază intimata-reclamantă a fost stabilită în procent total de aproape 30% din salariul de bază, în conformitate cu dispozițiile art. 25 din Legea - cadru nr. 153/2017, potrivit căruia "Limitarea sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor și a altor drepturi (1) Suma sporurilor (...) acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizațiilor de încadrare și a indemnizațiilor lunare, după caz".

În ceea ce privește acordarea sporurilor potrivit OMJ nr. 3396/C/2018, solicită să se constate caracterul de oportunitate al acestei decizii instituționale, având în vedere că în conformitate cu art. 5 din Capitolul VIII al Anexei V - Familia Ocupaționalâ de funcții bugetare "Justiție" și Curtea Constituțională din Legea - cadru nr. 153/2017, sporurile care i se cuvin intimatei-reclamante, potrivit legii, nu sunt de 25%, respectiv de 5%, existând posibilitatea ca acestea să fie stabilite și în procent mai mic, întrucât sunt ...până la 25%", respectiv ".. până la 5%", după cum urmează:

"(...) personalul de probațiune beneficiază și de un spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv de un spor pentru păstrarea confidențialității de până ta 5%, aplicate la salariul de bază lunar (...)".

Mai mult, Direcția Națională de Probațiune, în calitate de ordonator terțiar de credite, are obligația de a respecta dispozițiile art. 25 alin. (1) din Legea - cadru nr. 153/2017 conform cărora "Suma sporurilor (...) acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază (...).

Într-o speță similară (sentința civilă nr. 4197/2018 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2018), instanța a reținut că "(...) în lipsa unei reglementări detaliate cu privire la modul de acordare a sporurilor în discuție și câtă vreme nu se acordă în acest sens o sumă derizorie, intră în marja de apreciere a ordonatorului de credite determinarea nivelului corect al acelor sporuri, aspectul acesta privind oportunitatea alegerii de către ordonatorul de credite a respectivului nivel dintre mai multe posibile. Or, oportunitatea se află în strânsă dependență cu puterea discreționară a administrației publice, desemnând facultatea acesteia dată de lege de a alege, după aprecierea sa, între mai multe soluții posibile, aplicabile la cazul concret. Există deci o marjă de libertate lăsată la libera apreciere a uneii autorități, astfel că în vederea atingerii scopului indicat de legiuitor să poată recurge la orice mijloc de acțiune, în limitele competenței sale".

Nu în ultimul rând, subliniază că limita prevăzută la art. 25 alin. (1) din Legea - cadru nr. 153/2017 nu privește fiecare salariat în parte, aceasta fiind stabilită per ordonator de credite, ceea ce întărește și mai mult caracterul de oportunitate al acestei decizii instituționale.

Solicită să se constate că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile și pe cale de consecință nu se justifică actualizarea sumelor acordate prin OMJ nr. 3396/C/2018 cu rata inflației și nici acordarea dobânzilor legale.

Într-adevăr, actualizarea drepturilor salariate cu rata inflației reprezintă valoarea reală a acestora la data efectuării plății, însă neexistând o obligație legală în sensul acordării la nivel maxim a procentelor mai sus menționate, nu se justifică suportarea de către ordonatorii de credite a efectelor devalorizării monedei, mai ales că actualizarea cu rata inflației are caracterul unor daune compensatorii.

În ceea ce privește plata dobânzilor legale, acestea reprezintă o sancțiune sub forma daunelor moratorii pentru neexecutarea obligației de plată. Or, așa cum s-a arătat mai sus, dat fiind caracterul de oportunitate al acordării sporurilor în procentul solicitat, în lipsa unei obligații legale în acest sens, nu se poate vorbi de o neexecutare a acesteia, motiv pentru care nu se justifică nici plata acestora.

Decizia ÎCCJ nr. 2/2014, invocată de instața de fond, nu este aplicabilă în speță întrucât intimata-reclamantă nu se află în posesia unui titlu executoriu, iar în considerentele acestei decizii s-a reținut că:

"existența unei fapte ilicite, săvârșite cu vinovăție, în sensul dispozițiilor legale ce instituie răspunderea civilă, constă în executarea cu întârziere de către debitori a sumelor de bani stabilite prin titluri executorii în favoarea persoanelor din sectorul bugetar".

Pentru aceste motive, în temeiul dispozițiilor art. 498 din C. proc. civ., solicită admiterea recursului, casarea sentinței civile nr. 114/15.01.2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a Vlll-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2018 și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță.

Intimata-reclamantă nu a formulat întâmpinare.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 06 iunie 2019 s-a fixat termen de judecată la data de 18 noiembrie 2020.

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că se impune casarea sentinței, iar în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind rămasă fără obiect, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

Reclamanta a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat anularea dispozițiilor din Ordinul Ministerului Justiției nr. 603/C/08.02.2018 în ceea ce privește stabilirea drepturilor salariale ale reclamantei; obligarea Ministerului Justiției la emiterea unui nou Ordin în ceea ce o privește, prin care să fie stabilite drepturile salariale în concordanță cu dispozițiile Legii 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, respectiv: la salariul de bază ce i-a fost stabilit cu începere de la 01.01.2018 să se adauge un cuantum total al sporurilor de 30% din acest salariu de bază; obligarea Ministerului Justiției (în calitate de ordonator principal de credite) să aloce Direcției Naționale de Probațiune (în calitate de ordonator secundar de credite) a sumelor necesare plății drepturilor salariale, inclusiv a celor restante, în conformitate cu dispozițiile noului ordin de salarizare ce va fi emis în temeiul hotărârii care va fi pronunțată în acest dosar, precum și a dobânzilor legale și a sumei echivalente actualizării sumei restante cu rata inflației; obligarea Direcției Naționale de Probațiune la plata drepturilor salariale, în conformitate cu noul ordin ce va fi emis, sume actualizate cu rata inflației și la acordarea la sumele cuvenite a dobânzii legale, calculate conform art. 3 alin. (1) și alin. (2)

1

din Ordonanța Guvernului Nr. 13 din 24 august 2011, privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar.

Prima instanță a admis, în parte, cererea dedusă judecății, a obligat pârâta Direcția Națională de Probațiune la plata diferențelor de drepturi calculate potrivit Ordinului MJ nr. 3396/C/2018, actualizate cu indicele de inflație la data plății, precum și la plata dobânzii legale aferente acestor diferențe calculate de la data scadenței fiecărei indemnizații până la data plății efective, a respins primele două capete de cerere, ca rămase fără obiect și a respins, în rest, acțiunea, ca neîntemeiată.

Învestită cu soluționarea cererii de recurs, Înalta Curte constată că prin primul motiv de recurs se invocă încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității (art. 488 alin. (1) pct. 5 coroborat cu art. 9 alin. (2) și art. 22 pct. 6 C. proc. civ.).

Sub acest aspect se arată că instanța de fond nu a fost învestită cu o cerere având ca obiect vreo solicitare în temeiul OMJ nr. 2883/C/2018, fiind învestită doar cu anularea (rectificarea) OMJ nr. 603//2018 din perspectiva majorării sporurilor.

Înalta Curte constată că, potrivit art. 9 alin. (2) din C. proc. civ., obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților, iar potrivit art. 22 alin. (6) C. proc. civ., judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii.

Din analiza hotărârii recurate, Înalta Curte constată că, prima instanță nu a depășit limite învestirii, ci s-a pronunțat asupra petitelor astfel cum acestea au fost formulate, având în vedere că pretențiile privind obligarea recurentei-pârâte la la plata diferențelor de drepturi, actualizate cu indicele de inflație la data plății, precum și la plata dobânzii legale aferente acestor diferențe calculate de la data scadenței fiecărei indemnizații până la data plății efective, au fost menționate în cererea de chemare în judecată.

Cu privire la motivul de recurs prin care se invocă dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța, deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

Din perspectiva acestui motiv de recurs se arată că în mod greșit prima instanță a reținut că sunt întrunite condițiile angajării răspunderii civile și a obligat recurenta-pârâtă la actualizarea cu indicele de inflație la data plății a sumelor datorate, precum și la plata dobânzii legale aferente acestor diferențe.

Înalta Curte constată că într-adevăr, principalul capăt al cererii de chemare în judecată îl reprezintă anularea dispozițiilor din Ordinul Ministerului Justiției nr. 603/C/08.02.2018 în ceea ce privește stabilirea drepturilor salariale ale reclamantei și obligarea pârâtului Ministerul Justiției la emiterea unui nou ordin.

Cu privire la acest capăt de cerere pârâtul a recunoscut caracterul nelegal al actelor administrative de salarizare și a emis Ordinul nr. 3396/C/30.08.2018 prin care a fost modificat OMJ nr. 603/C/2018, și s-au stabilit noile drepturi salariale (inclusiv sporurile) pentru personalul de probațiune, începând cu data de 01 ianuarie 2018.

Instanța de control judiciar constată că, prima instanță a reținut faptul că actul contestat nr. 603/C/2018 nu își mai produce efectele deoarece a fost înlocuit de Ordinul nr. 3396/C/30.08.2018, iar pretenția reclamantei de a-i fi recunoscute drepturile salariale potrivit prevederilor Legii - cadru nr. 153/2017, privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, a fost satisfăcută.

În contextul celor anterior arătate, Înalta Curte constată că deși condiția existenței obiectului acțiunii a fost îndeplinită la data promovării acțiunii, ulterior, ca urmare a emiterii de către recurentul-pârât Ministerul Justiției a Ordinului nr. 3396/C/30.08.2018, prin care dispozițiile Ordinelor ministrului justiției nr. 603/C/2018, 746/C/2018, 605/C/2018 etc. au fost moficate în mod corespunzător sub aspectul recunoașterii dreptului de acordare a sșporului pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de care poate beneficia personalul de probațiune, cu respectarea imperativului încadrării în limita de 30% stabilită prin art. 25 din Legea - cadru nr. 153/2017, mărimea procentuală a celorlalte sporuri urmând a fi modificată în mod corespunzător, cu încadrarea în limita maximă prevăzută de lege pentru fiecare dintre acestea, obiectul cererii sub acest aspect nu mai subzistă.

În aceste condiții, Înalta Curte apreciază că prin Ordinul nr. 3396/C/30.08.2018, au fost recunoscute drepturile salariale pretinse de reclamantă, fiind realizată pretenția concretă dedusă judecății, astfel că demersul judiciar privind emiterea de către Ministerul Justiției a unui alt ordin de salarizare a fost respinsă, în mod corect de prima instanță, ca rămasă fără obiect, reținându-se recunoașterea de către acest intimat-pârât a caracterul nelegal al actelor administrative de salarizare anterioare, emise începând cu data de 09.04.2015, din perspectiva cuantumului valorii de referință sectorială, și asupra contravalorii sporurilor.

Cu privire la capătul de cerere prin care s-a solicitat obligarea recurentei-pârâte Direcția Națională de Probațiune la plata diferențelor de drepturi calculate în conformitate cu noul ordin ce va fi emis, sume actualizate cu rata inflației și la acordarea la sumele cuvenite a dobânzii legale, Înalta Curte constată că obligația stabilită în sarcina recurentei-pârâte în baza Ordinului MJ nr. 3396/C/2018 este greșită.

Astfel, Înalta Curte amintește că potrivit dispozițiilor art. 32 alin. (1) lit. c) din C. proc. civ., republicat, una din condițiile necesare pentru existența dreptului la acțiune este cea privind obiectul cererii/formularea unei pretenții, condiție generală care vizează orice cerere formulată în justiție și care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces, pe tot parcursul soluționării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât și la momentul exercitării și soluționării căilor de atac.

Având în vedere că, prin hotărârea recurată, s-a stabilit în sarcina pârâtului, obligația subsecventă de plată a diferențelor de drepturi calculate potrivit Ordinului MJ nr. 3396/C/2018, actualizate cu indicele de inflație la data plății, precum și la plata dobânzii legale aferente acestor diferențe calculate de la data scadenței fiecărei indemnizații până la data plății efective, iar din probele depuse în dosarul de recurs rezultă că, pentru perioada 01.01.2018 - 30.06.2018 diferențele de drepturi dintre OMJ nr. 3396/C/2018 și cele încasate conform OMJ nr. 603/C/2018 au fost achitate integral la data de 10.09.2018, odată cu drepturile salariale aferente lunii august 2018, pentru luna iulie 2018 și în continuare, drepturile salariale cuvenite în baza OMJ nr. 3396/C/2018 au fost achitate lunar, începând cu luna august 2018, la data plății salariului, Înalta Curte consată că pretențiile deduse judecății au fost pe deplin statisfăcute.

În acest context, instanța de control judiciar va respinge, în totalitate, cererea de chemare în judecată ca rămasă fără obiect.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâta Direcția Națională de Probațiune, va casa sentința atacată și, rejudecând cauza, va respinge, în totalitate, cererea de chemare în judecată. ca rămasă fără obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcția Națională de Probațiune împotriva sentinței nr. 114 din 15 ianuarie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și rejudecând:

Respinge, în totalitate, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Direcția Națională de Probațiune, ca rămasă fără obiect.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 noiembrie 2020.