Decizia nr. 5357/2020 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 175/2018 a Curții de Apel Târgu-Mureș

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu-Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2018, contestatorul A. a solicitat, în contradictoriu cu intimata Agenția Națională de Integritate - Inspecția de Integritate, anularea Raportului de evaluare nr. x/15.03.2018.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 175 din 18 decembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal s-a respins contestația formulată de A. împotriva Raportului de evaluare nr. x/15.03.2018 emis de Agenția Națională de Integritate - Inspecția de Integritate.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 175 din 18 decembrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, contestatorul A. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată. În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, recurentul a susținut că sentința recurată cuprinde motive contradictorii, fiind dată cu greșita aplicare a legii. Astfel, a arătat că în prima parte a considerentelor instanța de fond a reținut că activitățile privind încheierea polițelor de asigurare desfășurate de reclamant în perioada supusă verificării, chiar dacă au fost sporadice și intervenția s-a datorat îmbolnăvirii urmate de decesul mamei sale, sunt de natură a realiza ipoteza instituită de art. 87 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 161/2003, respectiv că aceste activități ar fi afectat îndeplinirea cu obiectivitate a funcției de primar. În partea a doua a considerentelor hotărârii se revine asupra punctului de vedere exprimat mai sus, motivându-se că deși activitățile desfășurate nu au avut vreo consecință asupra îndeplinirii atribuțiilor aferente funcției publice, ipoteza prevăzută de lege este îndeplinită pentru stabilirea stării de incompatibilitate. A mai susținut recurentul că prin raportul de evaluare în mod nelegal s-a reținut starea de incompatibilitate, iar instanța de fond, preluând argumentele din raport, a pronunțat o hotărâre nelegală. În opinia recurentului, în raportul de evaluare s-a omis să se efectueze o evaluare aprofundată a situației de fapt și de stabilire a consecințelor juridice rezultante, în condițiile în care agent de asigurări era mama acestuia, iar intervenția sa a fost cauzată de îmbolnăvirea acesteia. Totodată, la întocmirea raportului atacat nu au fost avute în vedere celelalte elemente care definesc și stabilesc conținutul stării de incompatibiltate, cum ar fi existența legăturii directe ori indirecte dintre activitățile sporadice de agent de asigurări desfășurate în timpul liber și atribuțiile exercitate în calitate de primar, precum și imposibilitatea interpunerii unor interese private care ar putea decurge din asemenea activități peste interesele comunității locale și vătămarea unor interese publice, astfel că nu sunt întrunite caracteristicile unei activități remunerate la care se referă textul art. 87 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 161/2003, fiind aplicată în mod greșit legea de către prima instanță, care a reținut contrariul. Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Apărările formulate în recurs Intimata Agenția Națională de Integritate a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentința recurată este temeinică și legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situației de fapt reținute.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 11 aprilie 2019, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 21 octombrie 2020, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia suspusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Prin Raportul de evaluare nr. x/15.03.2018, s-a reținut în sarcina contestatorului, pentru perioada 2012-2016, întrunirea dublei calități de primar al com. Sînmartin și de agent de asigurare, potrivit contractului de agent de vânzări nr. x/1.10.2012, încheiat cu B. și, respectiv contractele de agent (persoană fizică) nr. x/23.04.2008 și nr. x/1.12.2009, încheiate cu C. S.A., realizând venituri aferente de 1.669 RON, respectiv 24.025 RON. Instanța de contencios adminstrativ și fiscal a fost învestită cu contestația formulată de A. prin care a solicitat, în contradictoriu cu intimata Agenția Națională de Integritate - Inspecția de Integritate, anularea Raportului de evaluare nr. x/15.03.2018, contestație respinsă ca neîntemeiată prin sentința recurată. Prin criticile formulate, recurentul a susținut că hotărârea cuprinde motive contradictorii, precum și că este dată cu greșita aplicare a legii, cu privire la acest din urmă motiv reiterând argumetele invocate prin contestație, care au fost analizate de instanța de fond, fiind împărtășite de instanța de control judiciar. Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile formulate de recurent care se circumscriu dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când "hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiaza sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei." Astfel, textul consacră ipoteze diferite ale aceluiași motiv de recurs - nemotivarea hotărârii - întrucât astfel trebuie calificată atât o hotărâre care nu este deloc motivată, cât și una care cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. Înalta Curte observă că în practica instanțelor de control judiciar s-a reținut constant că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. atunci când există o contradicție între soluția pronunțată și considerentele ce stau la baza acestea sau atunci când considerentele reflectă un caracter antagonic, nefiind posibil de urmărit raționamentul care a stat la baza pronunțării soluției, ori când instanța s-a pronunțat cu privire la altă acțiune decât cea care face obiectul litigiului, niciuna dintre aceste ipoteze nefiind întâlnită în cauză. Astfel, susținerile recurentului sunt lipsite de suport, acesta prezentând considerentele primei instanțe într-o interpretare proprie, aparent contradictorie, prin nuanța dată de acesta, dar care nu se regăsește în sentința recurată ca atare, faptul că soluția pronunțată nu este în concordanță cu opinia recurentului neputând atrage casarea hotărârii în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. în sensul invocat. Înalta Curte nu poate reține nici incidența prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv greșita interpretare și aplicare a normelor de drept material. Astfel, instanța de control judiciar amintește că prin reglementarea incompatibilităților legiuitorul a urmărit determinarea situațiilor și a cazurilor în care un oficial public ocupă mai multe funcții în același timp, deși un atare cumul este fie interzis expres de lege, fie impune abținerea de la luarea oricărei decizii, în circumstanțele expres arătate. Totodată, se reține că potrivit prevederilor art. art. 87 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 161/2003 "orice alte funcții publice sau activități remunerate, în țară sau în străinătate, cu excepția funcției de cadru didactic sau a funcțiilor în cadrul unor asociații, fundații sau alte organizații neguvernamentale". Prin ipoteza legală prevăzută de aceste dispoziții este instituită prezumția că o persoană fizică nu poate exercita, concomitent, imparțial, atât funcția reprezentant ales - primar - cât și orice altă activitate care presupune realizarea unor venituri, întrucât se poate ca acesta să nu-și îndeplinească cu obiectivitate atribuțiile ce-i revin în dubla calitate. Prin urmare, funcția de primar este incompatibilă cu orice altă activitate remunerată, cu excepțiile avute în vedere de către legiuitor, care însă nu sunt incidente în speța dedusă judecății (cadru didactic sau a funcțiilor în cadrul unor asociații, fundații sau alte organizații neguvernamentale). În aceste condiții, Înalta Curte împărtășind opinia judecătorului fondului reține că, dată fiind natura prezumției instituite de legiuitor, simpla realizare a ipotezei legale, așa cum aceasta este prevăzută în textul legal precitat, atrage sancțiunea încetării de drept a mandatului de ales local, potrivit art. 91 alin. (4) din Legea nr. 161/2003. Astfel, nu pot fi reținute argumentele recurentului, reiterate prin memoriul de recurs, respectiv că mama acestuia era agentul de asigurări titular și că intervenția acestuia s-a datorat îmbolnăvirii și morții subite a acesteia, ipoteza legală precitată, art. 87 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 161/2003, nu este susceptibilă de interpretări echivoce, excepțiile legale fiind strict și limitat precizate, astfel cum s-a menționat anterior. În aceeași măsură, nici susținerea potrivit căreia activitatea depusă în afara exercitării mandatului de primar ar fi avut un caracter sporadic nu este relevantă, întrucât legiuitorul nu distinge între un eventual caracter de permanență sau unul temporar, periodic, astfel că pentru asigurarea respectării principiului de drept "ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus", nici instanței de judecată nu îi este permisă o interpretate în sensul invocat de recurent. În fine, instanța de control judiciar constată că nu poate fi reținută nici susținerea potrivit căreia atribuțiile desfășurate în afara programului de lucru nu au avut un impact asupra modului de îndeplinire a atribuțiilor aferente funcției publice, în condițiile în, care, după cum s-a arătat, textul legal al art. 87 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 161/2003, incriminează orice conduită situată în afara ipotezei legale, fără a distinge asupra unor eventuale consecințe asupra modului de îndeplinire a atribuțiilor aferente funcției publice. Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată, prin care s-a respins contestația formulată împotriva acesteia, ca neîntemeiată, este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor invocate de recurent, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat. PENTRU ACESTE MOTIVE,