Decizia nr. 4634/2021 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 7/2019 a Curții de Apel Târgu

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea formulată la data de 6 noiembrie 2018 și înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu - Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2018, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății, a solicitat obligarea pârâtului la comunicarea raportului de control întocmit în urma controlului efectuat de pârât pentru verificarea sesizării reclamantei cuprinse în petiția nr. x/06.03.2018, referitoare la decesul intra-spitalicesc al tatălui său (raport de control aprobat de Ministrul Sănătății), solicitând comunicarea integrală a acestuia, cu toate anexele sale, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 7 din 21 ianuarie 2019, Curtea de Apel Târgu - Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile menționate în punctul I.2, a formulat, la data 1 martie 2019, recurs reclamanta A., prin care, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1), pct. 1, 2, 4, 5, 6 și 8 din C. proc. civ., a solicitat casarea integrală a sentinței recurate și, în rejudecarea în fond a cauzei, admiterea cererii sale de chemare în judecată, în sensul obligării pârâtului la comunicarea raportului de control întocmit în urma controlului efectuat de pârât (în baza OMS nr. 473/11.04.2018) pentru verificarea sesizării reclamantei cuprinse în petiția nr. x/06.03.2018, referitoare la decesul intra spitalicesc al tatălui său (raport de control aprobat de Ministrul Sănătății la DATA DE 03.07.2018) - integral, cu toate anexele sale, precum și obligarea intimatului - pârât la plata cheltuielilor de judecată. Susține recurenta că instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale și hotărârea a fost pronunțată de un alt complet de judecatădecât cel stabilit aleatoriu pentru soluționarea cauzei (art. 488 alin. (1) pct. 1-2 C. proc. civ.) Hotărârea recurată a fost pronunțată de un alt complet de judecată decât cel stabilit aleatoriu pentru soluționarea cauzei, deoarece completul "Cl FCA" nu a fost stabilit aleatoriu, prin tragere la sorți publică a componenței sale, la începutul anului judiciar, ci în mod subiectiv, prin hotărâre a colegiului de conducere al instanței (doar o parte a judecătorilor secției fiind numiți în completele de primă instanță, fără a fi trași la sorți), urmată apoi, în plus, de o repartizare a cauzei în sistem informatic fără criterii și garanții reglementate concret de lege pentru asigurarea caracterului aleatoriu verificabil de către justițiabil, invocându-se art. 52 alin. (1) și art. 53 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, care sunt însă neconstituționale. Atât în materie penală, cât și extrapenală, sancțiunea compunerii nelegale a completului de judecată este nulitatea necondiționată și, prin urmare, absolută a actelor îndeplinite de un astfel de complet (Decizia Curții Constituționale nr. 685/2018). Ulterior acestui moment, repartizarea informatizată nu este reglementată de lege, sub aspectul criteriilor, garanțiilor și accesului justițiabilului din dosar la verificarea concretă a realității caracterului aleatoriu. Repartizarea se face de un grefier delegat (care nu este organ judiciar) printr-o rezoluție administrativă, nefiind realizată printr-o încheiere jurisdicțională, susceptibilă de a fi verificată și contestată printr-o cale legală de atac de justițiabilii din dosarul cauzei. Susține de asemenea recurenta că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești (art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.) Instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești, încălcând dispozițiile art. 1 alin. (4), art. 61 alin. (1) și art. 124 alin. (1) din Constituție, deoarece pe cale pretoriană a instituit o regulă de drept (neprevăzută de nicun text de lege adoptat de puterea legiuitoare) conform căreia Rapoartele de control întocmite de un minister în baza unui ordin de ministru și aprobate de ministrul de resort, la cererea cetățeanului pe calea exercitării drepturilor fundamentale la petiționare și la informare al acestuia asupra problemelor de interes personal, nu pot fi comunicate cetățeanului petiționar în cauză. De asemenea, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității (art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.) deoarece a respins acțiunea sub pretextul că legea nu prevede comunicarea Rapoartelor de control întocmite de un minister în baza unui ordin de ministru și aprobate de ministrul de resort, la cererea cetățeanului pe calea exercitării drepturilor fundamentale la petiționare și la informare al acestuia asupra problemelor de interes personal. Prin hotărârea dată, prima instanță a încălcat regulile de procedură cuprinse în art. 22 alin. (6) raportat la art. 20 C. proc. civ. deoarece a încălcat obligația legală de a se "pronunța asupra a tot ce s-a cerut", întrucât a cercetat doar o pretenție privind "comunicarea Raportului de control", iar nu cea integrală privind "comunicarea Raportului de control întocmit în baza OMS nr. 473/11.04.2018 și aprobat de ministrul sănătății la data de 3.07.2018" astfel cum a solicitat prin acțiune. Prin hotărârea dată, prima instanță a încălcat regulile de procedură cuprinse în art. 13 alin. (1) și (3), art. 14 alin. (5)-(6), art. 20 C. proc. civ., deoarece nu a pus în dezbaterea contradictorie a părților mijloacele de probă și motivele de fapt și de drept pe care și-a întemeiat hotărârea, acestea fiind invocate din oficiu direct în faza deliberării: - excepția inadmisibilității acțiunii (motivul decisiv din ultimul alineat al considerentelor); - dovada existentei mai multor sesizări la mai multe instituții ale statului (nu există la dosar); - prevederile "art. 2 lit. c)" și ale art. 13 alin. (2) din Legea nr. 554/2004; - "OMF nr. 581 din 20.05.2018" din practicaua sentinței (nu există la dosar); - dovada cercetării și analizei detaliate de către pârât a tuturor aspectelor sesizate (nu există la dosar); - dovada că unității sanitare controlate i s-au aplicat sancțiuni contravenționale (nu există la dosar- reclamanta a depus proba contrară, adresa nr. Rp 12/10268/25.10.2018 a DSP Mureș). Prin hotărârea dată, prima instanță a încălcat regulile de procedură cuprinse în art. 13 alin. (1) și (3), art. 14 alin. (5)-(6), art. 20, art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., deoarece nu a pus în dezbaterea contradictorie a părților și nu s-a pronunțat asupra mijloacelor de probă pe care le-a solicitat prin pct. 5 alin. final din acțiune. Judecătorul fondului a încălcat regulile de procedură cuprinse în art. 5 alin. (2)-(3), art. 14 alin. (4) și art. 22 alin. (2) și (4) C. proc. civ. deoarece acțiunea a fost respinsă sub pretextul că nu a fost indicat temeiul legal al acesteia. Or, conform textelor legale menționate anterior, instanța era obligată să facă încadrarea legală corectă și să o pună în discuția părților. Prin hotărârea dată, prima instanță a încălcat regulile de procedură cuprinse în art. 205 alin. (2) lit. d) raportat la art. 206 alin. (2) și art. 254 alin. (2), art. 86 teza I, art. 84 alin. (1), art. 85 alin. (3) C. proc. civ., deoarece a respins în mod nelegal excepția nulității întâmpinării. In primul rând, instanța a refuzat să pună în vedere pârâtului să depună în două exemplare înscrisurile anexate întâmpinării, și să le comunice recalmantei, conform obligațiilor prevăzute de lege. În al doilea rând, prima instanță a confundat nelegal un act administrativ (decizia de "delegarea de semnătură" pentru semnarea actelor administrative ale autorității publice) cu un act de procedură (mandatul judiciar de reprezentare) care trebuie să existe pentru întâmpinări, ce pot fi semnate numai de reprezentanții legali sau convenționali (cu mandat judiciar valid) ai persoanei juridice - parte în proces. Ca atare, întâmpinările persoanelor juridice care nu sunt semnate de persoane având calitatea impusă de C. proc. civ., sunt nule. Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, si cuprinde numai motive străine de natura cauzei (art. 488 alin. (1) pct. 6 coroborat cu art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.) Hotărârea recurată nu cuprinde motivele de drept pe care se întemeiază soluția de respingere a acțiunii privind comunicarea Raportului de control aprobat de ministrul sănătății la data de 3.07.2018, referitor la decesul intraspitalicesc al tatălui reclamantei. Mai precis, prima instanță nu a putut indica temeiurile reale în baza cărora acest Raport ar fi document clasificat sau ar exista o interdicție legală de comunicare a acestuia, care să justifice soluția de respingere a acțiunii având ca obiect doar comunicarea. Hotărârea recurată cuprinde numai motive străine de natura cauzei: - motivarea expresă a instanței că recurenta și-a întemeiat acțiunea doar pe O.G. nr. 27/2002 și art. 11 alin. (1)-(2) din Constituție coroborat cu art. 2 paragraful 1 din Convenție, motivare care reprezintă un motiv vădit străin de natura cauzei, deoarece în pct. 4 din acțiune a precizat clar: "în drept, invoc actele normative indicate în acțiune, precum și O.G. nr. 27/2002, completată cu dreptul comun în materie de contencios administrativ (Legea nr. 554/2004),, - motivarea expresă a instanței că reclamana ar fi sesizat mai multe instituții ale statului, motivare care însă nu este sprijinită pe absolut niciun înscris probator din dosar și care reprezintă un motiv vădit străin de natura cauzei, care nu are ca obiect aceste sesizări inexistente privind alte instituții, ci o petiție (nu o sesizare) cu nr. x/4.09.2018 de comunicare a unui înscris, adresată autorității pârâte, nu altor instituții; - motivarea expresă a instanței că reclamanta ar fi reclamat în petiția sa (nr. x/6.03.2018) "chestiuni ce țin exclusiv de actul medical", motivare nereală care însă nu este sprijinită pe absolut niciun înscris probator din dosar (această petiție nici măcar nefiind la dosar) și care reprezintă un motiv vădit străin de natura cauzei, care are ca obiect o cu totul altă petiție (cea cu nr. x/4.09.2018). - motivarea expresă a instanței că reclamanta ar fi reclamat în petiția sa (cu nr. x/4.09.2018) "chestiuni ... având ca rezultat, în opinia sa, decesul tatălui său", motivare care însă este nereală; - motivarea expresă a instanței că pârâtul și-ar fi îndeplinit obligația (stabilită de art. 5 din O.G. nr. 27/2002) de cercetare și analiză detaliată a tuturor aspectelor sesizate (prin petiția nr. x/6.03.2018), motivare nereală care însă nu este sprijinită pe absolut niciun înscris probator din dosar; - motivarea expresă a instanței că reclamanta ar fi "nemulțumită" de răspunsul la petiția nr. x/6.03.2018 și că nemulțumirea ar fi irelevantă, motivare care reprezintă un motiv vădit străin de natura cauzei, deoarece acțiunea de față nu are ca obiect nemulțumirea față de răspunsul la petiția nr. x/6.03.2018, ci dimpotrivă la petiția nr. x/4.09.2018; - motivarea expresă a instanței că O.G. nr. 27/2002 nu obligă autoritatea publică pârâtă să îi comunice documentele care au stat la baza elaborării răspunsului la petiția nr. x/6.03.2018 - motivarea expresă a instanței că Raportul, a cărui comunicare a fost refuzată de pârât, că acest Raport nu este act administrativ și nu i se aplică prevederile art. alin. (1) și art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, motivare care reprezintă un motiv vădit străin de natura cauzei, întrucât obiectul acțiunii de față nu este o cerere de anulare a acestui Raport. - motivarea expresă a instanței că Raportul ar fi fost act administrativ preparator pentru actele prin care s-au aplicat sancțiuni contravenționale unității sanitare controlate, motiv nereal; - motivarea expresă a instanței că în cauză nu ar fi aplicabile prevederile art. 13 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 care se referă la anularea de acte administrative - motivarea expresă a instanței (contadictorie) că reclamanta nu ar fi indicat niciun temei legal pentru comunicarea Raportului și că temeiurile legale pe care (totuși) le-a indicat ar fi cu caracter general; - motivarea expresă a instanței că temeiurile legale pe care le-a invocat ar fi corespunzătoare unui "proces de malpraxis", motivare care reprezintă un motiv vădit străin de natura cauzei, - motivarea expresă a instanței, din practicaua sentinței, în care își întemeiază respingerea excepției nulității întâmpinării, pe un "OMF" care nu este depus la dosarul cauzei și nu are legătură cu cauza. Susține recurenta și că hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.) Hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material cuprinse în: art. 11 alin. (1)-(2) din Constituție coroborat cu art. 2 paragraful 1 din Convenție, precum și în jurisprudenta CEDO obligatorie pentru instanțele române. Aceste prevederi normative impun pentru Statul român, inclusiv pentru autoritatea publică pârâtă, obligații pozitive (astfel cum a statuat în mod constant CEDO, de exemplu, în cauzele Altug ș.a. împotriva Turciei, Eugenia Lazăr împotriva României, B. împotriva României, C.R.J. în numele lui Valentin Câmpeanu împotriva României, Elena Cojocaru împotriva României, Mihu împotriva României etc), inclusiv de a lua măsurile necesare pentru constatarea relelor practici din domeniul medical, precum și instituirea unui sistem eficient care să permită stabilirea cauzei decesului unei persoane ce se afla sub răspunderea personalului medical. Raportul de control întocmit în baza OMS nr. 473/11.04.2018 și aprobat de ministrul sănătății la data de 3.07.2018, a cărui comunicare i se refuză nelegal, constituie tocmai actul de constatare a relelor practici și de stabilire a cauzelor administrative ale decesului tatălui său. Hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material cuprinse în O.G. nr. 27/2002 și în Legea nr. 554/2004. Prima instanță a arătat că acțiunea mea este "inadmisibilă" pentru că aceste două acte normative nu ar permite comunicarea rapoartelor de control întocmite în baza unui ordin de ministru și aprobate de ministrul respectiv, la cererea cetățeanului pe calea exercitării drepturilor fundamentale la petiționare și la informare al acestuia asupra problemelor de interes personal privind împrejurările decesului intraspitalicesc al rudei de gradul I al petiționarului. Însă, o asemenea prevedere prohibitivă și cu fine de neprimire nu există în O.G. nr. 27/2002 și în Legea nr. 554/2004. Hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material cuprinse în art. 31 alin. (2) teza finală din Constituție. Pârâtul, prin refuzul său nejustificat de rezolvare a cererii sale de comunicare, i-a încălcat dreptul de a i se asigura informarea asupra problemelor de interes personal pentru mine, constând în problemele privind cauzele administrative ale decesului intraspitalicesc al tatălui său, încălcările cadrului administrativ legate de acest caz și remediile (măsurile) administrative luate ca autoritate de stat de pârât. Hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material cuprinse în: art. 33 raportat la art. 3 teza a II-a din Legea nr. 182/2002. Pârâtul, prin refuzul său nejustificat de comunicare, i-a încălcat dreptul de a i se asigura informarea asupra problemelor de interes personal pentru reclamantă, constând în problema siguranței sale ca cetățean pacient asigurat medical în spitalul controlat. Hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material cuprinse în: art. 2 alin. (1) lit. i) și lit. n), art. 2 alin. (2), art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Astfel, aceste prevederi legale asimilează actului administrativ refuzul nejustificat și cu exces de putere al pârâtului de a rezolva cererea de comunicare a unui înscris, constând în Raportul de de control întocmit în baza OMS nr. 473/11.04.2018 și aprobat de ministrul sănătății la data de 3.07.2018, la cererea mea ca cetățean pe calea exercitării drepturilor mele fundamentale la petiționare și la informare asupra problemelor de interes personal privind împrejurările administrativ-organizatorice ale decesului intraspitalicesc al rudei mele de gradul I. Hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material cuprinse în: O.G. nr. 18/2011; art. 26 și art. 27 din Legea nr. 95/2006; art. 2 alin. (5) și alin. (7)-(8), art. 10 alin. (3), art. 11 lit. a), art. 164 alin. (1), art. 166, art. 167 alin. (1), art. 183 din Legea nr. 95/2006; art. 2 lit. d), art. 4 alin. (1) pct. 1, 2, 55 și 58, art. 4 alin. (2) din H.G. nr. 144/2010; art. din 1 și art. 59 alin. (1) lit. a) din H.G. nr. 857/2011; art. 3 din Regulamentul aprobat prin Ordinul M.S. nr. 199/2014. Raportul de control întocmit în baza OMS nr. 473/11.04.2018 și aprobat de ministrul sănătății la data de 3.07.2018, a cărui comunicare este refuzată nejustificat și prin exces de putere de către pârât, constituie actul administrativ emis în baza cadrului normativ mai sus indicat. Hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material cuprinse în: art. 8 alin. (1) din Convenție, art. 22 alin. (1) din Constituție și de art. 61 și art. 252 din C. civ.. Pârâtul, prin refuzul său nejustificat de rezolvare a cererii de comunicare, i-a încălcat reclamantei dreptul la sănătate (integritate morală și psihică), prin producerea de suferințe sufletești. Hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material cuprinse în: art. 1 alin. (3) din Constituție, art. 72 și art. 252 din C. civ. Pârâtul, prin refuzul său nejustificat de rezolvare a cererii de comunicare, i-a încălcat dreptul la demnitate. Acest drept este vătămat prin obstrucționările nelegal impuse de pârât în fața accesului la raportul de control privind decesul intraspitalicesc al tatălui său, care au transformat-o într-o "victimă pasivă", redusă la inutilitate și neputință de un sistem abuziv ce ascunde cu orice preț interese meschine și se autoprotejează. Lipsa de "efect util" a raportului de control și modalitatea eclatant nelegală de desfășurare a acestuia. Hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material cuprinse în: art. 78-79 raportat la art. 256 C. civ. Pârâtul, prin refuzul său nejustificat de rezolvare a cererii de comunicare, i-a încălcat dreptul la a cere respectul datorat memoriei persoanei decedate (fost judecător timp de 40 de ani, vicepreședinte al Curții de Apel Târgu-Mureș), rudă a sa de gradul I în linie dreaptă.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea înregistrată la data de 18 aprilie 2019, intimatul - pârât Ministerul Sănătății a solicitat respingerea recursului formulat de reclamanta A., ca fiind neîntemeiat și menținerea sentinței civile nr. 7 din 21 ianuarie 2019 a Curții de Apel Târgu - Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca fiind temeinică și legală.

Răspunsul la întâmpinare La data de 12 mai 2019, recurenta a formulat răspuns la întâmpinare, prin care, pentru considerente similare celor expuse prin cererea de recurs, a solicitat respingerea argumentelor invocate de intimatul-pârât prin întâmpinare, ca fiind nefondate.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluția din data de 14 mai 2019 s-a fixat termen de judecată la data de 16 septembrie 2021, în ședință publică, cu citarea părților. În vederea soluționării cererii de sesizare a Curții Constituționale, astfel cum a fost aceasta formulată de recurentă, conform art. 148 alin. (12) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost creat dosarul asociat nr. x/2018 II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. este fondat, pentru următoarele considerente: Cauza dedusă judecății are ca obiect contestarea refuzului (apreciat ca nejustificat) pârâtului de soluționare a unei cereri privind comunicarea unui act (raport), întocmit în urma controlului efectuat de Ministerul Sănătății pentru verificarea aspectelor cuprinse într-o sesizare vizând decesul intraspitalicesc al tatălui reclamantei A.. În fapt, reclamanta este fiica pacientului C., internat într-un spital public din rețeaua de spitale subordonate pârâtului Ministerul Sănătății (Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu-Mureș) cu suspiciunea de mielită virală, pentru efectuarea unor investigații și analize prealabile, disponibile în spital. Întrucât, ulterior spitalizării, starea de sănătate a pacientului s-a înrăutățit, s-a impus transferul acestuia la secția ATI, cu toate acestea, intervenind decesul. Certificatul constatator al decesului nr. 124/26.01.2016, emis în urma necropsiei, a consemnat la cauzele decesului: "I. Boala sau afecțiunea care a provocat decesul: a) Cauza directă (imediată): Insuficiență cardio-circulatorie acută b) Cauze antecedente: Șoc hemoragie, Bronhopneumonie confluentă bilaterală [nosocomială] c) Starea morbidă inițială: Ulcer duodenal hemoragie II. Alte stări morbide importante care au contribuit la deces - [niciuna]". Prin petiția cu nr. x/6.03.2018, reclamanta a solicitat ministerului pârât ca, prin Inspecția Sanitară de Stat și Direcția Control și Integritate, să controleze fapte apreciate de aceasta ca fiind deosebit de grave, exclusiv de încălcare a actelor normative din domeniul sănătății publice, referitoare la decesul intraspitalicesc al tatălui ei, încălcări comise de Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu-Mureș și de Direcția de Sănătate Publică a Județului Mureș. Prin adresa nr. x/22235/26310/26327/33312/FB8553/805/SP2558/17616/15203/9.07.2018 i-a s-a adus la cunoștință părții că raportul de control privind decesul intraspitalicesc al tatălui său a fost finalizat și aprobat la data de 3.07.2018 de Ministrul Sănătății. Nemulțumită de conținutul acestei adrese, reclamanta a invocat necesitatea imperioasă și justificată de a-i fi comunicat întreg raportul de control privind decesul intraspitalicesc al tatălui ei. În consecință, prezenta cauză nu are ca obiect constatatea unei lipse a comunicării răspunsului la petiția cu nr. x/06.03.2018 ci obligarea pârâtului Ministerul Sănătății de a-i comunca reclamantei raportul de control întocmit în urma controlului efectuat de pârât pentru verificarea sesizării sale cuprinse în petiția nr. x/6.03.2018. 7.1. Recurenta critică sentința recurată din perspectiva art. 488 pct. 1,2 C. proc. civ., susținând că instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale și hotărârea a fost pronunțată de un alt complet de judecată decât cel stabilit aleatoriu pentru soluționarea cauzei, neexistând o tragere la sorți publică a componenței sale. Se poate susține că instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale atunci când completul de judecată nu a fost constituit în mod legal, în sensul că nu au fost respectate dispozițiile Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată. În susținerea acestui motiv de casare, recurenta a invocat inclusiv excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 52 alin. (1) și art. 53 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, analizată în cadrul dosarului asociat, creat sub nr. x/2018/a1. Înalta Curte apreciază că dispozițiile legale menționate (în forma în vigoare la data sesizării instanței) au fost respectate la repartizarea cauzei reclamantei, fiind satisfăcute exigențele dreptului la un proces echitabil, astfel cum acesta este reglementat de legislația internă precum și de art. 6 din CEDO. În acest sens Înalta Curte, având în vedere și considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 71/2021, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 539 din 25 mai 2021, apreciază că primul motiv de casare invocat de recurentă este neîntemeiat. 7.2. Susține partea reclamantă că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. Într-o încercare de definire a sintagmei "depășirea atribuțiilor puterii judecătorești", s-a considerat că aceasta semnifică intruziunea autorității judecă­torești în sfera activității autorității executive sau legislative, așa cum a fost consacrată de Constituție sau de o lege organică, instanța judecătorească săvârșind acte care intră în atribuțiile unor organe aparținând altei autorități constituite în stat decât cea judecătorească. Aceasta s-ar putea produce când instanța săvârșește un act pe care numai un organ al puterii executive sau al puterii legislative îl poate face, când consfințește, cu valoare legală, texte abrogate, când contestă puterea legiuită altor texte, când aplică o lege adoptată, înaintea intrării ei în vigoare, când se pronunță pe cale de dispoziții generale. Instanța săvârșește un "exces de putere" când, fie pronunță o hotărâre judecătorească fără nicio com­petență în acea problemă, fie chiar și numai când ea săvârșește orice alt act de procedură în afara prerogativelor recunoscute instanțelor prin lege. În practica instanței supreme s-a statuat că prin exces de putere nu se pot înțelege decât acele atingeri aduse de judecători principiilor constituționale care determină, în interesul general, limitele în care trebuie să se restrângă diferitele puteri, iar nu orice violare de lege sau abateri de la simple reguli de competență. Conform doctrinei, "excesul de putere" derivă din trecerea abuzivă a "barierelor" între funcțiile ce revin autorităților publice și el este un exces față de limitele fixate prin norme constituționale. Astfel spus, "excesul de putere" constă în încălcarea de către judecători a principiului separației puterilor în stat, în imixtiunea lor în atribuțiile puterii legislative sau executive. Înalta Curte constată că, în cauza de față, nu ne aflăm în niciuna din ipotezele prezentate mai sus, aprecierea instanței cu privire la faptul că rapoartele de control ale ministerelor nu pot fi comunicate particularilor trebuind analizată din perspectiva modalității de interpretare a normelor de drept material. În ceea ce privește calificarea raportului de control din perspectiva art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, instanța de fond și-a motivat soluția, neputându-se susține că și-a depășit competențele prin exces de putere. Faptul că recurenta nu agreează punctul de vedere al instanței nu constituie, sub nici un motiv, caz de casare prin raportare la pct. 4 al art. 488 C. proc. civ., putându-se discuta despre legalitatea soluției în contextul analizei pct. 8 al aceluiași articol. Sub acest aspect, Înalta Curte reține că nu orice act emis de o autoritate publică este un act administrativ, ci doar acela care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice specifice. De principiu, în cuprinsul unui raport de control sunt menționate constatări ale echipei de audit, putând fi făcute propuneri sau dispuse măsuri în sarcina entității verificate sau a unor persoane fizice/juridice determinate, constatări ce pot sau nu fi de natură a produce efecte juridice în sensul definiției actului administrativ prevăzută de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. Tocmai de aceea, nu se poate afima, cu titlu de principiu, că un raport de control este sau nu un act administrativ, în lipsa analizei conținutului și a măsurilor dispuse prin acesta. Prin urmare, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., fiind nefondat. 7.3. În continuare, recurenta face vorbire despre încălcarea art. 488 pct. 5 C. proc. civ.: "când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității." Sub imperiul motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ. se pot include mai multe neregularități de ordin procedural însă, în măsura în care neregularitatea procedurală alegată de titularul căii de atac se subsumează altui motiv de casare, criticile formulate sunt încadrabile în cazurile care particularizează actul de procedură cu privire la care se susține că a fost nelegal îndeplinit. De subliniat este faptul că motivul de nelegalitate prev. de art. 488 pct. 5 C. proc. civ. nu vizează situația în care instanța a apreciat fondate/nefondate apărări/critici asupra problemelor ce au făcut obiectul dezbaterilor contradictorii. Din analiza cererii de recurs se constată că recurenta-reclamantă nu aduce argumente care să conducă la reținerea acestui motiv de casare, iar aspectele învederate de către acesta nu se circumscriu criticilor efective de casare a sentinței, motiv pentru care Înalta Curte apreciază faptul că nici acest motiv de recurs nu este aplicabil în cauză. 7.4. Recurenta invocă de asemenea nerespectarea, de către instanța de fond, a obligației de motivare a hotărârii, susținând astfel teza încălcării art. 488 pct. 6 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere atunci când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive străine de natura cauzei. Înalta Curte constată că, din analiza considerentelor hotărârii recurate, rezultă că motivarea primei instanțe răspunde la argumentele prezentate de părți, fiind examinate în mod efectiv motivele de fapt și de drept, ceea ce face ca respectivul motiv de casare să nu-și găsească incidența în cauză. Faptul că recurenta-reclamantă nu fost în acord cu raționamentul judecătorului fondului nu poate echivala cu o nemotivare sau o motivare contradictorie. În analiza sentinței recurate se constată că instanța de fond a argumentat soluția pronunțată cu respectarea cerințelor art. 425 C. proc. civ., în sensul că hotărârea cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, conținând suficiente elemente care fac posibil controlul hotărârii în căile de atac. Din considerentele hotărârii recurate reiese faptul ca instanța face o judecata de valoare, nemultumindu-se a reda argumentele generale, în hotărâre regasindu-se argumentele proprii, circumscrise spetei, cu formulări concrete, specifice, fiind respectate exigentele impuse de art. 425 alin. (1) din C. proc. civ. Prin urmare, în condițiile în care nu s-a demonstrat că există o nemotivare/motivare străină a hotărârii, criticile subsumate prevederilor art. 488 pct. 6 C. proc. civ. vor fi înlăturate. 7.5. Analizând actele și lucrările dosarului precum și sentința recurată, Înalta Curte constată însă că recursul declarat de recurenta-reclamantă este fondat din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. Cu referire la incidența art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține că, în doctrină s-a arătat că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie nu le-a aplicat în litera sau spiritul lor, fie le-a aplicat greșit. Din perspectiva situației de fapt, se reține că limitele învestirii instanței, așa cum au fost stabilite supra, vizează obligarea pârâtului Ministerul Sănătății la comunicarea informațiilor de natură medicală, referitoare la decesul intraspitalicesc al tatălui reclamantei, cuprinse în raportul întocmit în urma controlului efectuat de Ministerul Sănătății pentru verificarea sesizării cuprinse în petiția nr. x/6.03.2018. Se susține de către intimatul pârât faptul că refuzul comunicării actului este unul justificat, raportul de control fiind un document intern, ce servește informării ministrului sănătății, documentele doveditoare ce au stat la baza întocmirii lui având preponderent un caracter de confidențialitate. De asemenea, afirmă Ministerul Sănătății că trebuie prioritizat interesul general în detrimentul celui individual și că recurenta reclamantă nu aduce lămuriri relevante cu privire la modul în care a a fost prejudiciată prin necomunicarea documentului. Nu se invocă așadar faptul că documentele ar avea un caracter secret, cu regimul juridic specific documentelor clasificate consacrat în Legea nr. 182/2002, fapt ce a condus Înalta Curte la o soluție diferită de cea stabilită de către instanța de fond. Este real faptul că informațiile privind sănătatea persoanei intră în noțiunea de viață privată, fiind prin urmare un mod de a realiza protecția drepturilor prevăzute de art. 26 din Constituție, consacrate în egală măsură și în art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, trebuind amintită inclsiv Hotărârea din 25 februarie 1997, pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în speța Z. contra Finlandei, în care s-a arătat că "protecția datelor personale, nu în ultimul rând a datelor cu caracter medical, este de o importanță fundamentală pentru ca o persoană să se poată bucura de dreptul său la respectarea vieții private și a vieții de familie așa cum este acesta garantat de art. 8 din Convenție.,, Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 46/2003, "Pacientul are acces la datele medicale personale conform art. 11 din Normele de aplicare a Legii drepturilor pacientului nr. 46/2003 aprobat prin Ordinul nr. 1.410/2016: "(1) La internare sau pe parcursul furnizării serviciilor de sănătate, după caz, medicul curant are obligația să aducă la cunoștința pacientului faptul că are dreptul de a cere să nu fie informat în cazul în care informațiile medicale prezentate i-ar cauza suferință, precum și dreptul de a alege o altă persoană care să fie informată în locul său. (2) Acordul pacientului privind desemnarea persoanelor care pot fi informate despre starea sa de sănătate, rezultatele investigațiilor, diagnosticul, prognosticul, tratamentul, datele personale se exprimă în scris, prin completarea formularului "Acordul pacientului privind comunicarea datelor medicale personale ", prevăzut în anexa nr. 5 la prezentele norme.,, Normele imperative care instituie confidențialitatea datelor privind pacientul pot ridica însă, în anumite situații, probleme cu privire la posibilitatea unor persoane de a-și realiza drepturile, în măsura în care acestea depind de informațiile privind starea medicală a pacientului. Acesta este motivul pentru care prevederile art. 22 din Legea nr. 46/2003 au permis legiuitorului să instituie excepții de la regula prevăzută de art. 21 din aceeași lege. În acest sens, art. 39 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, stabilește că folosirea informațiilor privind pacienții este permisă în situația când: "a) există o dispoziție legală în acest sens; b) există acordul persoanei în cauză; c) datele sunt necesare pentru prevenirea îmbolnăvirii unei persoane sau a comunității, după caz; d) datele sunt necesare pentru efectuarea urmăririi penale." Cu referire la ipoteza prevăzută la lit. b), exceptând cazul în care pacientul decedat a avut posibilitatea de a desemna o altă persoană în acest sens (ceea ce, în speță, nu s-a invocat de către pârât) acest principiu al confidențialității, susținut de către intimat, se aplică numai în raport cu terții, nu și cu privire la moștenitori. Înalta Curte constată așadar că reclamanta, în calitatea de fiică, are drept de acces la datele medicale personale ale pacientului defunct respectiv la toate informațiile medicale care au legătură cu decesul intraspitalicesc al tatălui său, neexistând un acord cu privire la indicarea unei alte persoane către care să fie comunicate informațiile despre starea sa de sănătate și datele sale medicale, conform art. 11 din Normele de aplicare a Legii nr. 46/2003. În caz contrar, refuzul autorității de a pune la dispoziția acesteia informații ce țin de împrejurările decesului unui membru de familie poate să fie considerat drept o încălcare a dispozițiilor constituționale cu privire la viața privată, intimă și familială precum și a Convenției Europene a Drepturilor Omului. Aceasta deoarece, în acord cu Hotărârea din 30 iunie 2015 În Cauza Altug și alții împotriva Turciei (Cererea nr. 32086/07) a Curții Europene a Drepturilor Omului, statele părți sunt obligate să ia măsurile legale și de reglementare necesare pentru a institui un sistem judiciar eficient și independent care să permită stabilirea cauzei decesului unei persoane care se află în grija cadrelor medicale, atât a celor care își desfășoară activitatea în sectorul public, cât și a celor din structurile private. Obligația statului în ceea ce privește art. 2 din Convenție nu poate fi considerată îndeplinită dacă mecanismele de protecție prevăzute în dreptul intern nu există decât în teorie. Acestea trebuie să funcționeze eficient, mai ales în practică iar sistemul judiciar eficient impus de art. 2 poate presupune inclusiv posibilitatea unei acțiuni în fața instanțelor civile, cu scopul de a stabili răspunderea medicilor în cauză și, dacă este cazul, de a obține aplicarea oricărei sancțiuni civile corespunzătoare precum și plata de despăgubiri. Așadar, rudele victimelor decedate în urma practici din domeniul medical pe care acestea le contestă au dreptul la instituirea unui sistem eficient care să permită stabilirea cauzelor și responsbilităților pentru decesul persoanei, având la dispoziție remedii administrative, civile sau penale, la alegere, fiecare dintre acestea trebuind să fie efective și să funcționeze real în practică. Acestea sunt motivele pentru care Înalta Curte, independent de calificarea raportului de control ca fiind un act administrativ, consideră că informațiile cuprinse în acesta, referitoare la situația medicală și împrejurările care au condus la decesul intraspitalicesc al tatalui reclamantei, trebuie să fie furnizate părții reclamante, aceasta justificând un interes legitim în cauză. Dată fiind soluția ce urmează a se pronunța, celelalte critici ale recurentei nu se mai impun a fi analizate.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 7 din 21 ianuarie 2019 a Curții de Apel Târgu-Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Va casa sentința recurată și, rejudecând, va admite acțiunea, obligând pârâtul Ministerul Sănătății să comunice reclamantei toate informațiile referitoare la decesul intraspitalicesc al tatălui reclamantei, cuprinse în raportul întocmit în urma controlului efectuat de Ministerul Sănătății pentru verificarea sesizării cuprinse în petiția nr. x/6.03.2018.