ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5340/2020

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 10.09.2019, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta MFP-ANAF-Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București-Serviciul soluționare contestații, anularea Deciziei nr. 191/07.03.2019 prin care i-a fost respinsă contestația formulată împotriva Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare nr. F-S6 63/29.06.2019 emise de Administrația Sector 6 a Finanțelor Publice în baza Raportului de inspecție fiscală nr. x/29.06.2018, cu consecința admiterii contestației și anulării deciziei de impunere și a raportului de inspecție fiscală.

1.2. Prin sentința civilă nr. 974 din 12 decembrie 2019, Curtea de Apel București a admis excepția necompetenței materiale invocată de pârâtă prin întâmpinare și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

A apreciat instanța, în raport cu dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, că, în concret, a fost învestită cu o cerere vizând anularea Deciziei nr. 191/2019 de respingere a contestației privind Decizia de impunere nr. x/29.06.2018 emisă de Administrația Sector 6 a Finanțelor Publice pentru suma de 1.520.338 RON, creanță fiscală care nu depășește plafonul de 3.000.000 RON instituit de art. 10 alin. (1) din lege.

Referitor la art. 272 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, a reținut Curtea că acest articol stabilește reguli pentru determinarea competenței de soluționare a contestațiilor la nivelul structurilor specializate ale Agenției Naționale de Administrare Fiscală, această normă nefiind incidentă în situația acțiunii de contencios administrativ și fiscal, pentru care competența se stabilește potrivit art. 10 din Legea nr. 554/2004.

Astfel, faptul că organul fiscal a dispus diminuarea pierderii fiscale în cazul societății reclamante cu suma de 4.849.083 RON nu este în legătură cu aspectul competenței materiale de judecată, creanța fiscală stabilită prin actele litigioase fiind de 1.520.338 RON.

Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2574 din 1 iulie 2020, a admis excepția necompetenței materiale, invocată de reclamantă, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.

A reținut Tribunalul că reclamanta a contestat atât valoarea impozitului stabilit suplimentar prin dispozitivul actelor administrative, în valoare de 1.520.338 RON, cât și diminuarea pierderii fiscale menționate în cuprinsul raportului de inspecție fiscală, în valoare de 4.849.083 RON.

Astfel, în raport cu art. 268 și urm. Codul de procedură fiscală și cu dispozițiile pct. 5.5 din Instrucțiunile pentru aplicarea Titlului VIII din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, a reținut Tribunalul că, acțiunea în contencios fiscal fiind continuarea procedurii administrative fiscale în reglementarea căreia criteriul valoric de stabilire a competenței organului de soluționare are în vedere cuantumul total al sumelor contestate, inclusiv valoarea diminuării pierderii fiscale, competența materială de soluționare a cauzei aparține Curții de Apel prin raportare la cuantumul total al sumelor contestate, impozit stabilit suplimentar, în valoare de 1.520.338 RON, plus diminuarea pierderii fiscale, de 4.849.083 RON.

Constatând ivit conflict negativ de competență, Tribunalul, în condițiile art. 135 raportat la art. 133 pct. 2 C. proc. civ., a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu soluționarea acestuia.

3.1. Înalta Curte constată că obiectul acțiunii privește anularea Deciziei nr. 191/07.03.2019 emise de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în soluționarea contestației reclamantei formulate împotriva Deciziei de impunere nr. x/29.06.2018 emise de Administrația Sector 6 a Finanțelor Publice București, prin care a fost stabilit un impozit pe profit suplimentar în cuantum de 1.520.338 RON.

Potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

"(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel."

În cauză, suma ce trebuie achitată de reclamanta A. S.R.L. urmare a emiterii deciziei de impunere, constând în impozit pe profit suplimentar, este în cuantum de 1.520.338 RON, sub pragul valoric de 3.000.000 RON menționat la art. 10 alin. (1) din lege.

3.2. Sub aspectul stabilirii instanței competente material, în litigiile de contencios administrativ fiscal sunt relevante dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004, nefiind incidente dispozițiile art. 272 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, care reglementează competența organelor fiscale în soluționarea contestațiilor formulate "împotriva deciziilor de impunere, a actelor administrative fiscale asimilate deciziilor de impunere, a deciziilor pentru regularizarea situației emise în conformitate cu legislația în materie vamală, a măsurii de diminuare a pierderii fiscale stabilite prin decizie de modificare a bazei de impunere, precum și împotriva deciziei de reverificare", și nu competența instanțelor de judecată.

De altfel, Înalta Curte constată că, deși prin raportul de inspecție fiscală, s-a reținut diminuarea pierderii fiscale, în cauză nu s-a emis și nu s-a contestat vreo decizie de modificare a bazei de impunere în ceea ce privește pierderea fiscală (după cum prevede art. 272 anterior menționat).

3.3. Prin urmare, în raport cu cuantumul sumei ce face obiectul actelor administrativ-fiscale contestate, de 1.520.338 RON, competența aparține secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului.

Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTEMOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. S.R.L. și pe pârâta Ministerul Finanțelor Publice-Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București-Serviciul Soluționare Contestații, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 octombrie 2020.