ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 502/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată la data de 20.09.2016 pe rolul Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta Primăria Municipiului Constanța a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, solicitând anularea Deciziei nr. 170 din 16.06.2016 privind soluționarea contestației formulate de către UAT Municipiul Constanța, înregistrate la MDRAP sub nr. x/08.06.2016 și obligarea pârâtului la modificarea Procesului-verbal nr. x din 03.05.2016 de stabilire a creanțelor bugetare rezultate din aplicarea dobânzii datorate, transmis reclamantei cu adresa nr. x/16.05.2016, privind proiectul cod SMIS 3516 cu titlul "Reabilitarea și modernizarea căminului pentru persoane vârstnice Constanța", în sensul recalculării valorii creanței bugetare.

Prin sentința civilă nr. 34/CA din 2 martie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Constanța, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 34/CA din 2 martie 2017 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Constanța, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecarea fondului cauzei, admiterea cererii de chemare în judecată.

În motivarea recursului arată că sentința este nelegală, întrucât instanța a reținut că argumentele reclamantei nu pot răsturna legalitatea actelor administrative atacate, deoarece urmare a casării unei hotărâri, dispare retroactiv și efectul acesteia.

Critică faptul că prima instanță a reținut dispozițiile art. 311 C. proc. civ. de la 1865, apreciind că, urmare a casării totale a hotărârii prin care s-a dispus suspendarea executării Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/22.12.2011, hotărârea de suspendare și-a pierdut orice eficacitate juridică, litigiul urmând a fi judecat din nou, sub toate aspectele, considerând că dispare retroactiv și efectul hotărârii casate.

Consideră că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a art. 14 din Legea nr. 554/2004, care este o normă specială, astfel că hotărârile pronunțare în această materie, fiind executorii de drept, devin titluri executorii, indiferent de soarta recursului. Astfel, în condițiile în care suspendarea executării actului administrativ are ca efect încetarea oricărei forme de executare, recurenta-reclamantă susține că nu avea obligația de a achita debitul stabilit prin nota de constatare a neregulilor, indiferent de soluția de casare, iar pe de altă parte, termenul pentru calcularea dobânzii legale a fost suspendat în perioada în care titlul executoriu emis de prima instanță a fost în ființă, fiind reluat la momentul respingerii acțiunii pe fond.

Recurenta-reclamantă susține că în sensul celor de mai sus este și Decizia Curții Constituționale nr. 794 din 3 iunie 2010 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 14 alin. (1) teza întâi coroborate cu cele ale art. 1 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, prin care s-a reținut că suspendarea executării actului administrativ unilateral, prevăzută de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reprezintă excepția de la regula executării din oficiu a actului administrativ și că pentru a se putea dispune suspendarea, se impune îndeplinirea a trei condiții: existența cazului bine justificat, prevenirea unei pagube iminente și dovada formulării plângerii prealabile la autoritatea emitentă a actului. Prin aceeași decizie s-a mai reținut că legiuitorul a conferit reglementării un caracter preventiv, în scopul evitării efectelor vătămătoare ale actului atacat, precum și faptul că iminența pagubei nu se prezumă, ci trebuie dovedită.

Susține că scopul avut în vedere când instanța de fond a dispus suspendarea executării Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/22.12.2011, prin sentința civilă nr. 236/CA/10.05.2012 a fost de a evita efectele vătămătoare ale actului administrativ, constând atât în achitarea debitului, cât și în perceperea dobânzilor de întârziere.

Prin urmare, consideră că odată suspendată executarea, autoritatea emitentă nu mai avea posibilitatea legală de a pune în executare Nota de constatare și nici nu putea percepe dobânzi pe perioada suspendării, întrucât nici admiterea recursului și nici anularea ulterioară a actului nu desființează, retroactiv, efectele hotărârii de suspendare.

Precizează că neexecutarea obligației s-a datorat faptului că instanța a suspendat executarea și, întrucât soluția de suspendare judiciară a unui act administrativ este executorie, admiterea recursului sau anularea ulterioară a actului nu-i desființează, retroactiv, efectele, astfel că pe perioada suspendării actului nu se datorează dobânzi ori penalități, apreciind că doar în acest mod se poate da eficiență dispozițiilor art. 14 alin. (7) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora "Suspendarea executării actului administrativ are ca efect încetarea oricărei forme de executare, până la expirarea duratei suspendării."

Intimatul-pârât Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamanta Primăria Municipiului Constanța a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, anularea Deciziei nr. 170 din 16.06.2016 privind soluționarea contestației formulate de către U.A.T. Municipiul Constanța, înregistrate la MDRAP sub nr. x/08.06.2016 și obligarea pârâtului la modificarea Procesului-verbal nr. x din 03.05.2016 de stabilire a creanțelor bugetare rezultate din aplicarea dobânzii datorare, transmis reclamantei cu adresa nr. x/16.05.2016, privind proiectul cod SMIS 3516 cu titlul "Reabilitarea și modernizarea căminului pentru persoane vârstnice Constanța", în sensul recalculării valorii creanței bugetare.

Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă critică modul de calcul al dobânzilor datorate prin Procesul-verbal nr. x din 03.05.2016 de stabilire a creanțelor bugetare, din perspectiva zilelor de întârziere reținute, recurenta-reclamantă apreciind că perioada suspendării titlului de creanță - 10.05.2012-14.03.2013 nu trebuia inclusă în calculul acestor zile.

Înalta Curte constată că în dosarul nr. x/2012, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a dispus prin sentința civilă nr. 236/CA/10.05.2012, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/22.12.2011, emise de Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului - Direcția Control și Verificare Utilizare Fonduri Comunitare, până la pronunțarea instanței de fond.

Ulterior, soluționând recursul cu care a fost învestită, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 3300 din data de 14.03.2013, a admis recursul și a casat sentința civilă nr. 236/CA/10.05.2012 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și a trimis cauza spre competentă soluționare Tribunalului Constanța.

Tribunalul Constanța a pronunțat sentința civilă nr. 3386/14.06.2013, rămasă definitivă, prin care a respins, ca rămasă fără obiect, cererea de suspendare a executării.

Dată fiind această stare de fapt, Înalta Curte constată că prima instanță a reținut în mod corect incidența dispozițiilor art. 311 C. proc. civ. de la 1865, față de data înregistrării pe rolul Curții de Apel Constanța a dosarului nr. x/2012, având ca obiect cererea de suspendare a executării actului atacat, și anume 23.02.2012, text de lege ce prevede că:

"(1)Hotărârea casată nu are nicio putere. (2) Actele de executare sau de asigurare făcute în puterea unei asemenea hotărâri sunt desființate de drept, dacă instanța de recurs nu dispune altfel."

De fapt, recurenta-reclamantă se prevalează de perioada suspendării executării actului atacat, apreciind că aceasta nu intră în calculul dobânzilor calculate de către organul cu atribuții în gestionarea fondurilor comunitare.

Înalta Curte constată că o asemenea interpretare nu poate fi primită, în condițiile în care a fost vorba despre o suspendare provizorie a executării, desființată cu titlu retroactiv de către instanța de recurs, care a trimis cauza spre soluționare unei alte instanțe, și anume Tribunalului Constanța, în vedere rejudecării cauzei, sub toate aspectele.

Astfel fiind, suspendarea executării de care se prevalează recurenta-reclamantă nu a dobândit niciodată caracter definitiv și, mai mult, ca urmare a casării hotărârii prin care s-a dispus suspendarea executării Notei de constatare nr. x/22.12.2011, hotărârea menționată și-a pierdut orice eficacitate juridică, aspect reținut în mod corect de către prima instanță.

Prin urmare, Nota de constatare nr. x/22.12.2011 și-a redobândit caracterul de titlu executoriu conferit de prevederile art. 43 din O.U.G. nr. 66/2011.

De altfel, faptul că sentința de suspendare a executării actului administrativ atacat este o hotărâre executorie, nu înseamnă că aceasta este și legală și că nu poate fi casată de către instanța de recurs cu efect retroactiv, situație în care se face aplicarea dispozițiilor art. 311 C. proc. civ. de la 1865, conform cărora hotărârea casată nu are nicio putere, ceea ce înseamnă, raportat la situația din speță, că perioada suspendării executării actului administrativ nu poate fi exclusă de la calcularea dobânzilor datorate, întrucât această soluție a fost casată cu efect retroactiv.

În ceea ce privește Decizia Curții Constituționale nr. 794/2010, invocată de către recurenta-reclamantă prin motivele de recurs, Înalta Curte apreciază că aceasta nu poate fi reținută în speță, deoarece considerentele acestei decizii se referă în mod generic la suspendarea executării actelor administrative, nefiind relevantă în speță, întrucât nu conține argumente care să susțină raționamentul recurentei. În concret, decizia invocată se referă la caracterul de excepție în ceea ce privește măsura suspendării actului administrativ și la obligativitatea îndeplinirii celor trei condiții, chestiuni ce nu fac obiect de analiză în prezenta cauză.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Constanța împotriva sentinței civile nr. 34/CA din 2 martie 2017 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Constanța împotriva sentinței civile nr. 34/CA din 2 martie 2017 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 ianuarie 2020.