Decizia nr. 482/2020 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — contestație în anulare împotriva sentinței nr. 234 a Curții de Apel Pitești

Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prin cererea de chemare în judecată adresată Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 8.02.2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Uniunea Națională a Barourilor din România, anularea Hotărârilor privind componența congresului efectiv al avocaților, constituirea Consiliului U.N.B.R. a Comisiei Permanente și a celorlalte organe ale profesiei ce au în componență membrii care, în opinia reclamantului, nu aveau dreptul de a fi aleși și nici chiar să participe.

Hotărârea primei instanțe. Prin sentința nr. 234/F-Cont din 29 noiembrie 2016, Curtea de Apel Pitești a respins acțiunea și a obligat reclamantul la plata cheltuielilor de judecată către pârâtă în sumă de 800 RON.

Cererea de recurs. Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamantul A., invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

Hotărârea instanței de recurs. Prin decizia nr. 2188 din data de 24 mai 2018, Înalta Curte de Casație și Justiției, secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2016, a respins recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 234/F-CONT din 29 noiembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat și l-a obligat la plata sumei de 500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată către intimatul-pârât.

Conteastația în anulare. Împotriva deciziei nr. 2188 din data de 24 mai 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a formulat contestație în anulare reclamantul A., invocând dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 și pct. 3 C. proc. civ. În cuprinsul contestației în anulare se arată că prin recursul formulat în baza disp.art. 20 din Legea nr. 554/2004 împotriva sentinței nr. 234/F-CONT din 29.11.2016 dată de Curtea de Apel Pitești în dosarul nr. x/2016 a invocat disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii..." și pct. 8 C. proc. civ. "când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material" și a avut în vedere dispozițiile din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, respectiv disp. art. 64 alin. (1) unde nu găsim printre atribuțiile Congresului și aceea de alegere a membrilor Consiliului UNBR, disp.art. 65 alin. (1) în baza căruia Consiliul UNBR este format din decanii barourilor și reprezentanții barourilor, disp. art. 52 lit. c) conform cărora adunarea generală a baroului "alege delegații baroului la Congresul avocaților". Conform disp. art. 65 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 "Consiliul UNBR este format din decanii barourilor și reprezentanții barourilor aleși potrivit normei de reprezentare stabilite în statutul profesiei", iar în art. 64 din lege privind atribuțiile Congresului avocaților nu găsim printre atribuții și pe cea de a alege Consiliul UNBR. Întrucât componența Consiliului UNBR este clară, cuprinzând doar decanii și reprezentanții barourilor aleși de barouri. Acest aspect rezultă și din reglementarea legală în succesiunea ei când legiuitorul a considerat că trebuiesc alegeri în Congres a prevăzut acest lucru. Astfel, anterior transformării Uniunii Avocaților din România (U.A.R.) în Uniunea Barourilor din România (U.N.B.R.), Legea nr. 51/1995 prevedea în art. 56 printre competențele Congresului Avocaților la lit. f) "alege și revocă membrii consiliului uniunii care nu au funcția de decan", competență ce revine acum barourilor în cadrul "uniunii barourilor" (față de "uniunea avocaților"), barourile fiind reprezentate în Congres de către avocații aleși de adunarea generală a fiecărui barou, iar voința barourilor trebuie respectată și nu înlocuită de o supra voință venită din partea vechilor membrii ai Consiliului. În procesul-verbal depus de pârâtă prima pagină alin. ultim se recunoaște implicit susținerea contestatorului privind desemnarea membrilor Consiliului U.N.B.R numai dintre delegații la acel Congres decanii barourilor fiind legal membrii de drept ai Consiliului U.N.B.R) "Se precizează că se va proceda la alegerea Comisiei de numărare a voturilor după finalizarea procedurii de elaborare a listei delegaților care, în raport de norma prevăzută de Statut, urmează să participe la alegerea membrilor Consiliului U.N.B.R. (reprezentanți ai barourilor aleși potrivit normei de reprezentare stabilite în Statutul Profesiei)." Observând atât Hotărârea nr. 6 privind alegerea Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România (de la filele x și filele147-149) cât și Tabelul cu delegații barourilor la Congresul Avocaților din 6-7 iunie 2015 se constată că nelegal au fost aleși în Consiliul U.N.B.R. 42 avocați (care nu au fost nici delegați la congres și nici decani) din totalul de 106 membrii ai Consiliului U.N.B.R., 42 fiind decani și numai 22 de delegați fac parte din consiliu în loc de 64 (106 membrii ai consiliului - 42 decani), prin încălcarea disp. art. 65.alin. (1) din Legea nr. 51/1995. Numai din Baroul București, 15 din cei 19 membrii ai baroului în Consiliul U.N.B.R. au fost aleși nelegal, respectiv: B., C., D., E., F., G., llie-H., I., J., K., L., M., N., O. și P.. Din celelalte barouri, nelegal fac parte din Consiliul UNBR următorii 27 avocați care nu au fost nici delegați la Congres și nici decani: Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP. și QQ.. Conform disp.art. 66 lit. n) din Legea nr. 51/1995 privind atribuțiile Consiliului UNBR Consiliul UNBR "alege și revocă președintele și vicepreședinții UNBR și membrii Comisiei permanente a U.N.B.R. dintre membrii săi.." Observând componența Comisiei permanente organul executiv al UNBR cu activitate permanentă, se constată că 8 membrii din totalul de 15 nu puteau face parte legal nici din Comisia Permanentă în condițiile în care nu puteau face parte legal din Consiliul UNBR, respectiv: G., B., D., llie-H., R., X., II. și OO.. În continuare, contestatorul arată că a subliniat că deși unii membrii al vechiul Consiliu UNBR au candidat pentru a prinde un loc de delegat al baroului respectiv la Congresul Electiv din 6-7 iunie 2015 nu au reușit, adunarea generală alegând alți delegați așa cum s-a întâmplat de exemplu, în Baroul Cluj - X., Baroul Argeș - R., etc. Alți membrii ai vechiul consiliu au reușit așa cum s-a întâmplat cu RR. la Baroul Dolj, SS. la Baroul Sălaj, etc. Delegatul este reprezentantul baroului în Congres, iar reprezentantul (numai dintre delegații desemnați de barou pentru Congresul respectiv), este reprezentantul baroului în Consiliul UNBR. Instanța de recurs nu a analizat aspectele invocate în dezvoltarea motivelor de recurs. La primul motiv a răspuns sec "că nu există contradicție între a respingerea acțiunii și constatarea că atribuția Congresului UNBR de a alege membrii Consiliului UNBR nu este expres prevăzută de lege.", dar atunci când analizează atribuțiile Congresului cu intenție nu indică lipsa unei asemenea atribuții-de a alege membrii Congresului (i-ar fi stricat toată argumentația încercată). S-a reținut că "Simpla omisiune (a legiuitorului,s.n.) de a stipula expres în lege această atribuție nu poate conduce în condițiile date, la altă concluzie". Totuși de aici și până a ajunge la concluzia opusă respectiv că Congresul alege membrii Consiliului este distanță mare. Nu s-a analizat și nu există o pronunțare cu privire la faptul că avocații care nu erau delegați la Congresul respectiv și nici decani ai barourilor nu puteau face parte din Consiliul UNBR. În condițiile în care așa cum s-a arătat și dovedit cu înscrisuri majoritatea erau în această situație.

Soluția pronunțată asupra contestației în anulare. Analizând contestația în anulare prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte o va respinge, ca neîntemeiată, pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 și 3 din C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când: 2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale; 3. instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen. Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, iar în contextul acesteia, întrucât este vorba de un text de excepție, noțiunea de "greșeală materială" nu trebuie interpretată extensiv, astfel că, pe această cale nu pot fi valorificate greșeli de judecată, anume, de apreciere a probelor, de interpretare a faptelor ori a unor dispoziții legale sau de rezolvare a unui incident procedural. Aceasta este admisibilă numai în cazurile limitativ arătate de art. 503 C. proc. civ. având în vedere că tinde la anularea unei hotărâri definitive, nu pentru că judecata nu a fost făcută bine în fond, ci pentru ca s-au săvârșit erori materiale în legătură cu anumite forme procedurale. Cu privire la motivul invocat încadrat la art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., noțiunea de "greșeală materială" reprezintă o greșeală de ordin procedural de o asemenea gravitate încât a avut drept consecință pronunțarea unei soluții eronate, rezultată din confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale care determină soluția respectivă. Se înscriu în această sferă, de exemplu, anularea unui recurs ca netimbrat, deși la dosar exista dovada achitării taxei de timbru; respingerea unui recurs ca tardiv, în condițiile în care la dosar exista proba depunerii sale în termen și altele de aceeași natură. În toate aceste situații, decizia pronunțată în recurs nu vizează fondul cauzei, ci se rezumă la chestiuni strict de formă; altfel spus, recursul nu este soluționat în fond, ci prin admiterea unei excepții. Sub acest aspect, Înalta Curte constată că acest motiv al contestației în anulare se referă la săvârșirea unei erori materiale, în sensul de greșeală de natură procedurală constând în confundarea unor elemente importante sau date materiale pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea fondului și care au determinat soluția pronunțată, iar nu greșeli de judecată, de apreciere a probelor, de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale, însă criticile invocate de contestator nu se subscriu noțiunii de "greșeală materială", fiind aspecte ce țin de judecata litigiului. Deci, fiind o cale de retractare, contestația în anulare nu poate fi executată pentru alte motive decât cele prevăzute de lege, nefiind admisibilă repunerea în discuție a unor probleme de drept și de fapt ce au fost soluționate de instanța de fond și instanța de recurs, în mod definitiv. În măsura în care, în realitate ar exista o greșeală de judecată ea nu poate fi îndepărtată pe calea contestației în anulare, pentru că ar însemna să se admită un "recurs contra unei decizii dată în recurs", și astfel s-ar aduce atingere caracterului definitiv al unor astfel de decizii, dar și regulilor de bază ale autorității de lucru judecat și asigurării stabilității raporturilor juridice civile, și în final, principiului preeminenței dreptului, adeseori amintit în jurisprudența relevantă a Curții Europene pentru Drepturile Omului. În ceea ce privește celălalt motiv al contestației prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3, respectiv "omisiunile" instanței de fond în a se pronunța asupra aspectelor invocate de către contestator în cuprinsul contestației, Înalta Curte constată că instanța de recurs a avut în vedere fiecare motiv pe care recurentul-reclamant l-a invocat în susținerea cererii de recurs, analizându-l în mod separat și detaliat, prin raportare la toate probele administrate în dosar, iar nemulțumirea recurentului-reclamant referitoare la modalitatea de interpretare a probatoriilor administrate și la motivele de drept pe care instanța de recurs și-a întemeiat soluția pronunțată nefiind de natură să ducă la concluzia că prezenta contestație este întemeiată. De asemenea, se constată că în cuprinsul deciziei se regăsesc considerentele pentru care s-a menținut sentința recurată, reținându-se că recurentul dă o interpretare eronată dispozițiilor din Legea nr. 51/1995, în forma în vigoare la data emiterii actelor administrative contestate. Cu privire la motivul încadrat în prevederile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., Înalta Curte constată că în literatura și în practica judiciară s-a făcut în mod constant deosebirea între motivele de casare și argumentele prezentate în susținerea acestor motive, cu precizarea că textul arătat are în vedere numai omisiunea instanței de recurs de a examina unul dintre motivele casare, respectiv de nelegalitate invocate de recurent, iar nu argumentele de fapt sau de drept indicate de parte care, oricât de larg ar fi dezvoltate, sunt întotdeauna subsumate motivului de modificare sau de casare pe care îl sprijină. Totodată este de arătat că în doctrină și în jurisprudență s-a statuat în același timp că, nu poate constitui motiv de contestație în anulare neînsușirea motivului de casare de către instanță, dacă aceasta l-a analizat, deoarece, într-un fel sau altul, prin ipoteză, instanța de recurs nu a omis să examineze motivul de casare, respectiv de modificare. A admite soluția contrară ar conduce la transformarea contestației în anulare într-o cale ordinară de atac îndreptată împotriva deciziilor instanțelor de recurs. În completarea considerațiunilor teoretico-jurisprudențiale de mai sus, apreciate ca utile dar și necesare în contextul examinării punctuale în cele ce urmează, a susținerilor contestatorului, Înalta Curte arată, de asemenea cu titlu general valabil în materia acestei căi extraordinare de atac, că, tot în practica judiciară s-a decis, în mod constant, că instanța de recurs nu este obligată să răspundă separat, fiecăruia dintre argumentele invocate în dezvoltarea unui motiv de recurs, ci este îndreptățită să le grupeze pentru a răspunde motivelor invocate printr-unul sau mai multe considerente comune. Trecând la analiza efectivă a motivelor contestației în anulare, în coordonatele doctrinare și jurisdicționale mai sus expuse Înalta Curte reține că argumentele prezentate de contestator nu pot fi subsumate cazului prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. deoarece instanța de recurs a analizat toate motivele de recurs invocate de acesta și a antamat toate problemele puse în discuție prin cererea de recurs. Astfel, instanța de recurs a reținut că, deși recurentul consideră că Hotărârea nr. 7 a Congresului avocaților din 6-7 iunie 2015 privind alegerea Consiliului de administrație al Casei de Asigurări a Avocaților (Consiliul CAA) este nelegală deoarece ar exista incompatibilitate între calitatea de membru atât în Consiliul UNBR cât și în Consiliul CAA, nu a indicat nici un text legal care să instituie pretinsa incompatibilitate, ci a ajuns la această concluzie pe cale de interpretare a dispozițiilor art. 327 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat. Or, în lipsa unui text legal explicit, raportat exclusiv la critica recurentului, Înalta Curte a constatat că Hotărârea nr. 7 a Congresului avocaților din 6-7 iunie 2015 este legală, fiind conformă cu actele normative cu caracter superior în ierarhia actelor normative.

Temeiul de drept al soluției. Pentru toate argumentele arătate, apreciind că în cauză nu subzistă motivele invocate ca temei legal al contestației în anulare, în baza art. 508 coroborat cu art. 503 alin. (2) pct. 2 și 3 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația formulată împotriva deciziei nr. 2188 din data de 24 mai 2018, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiției, secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2016.