ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4762/2020

Deliberând asupra recursului de față, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

Prin acțiunea înregistrată inițial pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești, a solicitat anularea măsurii de respingere dispusă de Ministerul Justiției în etapa considerată eliminatorie din cadrul procedurii "concurs de dosare", prin adresa din 25.06.2018 și, pe cale de consecință, obligarea Ministerului Justiției să constate îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 15 lit. g) teza finală și art. 16 din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, precum și art. 6 alin. (1), art. 6 alin. (12) și art. 461-463 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 188/2000, aprobat prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 210/2001, cu modificările si completările ulterioare, și să dispună numirea reclamantei pe postul de executor judecătoresc.

Prin cererea completatoare formulată ulterior, reclamanta a solicitat admiterea cererii sale de înscriere în profesia de executor judecătoresc în localitatea Lehliu Gară, obligarea Ministerului Justiției la emiterea ordinului de numire în termen de 20 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, iar în subsidiar, admiterea pentru un post de executor judecătoresc la Chișineu-Criș sau, dacă nu e posibil, la Oravița. De asemenea, a solicitat anularea art. 46

3

pct. 2,3 și 4 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 188/2000.

Prin sentința civilă nr. 2315 din 24 septembrie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta A., invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

A arătat recurenta că judecătorul fondului a pronunțat o soluție cu aplicarea greșită a normelor de drept, iar raționamentul juridic pe care s-a întemeiat această aplicare nu este relevat suficient pentru a putea fi urmărit în vederea combaterii.

Astfel, temeiul conform căruia recurenta reclamantă a solicitat admiterea in profesia de executor judecătoresc cu scutire de examen este art. 15 lit. g) teza finală din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, republicat, cu modificările si completările ulterioare.

Curtea de apel a constatat că nu pot fi reținute criticile reclamantei referitoare la exercitarea dreptului de apreciere al pârâtului cu exces de putere, pentru că "stabilirea criteriului domiciliului a fost cunoscut neechivoc și corect aplicat, soluția de respingere a candidaturii fiind luată pe baza unui temei obiectiv, nearbitrar".

Dispunând astfel, instanța de fond nu a observat că pârâtul Ministerul Justiției s-a substituit puterii legiuitoare, preluând atribuțiile acesteia, adăugând la lege, incalcând astfel prevederile art. 61 alin. (2) din Constituție, potrivit cu care doar parlamentul si, doar in anumite condiții, Guvernul, pot legifera, această competență legală nefiind acordată unui minister.

A considerat instanța de fond ca fiind neîntemeiat și motivul de nelegalitate invocat de către recurentă, respectiv, nesoluționarea cererii cu privire la admiterea in profesie pentru circumscripțiile judecătoriilor Oravița si Chișineu-Criș, motivat de faptul că au existat solicitanți care au aplicat ca primă opțiune pentru aceste posturi, criteriul domiciliului fiind determinant și aici.

Or, nu putea cunoaște ce criteriu a fost avut în vedere, atât timp cât față de recurentă nu s-a comunicat o astfel de soluție cu privire la opțiunile secundare formulate in cererea de ocupare a postului, în adresele nr. x/25.06.2018 și nr. y/19.01.2019 neregăsindu-se asemenea referiri.

Cu privire la critica de nelegalitate a art. 46

3

din Regulamentul de punere in aplicare a Legii nr. 188/2000, instanța de fond a reținut total eronat că "această dispoziție devine aplicabilă în momentul în care numărul cererilor pentru ocuparea posturilor vacante este mai mare decât numărul posturilor vacante din circumscripția unei judecătorii."

Practic, în atare situație, instanța dă accept legiuitorului "secundar" să devină legiuitor "primar" si să legifereze, cu încălcarea atribuțiilor specifice fiecărei puteri în stat, precum si a normelor de tehnică legislativă.

Nu există însă nicio motivare a judecătorului pentru care reține că aceste criterii, prevăzute suplimentar în Regulamentul de aplicare respectă prevederile Legii nr. 188/2000 precum si ale Legii nr. 24/2000.

Or, o simplă lectură a textului de lege în paralel cu cel din Regulament arată indubitabil că cel din urmă adaugă in mod discreționar si nepermis la lege, nu "clarifică și lămurește".

Penultimul alineat al motivării demonstrează că judecătorul nu a fost pe deplin lămurit asupra cauzei cu care a fost investit. Astfel: "retine ca impunerea unui criteriu precum al domiciliului ar fi excesiv sau discriminatoriu, atât timp cât se realizează in circumscripția Curții de Apel in raza căreia se afla judecătoria pe langa care funcționează, potrivit art. 8 din Legea 188/2000, iar scopul urmărit este acela de a asigura buna desfășurare a serviciului de interes public prestat de aceștia."

Aceasta în condițiile în care recurenta reclamnată avea domiciliul in București și a solicitat ocuparea, ca primă opțiune, a postului de executor judecătoresc în raza Curții de Apel București.

Un ultim aspect reținut in mod eronat de către instanța de fond, este dovada absolvirii de cursuri de specialitate de către candidați. Nici la acest moment niciun candidat (chiar cei admiși) nu cunosc modalitatea de apreciere a relevanței cursurilor dovedite prin depunerea de înscrisuri în dosarul de participare la concurs. Judecătorul fondului arată fără vreun temei doar că "intră in marja de apreciere a Ministerului modul in care aceste informații despre persoana candidatului sunt valorificate."

II. Procedura în fața instanței de recurs

Intimatul pârât Ministerul Justiției a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

A arătat, în apărare, că instanța de fond în mod corect a reținut că reclamanta nu a întrunit criteriul de departajare referitor la domiciliu, reglementat de art. 46

1

din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, criteriu cunoscut de către recurenta reclamantă și care a fost corect aplicat, aceasta având domiciliul în București, iar posturile vacante de executor judecătoresc publicate în Monitorul Oficial fiind prevăzute în circumscripțiile următoarelor judecătorii: Lehliu-Gară - 1 post; Chișineu-Criș - 1 post; Oravița - 2 posturi.

După aplicarea primului criteriu legal de departajare prevăzut de art. 46

3

din OMJ nr. 210/2001, toți cei 17 candidați care și-au exprimat prima opțiune pentru circumscripția Judecătoriei Lehliu-Gară s-au calificat în următoarea etapă de departajare întrucât au făcut dovada îndeplinirii acestui criteriu.

După aplicarea celui de-al doilea criteriu legal eliminatoriu de departajare, s-a constatat că dintre cei 17 candidați care și-au exprimat prima opțiune pentru circumscripția Judecătoriei Lehliu-Gară, 5 candidați au făcut dovada că au domiciliul în circumscripția Judecătoriei Lehliu-Gară, calificându-se în următoarea etapă de departajare.

Întrucât din documentele depuse la dosarul de înscriere a rezultat că reclamanta nu avea domiciliul în circumscripția Judecătoriei Lehliu-Gară, aceasta nu s-a calificat în următoarea etapă de departajare, criteriile prevăzute la art. 46

3

din OMJ nr. 210/2001 aplicându-se succesiv.

De asemenea, prima instanță a reținut în mod corect că nu se poate reține un refuz nejustificat al Ministerului Justiției în soluționarea cererii reclamantei de admitere în profesie pentru circumscripțiile Judecătoriei Oravița și Chișineu-Criș, întrucât din modul în care s-au aplicat criteriile de departajare reiese că aceste posturi au fost ocupate de cei care au ales ca primă opțiune aceste posturi și au îndeplinit criteriul domiciliului.

Cât privește susținerea că instanța de fond nu putea să aibă cunoștință de criteriile de departajare aplicate pentru ocuparea posturilor menționate ca opțiuni secundare și terțiare, a arătat pârâtul că la termenul de judecată din 10.09.2019 a fost depus dosarul administrativ aferent din cadrul procedurii "Concurs de dosare", în ceea ce o privește pe reclamantă, din care rezultă că aceasta are domiciliul în București.

A solicitat intimatul pârât ca instanța de recurs să aibă în vedere faptul că procedura s-a concretizat în emiterea ordinelor de numire a unor persoane pe cele 4 locuri vacante, acte administrative care nu au fost atacate și care se bucură de prezumția de legalitate, care la rândul său se bazează pe prezumția autenticitate și de veridicitate.

În ceea ce privește nelegalitatea art. 46

3

din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 188/2000, instanța de fond a reținut în mod corect că criteriile prevăzute la acest articol nu vin în contradicție și nici nu adaugă la condițiile prevăzute de art. 15 din Legea nr. 188/2000.

Astfel, chiar dacă teza finală de la 15 lit. g) prevede că sunt scutite de examen persoanele care au exercitat timp de 5 ani funcția de judecător, procuror sau avocat, cu condiția să fi promovat examenul de definitivat în profesia din care provin, îndeplinirea doar a condițiilor prevăzute de la art. 15 este suficientă în situația în care numărul cererilor pentru ocuparea posturilor vacante este mai mic decât numărul posturilor vacante din circumscripția unei judecătorii.

În situația contrară, în care numărul cererilor pentru ocuparea posturilor vacante este mai mare decât numărul posturilor vacante, sunt necesare criterii suplimentare pentru departajarea candidaților, aceste criterii fiind cele prevăzute la art. 46

3

din Regulamentul aprobat prin OMJ nr. 210/2001.

Reglementările a căror anulare se solicită nu modifică legea, fiind emise în aplicarea acestea, în conformitate cu normele de tehnică legislativă cuprinse in art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000.

Astfel, art. 15 lit. g) din Legea nr. 188/2000 a fost modificat prin O.U.G. nr. 190/2005 pentru realizarea unor măsuri necesare în procesul de integrare europeană, precum și prin Legea nr. 332/2006 privind aprobarea O.U.G. nr. 190/2005.

Prin urmare, în aplicarea acestor dispoziții legale a fost emis OMJ nr. 2570/C/2006, art. 1 din acest ordin prevăzând că "după paragraful 3 se introduce un nou paragraf, paragraful 4, cuprinzând articolele 46

1

- 46

3

cu următorul cuprins..."

În același timp, instanța de fond a apreciat în mod corect faptul că nu se poate reține caracterul excesiv sau discriminatoriu al criteriului privind domiciliul, întrucât scopul urmărit este de a asigura buna desfășurare a serviciului public prestat de executorul judecătoresc.

Referitor la criteriul "alte aspecte relevante", a precizat că în cadrul procedurii de ocupare a unui post de executor judecătoresc cu scutire de examen, acest criteriu este lăsat de legiuitor la aprecierea Ministerului Justiției, apreciere care are în vedere pregătirea și cariera profesională a fiecărui candidat, atestată de documentele depuse de concurenți la dosar.

Recurenta reclamantă a depus răspuns la întâmpinare, prin care a reiterat principalele susțineri din recurs și acțiunea completată.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

III. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul reclamantei este fondat în limitele și pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Cu titlu preliminar, se reține că, potrivit art. 22 alin. (5) din C. proc. civ., "judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut", această pronunțare implicând, potrivit alin. (2) al aceluiași articol, obligația de a analiza fiecare capăt de cerere, precum și apărările formulate de părți, pe baza probelor administrate, în vederea stabilirii corecte a situației de fapt și cu aplicarea corespunzătoare a normelor și principiilor de drept incidente.

Or, Înalta Curte constată că sunt întemeiate criticile recurentei reclamante în sensul că nu toate împrejurările de fapt și problemele de drept puse în discuție prin acțiunea completată (și, de altfel, și prin apărările formulate de către pârâți) și-au găsit analiza și rezolvarea prin hotărârea recurată.

Astfel, nu se poate reține că instanța de fond ar fi cercetat în întregime pe fond cererile cu care a fost învestită, în condițiile în care aceasta nu a făcut decât să-și însușească ad litteram susținerile intimaților din răspunsul la plângerea prealabilă și din întâmpinări.

Judecătorul fondului a reprodus sau amintit textele legale și regulamentare considerate incidente, dar nu a motivat de ce - deși art. 15 din Legea nr. 188/2000 stabilește condițiile de fond pentru dobândirea calității de executor judecătoresc, între care se regăsește condiția domiciliului în România (iar nu în raza judecătoriei în circumscripția căreia ar urma să își desfășoare activitatea), iar art. 8 limitează exercitarea atribuțiilor executorilor judecătorești la circumscripția curții de apel în raza căreia se află judecătoria pe lângă care executorul funcționează (iar nu pe lângă care domiciliază) - a considerat că impunerea criteriului domiciliului în raza judecătoriei pentru care aplică nu este discriminatorie și excesivă.

Nu a arătat instanța nici de ce consideră legală modalitatea în care a acționat intimata, excluzând-o pe reclamantă din concursul de dosare mai înainte de etapa finală, în condițiile în care art. 46

3

din Regulament prevede criterii pe baza cărora se stabilește ordinea de prioritate a solicitanților în cazul în care numărul de cereri depășește numărul posturilor vacante, iar nu condiții eliminatorii (art. 21 alin. (2) din lege permițând, de altfel, intimatului pârât Ministerul Justiției să adopte un regulament doar pentru condițiile de desfășurare a concursurilor și examenelor, iar nu să stabilească condiții suplimentare de fond pentru dobândirea calității de executor judecătoresc).

Totodată, nu au fost analizate efectiv nici susținerile reclamantei referitoare la lipsa de previzibilitate și arbitrariul aplicării criteriului referitor la absolvirea de cursuri de specializare, precum și la nesoluționarea în concret de către intimat a cererilor alternative cu care fusese învestit, având ca obiect admiterea în profesie pentru circumscripțiile Judecătoriei Oravița și Judecătoriei Chișineu-Criș.

Față de aceste împrejurări, având în vedere dispozițiile art. 483 alin. (3), în conformitate cu care "recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", precum și prevederile art. 497 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora instanța supremă, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanței care a pronunțat hotărârea recurată, Înalta Curte - constatând că prima instanță în mod greșit nu a intrat practic în cercetarea fondului acțiunii - apreciază recursul reclamantei ca fiind fondat, în limitele arătate, urmând să caseze sentința și să trimită cauza spre rejudecare în fond aceleiași instanțe.

IV. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

În baza dispozițiilor art. 496 și art. 497 raportate la art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 2315 din 24 septembrie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată.

Trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 30 septembrie 2020.