ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4370/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal la data de 26 mai 2016, sub nr. x/2016, reclamantul Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, a solicitat anularea Hotărârii nr. 292/06.04.2016 emisă de pârât.

Prin sentința civilă nr. 279 din 28 septembrie 2016, Curtea de Apel Cluj a respins atât excepția nulității cererii pentru netimbrare, invocată prin întâmpinare de pârât, cât și cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

Împotriva sentinței meționate la pct. I.2 a declarat recurs reclamantul Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca, neîntemeiat în drept, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată, așa cum a fost formulată.

Recurentul-reclamant susține că sentința recurată este nelegală, întrucât în ceea ce privește prevederile Legii nr. 46/2003, instanța de fond a făcut o greșită aplicare a lor.

Contrar celor reținute de prima instanță, recurentul-reclamant consideră că a respectat dispozițiile acestei legi, având în vedere că regulamentul intern prevede atât respectarea drepturilor pacienților în conformitate cu Legea nr. 46/2003 (art. 28, lit. r) Cap. III "Drepturile și obligațiile unității"), cât și obligativitatea respectării drepturilor conform Legii nr. 46/2003 (pct. 2 din regulament).

Arată că aceste prevederi legale au fost prelucrate personalului medical, sunt cunoscute și se aplică încă din momentul intrării lor în vigoare.

Comunicarea în limba maghiară cu pacienta și mama acesteia a avut loc prin intermediul personalului medical angajat. Precizează că procedurile din secție interzic intrarea în secție a unui număr mare de persoane, astfel că discuția cu mama pacientei s-a asigurat de către personalul de limbă maghiară angajat al instituției spitalicești.

Reținerea instanței în sensul că pacienta a venit cu un traducător este eronată, respectiva persoană fiind însoțitorul grupului din care făcea parte pacienta și căreia îi revenea obligația să o supravegheze pe parcursul deplasării, în condițiile în care aceasta fusese victima unui accident rutier.

De asemenea, recurentul-reclamant arată că instanța nu a luat în considerare procesul-verbal întocmit de Comisia de Etică din cadrul Spitalului, apreciind astfel, că i-a fost încălcat dreptul la apărare. De altfel, acest proces-verbal nu a fost depus în dosarul CNCD, astfel că instanța trebuia să țină cont de acest înscris.

Recurentul-reclamant concluzionează că a respectat legislația prevăzută de O.G. nr. 137/2000 și Legea nr. 46/2003, a procedat corect și a transmis toate informațiile medicale prin personalul de limbă maghiară angajat, pentru ca pacienta să înțeleagă toate procedurile medicale urmate, nu a contribuit prin atitudine activă sau pasivă în niciun fel la discriminarea pacientei și a mamei acesteia, motiv pentru care se impune casarea hotărârii pronunțată de instanța de fond.

Prin concluzii scrise, înregistrate la dosar la 2 octombrie 2019, intimatul-pârât Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a solicitat respingerea recursului ca nefondat, răspunzând punctual criticilor formulate de recurent.

Prin rezoluția din 26 octombrie 2018 a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 2 octombrie 2019, cu citarea părților, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând recursul prin prisma motivelor invocate și a prevederilor legale incidente, Înalta Curte reține că este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prealabil analizei instanței de control judiciar, este de menționat că recurentul nu a încadrat criticile formulate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., însă toate aceste critici concrete, expuse prin calea de atac exercitată, se circumscriu motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. este neîntemeiat, soluția pronunțată de prima instanță reflectând interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material incidente, în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Controlul judiciar declanșat de recurentul-reclamant are ca obiect verificarea legalității hotărârii nr. 292/6.04.2016 prin care emitentul acesteia, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, a constatat că neinformarea pacientei minore și a mamei - care nu au înțeles limbajul medical în limba română - asupra stării de sănătate a pacientei, a intervențiilor medicale propuse, a riscurilor potențiale ale fiecărei proceduri, a alternativelor existente la procedurile propuse, inclusiv asupra neefectuării tratamentului și nerespectării recomandărilor medicale, precum și cu privire la date despre diagnostic și prognostic, în limba maternă (maghiară) reprezintă discriminare, conform art. 2 alin. (3), art. 2 alin. (4) și art. 10 lit. b) din O.G. nr. 137/2000 (pct. 3) și a aplicat acestuia o amendă contravențională de 2.000 RON, conform art. 26 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 (pct. 4).

La baza investigației efectuate de intimatul-pârât Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a stat sesizarea petentei A., faptele discriminatorii sesizate constând în necomunicarea, în limba maghiară, a diagnosticului pentru un pacient minor către părintele acestuia, refuzul acordării serviciilor medicale (externarea persoanei bolnave) pe criteriul apartenenței etnice.

Prin actul atacat, s-a reținut, în esență, că diferența de tratament a fost creată prin necomunicarea informațiilor de natură medicală către pacientă și mama pacientei în limba maternă (maghiară).

În acest context, s-a constatat că tratamentul diferențiat s-a bazat pe criteriul necunoașterii limbajului medical în limba română, iar fapta de discriminare nu s-a întemeiat pe o justificare obiectivă privind necomunicarea respectivelor informații.

Soluționând cauza, curtea de apel a găsit neîntemeiate toate motivele de nelegalitate invocate de către reclamant, validând constatările și concluziile Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, în sensul existenței unei discriminări indirecte, interpretând și aplicând corect prevederile art. 2 alin. (3), art. 2 alin. (4) și art. 10 lit. b) din O.G. nr. 137/2000, dar și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, relativ la art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Principiul nediscriminării este consacrat atât de dispozițiile art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, cât și de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, precum și a Curții Europene de Justiție în forma principiului egalității care exclude ca situațiile comparabile să fie tratate diferit și situațiile diferite să fie tratate similar, cu excepția cazului în care tratamentul este justificat obiectiv.

Din această perspectivă a fost analizat refuzul recurentului de a acorda accesul pacientei și al mamei acesteia la serviciul medical, statuându-se, în mod corect, că practica aparent neutră de a comunica cu ele în limba română le-a dezavantajat în accesul la informațiile la care au dreptul în conformitate cu art. 6 și 8 din Legea nr. 46/2003 privind drepturile pacientului.

Noțiunea de discriminare este definită în dispozițiile art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 ca fiind "orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice."

Totodată, potrivit alin. (3) al normei mai sus menționate, sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.

Din cele expuse în precedent, în acord cu concluzia la care a ajuns instanța de fond, Înalta Curte constată că mijloacele de probă administrate în fața C.N.C.D., cât și cele administrate de instanța de fond sunt de natură a conduce la concluzia că pacienta minoră și mama sa au fost supuse unui tratament discriminatoriu din partea unității spitalicești (lipsa unui regulament intern privind comunicarea cu persoanele care nu înțeleg bine limba română), bazat pe un criteriu interzis de lege (etnic) care are ca efect atingerea unui drept recunoscut de lege (dreptul la informare al pacientului în limba maternă, prevăzut de art. 6 și art. 8 din Legea nr. 46/2003 privind drepturile pacientului).

Chiar dacă la nivel declarativ, recurentul a arătat că a respectat dispozițiile Legii nr. 46/2003, regulamentul intern cuprinzând prevederi referitoare la respectarea drepturilor pacienților în conformitate cu Legea nr. 46/2003, precum și la obligativitatea respectării acestor drepturi și că aceste prevederi legale au fost prelucrate personalului medical, sunt cunoscute și se aplică de acesta, Înalta Curte constată că la dosarul cauzei nu există nicio dovadă în acest sens.

Nefondate sunt și criticile recurentului referitoare la faptul că i-ar fi fost încălcat dreptul la apărare, pe motiv că instanța nu a luat în considerare procesul-verbal întocmit de Comisia de Etică din cadrul Spitalului.

Instanța de control reține că acest înscris este nerelevant în cauză, față de conținutul normelor și faptelor considerate discriminatorii, neputând fi luat în considerare la analiza legalității hotărârii atacate, așa cum corect a observat prima instanță.

Așadar, în raport de criticile formulate în recurs, nefiind aduse în discuție aspecte noi, care să determine reținerea unei alte stări de fapt decât cea constatată de judecătorul primei instanțe, Înalta Curte, constatând caracterul formal al acestor critici, urmează a respinge ca nefondată calea de atac exercitată asupra sentinței civile nr. 279/28 septembrie 2016.

Pentru aceste considerente, constatând că nu există motive pentru reformarea sentinței recurate, Înalta Curte, în aplicarea dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamantul Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca împotriva sentinței civile nr. 279 din 28 septembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 octombrie 2019.