ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4246/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2017, reclamanta A. a chemat în judecată pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună: anularea art. 2 din decizie, prin care s-a respins cererea de plata cu privire la suma de 1.801,62 RON; obligarea paratului Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA) la emiterea unei noi decizii prin care sa se admită cererea de plata si pentru suma de 1.801,62 RON, reprezentând despăgubire din disponibilitățile FGA, pentru reparațiile autovehiculului avariat marca x, nr. de înmatriculare x; obligarea paratului la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de prezentul litigiu.

Prin sentința civilă nr. 1957 din 24 aprilie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a admis cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a fost anulată în parte decizia nr. 10397/31.10.2017 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților, în sensul că s-a admis cererea de plată pentru suma 8997,91 RON în loc de 7863 RON, s-a respins în rest acțiunea ca neîntemeiată și a fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței civile nr. 1957 din 24 aprilie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și respingerea în totalitate a cererii de chemare în judecată.

În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt și al enunțării dispozițiilor 51 alin. (1), (3) și 9 din Norma ASF nr. 23/2014, art. 14 din Legea nr. 213/2015 și art. 21 alin. (2) din Norma ASF nr. 16/2015, recurentul-pârât a susținut, în esență, că urmare a propriei analize a cererii și a documentelor justificative depuse de reclamantă, a concluzionat în mod corect că valoarea despăgubirii trebuie calculată prin raportare la un preț al reperului podea portbagaj, fabricat și comercializat de uzina care a fabricat autovehiculul, respectiv fabrica x din Ungaria, iar nu din Japonia, unde a fost fabricat reperul folosit la reparație, reparație care este menită să aducă autovehiculul în starea anterioară accidentului, iar nu într-o stare mai bună sau mai rea.

Astfel, a mai arătat recurentul că având în vedere că despăgubirea ce se poate plăti creditorului de asigurare nu poate depăși valoarea pagubei suferite, întrucât aceasta are caracter reparator și nu poate aduce o îmbogățire fără justă cauză asiguratului în mod corect s-au acceptat în parte pretențiile formulate prin cererea de plată formulată, făcând trimitere și la scopul principal al Fondului, respectiv de instrument public de garantare, aceasta fiind și rațiunea instituirii obligației de instrumentare proprie a dosarelor de daună de către FGA.

Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentința recurată este temeinică și legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situației de fapt reținute.

Prin răspunsul la întâmpinare, recurentul-pârât a solicitat respingerea apărărilor formulate de intimată, reiterând, în esență argumentele prezentate prin cererea de recurs.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru, în cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 6 decembrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 9 septembrie 2020, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia suspusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

La data de 08.08.2016 a avut loc un accident de circulație din care a rezultat avarierea autoturismului cu număr de înmatriculare x, deținut de către reclamantă.

S-a constatat culpa conducătorului autoturismului cu numărul de înmatriculare x, asigurat la data evenimentului cu polița RCA nr. x emisă de Societatea de B. S.A.

Prin cererea de plată înregistrată la Fondul de Garantare a Asiguraților, reclamanta a solicitat acordarea sumei de 9.664,62 RON reprezentând contravaloarea reparației autovehiculului avariat și a prezentat documentele justificative eliberate de unitatea reparatoare S.C. C. S.R.L.

Prin decizia nr. 10397/31.10.2017, Fondul de Garantare a Asiguraților a admis cererea de plată pentru suma de 7.863 RON, respingând-o pentru suma de 1.801,62 RON.

În acest context, instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere prin care reclamanta, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a solicitat anularea anularea art. 2 din decizie, prin care s-a respins cererea de plata cu privire la suma de 1.801,62 RON și obligarea pârâtului și la plata acestei sume.

Prin sentința recurată s-a admis acțiunea formulată de reclamantă, anulându-se în parte decizia contestată, în sensul admiterii cererii de plată pentru suma 8997,91 RON în loc de 7863 RON.

Prin criticile formulate în susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 .alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a arătat, în esență, că instanța de fond a interpretat/aplicat greșit prevederile art. 51 alin. (1), (3) și (9) din Norma ASF nr. 23/2014, art. 14 din Legea nr. 213/2015 și art. 21 alin. (2) din Norma ASF nr. 16/2015 în ceea ce privește acordarea integrală a sumei reprezentând prețul reperului podea portbagaj, dispoziții legale cărora le-a dat o interpretare proprie, critici pe care instanța de control judiciar le apreciază ca fiind nefondate și pe care le va analiza împreună în raport de finalitatea lor concretă.

Astfel, Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor potrivit dispozițiilor art. 51 din Norma ASF nr. 23/2014:

"(3) Cuantumul pagubei la vehicule este egal cu costul reparațiilor părților componente sau ale pieselor avariate ori cu costul de înlocuire a acestora, inclusiv cheltuielile pentru materiale, precum și cele de demontare și montare aferente reparațiilor și înlocuirilor necesare ca urmare a pagubelor produse prin respectivul accident de vehicul, stabilite la prețurile practicate de unitățile de specialitate, la care se adaugă cheltuielile cu transportul vehiculului, precum și cele efectuate pentru limitarea pagubelor, dovedite cu documente justificative, potrivit art. 53.(...)

(6) Prin unități de specialitate se înțelege persoanele juridice legal autorizate, care au în obiectul lor de activitate comercializarea de vehicule, părți componente, piese înlocuitoare și de materiale pentru acestea, cu excepția celor în regim de consignație, și/sau executarea de lucrări de întreținere și de reparație la vehicule.

(7) Costul reparațiilor efectuate la vehicule se stabilește pe baza documentelor eliberate de unitățile de specialitate".

Din interpretarea logică și sistematică a acestor norme rezultă că valoarea despăgubirilor se stabilește pe baza documentelor justificative eliberate de unitatea de specialitate care a efectuat reparațiile necesare și nu de prețurile pieselor înlocuitoare care să aibă o anumită proveniență.

Mai mult decât atât, constată Înalta Curte că pârâtul nu a contestat calitatea S.C. C. S.R.L. de unitate de specialitate în sensul normei sus-menționate.

Astfel, având în vedere dispozițiile art. 51 alin. (1) și (7) din Norma A.S.F. nr. 23/2014, împărtășind opinia judecătorului fondului, Înalta Curte apreciază că este justificată acordarea integrală a sumei reprezentând prețul reperului podea portbagaj, aceasta fiind inclusă în prețul practicat de unitatea de specialitate și în costul reparației efectuate, pe baza documentelor justificative depuse.

În cauză dreptul de apreciere al autorității pârâte a fost depășit întrucât în cauză pe operațiunea de stabilire a cuantumului pagubei sunt aplicabile dispozițiile art. 51 alin. (3), (6) și 7 din Norma ASF nr. 23/2014, iar cuantumul daunei este reprezentat de costul reparațiilor efectuate la o unitate specialitate și probat de reclamantă cu documente justificative nefiind legală diminuarea cuantumului despăgubirii solicitate prin raportare la prețurile pieselor înlocuitoare care să aibă o anumită proveniență, verificare care a excedat obligației de diligență a fondului în raport de dispozițiile art. 51 (7) din Norma ASF nr. 23/2014.

Totodată, se observă că în speță nu este vorba despre o îmbogățire fără justă cauză și nici despre o depășire a cuantumul pagubei ori a valorii vehiculului la data producerii evenimentului în sensul invocat de recurentul-pârât.

În fine, instanța de control judiciar amintește că art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 stabilește o limită cu privire la întinderea despăgubirii ce poate fi acordată de FGA (450.000 RON per creditor de asigurare), însă acesta excedează obiectul speței de față.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată, prin care s-a respins contestația formulată împotriva acesteia, ca neîntemeiată, este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor invocate de recurentă, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței nr. 1957 din 24 aprilie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 septembrie 2020.