ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6691/2020
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6691/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)
Asupra conflictului negativ de competență de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Obiectul acțiunii și hotărârea primei instanțe sesizate
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinți la data de 17.07.2020, sub nr. x/2020, reclamantul A. a chemat în judecată pârâții Ministrul Justiției, Ministerul Justiției, Penitenciarul Drobeta Turnu Severin pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: în prealabil, în condițiile art. 15 coroborat cu art. 14 din Legea cu nr. 554/2004, suspendarea Ordinului cu nr. 2642/C/16.06.2020 (Nr. 3/46751/16.06.2020) al Ministrului Justiției, până la soluționarea definitivă a cererii, având ca obiect constatarea nulității sau, după caz, anularea aceluiași act administrativ unilateral; în principal, în condițiile art. 535 fraza a II-a din Codul administrativ, în coroborare cu art. 533 alin. (1) lit. f) din același cod, texte aplicabile și statutului special al polițistului de penitenciar, conform art. 366 din Codul administrativ constatarea nulității Ordinului cu nr. 2642/C/16.06.2020 (nr. 3/46751/16.06.2020) al Ministrului Justiției; în subsidiar, în condițiile art. 127 alin. (6) din Legea cu nr. 145/2019, raportat la art. 1 alin. (1), art. 8 alin. (1) și art. 18 alin. (1) din Legea cu nr. 554/2004, anularea Ordinului cu nr. 2642/C/16.06.2020 (Nr. 3/46751/16.06.2020) al Ministrului Justiției; ca o consecință a admiterii oricăruia dintre 2 și 3 din cuprinsul cererii de chemare în judecată, în condițiile art. 527 alin. (2) din Codul administrativ, text care, potrivit art. 366 din același Cod, se aplică și la statutul special al polițistului de penitenciar, reintegrarea reclamantului în funcția de director al Penitenciarului Drobeta Turnu Severin.
La data de 27.07.2020 pârâtul Penitenciarul Drobeta Turnu Severin a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii introductive ca fiind neîntemeiată.
La data de 03.08.2020 pârâtul Ministerul Justiției a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii privind suspendarea executării actului contestat, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004.
Prin sentința nr. 664 din 6 august 2020 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr. x/2020 s-a admis excepția de necompetență materială a Tribunalului Mehedinți, invocată de pârâtul Penitenciarul Drobeta Turnu Severin prin întâmpinare.
S-a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ministrul Justiției și Ministerul Justiției în favoarea Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal.
La data de 21.08.2020, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova sub nr. x/2020.
La termenul din data 17.09.2020, Curtea a invocat excepția de necompetenta materială privind soluționarea cauzei.
Hotărârea celei de-a doua instanțe
Prin sentința civilă nr. 176 din 17 septembrie 2020, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a declinat competența de soluționare a în favoarea Tribunalului Mehedinți, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a constatat ivit conflict negativ de competență și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal cu soluționarea acestuia.
Considerentele Înaltei Curți asupra regulatorului de competență
Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 133 pct. 2, art. 134 și art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii.
Prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamant, urmare a renunțării exprese de către acesta la petitele 2, 3 și 4 din cererea inițială, instanța a rămas investită doar cu soluționarea cererii de suspendare a Ordinului nr. 2642/C/16.06.2020 emis de Ministerul Justiției, temeiul juridic invocat fiind dispozițiile art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
În hotărârea de declinare Tribunalul Mehedinți a apreciat că soluționarea cererii de suspendare este de competența Curții de Apel Craiova prin raportare la prevederile art. 95 pct. 1 și art. 129 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., art. 10 din Legea nr. 554/2004 și rangul autorității emitente a ordinului, respectiv Ministerul Justiției - autoritate publică centrală, în condițiile în care art. 14 din Legea nr. 554/2004 face trimitere la instanța competentă potrivit legii.
De asemenea, tribunalul a mai reținut că deși art. 536 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ stabilește că litigiile având ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, art. 10 din Legea nr. 554/2004 primează deoarece ordonanța de urgență nu este lege organică în sensul stabilit de Constituție, în condițiile în care art. 127 alin. (6) din Legea nr. 145/2019 privind statutul polițiștilor de penitenciar nu face nicio referire expresă la instanța competentă din punct de vedere material.
Se apreciază că modul în care tribunalul a considerat că nu este competent în cauză este eronat.
Astfel, având în vedere că litigiul de față are ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public A., sunt aplicabile dispozițiile art. 536 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, conform cărora cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ fiscal a tribunalului.
Or, raportat la obiectul acțiunii formulate de reclamant, precum și la prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său, se apreciază că, în speță, competența de soluționare a prezentei cauze aparține Tribunalului Mehedinți, secția a II a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justitiei și Penitenciarul Drobeta Turnu Severin în favoarea Tribunalului Mehedinți, secția a II a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 decembrie 2020.