ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6337/2020

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, la data de 23.07.2019, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta ANAF-Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați, anularea Deciziei nr. 37/08.03.2019, prin care i-a fost respinsă ca neîntemeiată contestația formulată împotriva Deciziei nr. 427903/21.11.2018 de angajare a răspunderii solidare, și anularea Deciziei nr. 427903/21.11.2018.

La data de 07.11.2019, reclamantul a depus precizări prin care a solicitat chemarea în judecată și a pârâtei Administrația Județeană a Finanțelor Publice Tulcea-Serviciul Fiscal Orășenesc Măcin, în calitate de emitent al Deciziei nr. 427903/21.11.2018.

1.2. Prin sentința civilă nr. 1885 din 11 iunie 2020, Tribunalul București a admis excepția necompetenței teritoriale, ridicată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Galați, secția de contencios administrativ și fiscal.

A reținut instanța că reclamantul nu are un domiciliu în România și că dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 nu reglementează situația în care reclamantul persoană fizică nu are domiciliul în România. Astfel, în raport cu art. 111 C. proc. civ., care se aplică în completare, reclamantul se poate adresa și instanței de la sediul autorității pârâte.

Tribunalul Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 441 din 7 octombrie 2020, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de reclamant, și a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului București.

A reținut instanța, în esență, că normele speciale de competență teritorială introduse prin Legea nr. 212/2018 exclud incidența, în litigiile de contencios administrativ și fiscal, a competenței alternative instituite prin art. 111 C. proc. civ.

Fiind vorba despre un cetățean italian, cetățean al Uniunii Europene, care se deplasează sau își are reședința într-un stat membru, conform art. 7 alin. (1) din Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora, nu pot fi aplicabile dispozițiile art. 87-88 C. civ., acestea reglementând domiciliul și reședința cetățenilor români, nu și pe cea a resortisanților.

Referitor la reclamant, în privința căruia legea a edictat o dispoziție de favoare, nu se impune existența unui domiciliu, reședința fiind una dintre opțiunile acestui resortisant.

Astfel, reclamantul a indicat că are reședința în București, conform certificatului de înregistrare nr. x valabil până la data de 05.11.2023.

Constatând ivit conflict negativ de competență, Tribunalul Galați, în temeiul art. 133 și art. 135 alin. (1) C. proc. civ., a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu soluționarea acestuia.

Înalta Curte reține că, fiind vorba de un litigiu de contencios administrativ, în ceea ce privește competența teritorială de soluționare a cauzei, sunt aplicabile normele cu caracter general de la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată, conform cărora "Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului.".

Reclamantul, cetățean italian, a precizat faptul că are reședința în București, conform certificatului de înregistrare nr. x valabil până la 05.11.2023.

Deci, de principiu, textul de lege prevede o competență teritorială exclusivă în favoarea instanței de contencios administrativ și fiscal de la domiciliul reclamantului persoană fizică, conflictul negativ de competență fiind generat de faptul că art. 10 din lege nu reglementează situația în care reclamantul persoană fizică nu are domiciliul în România.

Astfel, reținând situația particulară din cauză, în contextul în care reclamantul, cetățean străin, are declarată reședința în România, Înalta Curte apreciază că, în stabilirea instanței competente teritorial, trebuie ținut cont de dispozițiile C. civ. cu referire la noțiunile de domiciliu și de reședință și de scopul instituirii regulii de competență teritorială, acela de protejare a exercitării drepturilor procesuale ale reclamantului persoană fizică în litigiile cu autoritățile.

Asocierea pe care legiuitorul o face în definiția domiciliului din C. civ., ca locuință principală, nu este o îndepărtare de la ideea de domiciliu ca situație de fapt, în condițiile în care, la art. 87, se arată că domiciliul este stabilit în vederea exercitării drepturilor și libertăților persoanei fizice.

Dispozițiile art. 87 C. civ. prevăd că "Domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor și libertăților sale civile, este locul unde acesta declară că își are locuința principală".

Conform art. 86 alin. (2) C. civ., "Dacă prin lege nu se prevede altfel, o persoană fizică nu poate să aibă în același timp decât un singur domiciliu și o singură reședință, chiar și atunci când deține mai multe locuințe".

Referitor la competența teritorială, deși dispozițiile art. 107 și următoarele din C. proc. civ. nu arată, în mod expres, ce se înțelege prin domiciliul părților, prezintă relevanță prevederile art. 155 pct. 6 C. proc. civ., care stipulează că, prin locul citării se înțelege domiciliul persoanei fizice, iar în cazul în care aceasta nu locuiește la domiciliu, citarea se va face la reședința cunoscută ori la locul ales de aceasta.

Aplicând aceste dispoziții legale, Înalta Curte reține că, deși noțiunile de "domiciliu" și "reședință" nu se suprapun, această distincție nu este relevantă în prezenta cauză, pentru că noțiunea de domiciliu care interesează în sens procedural se identifică cu noțiunea de domiciliu de fapt, în cazul de față cu reședința reclamantului cetățean străin, pentru asigurarea accesului facil al acestuia la instanța de judecată în a cărei circumscripție teritorială locuiește în România.

Prin urmare, reședința reclamantului cetățean străin aflându-se în Municipiul București, aceasta este locuința statornică din România în raport de care se stabilește competența teritorială a instanței de contencios administrativ.

Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTEMOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei, privind pe reclamantul A. și pârâții Ministerul Finanțelor Publice-Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Tulcea și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Tulcea-Serviciul Fiscal Orășenesc Măcin, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 noiembrie 2020.