ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5923/2019

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal la data de 20.01.2016, sub nr. x/2016, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG. au solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justitiei, Curtea de Apel Ploiesti și Tribunalul Buzau:

- obligarea pârâților la stabilirea unui cuantum al salariului de baza si al sporurilor la nivelul maxim acordat personalului cu funcții similare si la plata diferențelor salariale rezultate dintre drepturile salariale stabilite la nivel maxim si cele încasate, începând cu data de 09.04.2015 la zi, sume actualizate cu rata indicelui de inflație la data plații efective;

- obligarea pârâților la plata dobânzii legale aferente sumelor datorate de pârâți de la data scadentei la data plații efective;

- obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 3326 din data de 1 noiembrie 2016 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a respins, ca neîntemeiată, excepția inadmisibilității invocată de pârâtul Tribunalul Buzău și excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Justiției, în privința capătului 2 al cererii de chemare în judecată.

A fost admisă în parte cererea privind pe reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justitiei, Curtea de Apel Ploiesti și Tribunalul Buzau.

S-a dispus obligarea pârâtului Ministerul Justiției să emită, în termenul prevăzut de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Ordinul de încadrare salarială, începând cu data de 9.04.2015, cu respectarea dispozițiilor art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost completată și modificată prin Legea nr. 71/2015, în funcție de vechimea în profesie și în muncă, gradul profesional și funcția îndeplinită în cadrul instanței.

S-a dispus obligarea pârâtului să efectueze demersurile necesare în vederea plății către reclamanți a eventualelor diferențe salariale rezultate, începând cu data de 09.04.2015, sume actualizate cu rata inflației la data plății efective și a dobânzii legale de la scadența sumelor datorate la data plății efective.

Împotriva sentinței civile nr. 3326 din data de 1 noiembrie 2016 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal au declarat recurs pârâții Ministerul Justiției și Curtea de Apel Ploiești.

3.1. Recurentul - pârât Ministerul Justiției a formulat recurs prin care a solicitat casarea sentinței recurate, criticând sentința atacată pentru motive circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

A susținut recurentul că:

- dispozițiile art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014 nu se aplică și reclamanților, textul de lege vizând expres și limitativ categoriile cărora le sunt aplicabile aceste prevederi și anume: personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, respectiv, în cazul sistemului justiției, categoria funcționarilor publici, precum și cea a personalului contractual, acestea fiind singurele categorii de personal salarizate la același nivel cu personalul din aparatul de lucru al Parlamentului.

- instanța de fond a extins nepermis aplicarea normei legal arătate la categorii de personal cărora nu li se adresează, aceasta neavând atribuția de a completa norma de drept ci doar de a o aplica.

- dacă dorința legiuitorului a fost în sensul solicitat de reclamanți prin acțiune, acest lucru ar fi fost realizat prin modificarea alin. (1) și (2) ale art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014 și nu prin aprobarea unor norme derogatorii.

- interpretarea dată de recurentul - pârât este susținută și de adoptarea în anul 2016 a O.U.G. nr. 20/2016, care modifică, printre altele și O.U.G. nr. 57/2015, în sensul introducerii art. 3

1

- 3

6

și art. 2

1

alin. (1).

- în mod netemeinic, instanța de fond l-a obligat la plata diferențelor salariale începând cu data de 9 aprilie 2015, atribuția Ministerului Justiției fiind aceea de a vira banii instituției angajatoare și nu de a efectua în concret plata diferențelor salariale solicitate.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiate.

3.2. Prin motivele de recurs, pârâta Curtea de Apel Ploiești a criticat soluția primei instanțe pentru nelegalitate și netemeinicie, potrivit cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În susținerea recursului, recurenta a susținut că dispozițiile dispozițiile nou-introduse, respectiv ale art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014 se aplică doar funcționarilor publici și personalului contractual din sistemul justiției, aceste categorii de personal fiind salarizate la același nivel cu personalul din aparatul de lucru al Parlamentului.

Având în vedere faptul că reclamanții nu fac parte din nicio categorie de salariați care beneficiază de prevederile articolelor menționate mai sus, fiind încadrați în funcțiile de judecători, aceștia nu pot beneficia de drepturile salariale solicitate.

În ceea ce privește capătul de cerere privind diferențele salariale care apar ca urmare a aplicării dispozițiilor legale, s-a arătat că nu pot fi corectate pe calea prezentei acțiuni, în condițiile în care autoritatea emitentă a respectat legea aplicabilă la emiterea ordinului de salarizare.

Pentru aceste motive, s-a arătat că salarizarea stabilită în favoarea reclamanților este corectă, iar sentința atacată este rezultatul unei greșite aplicări a dispozițiilor legale, solicitând casarea acesteia și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată.

Intimații - reclamanți nu au formulat întâmpinare la motivele de recurs.

Prin notele de ședință depuse la data de 14 iunie 2019, recurentul -pârât Ministerul Justiției a solicitat respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect, întrucât a fost emis Ordinul nr. 4680/C/2016 și Ordinul nr. 1472/C/24.05.2017 în conformitate cu decizia nr. 23/2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și cu decizia Curții Constituționale nr. 794/2016.

Cu titlu prealabil, se constată că, deși recurentul - pârât a solicitat respingerea acțiunii reclamanților ca fiind rămasă fără obiect în raport de emiterea O.M.J. nr. 4680/C/2016 și a O.M.J. nr. 1472/C/24.05.2017, Înalta Curte reține că acțiunea reclamanților vizează obligarea pârâtului să emită ordinele de încadrare și să efectueze demersurile necesare în vederea plății către reclamanți a diferențelor salariale rezultate, începând cu data de 09.04.2015 la zi.

Prin Ordinul MJ nr. 4680/C/2016, s-a dispus ca plata drepturilor salariale cuvenite magistraților să se facă prin raportare la o valoare de referință sectorială de 381,83 RON, începând cu data de 1 octombrie 2016. Ordinul a fost modificat prin O.M.J. nr. 219/C/2017, care a prevăzut o valoare de referință sectorială de 405 RON, majorată cu 10%, începând cu aceeași dată - 1 octombrie 2016.

Deși prin Ordinul M.J. nr. 1472/C/24.05.2017 s-a stabilit calculul indemnizației de încadrare a judecătorilor din circumscripția Curții de Apel Ploiești pentru perioada 09.04.2015 -31.07.2016 în raport de dispozițiile art. 3

1

alin. (1

1

) din O.U.G. nr. 57/2015, acesta este ulterior pronunțării sentinței de fond, ceea ce îl califică ca act de achiesare la hotărârea pronunțată, iar la dosar nu s-a făcut dovada plății diferențelor rezultate ca urmare a recalculării sumelor de bani.

În aceste condiții, Înalta Curte constată că este neîntemeiată cererea de respingere a acțiunii ca rămasă fără obiect.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor înfățișate prin cele două cereri de recurs și circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Inalta Curte urmează a le respinge pentru motivele în continuare arătate.

In esență, recurenții - pârâți critică soluția instanței de fond pentru greșita aplicare a dispozițiilor art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, arătând că textul de lege vizează expres și limitativ categoriile cărora le sunt aplicabile aceste prevederi și anume: personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, respectiv, în cazul sistemului justiției, categoria funcționarilor publici, precum și cea a personalului contractual, acestea fiind singurele categorii de personal salarizate la același nivel cu personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și nu reclamanților, judecători în cadrul Judecătoriei Buzău.

Înalta Curte constată că prin art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, introdus prin Legea 71/2015, și care a intrat în vigoare la 09 aprilie 2015, s-a prevăzut că "prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții."

Textul de mai sus nu a fost aplicat personalului din justiție, întrucât s-a considerat că se aplică doar în cazul instituțiilor expres menționate în cuprinsul dispoziției legale.

Ulterior, prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 23/26.09.2016 privind dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a stabilit că "în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5

1

) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, sintagma "salarizat la același nivel" are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenței, al Curții de Conturi, precum și din cadrul celorlalte autorități și instituții publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea și aplicarea aceleiași norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul aceleiași autorități sau instituții publice".

Prin urmare, prevederile art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, introdus prin Legea 71/2015, trebuiau aplicate, începând cu 09 aprilie 2015, și la nivelul ordonatorului principal de credite Ministerul Justiției, implicit în cazul reclamanților, iar salarizarea personalului din justiție trebuia făcută la nivelul maxim aferent fiecărei funcții/grad/treaptă și gradație.

Anterior pronunțării Deciziei nr. 23/2016 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, prin O.U.G. nr. 20/2016, publicată în Monitorul Oficial la 08 iunie 2016, care a modificat și completat O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, a fost introdus art. 3

1

, care la alin. (1) a prevăzut următoarele:

"Prin excepție de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizațiilor de încadrare, aferent unui program normal al timpului de muncă, mai mic decât cel stabilit în plată la nivel maxim pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul instituției sau autorității publice respective, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții".

De asemenea, O.U.G. nr. 57/2015 a fost modificată și completată prin O.U.G. nr. 43/2016, fiind introduse, printre alte reglementări, și prevederea cuprinsă în alin. (1)

2

al art. 3

1

potrivit căreia, "în aplicarea prevederilor alin. (1), pentru stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul instituției sau autorității publice respective, se iau în considerare numai drepturile salariale prevăzute în actele normative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice și nu se includ drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești".

Prin Decizia Curții Constituționale nr. 794/15.12.2016, a fost admisă excepția de neconstituționalitate a prevederii redate mai sus și s-a constatat că dispozițiile art. 3

1

alin. (1

2

) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, sunt neconstituționale.

În considerentele acestei decizii, Curtea Constituțională a statuat următoarele:

"în consecință, ca efect al neconstituționalității art. 3

1

alin. (1)

2

din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2016), "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare", la care se face egalizarea prevăzută de art. 3

1

alin. (1) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016), trebuie să includă și drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești. Așadar, personalul care beneficiază de aceleași condiții trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul aceleiași categorii profesionale și familii ocupaționale, indiferent de instituție sau autoritate publică".

În raport de cadrul legal prezentat, Înalta Curte costată că soluția primei instanțe este în concordanță cu cele statuate prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 23/26.09.2016 privind dezlegarea unor chestiuni de drept, la care judecătorului fondului a și făcut referire în considerentele sentinței.

Recurenții -pârâți s-au limitat la a relua susținerile din întâmpinările formulate în fața primei instanțe, fără a formula însă critici concrete soluției adoptate și considerentelor judecătorului fondului.

Așa cum s-a arătat recurentul - pârât Ministerul Justiției a emis O.M.J. nr. 1472/C/24.05.2017 prin s-a stabilit calculul indemnizației de încadrare a judecătorilor din circumscripția Curții de Apel Ploiești pentru perioada 09.04.2015 -31.07.2016 în raport de dezlegările date prin decizia nr. 23/26.09.2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție și prin decizia nr. 794/2016 pronunțată de Curtea Constituțională, recunoscând pretențiile reclamanților.

În ceea ce privește critica formulată de recurentul - pârât Ministerul Justiției cu privire la plata diferențelor salariale, se constată că susținerile din motivele de recurs sunt contrazise de dispozitivul sentinței atacate, acțiunea fiind admisă în parte, dispunându-se doar obligarea pârâtului să efectueze demersurile necesare în vederea plății către reclamanți a eventualelor diferențe salariale rezultate, în baza raportului juridic financiar care implică ordonatorii de credite principali, secundari și terțiari, potrivit atribuțiilor fiecăruia prevăzute de Legea nr. 500/2002.

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile declarate de pârâții Ministerul Justiției și Curtea de Apel Ploiești, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de pârâții Ministerul Justiției și Curtea de Apel Ploiești împotriva sentinței civile nr. 3326 din data de 1 noiembrie 2016 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 noiembrie 2019.